Dacă în precedentele vizite la Ierusalim m-am învârtit mai mult în  orașul vechi, de această dată – în cele trei zile petrecute acolo – am fost în partea numită orașul nou, un ansamblu minunat de clădiri, parcuri, muzee, săli de teatru şi de concerte. Am avut posibilitatea să cunosc ceva din Ierusalimul cultural, pe care am să-l prezint cititorilor Revistei Baabel, în mai multe episoade…

Ceea ce este uluitor – și, după cum am aflat,  o moștenire britanică – este stilul asemănător al clădirilor, acele blocuri gălbui sau albe folosite în construcții. În acest fel, orașul pare unitar și luminos, de parcă soarele ar străluci mai puternic în mijlocul unui cer cu o transparență albastră-azurie.

Când am ajuns eu acolo, furia iernii israeliene neașteptate dispăruse, doar o grămăjoară de zăpadă în fața Muzeului Israel amintea de fenomenul mai puțin obișnuit aici – căderile masive de nea care au acoperit tot orașul. Israelieni atât cetățenii, cât și autoritățile  nu au prea știut cum să se raporteze la acest fenomen, de aceea curățirea orașului a durat mult chiar și în perspectivă…bucureșteană.

După cum spuneam, am avut noroc de vreme primăvăratică la sfârșit de decembrie care m-a ținut pe stradă. Aceasta a însemnat plimbări  și nu numai. De această dată am avut posibilitatea să cunosc ceva din Ierusalimul cultural cu care orașul se laudă din plin.

Ultimul drum al lui Irod

Herodes cel Mare (Irod cel mare) după Josephus Flavius, Irod ucigașul din Noul Testament, acest rege al Iudeii a fost o personalitate complexă.

Herodes – Irod cel Mare

De fapt, caracterul lui era asemănător cu cel al regilor, împăraților, domnitorilor din țările vecine din Asia Mică sau cu împărații romani: era brutal, crud, răzbunător faţă de dușmanii care, susținea el, erau chiar membri ai familiei sale care complotau să-i ia puterea. Din acest motiv şi-a ucis cea mai iubită dintre soții, pe Mariamne, descendenta Hașmoneilor, trei dintre fiii lui și numeroase alte rude. Exista atunci o vorbă:  mai bine să fii porcul lui Irod decât vreun fiu al lui. Porcii nu erau ucişi deoarece regele se considera evreu. De fapt era un complexat deoarece fariseii  nu-l considerau iudeu – era edomit, fiul al unui popor arab, convertit la iudaism. Era disprețuit și ca rang, nefăcând parte din familia Hașmoneilor, decât prin căsătorie.

Pe de altă parte, probabil tot o trăsătură caracteristică a tiranilor vremii, visa la construcții mărețe care să-i păstreze memoria. Pe care le-a și realizat, astăzi fiind considerat unul dintre marii constructori care au lăsat într-adevăr în urmă monumente de o rară frumusețe. Avea viziunea perspective și a mediului, o sensibilitate estetică rară, simț practic și imaginație, combinând o serie de inovații occidentale cu tradițiile locale.. Deși s-a folosit de ingineri, a fost implicat personal în fiecare proiect. A extins Templul din Ierusalim (cel de-al doilea Templu), a construit sistemul portuar din Cezareea, a ridicat palate, teatre, băi, atât la Cezareea, cât și la Massada și la Ierihon. Ultimul său monument a fost Herodium,  singurul loc care-i poartă numele, cu cele mai frumoase  două palate ale lui, dar și locul ales pentru a-şi ridica mausoleul. A fost descoperit după săpături care au durat trei decenii,  iar obiectele găsite, inclusiv reconstituirea unor părți din monumentul lui funerar, au fost expuse timp de un an la Muzeul Israel în cadrul unei expoziții intitulată ”Ultimul drum al regelui Herodes”

 Herodium astăzi

Expoziția nu s-a limitat la prezentarea obiectelor descoperite – băi, sarcofage, cupe, ceramică, statui – incintă fiind reconstituit mausoleul, din fragmentele găsite completate cu pietre de culoare diferită.

În plus, au fost proiectate filme despre cum trebuia să fi arătat complexul, mausoleul și construcțiile din jur. De asemenea vizitatorul a putut vedea imagini din săpăturile arheologice care au dus la descoperirea și valorificarea acestor monumente. Se pare că mausoleul arăta ca un turn ascuțit, înalt de 25 de metri, fiind compus dintr-un fel de podium, un etaj pătrat, unul circular și un acoperiș, fiecare etaj fiind o cameră mortuară.

O parte din mausoleu

Etajul circular de sus avea o cameră înconjurată de 18 coloane ionice. Probabil aici s-ar fi aflat sarcofagul lui Irod. Acoperișul concav era decorat cu șase urne la bază, în vârf fiind amplasat un cap de coloană corintică având deasupra o urnă. Mausoleul nu a rezistat decât 70 de ani. A fost distrus în timpul revoltei evreilor 66-70, iar sarcofagele sparte în bucăți.

Unul dintre sarcofage

Timp de un an, expoziția a fost vizitată de mii de oameni. Când am fost acolo, în ultimele zile – expoziţia urma să se închidă la 4 ianuarie 2014 – coada la intrare dura aproximativ o jumătate de oră, iar în sălile expoziției, ca într-un turn Babel, puteai auzi toate limbile pământului.

Expoziția a fost nu numai prilejul de a prezenta frumusețea unei lumi dispărute, ci și o ilustrare a combinației paradoxale dintre sufletul unui estet şi caracterul unui criminal sângeros. Faptul că el a vrut să-și imortalizeze persoana printr-un mormânt monumental, inspirat, poate, de piramidele faraonilor, de care avea să se aleagă praful peste doar 70 de ani, adevereşte, fără doar și poate, ideea că viața este trecătoare, iar istoria-nemiloasă.