Număr vizualizări 894 ori

Auzind cuvântul dinastie, gândul ne zboară automat la familii regale sau imperiale, la succesiuni de suverani. Nu ne gândim aproape niciodată la familiile de savanți, artiști ori meșteșugari care, de-a lungul a mai multor generații, au schimbat cursul istoriei exclusiv prin geniu, talent și o abnegație fără margini. Ei nu au semnat tratate de pace, nu au pornit războaie și nu au comandat armate; nu au împărțit titluri nobiliare și nici pământuri, dar au transformat lumea, lăsând în urmă o moștenire mult mai durabilă decât granițele unor imperii efemere. La o astfel de familie remarcabilă mă gândesc ori de câte ori îi văd numele în programele concertelor de muzică preclasică: familia Rossi. Pentru pasionații muzicii renascentiste și baroce, numele lui Salomone Rossi este sinonim cu o artă sonoră încântătoare, o prezență constantă și rafinată în repertoriul marilor festivaluri internaționale de muzică veche.

Violonist virtuoz și compozitor, Salomone Rossi este o figură crucială de tranziție între splendoarea Renașterii târzii și zorii epocii Barocului. Ca evreu italian, el a marcat istoria culturii universale, fiind primul care a îndrăznit să scrie muzică religioasă polifonică pe texte ebraice, spărgând tiparele unei vechi tradiții liturgice.

Născut în 1570 la Mantua, Salomone Rossi provenea dintr-o comunitate evreiască profund atașată de propriile rădăcini, care își putea urmări genealogia până la distrugerea Ierusalimului, în anul 70 e.n. Între anii 1587 și 1628, adică timp de peste patru decenii, destinul lui a fost strâns legat de curtea ducală de la Mantua, unde a activat ca violonist și apoi concertmaistru, sub patronajul Casei de Gonzaga. În acest mediu de o efervescență artistică rară, Rossi a colaborat îndeaproape cu legendarul Claudio Monteverdi (și el muzician de curte la Mantua între 1591 și 1613) și a condus orchestra curții la premierele operelor lui Monteverdi. Dincolo de colaborarea strict profesională, pe cei doi mari creatori îi lega și o strânsă prietenie – un detaliu biografic mai puțin explorat, dar care explică influențele reciproce din compozițiile lor.

Cuceriți de măiestria sa interpretativă și de profunzimea viziunii sale artistice, ducii de Gonzaga au făcut în favoarea lui Salomone un gest de-a dreptul revoluționar pentru acele timpuri: l-au scutit de obligația umilitoare de a purta pe haine semnul distinctiv galben, impus prin lege tuturor celorlalți evrei din epocă. Această derogare rarisimă îi conferea statutul unui om liber în afara zidurilor restrictive ale comunității sale, permițându-i să circule nestingherit prin palatele ducale și prin oraș. Și totuși, Salomone Rossi și-a semnat întotdeauna compozițiile și scrisorile către duce sau alți muzicieni adăugând după numele de familie „Hebreo”.

Pentru a înțelege cum a fost posibilă apariția unei asemenea personalități și cum a ajuns să fie prețuit la o curte catolică, trebuie să analizăm atmosfera culturală unică din ghetto-ul mantovan din acea perioadă. Departe de a fi doar un spațiu sumbru al claustrării, al sărăciei și al opresiunii sociale, ghetto-ul din Mantua pulsa de o viață spirituală și artistică intensă. Într-o epocă în care zidurile separau fizic comunitățile, ideile și arta reușeau să găsească fisuri prin care să comunice. Evreii din Mantua creaseră un mediu intelectual extrem de dinamic unde teatrul, poezia, filosofia și muzica se dezvoltau într-un dialog subtil, dar permanent, cu Renașterea italiană laică. În acest perimetru efervescent funcționau academii literare și trupe de teatru remarcabile. Membrii înaltei societăți creștine din Mantua, inclusiv ai familiei Gonzaga, traversau deseori porțile ghetto-ului pentru a asista la spectacolele puse în scenă de actorii și muzicienii evrei. Arta devenise astfel o monedă de schimb cultural, un teritoriu neutru în care prejudecățile religioase păleau în fața frumosului. În acest microclimat de rezistență spirituală prin cultură s-a format nu doar Salomone, ci întreaga sa familie, transformând numele Rossi într-o adevărată emblemă a excelenței sonore.

Dimensiunea de dinastie artistică a familiei devine evidentă odată cu apariția pe scenă a surorii lui Salomone, Europa Rossi, intrată în istorie sub numele de Madama Europa. (Din păcate, nu se cunosc portrete autentice nici al lui Salomone Rossi, nici al surorii lui.) Născută probabil către sfârșitul secolului al XVI-lea, Europa a fost binecuvântată cu o voce divină de soprană și cu un talent dramatic înnăscut, calități care au propulsat-o rapid dincolo de granițele ghetto-ului natal. Ea este recunoscută astăzi ca prima cântăreață profesionistă de origine evreiască din istoria muzicii occidentale care a dobândit o faimă internațională la curțile creștine. Într-o perioadă în care scenele erau dominate de bărbați sau de castrați, Madama Europa a spart barierele de gen și de religie prin harul său interpretativ. Angajată oficial la curtea din Mantua alături de fratele ei, ea a devenit o interpretă preferată pentru spectacolele fastuoase organizate de ducii de Gonzaga. Apogeul carierei sale a fost în anul 1608, în cadrul festivităților de nuntă ale prințului Francesco Gonzaga cu Margherita de Savoia. Europa a jucat în comedia L’Idropica, dar a strălucit mai ales în spectacolele de operă timpurie orchestrate de Monteverdi. Vocea ei incredibilă, capabilă de nuanțe dramatice tulburătoare, a dat viață personajelor mitologice; prezența ei pe scenă emana o demnitate care i-a atras respectul necondiționat al nobilimii italiene. Ea a rămas în istorie ca o interpretă legendară, o prezență divină care a fascinat publicul vremii prin puritatea și forța glasului său. Și totuși, Europa Rossi a refuzat ceea ce alți artiști ai vremii au făcut uneori pentru a-și securiza cariera: a refuzat să se convertească la catolicism și s-a căsătorit cu David ben Elisha, dintr-o altă ramură a familiei Rossi.

Dar adevăratul vizionar și reformator al structurilor muzicale a fost Salomone Rossi. Pe tărâmul muzicii instrumentale, el a fost printre primii compozitori care au perfectat și au popularizat structura trio-sonatei (sonata a tre). Această formulă, bazată pe două instrumente melodice acute susținute de o linie de bas continuu, avea să devină scheletul fundamental al întregii muzici instrumentale din perioada Barocului, fiind preluată și rafinată ulterior de maeștri precum Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi și Johann Sebastian Bach. Cu toate acestea, opera sa cea mai radicală și mai încărcată de semnificații rămâne colecția de muzică sacră intitulată Hașirim așer li-Șlomo  (Cântările lui Solomon), publicată în 1622 la Veneția. Prin această lucrare monumentală, el a înfăptuit o adevărată revoluție liturgică: a introdus polifonia complexă, de inspirație renascentistă și creștină, în spațiul auster al sinagogii, care până atunci acceptase exclusiv cântul monodic, tradițional. Sprijinit de rabinul și filosoful Leon Modena, Salomone a demonstrat că textele sacre ebraice pot fi îmbrăcate în haine armonice moderne fără a-și pierde sfințenia, creând o sinteză perfectă între tradiția iudaică și avangarda muzicală a timpului său.

Destinul strălucitor al Mantovei muzicale și, odată cu el, cel al familiei Rossi, a fost frânt brutal de tăvălugul istoriei. În 1630, în contextul Războiului de Succesiune la Mantua, trupele imperiale austriece au asediat orașul, l-au cucerit și l-au devastat. Jafurile și distrugerile masive au fost însoțite de o epidemie de ciumă care a decimat populația. Ghetto-ul a fost complet distrus și comunitatea evreiască s-a împrăștiat pentru a supraviețui. După acest an de cumpănă, numele lui Salomone Rossi și cel al Madamei Europa dispar definitiv din arhivele din Mantua, generând ipoteza că cei doi au pierit fie din cauza bolii, fie în timpul masacrelor. Însă povestea acestei extraordinare dinastii nu s-a oprit acolo. Sămânța de geniu și prestigiu fusese deja sădită în generațiile următoare, iar descendenții Madamei Europa și ai familiei Rossi au fugit la Torino, în Piemont, sub protecția Casei de Savoia.

A fost începutul unui nou capitol pentru întreaga stirpe. Nobilii piemontezi, conștienți de valoarea culturală și de renumele acestei familii, i-au primit cu brațele deschise. În secolele  al XVII-lea și al XVIII-lea, descendenții familiei Rossi au continuat să exceleze în două domenii aparent divergente, dar complementare pentru supraviețuirea și ascensiunea unei dinastii în acele vremuri tulburi: arta sunetelor și finanțele. Mulți dintre nepoții și strănepoții Europei Rossi au devenit muzicieni de curte respectați la Torino, contribuind la fondarea faimoasei școli muzicale piemonteze și menținând vie tehnica violonistică moștenită din marea tradiție a familiei lor. Aici trebuie să îi menționăm pe fiii Europei Rossi: Angelo (Mordechai) de Rossi, de altfel cel mai faimos dintre nepoții lui Salomone, care a fost lutist vituoz foarte apreciat la curtea din Torino. Fratele lui, Bonaiuto (Asher) de Rossi a fost de asemenea un muzician foarte apreciat, compozitor și chitarist, care a rămas în istorie și ca un proeminent pedagog. Fiii lui Angelo, pe nume Giuseppe și Bonaiuto (denumit și „cel Tânăr”) au fost și ei muzicieni la curtea din Torino. Alți membri ai familiei s-au remarcat ca bancheri de încredere ai ducilor de Savoia, finanțând proiecte culturale de anvergură și oferind stabilitate economică întregii comunități evreiești din noul lor cămin piemontez.

Cu toate că în familia Rossi talentul a fost moștenit și de generațiile următoare, după tragicul asediu din 1630, numele și opera lui Salomone Rossi au fost date uitării. Redescoperirea sa a fost un adevărat miracol. Baronul Edmond de Rothschild, pasionat de cultură și istorie iudaică, a finanțat căutări masive prin bibliotecile Europei. Așa au fost regăsite manuscrisele și partiturile originale ale lui Rossi, tipărite inițial la Veneția. Baronul Rothschild l-a angajat pe compozitorul și cantorul francez Samuel Naumbourg să analizeze, să transcrie și să publice prima ediție modernă a operelor lui Rossi în anul 1876.

Urmărind destinul familiei Rossi, înțelegem că conceptul de dinastie capătă valențe mult mai înalte atunci când este aplicat culturii. Spre deosebire de dinastiile politice, ale căror realizări se măsoară în teritorii cucerite prin sânge și fortărețe care astăzi sunt doar ruine, dinastia Rossi a lăsat în urmă o moștenire intangibilă, dar indestructibilă. Ei au demonstrat că frumusețea și creativitatea pot dărâma cele mai groase ziduri sociale și religioase. Notele muzicale imaginate de Salomone în ghetto-ul din Mantua, interpretate divin de sora sa la curțile princiare și duse mai departe de descendenții lor în Piemont, continuă să răsune și astăzi, după sute de ani, în sălile de concert din întreaga lume. Este victoria supremă a spiritului în fața timpului și a uitării: o dinastie care nu a purtat niciodată coroane de aur, dar care continuă să guverneze, prin armonie, sufletele celor care o ascultă.

Cristina Toma Salomon

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Salamone_Rossi

The Jewish Musical Pioneers: Salamone de Rossi and Rabbi Leon of Modena

https://en.wikipedia.org/wiki/Madama_Europa

https://en.wikipedia.org/wiki/Salamone_Rossi

The Jewish Musical Pioneers: Salamone de Rossi and Rabbi Leon of Modena

https://www.milkenarchive.org/music/volumes/view/symphonic-visions/work/salamone-rossi-suite

https://www.bostoncecilia.org/beyond-the-score/2022/11/19/a-mantuan-master-salamone-rossi

https://jewishvirtuallibrary.org/salamone-de-rossi

https://www.jewishencyclopedia.com/articles/10381-mantua

https://en.wikipedia.org/wiki/Madama_Europa

Secretele Familiei Gonzaga, Maria Bellonci, editura Univers, București 1979

Muzicantul ducelui de Mantua, L. Passuth, Editura Muzicală, 1964

The history of Jewish Music, Abraham Z. Idelsohn, Dover Publications, 2011

https://min-ad.org.il/min-ad/article/view/190/176

Sursa ilustrațiilor:

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Anders_Zorn_-_Hins_Anders_(1904).jpg Anders Zorn, Public domain, via Wikimedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Palazzo_del_Capitano2.JPG No machine-readable author provided. RicciSpeziari~commonswiki assumed (based on copyright claims)., CC BY-SA 3.0 <http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/>, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Salamone_Rossi_madrigaletti.jpg Exhibit at the Diaspora Museum, Tel Aviv, Public domain, via Wikimedia Commons

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mantova-Ghetto.jpg Unknown author, Public domain, via Wikimedia Commons

5.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Salamone_Rossi,_Hashirim_asher_leSholomon_first_edition_title_page.png  Pietro e Lorenzo Bragadino (illustrations and printing), Public domain, via Wikimedia Commons