Bunica mea, copilă fiind, îl ajuta pe străbunicul la spălat aur. Firicelele strânse cu multă migală au ajuns repejor la băncile din Turda pentru a ajuta familia cu şapte copii. Dar un alt copil, de data aceasta întîmplător cel care semnează aceste rânduri, a văzut nu odată valuri de peşti morţi în râul din stânga satului.
Ieşiţi în stradă, afară cu FMI, cu ungurii din ţară – iată doar câteva îndemnuri la îndemână, culese accidental din trecutul nu prea îndepărtat al statului, pe care, în loc de altceva mai potrivit, ne cramponăm să-l numim: România. Nestăvilita atracţie spre dinamism poate fi surprinsă şi sub alte aspecte cum ar fi ieşirea din coaliţii, (a)plecatul la Bruxelles sau extrageri -surpriză din bugetul încropit pe maldăre de bani publici. Totuşi, ultimul cantonament naţional se deosebeşte net de mişcările autohtone menţionate în cronicile de la 1907 încoace. Cei care s-au aventurat în acest jogging plenar sunt, în fond, nişte sedentari irecuperabili, ei doresc ca aurul să rămână acolo la Roşia. Nu vor să audă murmurul excavatoarelor, au timpanele prea fine pentru huruitul camioanelor cu extragabarit, presupun că şi un şuierat de miner din colţul gurii le produce frisoane. Nu, ei sunt precum continuitatea daco-romană, de neclintit. Nu ne luaţi munţii, mai ales că sunt cu aur, argint şi un picuţ de wolfram, după gust!!!
Sunt, recunosc spăşit, un tip static de felul meu, deci contraexploatare, fan al naturii încremenite în chenar, locuitor de pe valea Arieşului, Aranyos cum îi mai spunem. Iar bunica mea, copilă fiind, îl ajuta pe străbunicul la spălat aur. Firicelele strânse cu multă migală au ajuns repejor la băncile din Turda pentru a ajuta o familie cu şapte copii. Aş avea în acest sens chiar antecedente apăsătoare. Dar un alt copil, de data aceasta întîmplător cel care semnează aceste rânduri, a văzut nu odată valuri de peşti morţi în râul din stânga satului. Pe atunci se exploata cu metode „barbare”. Cu toate acestea nu aş sălta de bucurie dacă, mulţumită metodei „moderne” într-un sfârşit de săptămână petrecut la casa părintească voi constata faptul că apa din fântână are un iz dubios, devenind un lichid cu adaos de cianură.