Tragedia siriană – consecința nefastă a ”primăverii arabe”

Când la sfârșitul anului 2010 au început mișcări de protest în Tunisia care apoi s-au extins în țări arabe din nordul Africii și apoi în Orientul Mijlociu, o mare parte a opiniei publice din lume a crezut că începe o nouă epocă în istoria regiunii, că această ”primăvară arabă” va aduce după sine înlăturarea unor guverne autocrate, instaurarea unui sistem democratic, o situație materială mai bună pentru clasele sociale sărace, o deschidere pentru tineri. De fapt, declanșatorii mișcărilor de protest au fost tinerii care, având acces la paginile de socializare, au chemat la manifestații și demonstrații. Marea greșeală a unor oameni politici și analiști occidentali a fost, exact ca în cazul Irakului, că nu au ținut cont de diferențele în ierarhia de valori a acestor popoare, de puterea tradițiilor, de gândirea politică arabă, la care s-au adăugat  prea puțina cunoaștere a ceea ce înseamnă democrația occidentală și lipsa unor mișcări, organizații sau lideri care știau ce se poate prelua din aceste valori pentru aceste state cu evoluție specifică. De fapt, cu mici excepții, nu a fost vorba de o ”primăvară arabă” dacă ne gândim la sensul ”primăverii europene”. Și dacă în Tunisia sau Maroc, mult mai legate de Occident, se poate vorbi de rezultate, în toate celelalte state s-a ajuns la schimbarea unor lideri de aceeași orientare cu alții asemănători, la continuarea unor regimuri autocrate, la subminarea unei oarecari stabilități în regiune și la războaie. Aceste războaie au dat naștere la valurile de refugiați care au năvălit în Europa și care au consecințe  negative în spațiul european.

În acest context, a fost foarte greu de definit și de acceptat pentru occidentali unele schimbări care au avut loc în aceste țări, în ultimă instanță benefice, dar nu democratice. Să luăm cazul Egiptlui. După înlăturarea lui Hosni Mubarak și ridicarea restricțiilor impuse activității unor partide politice, au fost organizate alegeri generale. Victorioasă a ieșit formațiunea politică ”Frăția musulmană”, cu un program care ar fi transformat țara într-un stat islamic radical. Alegerile au fost democratice, dar rezultatele – catastrofale. Generalul Sisi a organizat o lovitură de stat și a interzis ”Frăția musulmană”. Occidentul l-a condamnat pentru demersul său, susținând că a dat jos un guvern ales democratic. Schimbări de lideri autocrați au avut loc și în alte țări arabe, astfel că, din păcate, ”primăvara arabă” nu a adus o dezgheţare adevărată în regiunea în care s-a desfășurat.

Alep un oraş rănit profund de război

Consecințele cele mai dramatice ale mișcărilor din aceste state au fost războaiele din Yemen, Siria, apariția și cucerirea de teren ale ISIS – Statul Islamic. Aceste situații s-au datorat și politicii, de asemenea eronate, a Statelor Unite, de fapt a președintelui Obama în Orientul Mijlociu. (Alan Dershowitz, apărător al drepturilor omului și promotor al relațiilor israeliano-palestiniene, a afirmat recent că întreaga politică externă a președintelui Obama a fost o catastrofă și a atras atenția asupra consecințelor nefaste pentru viitoarea administrație ale deciziei americane de a se abține de la vot în Consiliul de Securitate în problema construcțiilor în implantările din teritoriile palestiniene). Concepția susținută de președintele american a fost retragerea SUA din regiune, neimplicarea Washingtonului în evenimentele de acolo și lăsarea soluționării problemelor în mâna statelor din regiune, aflate în competiție pentru a umple vidul de putere lăsat de americani. Din punctul de vedere al Washingtonului, această ”competiție” ar fi fost benefică deoarece nici unul din actori nu ar fi devenit o putere dominantă, creându-se un fel de echilbru în regiune. Washingtonul a sprijinit pe rând fiecare țară, inclusiv Iranul, Turcia, pe kurzi. Dar neimplicarea sa efectivă în regiune a permis întărirea ISIS a cărui combatere astăzi, după ce și-a dat seama de consecințe, costă milioane de dolari și sute de mii de victime.

Siria este o altă consecință a primăverii arabe și, acum putem adăuga, a miopiei politice a administrației Obama. Dar trebuie să recunoaștem că nu este o problemă simplă. Obiectivul unei părți din populația siriană a fost doborârea regimului dictatorial al lui Assad. Numai că, de la bun început, s-a văzut că forțele și fronturile care s-au coalizat pentru acest obiectiv au urmărit fiecare un alt obiectiv, unele dintre ele departe de a se putea considera democratice. În acest front participă, pe lângă formațiuni cât de cât democratice, grupări care simpatizează sau chiar fac parte din Al Qaida, alte grupări islamiste radicale, fracțiuni religioase. Occidentalii, inclusiv americanii, aveau de făcut o alegere dificilă, acceptând că, indiferent de cine se află în tabăra rebelilor, scopul final ar fi răsturnarea regimului Assad. Pe parcurs, a fost limpede necesitatea implicării unor mari puteri. Normal ar fi fost o acțiune comună americano-rusă, dar încercările de a ajunge la o înțelegere au eșuat, chiar şi în ceea ce privește combaterea ISIS. În aceste condiții, rușii au decis să intervină, situându-se de partea forțelor guvernamentale ale președintelui Assad. De fapt, ei nu și-au schimbat poziția deoarece, de la începutul conflictului, au sprijinit, din motive bine definite, regimul Assad. Încetul cu încetul, cuceririle de la început ale forțelor anti-Assad au fost spulberate de forțele guvernamentale care primesc un spirjin masiv rusesc, incomparabil mai puternic decât cel oferit forțelor anti-Assad de americani. De fapt, o serie de analize au ajuns la concluzia că Statele Unite au cedat terenul benevol Rusiei, poziția fiind în concordanță cu intențiile izolaționiste ale administrației Obama din cele două mandate. Rezultatul concret la ora actuală este tragedia de la Alep cu mii de victime de ambele părți și distrugerea unuia dintre cele mai înfloritoare orașe siriene, distrugerea aproape întregului stat..

 

Rebeli în Siria

Este greu să faci o analiză aprofundată și obiectivă a situației din Siria, din întreaga regiune , a găsi vinovații și, mai ales, a găsi soluții. Dureros este cinismul, nepăsarea cu care marile puteri abordează problemele regiunii. De curând am citit un roman despre pericolul suprapopulației globului în condițiile în care nu ar fi suficiente resurse de a  o hrăni (teorie după părerea mea eronată). Ideologii acestei teorii nu exclud soluția războaielor. Când ne uităm la ce se întâmplă în diferitele puncte de conflict din lume și calculăm numărul morților, nu putem să nu ne gândim că  unii chiar iau în serios pericolul și aplică această soluție.

Eva Galambos

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Ioana Nitescu commented on December 31, 2016 Reply

    Excelent comentariu!

  • Stephan Benedict commented on December 29, 2016 Reply

    Imi place mult, draga Eva, ca ai “citit” corect lipsa totala de pricepere a lui Obama in politica lui din Orientul Apropiat, pe care l-a destabilizat in mod clar, cu propria lui mana. Repet ce-am mai scris, cand a fost intervievat in septembrie 2015 la emisiunea “60 Minutes”, de reporterul Steve Kroft: “Now, with the beginning of the Russian bombardments of Syria, how do you explain the clear diminishing of the U.S. leadership role in the Middle-East”, la care Obama a raspuns: “My definition of leadership role is towards Climate Change ?! Acest raspuns denota lipsa clara de interes a lui Obama in implicarea lui in zona, ceea ce a dat un semnal verde gresit extremistilor din zona, care treptat au dus la destabilizarea intregului Orient Apropiat, soldate cu razboaie civile peste tot. Si Iordania a ajuns in situatia critica de a se afla pe o pulbere exploziva, avand de furca cu cei circa 1.5 milioane de refugiati sirieni si cu o populatie de circa 70% de palestinieni, gata de a prelua oricand puterea. In legatura cu tinta suprema a lui Obama de a trada Israelul, niciun comentator nu a admis pana acum ca prin actiunea lui, presedintele American a devenit peste noapte un “erou’ in ochii lumii arabe, cu consecinte financiare de lunga durata, vaste, dupa terminarea termenului lui pe 20 ianuarie, cu un potential de a incasa de la tarile arabe bogate poate de 2 sau de 3 ori mai multi bani decat Fundatia familiei Clinton.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *