Dictatorii călăresc pe tigri și nu îndrăznesc să descalece. Numai că tigrilor li se face foame.

Winston Churchill

Subiectul acesta nu-mi dă pace, altminteri de ce m-aș întoarce asupra lui o zi după alta, o săptămână după alta? Să nu credeți că din cauza lui nu pot dormi noaptea, sau că am coșmaruri în care o imagine hâdă, un individ care aduce a balaur îmi tulbură somnul și îmi transformă visul într-un film plin de orori animalice. Totuși, subiectul mă preocupă din mai multe motive.

Situația din câteva țări vecine cu a mea îmi amintește tot timpul că drumul de la democrație la un regim dictatorial e scurt, simplu și de obicei cel care a decis să ia calea totalitarismului nu are nevoie de o hartă care să-l îndrume.

În același timp, am senzația că dacă s-ar găsi un mijloc de a obliga toți politicienii, dar absolut toți, să vadă ultimele secvențe ale filmului amintit în eseul meu precedent, poate că discursul lui Chaplin i-ar face să se gândească de zece ori înainte de a iniția prima fază a trecerii de la o viață liberă pentru toți la o închisoare cumplit de largă, atât de întinsă încât nimeni nu-i va putea distinge granițele.

Dar cum știu că politicienii de peste tot sunt foarte ocupați și că sfatul unui pensionar octogenar valorează mai puțin ca o ceapă degerată, am decis (cu încurajarea redacției) să traduc celebrul discurs cu care se încheie nu mai puțin celebrul film al lui Chaplin, The Great Dictator.

Regret, dar nu vreau să devin împărat. Nu asta e menirea sau dorința mea. Nu am nicio intenție de a cuceri sau a conduce ceva sau pe cineva. Ceea ce mi-aș dori este să pot ajuta pe cineva, adică pe oricine, creștin, evreu, negru sau alb. Noi toți ar trebui să ne ajutăm unul pe altul. Așa ar trebui să fie omul, toți oamenii, pentru că ce ar trebui să dorim este să trăim alături de fericirea altuia și nu pe socoteala altuia. N-ar trebui să urâm, nici să disprețuim pe nimeni. În lumea asta e loc pentru toți. Viața ar putea fi liberă și frumoasă, dar noi am pierdut drumul spre o viață frumoasă.

Lăcomia a pus stăpânire pe sufletul omului, baricadându-l și infestându-l cu ura împotriva celuilalt și ea, lăcomia, ne-a împins spre mizerie și vărsare de sânge. Noi am inventat viteza, dar ne-am încuiat în ea. Tehnica a adus cu ea abundența, dar ne-a lăsat în plină nevoie. Știința ne-a mutilat gândirea, am devenit cinici. Inteligența ne-a făcut duri și neprietenoși. Gândim prea mult și simțim prea puțin. Noi avem nevoie nu de mașinărie, ci de simțul umanității. Avem nevoie de mai puțină inteligență și de mai multă înțelegere și gentilețe unul față de celălalt. Fără toate aceste calități viața devine violentă și totul se pierde…

Avionul și radioul ne-au adus împreună, au redus distanțele dintre noi. Ceea ce se ascunde în spatele acestor magnifice invenții e bunătatea care există în fiecare din noi, ea obligă la o fraternizare universală, o uniune a tuturora.

Chiar în acest moment vocea mea e auzită în întreaga lume, de milioane de bărbați, femei și copii, cu toții victime ale unui sistem în spatele căruia se ascunde tortura și pierderea libertății personale a unor oameni complet nevinovați.

Mesajul meu, adresat tuturor celor care mă ascultă în acest moment, e simplu și clar: nu vă pierdeți speranța. Mizeria pe care o simțim și în care trăim e doar temporară, rezultatul combinației dintre lăcomie și amărăciunea celor care se tem de progres.

Dar, fiți liniștiți, ura va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care și-au asumat-o se va întoarce către noi, către popor. Și atâta timp cât oamenii mor, libertatea nu va dispărea…

Soldați, nu vă oferiți viața unor brute, unor indivizi care vă disprețuiesc, care vă exploatează, care vă înregimentează existența, dându-vă ordine și obligându-vă să le îndepliniți, îndoctrinându-vă și impunându-vă modul în care să gândiți și să simțiți. Nu vă lăsați induși în eroare, ei, cei care vă asupresc și vă ordonă, vă tratează ca pe niște vite într-o cireadă și vă folosesc drept carne de tun. Nu vă predați lor, pentru că ei posedă minți mașinale și inimi mașinale. Iar voi nu sunteți mașini! Voi nu sunteți o cireadă de vite! Voi sunteți ființe umane, iubitori de oameni și iubirea sălășluiește în inima fiecăruia din voi. Și să știți: numai cel care nu e iubit nu poate iubi la rândul lui.

Dragi soldați, vă implor: nu luptați de dragul sclaviei, ci luptați pentru libertate.

În capitolul 17 al Sfintei Evanghelii după Luca e scris: Regatul Domnului aparține omului, nu unui singur om, nu unui grup de oameni, ci tuturor oamenilor de pe pământul acesta. Voi sunteți aceia care aveți puterea, puterea de a crea mașini. Voi posedați puterea de a crea fericire în jurul vostru. În mâinile voastre se află puterea de a crea o viață frumoasă și liberă, transformând-o într-o superbă aventură.

Și dacă e așa, în numele democrației, hai să folosim această putere unindu-ne, luptând pentru o nouă lume, una decentă, o lume care să-i dea omului o șansă de a munci, să-i dea tânărului o speranță de viitor și bătrânului siguranță.

Dar atenție! În numele acestui țel, ticăloșii pun mâna pe putere, mințindu-vă și călcându-și toate promisiunile. Fiți siguri, ei nu-și vor ține niciodată promisiunile!

Dictatorii s-au eliberat de toate piedicile, dar v-au transformat pe voi în sclavi.

Lupta noastră trebuie să fie îndreptată spre împlinirea promisiunilor făcute, eliberând omenirea de minciună, distrugând barierele naționale, înlăturând lăcomia, ura și intoleranța.

Vă propun să luptăm pentru o lume condusă de logică, o lume în care scopul științei și progresului e să conducă omul spre fericirea pe acest pământ.

Soldați, în numele democrației, uniți-vă!

OK. Acum a venit timpul să respirăm adânc și să judecăm nu vorbele, ci faptele.

În primul rând, discursul de mai sus include o capcană: preia sub o altă formă lozinca ”Proletari din toate țările uniți-vă!”

Chaplin nu era comunist, deși se interesa de filosofia de stânga din ziare și cărți inspirate de socialismul care ”bântuia” în acei ani din preajma celui de al Doilea Război Mondial. El spunea: sunt liberal și mă interesează pacea, în niciun caz comunismul. În același timp Chaplin era un admirator al Președintelui Roosevelt și al ideilor din The New Deal.

Prin urmare, ”discursul” din filmul produs în anul 1940 e pătruns de umanism, de dragoste pentru cel cu care împarte aerul respirat, dar în același timp e puternic influențat de cele ce se întâmplau în acei ani în Europa blestemată de apariția celor mai monstruoși dictatori pe care i-a cunoscut omenirea până atunci și de atunci. Discursul îndeamnă la o revoltă pacifistă, dacă există așa ceva! Chaplin apasă pe clapele pozitive ale mentalității umane, dar în fiecare a doua frază se simte frica de despotism, de dictatură, de totalitarism.

Se poate spune că, fără să cunoască îndeaproape și fără să trăiască măcar o clipă într-un regim despotic, Chaplin a reușit să definească pericolul despotismului și mai ales pe dictator: mincinos, lipsit de scrupule, exploatator al muncii altuia, egoist, dar mai ales lipsit de orice sentiment pentru aproapele său.

Nu, Chaplin nu a fost un profet. Așa precum spuneam, el s-a inspirat din ceea ce se petrecea la mii de kilometri de el, o realitate expusă cu lux de amănunte în media americană a acelor timpuri.

Dar poate, într-un fel, Chaplin a fost un profet, pentru că după el au apărut satrapii comuniști care au cucerit Europa de Est, apoi Assad în Siria, Saddam Hussein în Irak, Pinochet în Chile, Gaddafi în Libia și Idi Amin în Uganda, ca să enumerăm doar câțiva din cei care au răspuns cu precizie definiției despotului oferită de discursul lui Chaplin.

Propun cititorului să caute filmul, dar mai ales să-l recomande celor mai tineri. După umila mea părere, acest film e un must!!

Gabriel Ben Meron

Sursa imaginii:

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Dictator_charlie2.jpg  Trailer screenshot, Public domain, via Wikimedia Commons