La ora actuală, trebuie să recunoaştem, chestiunea refugiaţilor este cea mai arzătoare problemă a Europei și a lumii. Mulți analiști consideră că Europa se confruntă cu cea mai mare criză de la cel de-al doilea război mondial, situație care, de la eșecul ”primăverii arabe” și a consecințelor ei, putea fi previzibilă, dar care, din cauza miopiei politice a unor factori de răspundere din Uniunea Europeană și a liderilor politici occidentali, a fost neglijată.

Acum ne-am trezit cu o situație, deocamdată fără perspective de soluționare, și totuși trebuie găsit ceva pentru ca Europa, dar nu numai, să nu fie cuprinsă de haos. Și aș vrea să precizez: nu este vorba despre pericolul cuceririi islamiste a continentului nostru, acești refugiați nu au venit având obiective religioase, nu doresc să-i convertească pe europeni la islam, dimpotrivă, așa cum am mai scris într-un articol, mulți dintre ei trec la creștinism, este adevărat mai degrabă din motive pragmatic decât de credință. Oricum, nu se întrevede, deocamdată, o cucerire de teren a militantismului islamic. După cât mi-am dat seama, urmărind la televiziune interviuri cu refugiații sirieni, deoarece ei reprezintă majoritatea, aproape toți vorbesc engleza, mulți sunt absolvenți de universitate, au sau au avut ceva bani și toți doresc să trăiască în Occident, în afara faptului că fug din țara lor să-și salveze viața lor și a familiilor, vor să aibă o viață mai bună, un viitor pentru ei și pentru copiii lor deci am putea presupune că nu vor să schimbe mediul social și politic în care doresc să se integreze. Și poate, Occidentul, având experiența trecutului cu imigranții musulmani, va aborda altfel această problemă, nu-i vor ghetoiza pe refugiați, ci îi vor instala în grupuri mai mici, printre „băștinașii” europeni.

Ceea ce aș încerca să prezint aici se datorează unei întrebări puse de un coleg autor în Baabel, pe marginea articolului meu anterior despre refugiați. Întrebare firească, pusă și de mulți alții din lume. De ce nu se îndreaptă refugiații, în mare parte musulmani (din păcate, comunitatea creștină din Orientul Mijlociu devine din ce în ce mai puțin numeroasă, a fugit din aceste țări din cauza prigoanei declanșate împotriva ei), către statele arabe, mult mai apropiate geografic de zonele din care se refugiază, state cu care au multe în comun, în primul rând religia dar și obiceiurile. Răspunsul este complex și este compus din mai multe elemente.

Cu excepția Yemenului bântuit de război, Arabia Saudită și statele arabe din Golf – Bahrain, Kuwait, Oman, Qatar și Emiratele Arabe Unite – sunt țări foarte bogate, poate chiar mai bogate decât Europa. Au și spații nelocuite unde s-ar putea adăposti refugiați. Sigur, condițiile climatice nu sunt dintre cele mai bune, dar cu fondurile pe care le au la dispoziție ar putea să creeze un mediu adecvat. Răspunsul este simplu: pur și simplu nu vor. O hartă publicată de curând și reprodusă în cotidianul american ”The Wall Street Journal”, ne dă o imagine fidelă a situației. Nici una dintre aceste țări nu a primit nici un singur refugiat. Acestea în condițiile în care este vorba de state care dispun de cele mai mari bugete militare din lumea arabă, cele mai înalte niveluri de trai și care anterior, cum a fost cazul cu Arabia Saudită, au primit imigranți din lumea arabă şi le-au acordat cetăţenia. Riadul are și experiență în a administra un număr mare de persoane, dovadă pelerinajul anual la Mecca unde vin milioane de pelerini, pentru care s-a creat o infrastructură modernă. Dar nici una dintre aceste țări nu este semnatara Convenției ONU pentru Refugiați din 1951 care prevede drepturile și obligațiile unor state față de această categorie de persoane. De pildă, scrie cotidianul american, pentru ca un sirian să intre într-o țară din Golf, trebuie să ceară viză care de obicei nu îi este acordată. Singurele țări unde pot călători fără viză sunt Algeria, Mauritania, Sudan și Yemen și este limpede de ce refugiații nu le vor alege. De menționat aici și că statele arabe din Golf, inclusiv Arabia Saudită, s-au implicat direct sau indirect în războiul din Siria, de o parte sau cealaltă a fracțiunilor care se confruntă, deci au contribuit la declanșarea valului de refugiați.

Ele apelează la diferite scuze. În primul rând că ajută cu fonduri serioase refugiații, oferind donații statelor din zonă care i-au acceptat (Iordania sau Liban). Se pare însă că aceste fonduri nu sunt chiar atât de mari pe cât ar avea posibilitatea de a da, sub un miliard de dolari, cât timp Statele Unite au furnizat de patru ori mai mult. În plus, intervenția militară a Arabiei Saudite în Yemen a necesitat un buget mult mai substanțial. Există și temeri demografice și de securitate. În statele din Golf, la ora actuală, numărul imigranților îl depășește pe cel al localnicilor. În lipsa forței de muncă, state bogate ca de pildă Dubai sau Abu Dhabi unde s-au lansat construcții de mare anvergură „importă” forță de muncă din Asia (India, Pakistan Filipine). Ca să se poată angaja, acești oameni trebuie să plătească în avans mii de euro pentru care în primul an muncesc aproape gratis, în condiții care se apropie de sclavie. Nici un străin, indiferent de funcția pe care o îndeplinește – sunt și foarte mulți așa zis ”expați” occidentali – nu a primi niciodată cetățenie, nici prin căsătorie și nu poate profita de avantajele sociale substanțiale de care se bucură cetățenii țării. Aceste regimuri mai spun că se tem ca printre refugiați să nu se strecoare militanți islamici radicali care doresc să răstoarne regimurile actuale. Această ipoteză a fost confirmată în Arabia Saudită unde au fost capturați membri ai unor celule militante islamice care vroiau demiterea familiei regale saudite. De altfel, ele susțin că, în ultimii ani, au primit pe teritoriul lor sirieni, numai că nu i-au calificat drept refugiați ci – studenți.

Pe de altă parte, nici refugiații nu și-a exprimat opţiunea pentru aceste destinații, mai ales Arabia Saudită unde există un regim autocratic asemănător cu cel din țara lor de care au fugit și atunci, de ce să se ducă acolo și să ajungă din lac în puț? Așa că, până când statele arabe din Golf vor conștientiza că au obligații față de frații lor întru credință, tot Europa va fi asediată de victimele războiului din Orientul Mijlociu. Poate că democrația occidentală, mult hulită de islamiștii din regiune, este un magnet mai puternic decât credința oarbă în niște doctrine, depășite în secolul nostru.

Eva Galambos