Periplul prin Ierusalim al jurnaliştilor evrei din diaspora – participanţi la  Jewish Media Summit – început în comunitatea arabă din Ierusalimul de Est, a continuat în partea de vest a Ierusalimului, unde am vizitat alte două instituţii finanţate din bani publici şi menite să pregătească integrarea unui alt grup minoritar care se confruntă cu probleme sociale: cel al evreilor haredi.

Poză de grup a jurnaliştilor din diaspora, prezenţi la Jewish Media Summit, Ierusalim, decembrie 2016

Haredi este un termen care defineşte un spectru larg de grupuri de evrei ortodocşi care se caracterizează prin distanţarea faţă de cultura evreiască seculară, considerându-se reprezentanţii autentici ai religiei iudaice. Aceste grupuri au apărut şi consolidat ca un răspuns la schimbările survenite în viaţa evreilor din vremurile moderne: secularizarea, aculturalizarea, reformele religioase. În aceste condiţii, în contrast cu iudaismul ortodox modern care a acceptat schimbările în pas cu vremea, evreii haredi optează pentru respectarea întocmai a preceptelor iudaismului şi obiceiurilor ancestrale, ceea ce aduce după sine şi segregarea faţă de lumea modernă.

Casă din cartierul evreilor haredi, în Ierusalim

Bărbaţii haredi, îmbrăcaţi în costume (uneori caftane de mătase) închise la culoare, cu capul acoperit de pălării cu boruri largi, purtând barbă şi perciuni, ducându-şi subsuoară cartea de rugăciuni şi grăbindu-se către casele de rugăciuni din cartier, par coborâţi din ştetel-urile est-europene din veacurile al XVIII-XIX-lea.

Un tânăr Haredi pe o stradă din Ierusalim

Femeile haredi purtând fuste lungi şi capul acoperit sunt însoţite, de cele mai multe ori, de un roi de copii bucălaţi şi neastâmpăraţi, dintre care neapărat unul în cărucior! Viaţa familiilor numeroase este ritmată de Şabat şi de sărbători, guvernată de îndeplinirea strictă a tuturor comandamentelor şi îndrumată de înţelepciunea rabinilor. Adesea acest mod de viaţă aduce după sine şi un nivel de trai relativ scăzut, din pricina numărului mare de copii şi a obiceiului ca taţii de familie să se dedice studierii Torei şi Talmudului, cele necesare vieţii de zi cu zi obţinându-se de pe urma muncii femeilor sau limitându-se la ajutoarele sociale. Numărul populaţiei haredi a crescut în ritm accelerat. Dacă în 1980 ei reprezentau 3-4% din populaţia Israelului, în prezent au depăşit 10%,  reprezentând circa 30% din populaţia şcolară.  Evreii haredi au o pondere semnificativă în rândul alegătorilor, lucru dovedit şi de faptul că 14 din cei 31 de consilieri municipali şi doi viceprimari ai Ierusalimului provin din aceste comunităţi.

Casa cu cadran, cartierul evreilor haredi, Ierusalim

Administraţia locală a Ierusalimului şi Guvernul Israelului au fost puse în faţa unei provocări: aceea de a încerca să determine membrii acestor comunităţi să se integreze – în măsura posibilului – pe piaţa muncii, obiectiv care nu poate ocoli instituţiile de învăţământ (în cazul de faţă confesionale) şi centrele de consiliere şi orientare profesională.

Cele de mai sus ne-au fost prezentate de Yitzhak Pindros, viceprimar al Ierusalimului, după care am vizitat  Mercaz Kivun  – un centru de consiliere şi orientare profesională – şi Colegiul pentru fete Beth Jacob Institute.

Mercaz Kivun

Este un loc animat unde tinerii haredi, în majoritatea cazurilor absolvenţi de yeshiva şi fără a avea în familie un model în ceea ce priveşte exersarea unei profesiuni aducătoare de venituri, sunt testaţi pentru a se determina ce profesiune li se potriveşte cel mai bine şi apoi repartizaţi pentru a  se califica. Am stat de vorbă cu activiştii de aici – oameni  entuziaşti, încrezători şi receptivi – care ne-au relatat că se acordă asistenţă şi îndrumare individuală pentru găsirea unui loc de muncă adecvat modului de viaţă haredi. Munca de consiliere şi orientare este  făcută în aşa fel încât să nu se încalce învăţăturile Torei, după care se călăuzesc tinerii haredi.

Pe culoarele de la Mercaz Kivun sunt expuse postere cu portretele unor rabini importanţi a căror înţelepciune, exemplificată prin vorbele lor cu tâlc, consolidează încrederea tinerilor care trec pragul centrului de consiliere şi orientare profesională. Am aflat că din 2007, de când funcţionează acest centru finanţat din bani publici, i-au trecut pragul circa 20.000 de tineri haredi, peste 3000 găsindu-şi un loc de muncă. Unii dintre ei au urmat studii superioare, devenind medici şi avocaţi, alţii au făcut cursuri în domeniul informaticii sau al marketingului ori s-au îndreptat către diverse meserii.

Activitate de orientare profesională la Merkaz Kivun

Mulţi au beneficiat de burse şi împrumuturi pentru studii, în colaborare cu Fundaţia Kemach. Mercaz Kivun are şi o secţie care se adresează tinerelor din comunităţile haredi, însă noi am vizitat o altă instituţie destinată pregătirii fetelor din aceste comunităţi:

Beth Jacob Institute

Şcoala, întemeiată la începutul anilor 1970, se adresează elevelor din comunităţile religioase şi oferă instruire şi educaţie de nivel înalt, atât în domeniul religios, cât şi cel laic, pregătind absolventele în diferite domenii: secretariat, asistenţă sanitară şi socială. Cursurile de excelenţă şi seminarul pedagogic pentru învăţători completează oferta şcolară a acestei instituţii. Peste 95% dintre absolvente promovează examenele publice de atestare profesională.

Am întâlnit cadre didactice devotate şi am observat elevele demonstrându-şi abilităţile de aplicare a programelor de grafică pe computer.

Cel mai mult m-a impresionat modul în care se realizează, în această şcoală,  incluziunea persoanelor cu diferite nivele de handicap, de la cel minor, la cel mai sever. Din discuţiile purtate cu Esther Jakobovits, cadru didactic specialist în acest domeniu,  am aflat că aici nu se utilizează termenul de „persoană cu nevoi speciale”, ci cel de „grup”: mic şi mare. Grupurile mari sunt clasele obişnuite care avansează în ritm firesc şi parcurg programa şcolară standard.

Eleve la cursul de grafică pe computer

Grupurile mici sunt alcătuite din elevele care întâmpină probleme în asimilarea cunoştinţelor. Cadrele didactice lucrează cu fiecare elevă în parte,  alocându-i timp suficient şi alcătuind o programă croită după profilul ei. Se urmăreşte descoperirea „talentelor ascunse” pe care le are fiecare persoană (îndemânare, auz muzical, capacitatea de a migăli, etc) şi prin cultivarea lor se obţin progrese uimitoare care, în final, duc la promovarea cursurilor şi însuşirea unei meserii.

Elevele cu handicap motor învaţă alături de colegele lor dezvoltate normal, dar beneficiază de confortul necesar condiţiei lor.

Toate elevele, indiferent de apartenenţa la grupurile mici sau cele mari, participă împreună la activităţile extraşcolare, ca de pildă la Clubul Social unde învaţă să se accepte şi să se respecte. Le-am văzut distrându-se şi râzând în hohote, cântând cântece şi pregătind un program în stil american..

Eleve la Clubul Social

Şcoala are şi un serviciu de catering, cu atestat glatt kosher, care furnizează zilnic câteva sute de porţii de mâncare pentru grădiniţele haredi, dar şi comenzi speciale pentru petrecerile de Bar şi Bat Mitzva. De asemenea, mâinile îndemânatice ale tinerelor confecţionează şi obiecte decorative şi chiar accesorii necesare la petreceri, mai ales la nunţile absolventelor, contribuind la scăderea bugetului acestor evenimente fastuoase.

Esther Jakobovits prezentând obiectele confecţionate de eleve

În bucătăria modernă şi bine utilată, am întâlnit câteva tinere cu sindrom Down care lucrează aici de mai mulţi ani. Unele dintre ele sunt absolvente şi chiar căsătorite, dar sunt aduse zilnic la muncă de o maşină specială care le şi transportă acasă după încheierea programului. Esther Jakobovits ne-a spus că gătitul activează un număr mare de centri nervoşi din zone diferite ale creierului, fiind  o terapie adecvată pentru afecţiunea Down.

Beth Jacob Institute, o şcoală de elită pentru tinerele haredi, este un loc dedicat atât studiului, cât şi educaţiei pentru înţelegere şi susţinere reciprocă, foarte importante în orice comunitate. Elevele de aici sunt pregătite pentru viaţă şi pentru o existenţă utilă, pentru munca în societate, dar şi pentru păstrarea tradiţiilor iudaice.

Andrea Ghiţă