Realegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, el devenind cum l-au etichetat mulți comentatori ”cel mai puternic om din lume” – a fost o cumplită dezamăgire pentru noi, europenii. Nu pot să spun că ar fi fost o surpriză. Marile erori ale democraților de-a lungul celor patru ani ale președinției lui Joe Biden, campania electorală târzie a Kamalei Harris, fără ca ea să aibă timp să-și construiască un program cu care să-i atragă pe cei indeciși, poate și faptul că este femeie și de culoare, conflictele din interiorul partidului, toate aceste elemente și probabil și altele au dus la pierderea scrutinului de către democrați. Victoria lui Trump se explică nu atât prin acceptarea cu entuziasm a programului republicanilor, ci, mai ales, prin votul negativ dat democraților. Trebuie să recunoaștem totuși: mai mult de jumătate din americani l-au votat pe Donald Trump. Îi înțelegem pe cei care îi susțin ideologia, lozinca MAGA, adică punerea pe prim plan a intereselor Americii: izolaționiștii, suprematișii albi, miliardarii mai mari sau mai mici, cărora, prin politica sa financiară, Trump le oferă numeroase avantaje, nu numai prin reducerea impozitelor celor foarte bogați, ci și prin eliminarea concurenței străine cu ajutorul unor taxe de import crescute, mai ales în ceea ce privește China. Se pune, însă, întrebarea de ce a fost votat de restul alegătorilor, cu o mare varietate de ocupații, credințe, rase și care, teoretic, ar fi trebuit să-i voteze pe democrați.? Până la urmă este treaba americanilor care l-au votat (sau nu) pe Trump. Pe noi ne interesează efectul scrutinului asupra noastră, a europenilor.Read more…
Ce se întâmplă în Republica Moldova?
În cariera mea jurnalistică nu cred că am scris vreodată despre Republica Moldova. În mare știam ce se întâmplă acolo, dar nu cunoșteam în profunzime istoria ei. Nu am citit documente credibile despre extinderea influenței ruse începând din 1812, când Basarabia a fost ocupată de Rusia. Nici nu știam în ce măsură s-a menținut spiritul românesc după apartenența seculară a acestei provincii de Moldova istorică și care a fost efectul celor 20 de ani de după Primul Război Mondial, când ea a aparținut de România Mare (de facto, niciodată de jure). A venit 1990, a căzut Ceaușescu și România a pornit pe calea democrației, cu o clară orientare spre Occident. În schimb istoria Republicii Moldova, care și-a declarat independența în 1992, a fost și este mult mai sinuoasă, mult mai dificilă, fiind locul unde s-au ciocnit și se ciocnesc cele două influențe, cea a Vestului și cea a Estului Care este mai puternică? Nici acum, după peste 30 de ani, nu știm sigur. O altă mare problemă legată de istoria Republicii Moldova este cea a unirii cu România. Când au început manifestări pentru unire, mai ales din partea noastră, existând exemplul Germaniei, cancelariile occidentale ne-au transmis că acest pas nu este de dorit, că el ar tulbura echilibrul internațional. De fapt, în acea perioadă numărul unioniștilor din Moldova era mic, visul unirii era mai degrabă al nostru, nu al lor. Read more…
Gânduri despre premiul Nobel pentru literatură
De multe ori ne supărăm când, urmărind anual decernarea premiilor Nobel pentru literatură, apar scriitori sau poeți despre care nu numai că nu știm nimic, dar nici nu am întâlnit vreodată numele lor. Ne supărăm că nu i-au ales pe cei pe care i-am fi vrut noi, pe cei pe care îi apreciem, credem că merită, și ne întrebăm care sunt criteriile de alegere. Astfel, nu numai eu, ci mulți alții nu au primit răspuns la întrebarea de ce lui Amos Oz nu i s-a decernat niciodată acest premiu. E clar că nu din antisemitism, în fond pe lista premiaților figurează scriitori evrei și chiar israelieni. Un alt mare regret al meu este și ignorarea scriitorului albanez Ismail Kadare care, alături de realitățile unei țări cvasinecunoscute majorității oamenilor, prezintă o lume legendară, miraculoasă, în care eroii sunt călăuziți în viață de o serie de principii izvorâte parcă din tăria pietrelor, stâncilor atât de caracteristice spațiului în care trăiesc. Este perpetuarea unor tradiții și cutume, dacă nu din antichitate, cel puțin din perioada medievală, care s-au păstrat, s-au regăsit chiar și în regimul socialist particular, antisovietic, care s-a instaurat în Albania. Printre ele se află onoarea, prietenia, respectarea cuvântului dat, chiar dincolo de moarte. Poate de aceea în Albania evreii au fost ascunși și salvați când, după italieni, nemții au ocupat țara și au vrut să-i deporteze.
Dar astăzi nu vreau să scriu despre Kadare. În deslușirea secretului premiilor Nobel, în afara unor criterii politice foarte evidente, poate uneori justificate, dar alteori nu, primul și atotcuprinzătorul criteriu ar trebui să fie valoarea. Comitetul Nobel urmărește și un scop educativ și de promovare, încearcă să scoată la lumină artiști din zone geografice mai puțin cunoscute publicului occidental.Read more…
Israelul l-a eliminat pe Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah
De câteva zile războiul din Israel s-a mutat în nord, principalele forțe militare israeliene concentrându-se asupra slăbirii organizației teroriste Hezbollah, sprijinite de Iran. A doua zi după izbucnirea conflictului din Gaza, împotriva grupărilor teroriste Hamas, şi Hezbollah – cu forțele armate și armamentul plasate în sudul Libanului – a început o campanie de lansare a rachetelor care s-a drept ţintă mai ales teritoriul din nordul Israelului. În ultima vreme aceste atacuri s-au intensificat. Înzestrarea apărării aeriene israeliene cu sistemul antirachetă Iron Dome a reuşit să evite pierderile de vieți omenești, dar nu şi pe cele materiale. Psihologic însă, ele deteriorează starea de spirit a locuitorilor din nord care uneori trebuie să se adăpostească, din oră în oră, atât de frecvente sunt tirurile de rachete. Pe de altă parte, mulţi locuitori din Nord au fost evacuaţi în alte zone din ţară. Intensele atacuri aeriene ale aviației israeliene în sudul Libanului și în Beirut au slăbit de-acum capacitatea de luptă a Hezbollah care dispune de un număr uriaș de rachete – aproximativ 150.000, mai ales cu rază de acțiune scurtă și medie. De menționat că dacă în Gaza Hamas își instala rachetele în spitale, școli sau moschei, Hezbollah le plasează în apartamente. Bombardarea lor, de către Israel, victime civile.Read more…
Dificila mea opțiune pentru viitorul președinte al țării
Încetul cu încetul se completează lista candidaților pentru postul de președinte al României. Nu știu până când poate fi prezentată lista cu 200.000 de semnături necesară pentru susținerea unui candidat, deci nu este exclus să mai apară indivizi fără multe șanse, dar despre care se va scrie în presă și în rețelele de socializare, iar popularitatea astfel dobândită o vor folosi în alte domenii, de pildă în afaceri. Poate, cine știe, în ultimul moment va apărea „din spuma mării” cineva care să satisfacă principalele criterii cerute de o masă suficientă, critică, de alegători și ar putea să câștige. Dar cred că astfel de surprize apar numai în Statele Unite și chiar și acolo destul de rar. Să analizăm deocamdată lista actuală. Menționez de la început că în afara unor criterii obiective și obligatorii, abordarea mea a fost subiectivă, adică ceea ce îmi place sau îmi displace mie la candidați. Încă nu m-am decis definitiv pe cine voi vota în turul întâi, poate, până la urmă, pe nimeni. (La cel de-al doilea, principiul esențial este „răul cel mai mic”). Aș vrea să mai adaug ceva. O mare parte dintre alegătorii noștri pur și simplu nu știu ce poate și ce nu poate să facă un președinte. La anumite categorii mai persistă mentalitatea ceaușistă, că președintele poate rezolva toate problemele, de la război și pace (da, poate) până la creșterea pensiilor sau scăderea prețurilor (nu poate) și multe altele. Drepturile unui președinte sunt înscrise în Constituție. Read more…
Impresii canadiene (II)
După cele câteva zile petrecute la Mississauga și împrejurimi, așteptând să depășesc problemele create de diferența de fus orar, am pornit spre marea aventură – o excursie de vreo 10 zile în care urma să vizităm Quebec, Montreal și Ottawa. Începutul l-am hotărât eu, adică i-am spus nepoatei mele Andreea că vreau neapărat să vizitez Quebec. După ce a luat la cunoștință de dorința mea, ea a completat programul, astfel încât mă pot lăuda că am vizitat principalele orașe canadiene, inclusiv capitala. Desigur, erau orașele de pe coasta de est, dacă aș fi vrut să ajung la Vancouver, pe coasta Oceanului Pacific, ar fi însemnat să renunț la tot restul. Poate next time, dacă va mai fi, ceea ce nu cred. A fost un periplu minunat, cu avionul, trenul, autocarul, taxiul și pe jos; a lipsit doar vaporul, dar nu am avut când. Și acum să le luăm pe rând. Quebec, unde era să mor de frig, deși era de-acum început de mai, este o mică bijuterie europeană, aș zice. Aduce puțin cu Sighișoara, dar este un oraș dominat de apă, de râul Saint Laurent. De fapt, în Canada apa este pretutindeni, culminând cu cele patru râuri din Ottawa. Ne-am plimbat pe străduțele cu piatră cubică, am citit istoria clădirilor, toate renovate, și am făcut cunoștință cu istoria orașului, cu rolul Franței și cu puternica prezență a culturii franceze. Am fost la muzeu, la expoziția inuiților, la restaurante cu specific local (care nu mi-a plăcut), am fost prin magazine, am văzut și partea nouă a orașului, cel puțin atât cât s-a putut vedea în patru zileRead more…
Alegeri în America: rațiunea a învins ambiția
Este ciudat că în cei patru ani care au trecut de la ultimele alegeri prezidențiale din SUA, care și atunci a fost o competiție între doi oameni bătrâni, în cele două mari partide nu au apărut persoane mai tinere, capabile, cu programe interesante țintite către numeroasele probleme, mai degrabă interne decât externe, cu care se confruntă Statele Unite. De fapt, precum se afirmă și realitatea o confirmă, alegerile prezidențiale americane sunt câștigate de cei care propun soluții pentru prima categorie. Se pare că americanii sunt mai puțin interesați de ce se întâmplă în lume, decât de ce li se întâmplă lor. Problemele externe îi frământă doar dacă implică mari cheltuieli din buget care ar afecta bunăstarea cetățenilor. Donald Trump este un norocos (nu vreau să-l jignesc, spunând că s-a născut în zodia porcului), dar la fel de norocoasă s-a dovedit întreaga lume. Departe de mine să fiu adepta lui Trump. Nimic nu-mi displace mai mult decât autoritarismul, rasismul și mai ales, lucru deosebit de periculos pentru un lider al celei mai mari puteri din lume, impredictibilitatea lui. Aș putea înșira și alte slăbiciuni care îl fac nepotrivit pentru funcția la care tânjește. Și totuși, când am văzut cum a scăpat ca prin urechile acului de glonțul asasin, dacă eram credincioasă, i-aș fi mulțumit lui Dumnezeu că totuși are grijă de noi, pământenii… Dacă Trump ar fi fost asasinat, nimeni nu ar fi putut convinge opinia publică republicană că nu a fost mâna democraților. S-ar putea spune și că tentativa de asasinat a fost o mare lovitură de PR pentru Trump. Acest lucru s-a văzut la convenția republicană, când el a acceptat candidatura. Pe de altă parte, Biden nu s-a grăbit să ia singura decizie rațională pentru salvarea viitorului partidului său, cu toate că de la începutul campaniei era limpede că are probleme de memorie și chiar de slăbiciune fizică. Read more…
Franța nu a vrut un guvern de extremă dreaptă
Rezultatele turului doi al alegerilor legislative din Franța ne provoacă sentimente contradictorii. În primul rând bucurie: francezii au reușit să stăvilească înaintarea vijelioasă a extremei drepte. S-au mobilizat și, folosind instrumentul democratic al votului, au făcut ca sticlele de șampanie pregătite de Marine le Pen și ceilalți lideri ai Adunării Naționale să rămână nedeschise. Se dovedește că francezii au memorie istorică și chiar dacă majoritatea votanților aparțin de a doua sau a treia generație de după război, au fost conștienți de ce ar fi însemnat un astfel de guvern. Este o veste bună și pentru Uniunea Europeană, în care Franța are un rol determinant, și pentru alte țări europene în care se vor organiza alegeri: iată că extrema dreaptă poate fi învinsă și sistemul civic democratic poate fi victorios. Întrebarea care se pune, legată de rezultatele alegerilor din Franța, unde Noul Front Popular (stânga și stânga radicală) a obținut cele mai multe locuri de deputați, este: francezii nu vor extrema-dreaptă, dar oare vor extrema stângă?Read more…
30 iunie – cea mai neagră zi din istoria postbelică a Franței
Contrar speranțelor nejustificate ale președintelui Macron, Rassemblement National, partidul de extremă dreaptă a Marinei Le Pen, și-a continuat înaintarea victorioasă, obținând 34% în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franța, la un pas de majoritatea absolută din Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez. Dizolvând parlamentul după rezultatele catastrofale ale alegerilor europarlamentare, Macron spera la o mobilizare a alegătorilor de centru care să ducă la întărirea alianței sale, Renaissance. Dar scrutinul europarlamentarelor a indicat clar tendința unei mari părți a populației franceze. Confruntați cu ani dificili care au dus la scăderea nivelului lor de trai și la incertitudini interne și externe – pandemia, migrația crescândă, războiul din Ucraina și creșterea prețurilor – mulți francezi s-au lăsat atrași, ca să nu zicem amăgiți, de promisiunile populiste ale extremei drepte. Era mai ușor să ”înghită”, să accepte discursul lepenist care se referea la greutățile de zi cu zi ale oamenilor de rând, la dificultățile provocate fermierilor francezi de programul de îmbunătățire a mediului lansat de Uniunea Europeană, la lipsa de securitate provocată parțial de imigranți și altele, decât să accepte măsurile dure și bineînțeles nepopulare ale președintelui Macron, poate șeful de stat cu gândirea cea mai modernă din istoria Franței, care dorea ca țara sa să ajungă pe primul loc, să fie statul cel mai competitiv din Europa și să formeze o putere militară europeană care să nu mai depindă de Statele Unite.Read more…
Impresii canadiene (partea I)
Cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Canada au reprezentat finalul unui lung proces de conștientizare a mai multor dorințe. Ca să precizez de la început: invitația de a o vizita exista de aproximativ 30 de ani, de când nepoata mea Andreea, soțul ei și cumnata mea, mama Andreei, s-au stabilit acolo. Dar recunosc, ani de zile mi-am spus: dacă mă decid totuși să fac o călătorie atât de lungă, măcar să mă duc la New York, oraș pe care aș fi vrut să-l vizitez. Dar nu am avut condiții, nu aveam la cine să stau și numai costurile cazării mi-ar fi depășit resursele. M-am gândit apoi să combin Canada cu New York, dar s-a dovedit complicat, trebuia să obțin viza americană și ca să stau la New York nu mai mult de două-trei zile (din motivele enumerate anterior), nu merita. Așa că după vreo trei ani de speculații, s-au copt condițiile ”mentale”, m-am decis pentru Canada și cred că am făcut bine. Despre diferitele avataruri ale drumului București – Londra – Toronto și retur nu vreau să scriu acum – am ajuns din nou la concluzia la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am avut tot felul de probleme cu British Airways, Heathrow este imens și dacă nu aș fi cerut asistență, nu știu dacă aș fi prins legătura cu Toronto. De aceea recomand tuturor celor din „generația de aur” să facă apel la acest serviciu (dar bănuiesc că nu mulți îl cunosc). Este foarte bine organizat și de mare ajutor. Avatarurile mi s-au terminat în clipa în care am ajuns la Toronto și m-am întâlnit cu familia nepoatei mele. Trei săptămâni nu am avut niciun fel de grijă, am fost alintată, iubită, cum nu mi s-a întâmplat din copilărie. Read more…
România a votat. Cum?
Duminică, 9 iunie, am pornit să-mi exercit dreptul constituţional dimineața devreme – din cauza căldurii. Din 1990 nu am lipsit de la nicio alegere. Dacă pe vremea lui Ceaușescu eram obligată, acum mă duc de bunăvoie. Nu aveam mult de mers până la secţia de votare, vreo 10 minute, dar pe drum am și văzut primele semne ale evenimentului. Foarte multă lume mergea în aceeași direcție, spre liceul în care votez de vreo 30 de ani. Semn bun, la intrare și la sălile de clasă era coadă și nu numai de pensionari. Recunosc, erau mulți seniori, dar am zărit și multe persoane din altă categorie de vârstă, între 30 și 50 de ani. Tineri nu erau, dar era prea devreme. Oricum, impresia mea a fost că la vot au venit mai mulți decât în alți ani și acest lucru mi-a fost confirmat la sfârșitul zilei, când s-au publicat date despre prezența la urne. Decizia de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare a înclinat balanța către primul element al ecuației. Efervescența la vot, la noi la București, s-a datorat în primul rând alegerii primarului general al Capitalei, precedat de multe luni de dezbateri, luări de poziții, mai ales pe rețelele de socializare. Interes a stârnit și alegerea primarului de sector, la mine 6, care, justificat, a fost reales cu 71%. Plimbându-te prin cartier, înțelegi și de ce. Și la capitală a ieșit cine trebuia, cel puțin în ce mă privește. Toate bune și frumoase, dar interesul pentru alegerile europarlamentare a fost aproape zero.Read more…
Ce șanse are extrema dreaptă la alegerile europarlamentare?
720 de aleși din 27 state membre vor decide viitorul Uniunii Europene după alegerile din 6-9 iunie la care cetățenii europeni își vor dai votul uneia din cele șapte familii europene din parlament – creștin-democrați, socialiști, centru, verzi, conservatori, stânga, euroscepticii și extremiștii de dreapta. Cu aproximativ zece zile înaintea acestui scrutin care va decide soarta Europei pentru viitorii cinci ani, forțele politice componente și analiștii politici încearcă să prevadă cum se va configura noua structură a forului european. Incertitudinea este mare, dar ceea s-a preconizat, cel puțin până acum, și a dobândit aproape o unanimitate este creșterea spectaculoasă a numărului europarlamentarilor de extremă dreaptă. Nu se vorbește de o majoritate, dar se dă ca certitudine întărirea forței lor, ceea ce ar crea mari dificultăți punerii în aplicare în continuare a unor proiecte bazate pe principiile democratice ale UE, aceasta în condițiile în care, în urma alegerilor sau a unor alianțe politice, într-o serie de state membre ale UE au ajuns de-acum la conducere guverne de dreapta naționaliste sau de extremă dreaptă, de pildă Italia, Slovacia sau Olanda. În 19 mai la Madrid a avut loc congresul partidului extremist spaniol Vox care s-a transformat într-o reuniunea a partidelor de extremă dreaptă, participanții încercând să găsească o platformă comună pe care să o folosească în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. A fost o participare internațională masivă: Read more…
Votul ONU – o nouă provocare la adresa Israelului
Adunarea Generală a ONU a votat, cu o majoritate covârșitoare – 143 din cele 193 de state membre – o rezoluție propusă de Emiratele Arabe Unite prin care se cere aderarea Palestinei ca stat cu drepturi depline în organizație. Nouă state s-au opus, iar 25, printre care și România, s-au abținut. Deși noile drepturi câștigate au valoare simbolică, Autoritatea Palestiniană neavând drept de vot nici în urma rezoluției, acesta este un nou stimulent pentru intensificarea antisemitismului în lume și pentru condamnarea unilaterală a Israelului. Crearea unui stat palestinian, apreciază o serie de experți în probleme ale Orientului Mijlociu, inclusiv Statele Unite, trebuie realizată prin negocierile dintre părți, respectiv intre Israel și Autoritatea Palestiniană și aceasta în condiții de pace. De asemenea, acordarea drepturilor depline palestinienilor în cadrul Adunării Generale a ONU necesită o recomandare a Consiliului de Securitate, iar recent Statele Unite s-a opus cererii prin veto.Read more…
Israelul amenințat din trei părți
Israelul se află la ora actuală într-o situație pe care nu au dorit-o nici guvernul, nici militarii, și anume o amenințare din trei direcții, deși, întrebați la un moment dat, aceștia din urmă au declarat că pot face față. În primul rând este războiul din Gaza, care durează de peste șase luni, mult mai mult decât se credea, și care doar parțial a ajuns la rezultatele așteptate, în al doilea rând intensificarea atacurilor Hezbollah din nord, iar acum confruntarea cu Iranul. În ceea ce privește Gaza, nu s-a reușit nici până acum eliberarea ostaticilor, despre care unele informații susțin că ar fi murit, și nici distrugerea tuturor diviziilor Hamas, dintre care două se află în Rafah. De aceea, Israelul insistă pentru o intervenție terestră aici, mai ales că Hamas a refuzat și ultima propunere de armistițiu. Modalitatea în care se duce războiul din Gaza, cu un număr mare de victime colaterale, civili, inclusiv membri ai unor ONG-uri care aduc ajutoare, au știrbit prestigiul Israelului, statul evreu simțindu-se izolat. În nord, Hezbollah atacă în continuare localitățile de lângă graniță și duminica și-a coordonat acțiunile cu cele ale Iranului.Read more…
O pierdere dureroasă pentru familia mea
Când o persoană dragă nouă a trecut de un prag ca vârstă, ne creăm iluzia că e nemuritoare. Așa ne-am gândit, fratele meu și cu mine, când, în urmă cu aproape doi ani am sărbătorit cea de a 100-a aniversare a verișoarei noastre Zsuzsa (Suzana Diamantstein), într-un cerc extins de membri de familie și prieteni și când sărbătorita a rostit un discurs despre ce înseamnă familia și cum trebuie păstrată unitatea ei. Era veselă, spirituală, puțin slăbită fizic și cu o înțelepciune care se datora vârstei și experienței ei de viață care nu a fost ușoară. Multă lume din cele mai diverse categorii, inclusiv președintele Iohannis, o știa ca unul dintre supraviețuitorii lagărului de la Auschwitz, iar când președintele României a decorat-o, Zsuzsa a vorbit, absolut spontan, în numele celor prezenți, subliniind necesitatea de a împărtăși generațiilor de după ea experiența deportării, fără ură sau patimă, ci prezentând adevărul. Memoria lagărului nu i-a afectat caracterul. A rămas o persoană blândă, iubitoare, apropiată de copii, de tineri în general. Era foarte iubită nu numai de familie, ci de aproape toți care o cunoșteau.Read more…
Evreii și cel de-al Doilea Război Mondial
În primii ani de după război, în conștiința colectivă, inclusiv a evreilor, exista ideea că cele șase milioane de victime ale Holocaustului, asasinate în lagărele de exterminare, împușcate de Einsatzkommando-uri pe teritoriile ocupate sau moarte în pogromuri, s-au lăsat duse la moarte fără niciun fel de rezistență, ca vitele la abator. Au existat unele informații despre revolta ghetoului din Varșovia, dar în rest nimic. De aceea, mai ales în Israel, supraviețuitori ai Holocaustului erau priviți cu suspiciune, se considera că nu puteai scăpa decât dacă făceai compromisuri, atmosfera era de așa natură încât cei care au rămas în viață nu aveau curajul să vorbească despre suferințele îndurate. Abia cu ocazia procesului Eichmann s-au aflat detalii despre organizarea deportărilor și asasinatelor și a devenit clar de ce nu se putea face aproape nimic. Odată cu trecerea timpului și mai ales cu deschiderea unor arhive s-a aflat că lucrurile nu stăteau chiar așa, că în lagăre ca Treblinka sau Auschwitz au avut loc revolte, chiar cu șanse de succes aproape zero, că la Buchenwald s-a organizat o rezistență care a salvat oameni, mai ales copii, că în Franța a funcționat o mișcare evreiască de rezistență, ca de altfel și în Polonia și Belarus, iar organizații evreiești încercau să-i salveze pe evrei de la deportare. Există însă un capitol special, abordat destul de târziu, care risipește și mai mult imaginea de victimă fără apărare a evreilor. Este vorba de participarea lor ca militari în cel de-al Doilea Război Mondial.Read more…
Și eu cu cine votez?
Acest articol mi-a fost inspirat de cel scris de Anca Laslo în ediția de joi. Ar fi trebuit să fie un comentariu, dar sunt prea multe de spus despre subiect, de aceea l-am scris ca o opinie separată. Știu că sintagma ”eu cu cine votez” ar fi trebuit să se deprecieze, fiind utilizată de atâtea ori, dar s-a dovedit că este nemuritoare, este foarte actuală și după o sută și ceva de ani, când a fost concepută de Caragiale în O scrisoare pierdută. În perioada comunistă toată lumea știa cu cine trebuie să voteze, prea mare alegere nu aveai, de fapt nu aveai deloc, dar după 1989, odată cu apariția a zeci de partide, o adevărată inflație, expresia s-a valorizat. Inflație, inflație, dar din cele 40 de partide, câte erau la începutul anilor 90, îți puteai găsi unul care să se apropie de viziunea ta. Aveai opțiuni, știai cu cine să votezi. Este adevărat, de-a lungul vremii, foarte multe dintre ele au dispărut sau chiar dacă nu, nimeni nu știe că mai există, doar uneori se întâmplă să dai de o clădire cu un afiș care anunță că aici este sediul partidului X și te miri că a supraviețuit.Read more…
Grecia – exemplu de respingere a prejudecăților
M-a bucurat știrea pe care am aflat-o zilele trecute și anume că parlamentul grec a votat legea care permite căsătoria între persoanele de același sex și dreptul de a adopta copii. M-a bucurat deoarece dacă în statele cu religie protestantă, chiar și catolică, astfel de legi există, ele fiind promulgate de Uniunea Europeană, Grecia este prima țară creștin-ortodoxă care a votat-o, de fapt conformându-se legislației europene. S-a dovedit că în pofida opoziției bisericii ortodoxe, cea mai mare parte a deputaților care sunt de aceeași religie s-au pronunțat pentru adoptarea legii europene. Premierul Kyriakos Mitsotakis (Noua Democrație), a afirmat că este “un punct de cotitură pentru drepturile omului” într-o “țară progresistă și democratică, atașată cu pasiune de valorile europene”. Premierului nu i-a fost ușor să-și convingă deputații, mai ales că gruparea conservatoare a partidului s-a opus vehement, dar până la urmă a avut câștig de cauză. Lui Mitsotakis nu i-a fost teamă că-și va pierde popularitatea, că nu va câștiga viitoarele alegeri, convins fiind că voturile vor fi aduse de alte performanțe ale guvernului, nu de recunoașterea drepturilor celor care aparțin de LGBTQ. (Afirmația mea este poate puțin exagerată, de fapt nu se știe cum va primi societatea greacă în ansamblu această decizie. Nu sunt excluse proteste, mai ales susținute de biserică). Poate că votul elen va servi drept precedent statelor cu religie predominant creștin-ortodoxă, printre care și România, să renunțe la această discriminare care afectează un număr mare de persoane. Read more…
Un pas înainte, doi pași înapoi. Intelectualii din Evul Mediu
Nu știu câți ați citit ceva sau măcar ați auzit despre Jacques Le Goff. Eu sunt din cea de a doua categorie, parcă mi-a trecut pe lângă ureche numele lui, dar nu știam unde să-l pun. Acuma știu. O prietenă mi-a cumpărat de ziua mea una dintre cărțile lui: Intelectualii din Evul Mediu. Nu cred că îl cunoștea pe autor, probabil i-a atras atenția titlul și și-a zis că e un cadou frumos pentru un… intelectual. Este o istorie fascinantă despre felul cum au luat naștere universitățile, în secolul al XII-lea, cine erau profesorii, studenții, cum și din ce trăiau, ce însemna o universitate, ce se preda, cum ajungeai să-ți dai doctoratul (foarte greu și după foarte mulți ani de studii) și cum au evoluat universitățile de la entități independente la structuri dependente de papalitate, biserică sau prinți. La începuturi, acestea se aflau într-o situație paradoxală: la înființare și în primii 50-100 de ani, universitățile „nu existau”, adică nu aveau sedii. Profesorii își adunau în jurul lor studenții și își căutau un loc unde să țină cursurile – acesta putea să fie o piață, o biserică sau o sală oferită într-un castel. Un profesor cu faimă era ascultat și urmărit de sute de studenți; unde se ducea el, veneau și studenții. Dascălii proveneau fie din ordinele călugărești, fie din clerul de mir, cu mai puține constrângeri, și între ei existau permanente confruntări.Read more…
Au conștientizat cetățenii germani cuvintele înscrise pe zid?
Zilele trecute, peste 1,4 milioane de germani din marile orașe ale țării au participat la demonstrații de masă împotriva partidului Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreaptă, populistă și antieuropeană. Această trezire a conștiinței – ”E cam târziu, am așteptat prea mult, ne-am complăcut în indiferență”, a declarat un participant – a fost declanșată de informația potrivit căreia în noiembrie anul trecut reprezentanți ai partidului au participat la o reuniune secretă a unor organizații de extremă dreaptă la Potsdam în care ar fi dezbătut un plan cu privire la relocarea imigranților (remigrație), respectiv expulzarea lor. Nu era vorba de imigranți ilegali, ci expulzări pe criterii etnice, inclusiv ale celor care aveau de-acum cetățenie germană. Dar situația din Germania depășește această problemă, ea este mult mai complexă și întrebarea care se pune este dacă cetățenii germani au știut să interpreteze „cuvintele înscrise pe zid” : mene, tekel, fares – care îi avertizau pe babilonieni de iminența dispariției lor. La demonstrațiile din Berlin, alături de manifestanți s-au aflat reprezentanți ai cabinetului, ai marilor partide democratice, inclusiv cancelarul Olaf Scholz (social-democrat), ministrul de externe Annalena Baerbock (Verzii) și ministrul de interne Nancy Faeser (social-democrat). Cancelarul a lansat un apel populației, cerând să ia poziție cu toții ”pentru coeziune, toleranță, pentru Germania noastră democratică”.Read more…