Număr vizualizări 19 ori

Îi mulțumesc Maricăi Lewin pentru sugestia de a trata acest subiect.

Revoluția Verde a mai fost numită și „a Treia Revoluție Agricolă”.  Dar care au fost celelalte două?

Prima a fost însuși începutul agriculturii, cu peste 10.000 de ani în urmă, în Neolitic.  Interesant că de atunci și până prin 1600 s-a schimbat foarte puțin.  E adevărat, cu timpul au apărut tehnici noi.  Deja în Antichitate se știa că un ogor nu poate fi cultivat la nesfârșit, pentru că fertilitatea lui scade.  Biblia spune: Timp de șase ani să semeni pământul și să-i strângi rodul.  Dar în al șaptelea, să-i dai răgaz și să-l lași să se odihnească… (Exod 23: 10, 11)  Păziți poruncile Mele și împliniți-le [și atunci] țara își va da roadele, veți mânca din ele și vă veți sătura...  (Lev. 25: 18, 19).  Și cu toate acestea, productivitatea a rămas foarte mică.  În Franța, în 1750, surplusul produs de trei țărani ajungea pentru a hrăni un singur orășean. https://fr.wikipedia.org/wiki/R%C3%A9volution_agricole#%C3%89volution_des_mentalit%C3%A9s  În alte țări europene situația era poate mai bună, dar nu cu mult.

A Doua Revoluție Agricolă a avut loc cam între 1600-1850.  În această perioadă, mai ales în Anglia, productivitatea a crescut rapid.  Cauzele au fost multiple:

– Introducerea culturilor aduse din America, mai ales porumbul și cartoful.  Acestea dau recolte mai mari cu mai puțină muncă.  De exemplu, grâul trebuie treierat, măcinat, prepararea pâinii este complicată, dar un cartof fiert este gata într-o jumătate de oră.

– Metode noi de rotație a culturilor.  În loc ca unele parcele să fie lăsate nelucrate, ele au fost cultivate cu trifoi sau lucernă care fixează azotul din aer, formând un îngrășământ natural și în plus, ele sunt nutreț pentru animale.

– Începuturile mecanizării.  A fost îmbunătățit plugul și au apărut primele mașini agricole: semănătoare și secerătoare trase de animale.  Mașina cu abur era prea grea și nepractică, dar ea a înlocuit animalele care acționau batoza.

Ca urmare a crescut populația, mai ales cea urbană – ceea ce a făcut posibilă Revoluția Industrială.  Totuși, în 1850 foarte multe munci agricole se făceau încă manual și agricultura era comparabilă cu metoda „bio” de astăzi.

În sfârșit, înaintea Primului Război Mondial au apărut tractoarele, s-au produs primele îngrășăminte chimice și părea că nimic nu mai stă în calea bunăstării.  Atunci Stalin a decretat: „ne vom uni ogoarele, vom introduce tractoare, îngrășăminte, vom avea recolte bogate…”  Dar ce folos?  Țăranii, cărora li s-a luat pământul cu japca, au refuzat să lucreze, a urmat o foamete cumplită și „taica” Stalin s-a dus să cerșească la americani.  Oricum omenirea se înmulțea mai repede decât putea agricultura să o hrănească și foametea a continuat, mai ales în Africa.  Situația a fost salvată de Revoluția Verde.

În 1943 în Mexic s-a înființat Centrul de Ameliorare a Porumbului și Grâului cu sprijinul Statelor Unite. Lucrând prin selecție și încrucișare, cercetătorii au obținut soiuri mult mai productive și rezistente la boli.  În paralel, statul a sprijinit fermele agricole pentru a pune la punct infrastructura necesară: mecanizare, irigații, îngrășăminte, pesticide…  Rezultatul a fost spectaculos: în câțiva ani producția s-a dublat, apoi s-a triplat.  Practic, agricultura s-a industrializat.  Evident că fermele mari erau avantajate.  Micii producători nu-și puteau permite investițiile necesare pentru a rămâne competitivi și au dat faliment.  Dar Mexicul, care de ani de zile trăise din import de alimente, a produs suficient pentru a exporta.

Statele Unite au sprijinit această inițiativă nu din altruism, ci dintr-un interes foarte clar: omul sătul este mai puțin atras de ideologia comunistă decât cel flămând…  Și când metoda a dat roade, ea a fost aplicată și în alte țări în curs de dezvoltare, ca Filipine, Indonezia, Pakistan, Peru, Columbia, Nordul Africii etc.  S-au înființat noi centre de cercetare și activitatea s-a extins la soiuri de orez, cartofi, plante tropicale…  S-au ameliorat și soiurile de animale domestice și în creșterea lor s-au introdus antibiotice, hormoni etc. O contribuție israeliană la Revoluția Verde sunt roșiile care se pot păstra chiar două săptămâni – semințele lor sunt exportate în toată lumea. Rezultatul Revoluției Verzi este agricultura performantă de astăzi.

În 1970, agronomul american Norman Borlaug, directorul Centrului de Ameliorare a Porumbului și Grâului din Mexic a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace.  Se spune că el a salvat un miliard de vieți.  

Dar Revoluția Verde nu este lipsită de probleme – a recunoscut-o însuși Borlaug, la cuvântarea ținută cu ocazia decernării premiului.  Și lista e lungă:

– Selecționând soiurile numai după productivitate, se pot pierde alte însușiri importante precum valoarea nutritivă, gustul…  A propos, în Olanda circula următorul banc:

– Câte stări de agregare are apa?

– Trei: apă, gheață și abur.

– Ba nu, are patru.

– Care e a patra???

– Roșiile olandeze.

– Biodiversitatea.  Cultivarea unui număr restrâns de soiuri crește riscul ca o boală sau un parazit să nimicească culturi întregi. Monoculturile pe suprafețe întinse nu lasă loc pentru plante sălbatice, insecte, animale, păsări, rămâne doar un „deșert verde”.  La aceasta contribuie și utilizarea ierbicidelor și a insecticidelor.  Dacă dispar insectele, nu mai are cine să polenizeze plantele cultivate, ceea ce ar fi un dezastru.  În plus, pesticidele pot dăuna atât agricultorului, cât și consumatorului.  Un bun exemplu este DDT care a fost folosit pe scară largă timp de decenii, până când s-a descoperit că e toxic și pentru om.

– Fertilitatea solului.  Rotația culturilor a fost neglijată, ducând la epuizarea și degradarea solului.  În schimb s-au folosit cantități mari de îngrășăminte chimice.  Îngrășămintele au pătruns în apa subterană sau au fost luat de ploaie, ducând la o înmulțire excesivă a algelor în lacuri și chiar în mări.  Apa plină de alge e ca un fel de „supă” verde, plină de toxine, în care peștii se sufocă.

– Sustenabilitate.  Irigațiile se practică de milenii, dar problema începe când consumul de apă depășește ceea ce oferă anual natura.  În Israel se pune accent pe captarea apei de ploaie în rezervoare, reciclarea apelor uzate, desalinizarea apei de mare și irigații cu cantități foarte mici de apă, depuse exact la rădăcinile plantelor.  Dar acest lucru nu este valabil peste tot și utilizarea excesivă a apei poate avea urmări dezastruoase, precum se vede în videoclipul alăturat – și aceasta nu este nicidecum o excepție!

– Efecte asupra climei.  Agricultura modernă se bazează pe combustibili fosili pentru mașinile agricole, pentru transportul alimentelor la distanțe mari, cât și pentru desalinizarea apei.  Dioxidul de carbon rezultat intensifică încălzirea globală și seceta în multe părți ale lumii.  Un efect de seră și mai pronunțat îl are metanul produs de vite.  Petrolul și gazele naturale sunt folosite și în industria chimică pentru a produce îngrășăminte și pesticide – și rezervele sunt finite.

– Folosirea antibioticelor în creșterea animalelor mărește pericolul apariției unor microbi rezistenți.

Așadar Revoluția Verde pune probleme foarte serioase, aș zice că noi consumăm astăzi resursele care ar fi trebuit să rămână pentru generația viitoare.  Dar și dilema este infernală: se poate ca oamenii să fie lăsați să moară de foame?  Oare există soluții mai bune?

S-a propus cultivarea de plante modificate genetic.  Această tehnică a apărut prin anii 1980, dar a luat avânt abia după 2013, odată cu descoperirea enzimei CRISPR-Cas care permite deschiderea moleculei de ADN exact în locul dorit și introducerea unui fragment de ADN din altă sursă.  În felul acesta s-au obținut rapid și relativ simplu soiuri cu mult superioare, nu numai ca productivitate, dar și ca rezistență la secetă și la boli, valoare nutritivă, gust etc.  Acestea necesită mult mai puține pesticide – dar ele au provocat noi controverse.  Unii se tem că pe termen lung aceste soiuri „artificiale” ar putea crea probleme încă nebănuite, ar dăuna omului sau ar crea probleme de mediu.  Biologii ne asigură că teama e exagerată, ingineria genetică nu face decât să simplifice obținerea soiurilor noi care poate fi făcută și prin metodele tradiționale.  În SUA acest proces este aplicat pe scară largă.  Dar UE, inclusiv România, a interzis creșterea și consumul de plante și animale modificate genetic.

Ce rămâne?  Agricultura ecologică, organică sau „bio”.  Dar fără îngrășăminte chimice și pesticide, fără irigații intensive, poate ea acoperi nevoile globale de hrană?  Nu prea…  Și apoi produsele „bio” sunt mai scumpe și nu oricine poate (sau vrea) să-și permită, mai ales că etichetele „bio” pot fi și falsificate…  În aceste condiții este ușor de înțeles de ce produsele „bio” reprezintă deocamdată o parte relativ redusă din producția globală.

Scenariul cel mai optimist pe care îl văd ar fi ca publicul să fie educat să prefere calitatea, nu cantitatea și agricultura ecologică să devină treptat predominantă.  Și mai important este că, după toate probabilitățile, în curând populația globală va începe să scadă și dacă va reveni la nivelul de acum un secol, poate că agricultura ecologică va fi suficientă.  Să sperăm numai că între timp Revoluția Verde nu va produce daune ireversibile.

Hava Oren

Sursa ilustrațiilor:

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Wheat-haHula-ISRAEL.JPG Public Domain via Wikipedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Steam_threshing.jpg Murgatroyd49, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Rendements_bl%C3%A9.png Gribeco at French Wikipedia, Public domain, via Wikimedia Commons

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Norman_Borlaug.jpg Public Domain via Wikipedia Commons

5. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Blue-gree_algae_bloom_Lake_Erie.png NOAA, Public domain, via Wikimedia Commons