Ce înseamnă cuvântul ”Purim”?  Dacă l-am traduce cu exactitate, înseamnă ”zaruri” sau ”sorți”. Deci, sărbătoarea zarurilor, a sorților. Dar cine se bucură de căderea zarurilor, de tragerea sorților, dacă nu este interesat de jocurile de noroc? Îmi amintesc o expresie latină clasică: ”Alea jacta est!” (=Zarurile sunt aruncate!), atribuită lui Caius Iulius Caesar, care ar fi spus-o la trecerea Rubiconului. Este simbolul deciziei, a unei decizii definitive și irevocabile. În antichitate, deciziile erau luate și datele aplicării lor erau stabilite prin aruncarea zarurilor și tragerea sorților. În țările Orientului Antic sorții aveau importanță socială. Așa era în Regatul Persan Ahemenid. Aprobarea era a regelui, la recomandarea unuia dintre sfetnicii lui. Data punerii ei în aplicare era stabilită de tragerea sorților (=”pur”). Ceea ce s-ar fi întâmplat și cu soarta evreilor din acel regat. Numai că, în acest caz decizia fost schimbată, deși cuvântul care indica sorții, zarurile, a rămas în memoria colectivă. În limba română a rămas sub forma ideei soartei, a datului sorții, destinului. În limba ebraică a rămas denumirea ”Purim”, a sărbătorii salvării, a mântuirii. Aflăm acest lucru din ”Meghilat Esther”, renumita Carte a Estherei. Unii oameni citesc Cartea Estherei ca pe o cronică, o carte de istorie. Alții o citesc ca pe o povestire, un roman arătând echivalența, pedepsirea criminalului în locul victimei sale, amintind ideea de faptă și răsplată, precum și proverbul moralizator: ”Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea”. Conținutul acestei cărți este tragic, deși se termină cu un final moralizator și cu salvarea evreilor, respectiv a oamenilor proiectați să devină victime. Însă nu este un simplu caz de noroc: acest sfârșit vine de la Dumnezeu. Oamenii sunt cei care acționează, funcționează, fac tot ce este omenește posibil, cred că decizia este a lor. Dar  Dumnezeu este cel care decide și zădărnicește decizia oamenilor, chiar dacă oamenii cred că ei decid, trăgând sorții. Omul propune, Domnul dispune. Bucuria vine tot de la Dumnezeu.

Dar este o bucurie moderată, chiar dacă aparent este o adevărată explozie de bucurie, care se repetă din an în an. Explozie de bucurie în rândul oamenilor, urmașii evreilor salvați atunci la Susa, capitala regatului persan și în restul acestui regat. dar Vinovații au fost pedepsiți, au murit în locul victimelor posibile, au primit ceea ce pregătiseră altora. Dumnezeu nu a vrut moartea lor, ci doar salvarea poporului lui Israel. Dar totuși acești oameni au murit, deși ei înșiși erau creaturi ale lui Dumnezeu. Bucuria salvării a fost atât de mare, încât faptul a fost înscris într-un sul de amintire (=”meghila”), despre care s-a decis să fie citit anual în ziua salvării, pentru ca fiecare fiu al lui Israel, din toate generațiile, să știe că a fost salvat. Salvarea lui Israel reprezintă elementul principal al Cărții Estherei. Moartea altora reprezintă elementul secundar al ei, care reduce din bucurie. Haman, ministrul regelui persan Ahașveroș (=Ahawahștra în limba persană; Artaxerxe sau Xerxes în limba greacă), decisese distrugerea fizică a tuturor evreilor din regat, omorârea lor, pentru că Mordekhay, liderul lor, unchiul reginei Esther, refuzase să i se închine: în calitate de evreu, el se închina numai lui Dumnezeu Unicul. Haman reușise să obțină consimțământul regelui și chiar să stabilească data în care urma să-și pună planul în aplicare, pe baza sorților: a treiprezecea zi a lunii a douăsprezecea, luna Adar.

Cartea Estherei povestește faptele în mod explicativ. Aspecte aparent episodice ale acestei cărți își au rolul lor în prezentarea faptelor. Regele Ahașveroș era un rege slab, el moștenise regalitatea. Acest rege era inversul liderului potrivit, corect, considerat ideal. El era preocupat de propria lui persoană mai mult decât de trebile țării. Iubea petrecerea, îi plăcea să se mândrească cu propria lui reușită, cu propriul lui regat, cu propria lui soție, căreia nu-i acorda niciun respect deși era fiică de rege. Desigur, se poate cerceta și poziția socială a femeii în Orientul Antic, prin cele povestite în această carte. Regele avea un harem, păzit de eunuci. El își alege o nouă soție, cerând să-i fie trimise fecioare din regat, de toate neamurile: nimeni nu le întreba pe acestea dacă vor sau nu. Una dintre ele era Esther, o orfană crescută de unchiul ei. Aleasă fiind cea mai frumoasă în ochii regelui, ea devine soția acestuia și regină, dar regele nu-i știa neamul: de fapt, numele ei ebraic era Hadasa, dar adoptase numele babilonian Esther, de la Ișthar, zeița frumuseții în mitologia airo-babiloniană. Întâmplător, Mordekhay află despre o înțelegere tainică pentru uciderea regelui. Astfel, regele este salvat, faptul este menționat în cronica regală, iar Mordekhay este uitat. Dar atunci când el află despre decizia luată la cererea lui Haman, de a fi uciși toți evreii, intervine pe lângă nepoata lui, regina Esther. Ea intervine pe lângă rege, cu un risc mare, dar reușește. Evreii sunt salvați și-i ucid pe cei care voiseră să-i ucidă pe ei. Mordekhay, care obținuse recunoaștere din partea regelui pentru salvarea acestuia, devine primul om după rege din regatul persan în locul lui Haman. Sorții au căzut din nou, de data aceasta în favoarea victimelor posibile: în ziua în care urmau să fie uciși, ei sunt salvați, iar ucigașii posibili sunt uciși. De fapt, era hotărârea lui Dumnezeu, nu a jocului soților, dar tradiția a păstrat amintirea acestui joc.

De asemenea, tradiția evreiască a păstrat atât obligația lecturii Meghilei, respectiv a Cărții Estherei, la rugăciunea de seară în ajun de Purim și la rugăciunea de dimineață din ziua de Purim, cât și un supliment la rugăciunea celor optsprezece binecuvântări. Această binecuvântare suplimentară este mulțumirea salvării, pe calea zădărnicirii planului uciderii în masă, amintind și pedepsirea lui Haman și a fiilor săi, dar nu reflectă bucuria uciderii altor oameni. În continuare adaug o încercare a subsemnatului de a traduce această binecuvântare într-o formă versificată. Am căutat să păstrez forma ei inițială, deși uneori am trebuit să-i aranjez anumite adaptări potrivite spiritului limbii române. Menționez că am făcut această traducere versificată fără să fiu poet și fără să încerc să preiau expresii din folclorul evreiesc dedicat sărbătorii de Purim, dezvoltat în special în limbile idiș și iudeo-spaniolă. Nu am putut realiza versuri egale din punctul de vedere al metricii; în originalul ebraic, textul este scris fără rimă, deși este un limbaj poetic.

Mulțumire lui Dumnezeu pentru salvarea de Purim

(Traducere din ebraică de:  Lucian-Zeev Herșcovici)

Doamne, Fi Binecuvântat, îți mulțumim că mila Ta nu s-a sfârșit,

Că bunătatea Ta nu s-a oprit,

Fiindcă speranța noastră a fost totdeauna în Tine

Și nouă ne-ai făcut atâta bine.

Tu ai făcut minuni, i-ai mântuit

Pe strămoșii noștri la această dată,

Luptat-ai pentru-a lor salvare, toată

Și datorită milei Tale au trăit.

În zilele lui Mordekhay și-a lui Esther-Hadasa,

Când regele Ahașveroș la Susa își avea casa,

Iar Haman ticălosul s-a sculat asupra lor,

Cerând moartea tuturor,

Bărbați, femei, bătrâni, prunci și copii,

Voind să-i piardă pe toți într-o singură zi

Și să le fure tot ce au agonisit

În anii care i-au trăit;

Era în luna Adar, în ziua a treisprezecea,

În calendar luna a doisprezecea.

Dar Tu în mila Ta cea mare l-ai oprit

Și hotărârea i-ai zădărnicit.

Și plata și-au primit-o fiii lui și el,

Salvarea noastră a venit în acest fel.

Haman și fiii lui au fost urcați pe o spânzurătoare,

Pusă pe un copac înalt și mare.

Și pentru toate al Tău Nume de noi va fi Binecuvântat

Întotdeauna, oriunde ne aflăm, ne vom afla și ne-am aflat.

Lucian-Zeev  Herşcovici