Număr vizualizări 29 ori
Rândurile noastre se răresc din ce în ce mai mult. Orice pierdere ne doare, dar ne afectează mai ales dacă este vorba de o personalitate care și-a lăsat amprenta – și nu cred că exagerez – asupra vieții evreiești din România.
Ionel Schlesinger (pentru mine Janó, am fost colegi de generație) a fost mai multe decenii președintele Comunității Evreilor din Arad și membru al Consiliului de Conducere al Federației, reales de fiecare dată în ambele funcții. Pentru el, a da o nouă viață comunității din urbea sa, unde evreimea a avut o istorie de sute de ani, a devenit o sarcină prioritară pentru care a muncit în toate mandatele de președinte. A creat legături internaționale de excepție ca cea cu familia regală română – cum fostul suveran Mihai își petrecea o parte din timp la castelul de la Săvârșin, aflat în apropiere, acesta a vizitat Aradul. Ionel Schlesinger a creat legături interconfesionale, susținând necesitatea cunoașterii și apropierii reciproce. A făcut o serie de propuneri vizând eficientizarea și îmbunătățirea vieții Federației, apropierea și colaborarea dintre comunități. Încoronarea activității lui ca președinte al comunități arădene a fost o festivitate de trei zile care marca 300 de ani de la prezența primelor familii de evrei în Arad, precum și activitatea inovatoare a rabinului Aron Chorin care a introdus limba maternă a credincioșilor în limbajul sinagogal. La festivitate au participat foști arădeni de pe toate continentele, din Australia și Canada, până în Germania, Israel, nemaivorbind de România.
A fost admirat și iubit de membrii comunității și de mulți evrei și neevrei apropiați de Federație.
Pentru mine Janó a rămas prietenul din copilărie și cu toate că mulți ani am fost despărțiți, fiecare cu preocupările sale, viața evreiască ne-a apropiat profesional, dar și personal. Am avut parte de căldura manifestată nu numai de el, ci și de Luci, soția lui. Ne-au primit în casă, împreună cu fratele meu ne-am bucurat de o atmosferă mai mult decât prietenoasă. Deși ocupat cu sutele de treburi ale comunității, Ionel și-a făcut timp să mai scrie și câte un articol la Realitatea Evreiască și la Baabel, de fapt, el a scos înaintea noastră o revistă pe internet.
Pentru mine, dar nu numai, despărțirea este dureroasă. Îmi evocă două lucruri: că viața noastră este finită și că pleacă întotdeauna cei buni.
Adio dragul meu prieten, călătorie lină și odihnă pașnică.
Eva Galambos
