Număr vizualizări 813 ori
הבטחתם יונה, עלה של זית, מבטחתם שלום בבית
(Suntem copiii din iarna anului 73.
Ne-ați promis porumbel, o ramură de măslin și pace acasă.)
Fragment din Copiii din iarna lui ’73,
de Ori Vidislavski și Shmuel Hasfari.
Este vorba de Războiul de Iom Kipur. Sunt în Israel de mai bine de patruzeci de ani. Acest cântec, lansat în 1994, m-a impresionat enorm, dar astăzi mă tulbură poate chiar mai mult decât atunci când l-am auzit pentru prima dată. „Voi, cei care ați murit, ați fost cândva copiii pentru care părinții sperau pacea.” „Noi, cei care trăim acum, încă așteptăm acea pace.” Am un nod de plâns dureros care îmi adâncește sentimentul de îngrijorare și neputință. Câți ani au trecut de atunci și în ce hău dens și întunecat ne afundăm tot mai tare?! Ce se întâmplă cu Israelul, ce se întâmplă cu noi este o întrebare retorică ce ne frământă pe toți.
Suntem preocupați și îngrijorați pe bună dreptate de anti-israelismul confundat adesea cu antisemitismul care mocnește dintotdeauna, mai mult sau mai puțin incendiar. Poate ar trebui să acordăm grijă prioritară situației de colaps în care ne aflăm, să vedem cu luciditate și curaj numeroasele greșeli de care Israelul este răspunzător și să încercăm pe cât posibil să ameliorăm și chiar să corectăm? Din păcate, tendința de a da vina pe ceilalți, pe ura violentă a dușmanilor și de a căuta vinovați apelând la aceleași slogane bine-cunoscute sunt tendințe normale ale naturii umane. Dar tocmai acest lucru, mai ales dacă se răsfrânge asupra unei mase de oameni ușor de manipulat, ne întunecă luciditatea. Nu am veleități politice, dar citesc relatări istorice, văd documentare, vorbesc cu oameni din diferite categorii și încerc să înțeleg cauzele care produc aceste efecte dezastruoase. Politica Israelului din ultimii zece ani ne-a fost profund defavorabilă. Orice guvern care îl va înlocui pe cel actual va avea mari dificultăți, pentru că pagubele sunt imense.
Acest teritoriu, numit Palestina pe timpul Imperiului Roman, a fost ocupat apoi de alte imperii: Bizantin, Arab, Otoman, apoi Britanic. Decizia ONU de a forma aici un stat al evreilor nu a fost acceptată de statele musulmane din zonă. În timpul Războiului de Independență, mii de arabi manipulați de liderii lor s-au refugiat în teritoriile care ar fi trebuit să formeze un stat al arabilor palestinieni. După câteva luni, refugiații au cerut să se întoarcă la casele lor, dar Israelul nu le-a mai permis. Recentul documentar al canalului History pe această temă nu dă nicio explicație, niciun comentariu. Pur și simplu ei au rămas în lagăre de refugiați, marginalizați și izolați.
În 1967, după Războiul de Șase Zile, Peninsula Sinai și Fâșia Gaza, aflate sub administrație egipteană, Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est, aflat sub control iordanian și Înălțimile Golan aparținând Siriei au ajuns sub stăpânire israeliană. În urma tratatului de pace dintre Israel și Egipt din 1979 și stabilirea relațiilor diplomatice, Sinaiul a revenit la controlul egiptean, restul teritoriilor ocupate rămânând în stăpânirea Israelului.
Desigur aceste teritorii extrem de ostile Israelului erau greu de gestionat. Mereu se iveau acte de violență și terorism pe care armata trebuia să le stăpânească cu vigilență și, desigur, cu forță. Dar cu pumnii încleștați nu poți schimba ideologia și mentalitatea unei populații. Se știe din istorie că revoltele și violențele au avut loc atunci când populația se simțea nedreptățită, umilită și copleșită de lipsuri. Mă întreb cum ar fi arătat prezentul dacă Israelul ar fi adus prosperitate în lagărele de refugiați și nu ar fi permis adâncirea mizeriei și a sărăciei? Oare acest lucru ar fi fost posibil? Majoritatea teroriștilor provine din aceste medii lipsite de speranță, fiind cu atât mai ușor de manipulat de puterile interesate să distrugă Israelul, ca de pildă Iranul.
Istoria zbuciumată a relațiilor dintre Israel și Teritoriile Palestiniene nu a început odată cu atacul terorist fără precedent asupra populației civile israeliene din dimineața teribilă de 7 octombrie 2023.
În octombrie 1994, în prezența președintelui Bill Clinton, premierul israelian Itzhak Rabin și regele Hussein al Iordaniei au semnat Tratatul de pace dintre Israel și Iordania, un mare pas înainte. Cu un an înainte fuseseră Acordurile de la Oslo într Clinton, Rabin și Arafat, iar în anii 1994-95 au urmat acorduri de implementare. Tot în același an, Israelul a început retragerea din cea mai mare parte a Fâșiei Gaza și din Ierihon, iar Autoritatea Palestiniană a primit responsabilitatea de autoguvernare. Asasinarea lui Itzhak Rabin în noiembrie 1995 a fost o lovitură majoră pentru procesul de pace.
De atunci, eforturile de a obține un acord final nu au mai dat rezultate, în special în privința granițelor, Ierusalimului și a refugiaților palestinieni. Au urmat atentate și atacuri palestiniene (sinucigași, autobuze și restaurante aruncate în aer), operațiuni militare israeliene în Cisiordania și Gaza, inerenta construire a zidului de separare, deteriorarea relațiilor dintre Israel și Autoritatea Palestiniană. În timpul Premierului Ariel Sharon, Israelul a retras coloniștii și armata din Gaza și au fost evacuate patru așezări israeliene din nordul Cisiordaniei. În 2006 Hamas a câștigat alegerile palestiniene și după un război sângeros între cele două puteri palestiniene, în 2007 a preluat controlul asupra Fâșiei Gaza, în timp ce Autoritatea Palestiniană (Fatah) continuă să controleze părți din Cisiordania. De la această dată, toate negocierile de pace au eșuat.
S-au încercat și negocieri cu Hamas prin Egipt și Qatar, cu implicarea SUA și ONU, dar de vreme ce acesta nu este dispus să recunoască Israelul ca stat și nici să renunțe la atacurile violente, discuțiile nu au adus niciun rezultat.
În toată această perioadă Israelul a fost măcinat de războaie și conflicte: în 2006 a avut loc războiul cu Hezbollah în Liban, între 2008-2014 au urmat confruntări majore între Israel și Hamas care au produs multe victime și distrugeri în Gaza, pierderea a foarte multor soldați israelieni, precum și atacuri non-stop cu rachete către sudul Israelului. Dezastrul a culminat cu atacul terorist din 7 octombrie 2023, de o cruzime fără precedent. Procesul de pace rămâne blocat și pentru că cele două teritorii, Cisiordania și Gaza, sunt scindate de conduceri diferite. Cei care scandează entuziasmați „Free Palestine!” sunt total dezinformați – din cauza situației politice divizate, populația palestiniană nu formează un tot unitar. Mă întreb la care Palestina se referă sloganul?
Toată lumea vuiește împotriva Israelului. Oare antisemitismul secular orbește o lume întreagă și permite denaturarea adevărului și a realității? E dureros. De departe, fără să trăiești zi de zi amenințarea, este ușor să judeci. După părerea unor prieteni din străinătate, dacă s-ar înființa Statul Palestinian, toate conflictele s-ar rezolva și pacea mult visată ar pogorî peste acest pământ zbuciumat. Cu câtă ușurință propun acești binevoitori o acțiune pe care Israelul a dorit-o și a acceptat-o de la bun început, dar căreia i s-a răspuns cu războaie, pentru că statele musulmane se împotriveau existenței lui și nu voiau să-l recunoască! Este adevărat că acum, după câteva decenii, dinamica politică nu mai e aceeași și cel puțin o parte a lumii arabe începe să vadă partea pozitivă a existenței unui Stat Israelian în Orientul Mijlociu. Și un Stat Palestinian independent, care respectă legile internaționale, ar fi foarte pozitiv. Dar ne întrebăm ce fel de Stat Palestinian și ce fel de pace? Cu ideologia lor fundamentalistă, Israelul construit cu hărnicie, devotament și pricepere de niște oameni care după atâta suferință și prigoniri au primit dreptul de a avea țara lor, bârlogul lor de siguranță, ar dispărea încetul cu încetul de pe harta lumii. Israelienii sunt amenințați și luptă doar ca să fie lăsați să existe.
Și iată că a apărut filmul NAZA, realizat de doi tineri israelieni, Yuval Abraham și Rachel Szor și premiat la Festivalul de la Veneția. Filmul dezvăluie aspecte tragice ale atacurilor israeliene în Gaza care vizează teroriști Hamas fără a ține cont de victimele colaterale. Este de apreciat curajul acestor doi jurnaliști de a informa opinia publică națională și internațională despre situații care nu fac cinste conducerii israeliene. De fapt, multe hotărâri ale acestui guvern toxic și tot mai puțin democratic mai ales din ultimii ani, creează dileme. De prea mult timp trăim dezinformați și manipulați. Totuși, în atmosfera furibundă anti-israeliană și antisemită care copleșește acum întregul glob, apariția acestor informații tocmai acum, pune paie pe foc și nici măcar nu știu dacă servește vreunei cauze. Nu cred că este corect să ignorăm trauma zilei de 7 octombrie care planează asupra întregii țări și nici faptul că Israel poartă acum un război foarte greu, practic imposibil. Am citit nenumărate comentarii (majoritatea comentatorilor nici nu l-au văzut), dar sper să-l vizionez în curând, după care îmi voi putea exprima părerea personală.
Este zdrobitor ce se întâmplă. Pe de o parte, știm cu toții că această grupare teroristă, Hamas, trebuie anihilată, deoarece Gaza guvernată de asemenea ideologie va aduce numai violență, distrugere atât Israelului cât și propriului popor. Cum se poate rezolva această situație? Sacrificiul și pierderile sunt incomensurabile. Simțim o mare empatie pentru populația civilă din Gaza, ne întristează și ne deprimă suferința acestor oameni chinuiți de o situație fără ieșire. Văd însă cu durere Israelul copleșit de trauma zilei de 7 octombrie și nu mai puțin de numărul mare de soldați, tineri abia ieșiți de pe băncile școlii, căzuți în război și în ultimul timp și de numărul mare de soldați epuizați sufletește care se sinucid. Despre familiile îndoliate din Israel se vorbește prea puțin sau de loc, dar ele există.
Ce viitor va avea această fâșie de pământ după ce organizația Hamas va fi anihilată sau măcar slăbită până când nu va mai constitui un pericol? Ideologia însă nu se poate șterge cu forța. Necesită ani și generații de educație și bună credință și poate mai mult decât atât, o SOLIDARITATE INTERNAȚIONALĂ. Atâta vreme cât în cercurile fanatice extremiste, din păcate tot mai numeroase, copiilor li se inoculează din fașă URA pentru tot ce nu este musulman și în special pentru evrei, este foarte greu să fii optimist. Toți oamenii din anturajul meu, prieteni și cunoștințe, doresc democrație, pace, existența pașnică a unui stat palestinian vecin, respect reciproc. Am spus doresc, dar ar trebui să precizez că în ultimii ani, datorită atacurilor teroriste tot mai sălbatice și mai frecvente, pentru mulți această dorință a devenit îndoielnică, încărcată de neîncredere sau chiar a dispărut, devorată de instinctul de conservare. Cu toate acestea, nu ne pierdem speranța. Acest vis se va transforma totuși cândva în realitate! Vigoarea legendară a evreilor și a israelienilor nu se dezminte. Da, există SPERANȚE DE PACE. Altfel continuitatea ar fi imposibilă.
Delia Bodea Jacob
29 Comments
Am început citind comentariile şi toate dezbaterile dintre baabelieni. Mie mi se pare important când un text suscită atâta interes, fie pro, fie contra (ideilor) lui. Apoi am citit textul şi am descoperit o cu totul latură a autoarei decât în articolul din septembrie „Activitatea mea literară”. Vă felicit pentru diversitatea preocupărilor şi, da, fără a intra în detalii, căci ceilalţi au făcut-o deja, sunt desigur de acord cu afirmaţia dvs.: “nu ne pierdem speranța. Acest vis se va transforma totuși cândva în realitate! … Există SPERANȚE DE PACE. Altfel continuitatea ar fi imposibilă.”
Câteva precizări. În primul rând, afirmația conform căreia „asasinarea lui Ițhak Rabin în noiembrie 1995 a reprezentat o lovitură majoră pentru procesul de pace” este incorectă. Moartea sa nu a avut nicio legătură cu blocarea procesului de pace. Într-un discurs susținut pe 10 mai 1994 la o moschee din Johannesburg, Arafat a comparat acordul de pace cu Tratatul de la Hudaybiyyah, încheiat de Mahomed cu tribul Quraish. Cea ce inseamnă că pentru ei, nu-i necesar respectată, ci e o etapă temporară, și nu o pace definitivă.
În al doilea rând, guvernul nu este deloc toxic și este democratic. Ești dezinformată și manipulată. Încearcă să schimbi canalul TV pe Channel 14. În rest, si mie mi-a plăcut articolul.
George, afirmatia ta ca acea crima care a dus la moartea lui Rabin nu are legatura cu procesul de pace, este putin neavenita. In primul rand cel care l-a impuscat era un om religios, potrivnic politiciii guvernului de atunci si desigur lui Rabin. In plus, este foarte probabil ca EL, criminalul a fost manipulat in mod “neclar” inca pana acum, de fortele de securitate (Shin Bet) conduse la acea vreme de Carmi Gilon, iar acesta nu a clarificat niciodata cum a fost posibila crima in contextul de atunci. Din motive la fel de neclare, aceasta situatie a ramas nedeslusita.
Dacă nu ați înțeles până acum, vă voi explica simplu. Nu doar religiosul, potrivnic politiciii guvernului a tras in Rabin, ci si omul Shim Betului a tras din din fața. Aici încarc două videoclipuri ca să puteți înțelege mai bine. O discuție cu Carmi Gilon, în care se preface că nu știe. Știa foarte bine, dacă ar fi fost interesat cine de fapt l-a impuscat pe Rabin, ar fi luat glonțul găsit în corpul lui, un studiu balistic, ar fi luat toate armele care erau prin preajmă și ar fi găsit vinovatul. Nu a făcut-o, pentru că știa cine este.
http://www.youtube.com/watch?v=ldPsUcRswkw
http://www.youtube.com/watch?v=LZC3KPhWUPQ&t=250s
Și acum vedeți de ce Rabin nu a avut nicio șansă să facă pace. Citiți „Deciziile Consiliului Național Palestinian” care sunt încă în vigoare astăzi, din 1968
https://publish.iupress.indiana.edu/read/negotiating-arab-israeli-peace-third-edition-appendices/section/df8bb540-db0f-4708-b203-59f2157379e2
Când Arafat s-a întors de la Camp David – unde Ehud Barak și Clinton încercaseră să-l convingă să semneze un tratat de pace – a refuzat și s-a întors acasă. Acolo a fost primit ca un erou. Toate acestea sunt descrise în cartea dr. Einat Wilf, fostă deputată din partea Partidului Muncii: *Shalom, aval lo acsaiv* (Pace, dar nu acum).
Am vazut filmuletele, dupa cum spuneam inainte
intr-adevar lucrurile nu sunt clarificate pana la capat. Am mai auzit intre timp ca un complot de “oameni de stanga” ar fi pus la cale acea crima, de teama ca Rabin sa nu revina asupra intelegerilor de la Oslo. Nu ma indoeiesc de intentiile necurate ale lui Arafat, nu cred ca voi citii.
D. Gerge Konig – Interesnte informațiile aduse, nu toate credibile. Nemenționată, ceeace mi se pare deosebit de grav, este “breșa de securitate” care a făcut posibil asasinatul pentru care nimeni nu a fost pedepsit penal.
Domnul Klein, ce nu e credibil. Si desire Bresa de Securitate s-a discutat mult
D. Konig – Vrînd să fiu succint am ales, în mod greșit , cuvîntul “credibil/incredibil”.De fapt, cele scrise de dvs. îmi par deosebit de corecte. Eram în Israel cînd a fost asasinat Rabin. Am primit știrea cu mare durere.” Breșa de securitate” era în linie cu ceeace m-a frapat cel mai mult în cursul unei scurte vizite turistice în Israel în 1977, mă refer la superficialitate. Această superficialitate, întîlnită mai apoi în multe locuri de muncă, mi s-a părut de neacceptat în probleme de securitate generală. Și atunci în 1995 ca și acum, aș vrea să cred că breșa de siguranță s-a datorat exclusiv superficialității, deși faptul că nimeni nu a fost pedepsit penal și unele amănunte relevate de cele două youtube mă duc în direcția bănuită de dvs. Exprimarea succintă ce trebuia s-o folosesc ar fi trebuit să fie…eu nu vreau să cred această posibilitate. Asta nu exclude nemulțumirea mea că asasinatul n-a fost urmat de pedepse drastice care să clarifice că în Israel nu se acceptă zicala “merge și așa”….care a dus la 7 Octombrie.
Superficialitatea in Israel este o trasatura intalnita pe plan larg in toate birourile oficiale si dupa parerea mea si in armata. De altfel superficialitatea, iar acum in urma inaintarii de catre fostul sef al Serviciilor de Securitatea a unei chemari in judecata a lui Netanyahu, amandoi spunand lucruri si negatia acelorasi lucruri, se dovedeste din nou superficialtiatea insupiortabila care a dus la catastrofad din 7 ocotmbrie. Atat premierul cat si seful serviciilor secrete, pare se ca mint, unul minte mai mult si altul mai putin, precum au mintit in decursul anilor atatia oameni cu pozitii inalte in diferite parti ale armatei.
In concluzie, faptul ca filmul NAZA a aparut, cu toate punctele nereusite, o parte scoase in evidenta in analiza facuta de Dan Romascanu la FB, este foarte probabil ca are si destule aspecte reale prezentate, care i-au atras ura si simpatia totodata, in functie de cine si de cum se raporteaza la Israel.
Cat priveste asasinarea lui Rabin intr-adevar seful de atunci al Sabacului, Carmi Gilon, si-a dat atunci demisia. Cu toate aceste, intreaga manipulare facuta de cei sub conducerea lui Gilon cu spionul (Samoania – Raviv) pus pe urmele lui Igal Amir, condamnat pe viata pentru ucidere, au trezit de atunci incoace destule “brese” atat in securitate dar si in morala, daca se mai poate folosi un asemenea cuvant.
D. Konig – Am vizionat încă un youtube – https://www.youtube.com/watch?v=ukuf1xdSAaI – Ader în totalitate la cele afirmate în comentariile dvs. Aș fi preferat ca acest ping-pong să-l fac direct . Aș sugera ca dna Ghiță, în anunțurile de joi, să pună adrese de email la Cc., a mea și a altora dispuși. Cred că s-ar aduce o ușurare moderatorului.
Adresa ta de email se afla la fiecare trimitere a articolelor baabel, împreună cu a altor 59 de adrese, a lui George Konig nu este acolo.
Veronica – Mulțumesc.
Replica armatei:
https://youtu.be/f0lechxUsEI?is=OFoF36kBVrAKN5pm
Citește comentariul lui Gyri Schimmerling la propriul articol, sub comentariul meu in care am publicat adresa la care se poate vedea acest film, si da nu este convingator.
Un articol documentat și scris excelent, doar un pic naiv.
1. Barak și Olmert le-au oferit un stat dar ei vor unul singur “de la râu până la mare”adică fără existența Israelului.
2. Acest stat ipotetic dacă se va înființa vreodată va fi un mare cuib de teroristi fiindcă și în Cisiordania 80% ar vota cu Hamas. Cum ați și scris, este greu să schimbi ideologia lor fanatică-religioasă.
3. Un recent film, replica a armatei, a infirmat prin informații documentate minciunile celor doi pseudo- cineaști care și-au câștigat faima prin prezentarea unor fapte rare, de excepție și generalizarea lor, contribuind și mai mult la antisemitismul mondial.
Articolul Deliei pune in discuție o multitudine de probleme cu care se confrunta orice om lipsit de patima si de ură împotriva oricărui semen al său. In acelasi timp, cele scrise prezinta dualitatea personalitatii si a conceptiilor pe care le înaintează autoarea. Aceasta dualitate îmi este mai mult decat foarte cunoscută, pentru că și eu o experimentez.
Un grad inalt de educatie, dar in același timp experienta de viata si aspiratia catre pacifism, si nu in ultimul rand SPERANTA, determina dificultatea de a se situa pe o poziție clară împotriva sau in favoarea unui stat palestinian. In momentul de fata, aceasta varianta pare irealizabila din punctul de vedere al – probabil – oricărui partid israelian, care va fi reprezentat in Parlament. Dupa cele intamplate, multi cetățeni s-au deplasat spre dreapta, ramanand fie unde s-au aflat anterior, fie rasturnandu-se poziția cu 180 de grade.
Un lucru este insa de netagaduit. Atata timp cat palestinienii nu vor avea țara proprie, problemele locale ale Israelului nu se vor linisti si desigur nici rezolva. Foarte posibil ca nu se vor rezolva nici atunci cand va exista statul palestinian. Este nevoie de timp pentru a o maturitate politică, socială pentru a interioriza cu adevărat problematica conducerii unui stat.
De la AI:
Conform datelor oficiale publicate de purtătorul de cuvânt al IDF numărul soldaților care și-au luat viața din cauza presupusei sinucideri de la începutul războiului din 7 octombrie 2023 este:
• Anul 2023 (din 7 octombrie): 17 soldați (în total în acest an).
• Anul 2024: 21 de soldați.
• Anul 2025: 21 de soldați (sau 22 conform unora dintre rezumatele actualizate ale Diviziei de Personal).
În total, zeci de soldați (dintre militarii permanenți și rezerviști) au murit din cauza presupusei sinucideri în această perioadă.
Nu știu dacă aceste date au fost citate si in filmul Naza, care ma indoiesc ca va fi transmis in Israel.
Veronica – Cifrele prezentate de tine – informație incompletă. Completează, te rog, cu date aduse de – https://www.timesofisrael.com/idf-suicide-rate-rises-amid-ongoing-war-and-mass-reservist-call-ups/#:~:text=The%20suicide%20numbers%20represent%20a,in%20decades%20due%20to%20war. – care susține că – “the IDF has historically maintained a lower suicide rate than the country in general, as well as many militaries around the world.”
Ivan, Probabil sunt foarte multe surse şi în general această problemă există şi este tristă, dar nu e de mirare, că se întâmplă ceea ce se întâmplă, poate cu o frecvenţă mai mare decât în alte ţări, unde serviciul militar nici nu este obligatoriu şi desigur nu îi reţin pe cei înrolaţi pentru o perioadă aproape nesfârşită, precum aici. Nu pot citi sursa dată de tine, deoarece solicită să mă înscriu, ceea ce nu o fac.
Veronica – sursa , Times of Israel – NU necesită înscriere. Care e sursa ta despre o frecvență mai mare?
Ti-am trimis poza la whatsapp, in legatura cu ceea ce se cere le Times of Israel. Privitor la afirmatia mea , “se întâmplă, poate cu o frecvenţă mai mare decât în alte ţări” nu am nici o sursa in afara de ceea ce stiu din anii petrecuti aici, nu m-am referit in mod special la cele intamplate in ultimii 3 ani. Nu stiu de fapt de ce are importanta !
E foarte usor de inteles, ca acolo unde tinerii sunt obligati sa faca serviciu militare 3 ani, dar circustantele solicita mult mai mult, sau continuarea serviciului se petrece pana la o varsta inaintata, o data era 45 de ani, dar nici asta nu e batut in cuie, deci in aceste conditii vor fi mai multi oameni cu probleme psihologice si din pacate incercari de sinucidere. Factorul personalitate are un rol deosebit de important si in acest caz !
Dna Delia Jacob – Apreciez și nu pun la îndoială sentimentele dvs. reflectate în articolul de față și care îmi pare că vă împiedică înțelegerea corectă a realității. Mă limitez să citez două exemple: “Mă întreb cum ar fi arătat prezentul dacă Israelul ar fi adus prosperitate în lagărele de refugiați și nu ar fi permis adâncirea mizeriei și a sărăciei?” & “Filmul dezvăluie aspecte tragice ale atacurilor israeliene în Gaza care vizează teroriști Hamas fără a ține cont de victimele colaterale.”
N-am citit inca articolul si am inceput citirea prin acest comentariu.
Prima propozitie, pe care o numesti Ivan perla, este exact ce mi-a trecut prin minte acum cateva minute cand ascultam la televizor, nebunia din Sudul Israelului pe care o initiaza beduinii, se impusca in dreapta si stanga, benzi de oameni tineri, care se urmaresc cu masini – probabil parte furate – si unii pe altii se impusca.
Oare, cat au investit israelienii in asezarile de beduini din desertul Negev, poate ar trebui sa caut date concrete, si intr-adevar si eu cred, ca si Delia ca o alta atitudine, poate, poate ar fi determinat in timp o intelegere, cel putin provizorie.
Saracia si mizeria au condus cu siguranta catre asocierea palestinienilor din taberele de refugiati la grupurile teroriste.
Am convingerea ca multi dintre ei daca ar fi avut mancarea necesara ca sa-si satisfaca nevoile familiei, sa-si munceasca o bucatica de pamant, care probabil ca oricum nu mai exista acolo in taberele acelea, nu s-ar fi “vandut” de-ndata terorismului.
Cu privire la a doua afirmatie, voi citi articolul ca sa ma lamuresc, daca Delia a vazut sau nu filmul mult disputat.
Veronica – referitor la cele două exemple ale mele –
– 1 – deoarece preiei oarecum ștafeta primei întrebări, eu aș avea un potop de întrebări – cîte tabere de refugiați palestinieni au fost vreodată pe teritoriul actual al Israel ? Cam ce taxă ( procent de venit ) ar trebui impusă fiecărui rezident israelian ( evreu & arab ) pentru a avea rezultatul scontat în taberele care nu sînt pe teritoriul Israel? Nu cred că e cazul să – ți mai ofer șansa descrierii modului concret de realizare a prosperității….
– 2 – sper că ai remarcat în articol – “…dar sper să-l vizionez în curând, după care îmi voi putea exprima părerea personală.”. – În paragraful ce precede cuvintele de mai sus , dna Delia se referă la film exact ca cineva care l-a văzut.( ???!!!)
1. Nu au existat niciodata tabere de refugiati pe teritoriul Israelului
2. Nu pot raspunde. Nu stiu la ce sansa te gandesti, dar cunoscandu te de ceva vreme, ar trebui sa explici la ce prosperitate te referi. De exemplu la aceea dovedita prin imaginile, saracacioase ca numar si ca valoare/realism, care aratau pe copiii din Gaza, sau chiar pe adulti, intinzand castroanele de tabla ca cineva sa le umple dintr un cazan cu o mancare nedefinita?
Cu siguranta ca pentru unii de acolo, si nu putini, nu acela era modul prin care se hraneau. Lor de exemplu, actualul guvetn cu Bibi in frunte le a marit veniturile, aproband ca banii din Qatar sa le parvina, lor si posibil membrilor din cabinetul apopiat al prim ministrului (chestiune a carei investigatie pare oprita, sau nevazuta)
Desigur am observat, erau destule informatii ca sa ti poti forma o parere, nu e vorba de adevarul absolut, care oricum nu exista.
Mi-a plăcut articolul care reflectă umanismul profund şi optimismul al autoarei. Dum spiro, spero! Speranţa face parte din natura umană, numai că vrăjmaşii speră în anihilarea inamicului… Important este să se găsească modalitatea ca speranţele părţilor aflate în conflict să aibă puncte comune şi să se ajungă la reconciliere.
Da….mi -a placut si mie cantecul ( poezia ) Am ascultat o la concertul comemorativ destinat lui 7 oct.
Ba da. Dar speranța moare ultima. Atât timp cât mai trăiesc oameni, trăiește și speranța.