Viața își are epifaniile ei, care se oglindesc, mai clar sau mai vag, în fiecare ființă umană. Există două feluri de epifanii: cele impuse de ciclurile vieții și cele provocate dinafară, generate de circumstanțele mai mult sau mai puțin favorabile individului, dar care rămân încrustate în istoria personală. Epifaniile sunt ca o cale pe care o străbați, uneori anevoios, alteori mai ușor, ajungând la capătul ei schimbat, transformat, metamorfozat. În cele ce urmează, vom arunca o privire sumară asupra primului tip de epifanii, cele incluse sine qua non în existența ființei umane. Probabil că prima mare metamorfoză dictată de viață este nașterea. Dar despre aceasta nu avem amintiri conștiente și, probabil, de niciun fel! Dar ce transformare…! Prin țipătul disperat al copilului care vine în lume, plămânii lui intră în funcție, inspirând prima gură de aer, aceea care-i va umple săculeții plămânului, aerul pe care doar moartea i-l va mai lua. De acum, sângele va dansa în venele și arterele noii ființe pe muzica emoțiilor trăite, aceste emoții generate de creierul alertat de simțuri. E prima epifanie din viața omului și ea determină toate celelalte transformări, indiferent că sunt impuse de ciclurile vieții sau de evenimentele particulare care îi sunt date anume doar acelei persoane, ca o zestre la trecerea prin această lume.Read more…