Număr vizualizări 16 ori
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse https://parasitenpresse.wordpress.com.
Traducerea din limba germană îmi aparține. Versiunea română o publicăm în foileton în Revista Baabel cu aprobarea editurii.
Hava Oren
23 Martie. Ramadan
În drum spre clinică mă opresc la brutarul turc. Prăvălia se numește Firini, adică cuptor. În italiană ar fi “forno”, îmi trece prin minte. Ciudat cum trec cuvintele de la o limbă la alta… O fi venind până la urmă din arabă? Ce zice Wikipedia? Cuptor în arabă e “furan”. Aha! Mergi săptămână de săptămână pe același drum și totuși, pofta de o chiflă te duce cine știe unde…
Azi dimineața prăvălia nu e atât de plină ca de obicei.
– E prima zi de Ramadan, lumea vine abia diseară, trebuie să fiu pregătit, îmi spune Ahmed. Ai auzit? Putin a ridicat și prețul grâului.
– Bine, atunci dă-mi deocamdată numai doi simiți, pâinea o iau la întoarcere.
Din nou pe bicicletă, continui, ca de fiecare dată, spre pod. La fel ca data trecută, papagalii și-au luat deja zborul, alunul e părăsit. Pe oglinda apei, aerul cenușiu se mișcă spre peretele unui nor negru; sper să nu vină imediat ploaia, mă gândesc, în timp ce norii cotesc spre răsărit. Să cercetez astăzi coordonatele mele interne pe acest traseu sau mai am timp? Cred că da, pentru că oricum drumul va fi același ca săptămâna trecută și cea viitoare. Deci, cu răbdare și simțuri ascuțite, să mă pregătesc pentru oferta zilei: accente străine, mirosuri, transpirație, ploaie și benzină.
Totuși m-a prins ploaia, chiar dacă a mai făcut un ocol. Picături mici mă lovesc cu putere în casca de ciclism și în ochelari. Îmi stânjenesc puțin vizibilitatea, dar totuși, cu puțin înaintea capelei zăresc o femeie aplecată asupra cadrului de mers. (Supraponderală, BMI peste 35, diabet, hipertensiune, spune privirea specialistului – nu pot s-o opresc.) Respiră greu, e singură, fiecare pas e o provocare, abia se mișcă, parcă e filmată cu încetinitorul: șlapi verzi, batic verde-petrol, o cămașă de culoare deschisă, cu floricele galbene și deasupra un fel de vestă de catifea cord, de un maro spălăcit.
30 Martie. Ora de vară
Adesea, încă de dimineață îmi formez o imagine a zilei și încerc să mă strecor în ea ca într-o mănușă. De duminică avem din nou ora de vară și am senzația că ora nu se potrivește în zi, mă simt de parcă mi-aș fi uitat mărimea pantofilor și sunt nevoit să dau din picioare ca o gâză neajutorată, să alerg desculț în urma ideilor mele fără să înțeleg ce se petrece în jur. Sunt semnele unei zile deplasate, începute prea devreme. Aerul e înăbușitor, timpul e nepotrivit și frigul se resimte altfel ca în săptămânile trecute. În ciuda cerului acoperit – sau poate tocmai de aceea – miroase a primăvară. Florile se ofilesc repede și rămâne numai apa stătută, clocită, din vază. De aceea, în ce privește materialul (el se referea la materialul literar) prefer cărbunele sau diamantul. Așadar, în ceea ce privește vremelnicia…
– Nu prea înțeleg la ce vă referiți.
– Eu sunt scriitor.
– Ei și? Asta înseamnă cumva că ați semnat un contract cu eternitatea?
– Nu, nu cu eternitatea, numai cu durata… timpului.
Scriitorul mi-a citit câteva rânduri din ultimul său manuscris, apoi am continuat cu verificarea medicamentelor pe care le lua. Problema lui era tensiunea. Psihic era stabil, totuși am evitat să-l întreb despre munca lui, cu toate că aș fi vrut să aflu ce înțelegea prin cărbune și diamant. Adevărul este că în retrospectivă, diferența dintre efemer și veșnic nu avea prea mare importanță, așa că m-am limitat să-i prescriu un hipotensiv.
– Care e cartea dv. preferată?
– “The Heart is a Lonely Hunter”, a venit răspunsul.
El însuși nu părea singur, făcea mai degrabă impresia că oricâtă societate ar avea, tot nu-i ajungea. Astăzi purta un sacou în carouri, galben și maro deschis, un pantalon negru și pantofi de piele maro roșcați. O mică mustăcioară îi accentua apariția stridentă. Aș mai fi stat de vorbă cu el, dar se apropia tura de după-amiază și voiam să mai apuc să beau o cafea. M-am dus la cafeneaua Marrakech: câteva mese; la tejghea, între prăjituri și samovar, era fața rotundă, prietenoasă a chelneriței, pe masă un ziar deschis. În joia aceasta, titlul de pe prima pagină este: „Greve de avertisment în spitale”.
Peter Rosenthal
