,,Copiii suedezi sunt prost crescuţi” afirmă David Eberhard, psiholog, scriitor şi tată a şase copii. Cartea sa apărută recent şi intitulată ,,Cum au preluat copiii puterea”, chiar dacă nu a fost încă tradusă în nici o limbă străină, a stârnit deja reacţii şi peste hotare.
M-am obişnuit de-a lungul deceniilor să mă abţin de la critici la adresa tinerilor părinţi care, cu o seninătate demnă de toată admiraţia, trec cu vederea unele manifestări ale copiilor lor care, cândva, erau considerate condamnabile, revoltătoare chiar. Oricum, reacţia ar fi fost ,,De ce te amesteci tu care n-ai copii? Ce ştii tu despre educaţia lor?” Aşa este, nu sunt educator – şi nici măcar părinte – şi totuşi mă consider capabil să disting semne de bun simţ, atunci când ele, uneori, există. Caut oare nod în papură atunci când mă aştept de la un copil de 7-8 ani să dea bună ziua celor prezenţi în încăperea în care îşi face triumfala apariţie sau să aştepte răbdător sfârşitul conversaţiei adultilor fără să urle ordonându-le celorlalţi să tacă, ori de câte ori îi vine o idée sau are vreo dorinţă de exprimat?
Este oare societatea modernă pe cale să piardă controlul asupra comportamentului celor tineri? În Suedia cel puţin, o ţara invidiată de multi părinţi, această problemă pare să-i preocupe tot mai intens pe cei care se gândesc la viitorul societăţii.
,,Copiii suedezi sunt prost crescuţi” afirmă David Eberhard, psiholog, scriitor şi tată a şase copii. Cartea sa apărută recent şi intitulată ,,Cum au preluat copiii puterea”, chiar dacă nu a fost încă tradusă în nici o limbă străină, a stârnit deja reacţii şi peste hotare.
În anul 1979, Suedia era prima ţară în care a fost abolită prin lege pedeapsa corporală aplicată copiilor, exemplu urmat mai tarziu de o bună parte a lumii. Fără sa atace acest memorabil gest, Eberhard îi critic, totuşi, pe cei convinşi de ,,competenţa” minorilor în rezolvarea problemelor de zi cu zi ale existentei, ca de exemplu îmbrăcămintea, igiena corporală, alimentaţia sau folosirea constructiva a timpului liber. 
Eberhard şi adeptii săi, al căror număr pare să fie în creştere, sunt de părere că membrii tinerei generaţii vor trăi şi peste ani cu convingerea că întregul univers se roteşte în jurul lor, iar când va sosi vremea trezirii la realitate, David Eberhard
se vor arata neputinciosi în faţa numeroaselor provocări, consecinţele acestui fapt fiind din cele mai nefaste.
Semnele au şi început să apară; tulburările comportamentale şi depresiile în forme tot mai acute sporesc în mod vizibil, psihologii, psihiatrii, medicii de familie şi asistentii sociali dovedindu-se nepregătiţi în confruntarea cu ele.
David Eberhard – al cărui volum precedent cu titlul ,,În ţara narcomanilor siguranţei” (traducere aproximativă) a fost aclamat de cititori, şi chiar de critici – recomandă o revenire la cel puţin o parte dintre vechile norme ale educaţiei autoritare. Eberhard pare convins că Suedia este considerată pe nedrept revoluţionară în domeniul educaţiei, iar cei care îi imita fără reţinere metodele comit o greşeală.
Într-o lume în care părerile sunt exprimate tot mai puţin categoric, de teama de a nu fi acceptat în rândul celor,,politically correct”, Eberhard, în ciuda aparentei sale popularităţi, va trebui să lupte din răsputeri pentru a-şi justifica ideile. Specialişti cu renume în probleme de educaţie afirmă că situaţia trebuie privită, în primul rând, sub aspectul bunăstării copilului, iar din acest punct de vedere Suedia şi restul Scandinaviei se află undeva în fruntea listei, ceea ce va pune beţe-n roate încercărilor ,,părinteşti” de a prelua puterea. Până una-alta, vom fi nevoiţi sa înghiţim în linişte ,,complimente” de genul celei auzite chiar de mine într-un magazin de jucării, într-o ţară civilizată din centrul Europei: Un băieţel îmbrăcat îngrijit îi striga,,Lesbiană puturoasă!” mamei sale, hotărâtă ca de astă dată să refuze îndeplinirea poruncii primite. Resemnată şi obosită, ea şi-a luat de mână odraslă şi fără un cuvânt, l-a scos din prăvălie.
