Există un obicei ca la începutul fiecărui an lumea să-și întocmească liste: una cu ce-și dorește pentru noul an, respectiv ce așteptări are, și cea de a doua, mai realistă, ce ar putea să realizeze. Și dacă în prima parte a vieții noastre aceste liste ocupă multe pagini, odată cu trecerea timpului se mai micșorează, astfel că atunci când ajungem la o vârstă respectabilă, ele se reduc la câteva rânduri. Eu, din păcate, am ajuns la vârsta respectabilă și, așa cum spuneam, lista mea e scurtă. Stau și mă gândesc: să mă bucur că am reușit să ajung aici sau să mă întristez că am ajuns aici? Oare am dorit să trăiesc mult? Cred că da, dar nu în orice condiții. Întotdeauna am fost mânată de curiozitate, voiam să știu încotro se îndreaptă lucrurile, nu mă speria viitorul, de fapt nu eram conștientă că m-ar fi putut aștepta o soartă grea. Interesant este că foarte devreme am aflat că avusesem noroc şi dintr-un capriciu al istoriei am supraviețuit războiului, deportărilor, că spre deosebire de cele câteva rude (din peste 30) care au revenit din lagăre sau din detașamentele de muncă obligatorie, familia noastră a rămas întreagă. În schimb, deși aveam abia șase-șapte ani, am aflat din povestirile lor prin ce au trecut numai pentru că erau evrei. Și dacă au fost și foarte multe amănunte pe care nu ni le-au povestit, cărțile pe care le-am citit destul de devreme, la 10-12 ani, m-au lămurit. Părinții noștri nu ne-au ascuns niciodată că suntem evrei și că ne pasc niște pericole. A fost un șoc pentru noi, dar nu ceva pe care să nu-l poți depăși …Read more…
Israelul are nevoie de prieteni
În ultimele câteva săptămâni situația din Orientul Mijlociu s-a schimbat radical și neașteptat. De pe o zi pe alta s-a prăbușit ”axa răului” din regiune, respectiv alianța agresivă Iran-Siria-Houthi plus organizațiile teroriste Hezbollah-Hamas. De-acum strategiile se vor modifica, se întărește rolul unor puteri regionale ca Turcia, Egipt și Arabia Saudită. Se fac și se desfac alianțe, iar în spatele lor se conturează alte grupări care tind să umple niște goluri și despre care nu se știe încotro vor evolua. Deocamdată, după prăbușirea regimului Assad, o parte a Siriei este administrată de organizația de sorginte islamistă, Hayat Tahrir al Sham, (HTS) grupare desprinsă de Al Qaida, care l-a doborât pe Bashar el-Assad și a preluat conducerea țării. Numai că trecutul său este departe de a fi glorios. Pentru ca acesta să fie dat uitării și pentru a se face acceptat de comunitatea internațională, HTS încearcă să-și modifice imaginea și și-a formulat un program în cadrul căruia promite drepturi egale minorităților etnice și religioase din Siria, înțelegere și drepturi pentru femei, în încercarea de a evita apariția unui nou Afganistan. Ele sunt în fază de proiecte, iar în calea realizării lor sunt zeci de obstacole, interne și externe, care pot oricând exploda.Read more…
Siria – un nou Afganistan?
În urmă cu câteva zile am asistat la scene emoționante de bucurie, de lacrimi – tot de bucurie – manifestate de locuitorii Damascului, pentru că au reușit să doboare dictatura cumplită a familiei Assad, după ce, spuneau ei, timp de 50 de ani au trăit umiliți și asupriți. Oamenii au simțit că viața lor se va schimba, că vor veni zile frumoase pentru ei și copiii lor. Dar oare aceasta să fie perspectivele? Adevărul este că nu putem ști, nu putem deocamdată descifra viitorul într-o țară haotică și sărăcită.
De fapt nu există o națiune siriană, ea este formată dintr-un conglomerat de etnii și religii. Ca să poată fi condusă, ar trebui să se ajungă la o largă înțelegere, dar cine cu cine? Dacă ne uităm bine, pe teritoriul sirian se luptă mai multe grupări rebele, sprijinite de cinci sau șase state. Da, cu excepția alawiților care sprijineau regimul dominant, toți ceilalți au un scop comun: răsturnarea lui Assad. Dar după aceea?
Să precizăm mai întâi că, deși de-a lungul anilor 13 milioane de sirieni au părăsit țara, eu cel puțin nu am auzit de existența vreunei organizații, mișcări sau grupări de rezistență care să-și fi elaborat un program democratic post-Assad, care să fi luat legătura cu grupări minoritare, etnice și religioase, și să se fi gândit la un front comun.Read more…
Cum poate fi oprită ascensiunea lui Arturo Ui?
Cu trei zile înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din cauza unor nereguli grave, Curtea Constituțională a decis anularea rezultatelor turului întâi și reluarea de la zero a întregului proces electoral. Se pune deocamdată capăt confruntării dintre candidata căii europene, Elena Lasconi (USR), și suveranistul antieuropean și presupus pro rus, cu simpatii vădit neo legionare, Călin Georgescu. A fost mijlocul prin care autoritățile române au stopat, cel puțin deocamdată, ascensiunea autohtonului Arturo Ui, inițial eroul piesei cu același nume a lui Bertolt Brecht, scrisă în perioada ascensiunii nazismului și în care scriitorul antifascist german găsește similitudini dramatice între metodele folosite de o bandă de gangsteri din Chicago și conducerea Germaniei naziste în frunte cu Adolf Hitler. Nu sunt prea originală cu acest titlu, l-am regăsit la un editorial publicat în România literară din 2022, semnat de regretatul istoric și critic literar Nicolae Manolescu care, surprinzător sau nu, s-a referit în context la așa-zisul necunoscut până acum… Călin Georgescu, pe-atunci vajnic reprezentant al partidului AUR. Deci personajul respectiv nu era un anonim în lumea culturală și politică, își făcuse deja apariția și susținea idei asemănătoare cu cele de astăzi. Dar aceasta este doar un by the way, un à propos pe marginea a ceea ce am dori să dezbatem. Nelămurirea mea este: oare o decizie administrativă, legală de altfel, este calea cea mai bună de a-l opri pe Arturo Ui al nostru care, ne place, nu ne place, a adunat peste două milioane de voturi?Read more…
Rezultatele alegerilor parlamentare – bucurie sau dezamăgire?
O parte considerabilă a alegătorilor români a răsuflat ușurată la aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare, concretizat în 60, la 40 de procente, în favoarea democrației. Totuși, nu am ajuns rușinea Europei, cu un parlament compus majoritar din suveraniști, naționaliști sau simpatizanți legionari. A învins bunul simț și, teoretic, se poate contura un guvern democratic care să continue drumul european al României. Dar suntem încă departe de a avea o tendință consolidată a acestei orientări. Cui datorăm acest succes? Da, probabil a jucat un rol dezvăluirea modalității în care Călin Georgescu a câștigat detașat în primul tur al prezidențialelor – oamenilor nu le place să li se arate că au fost fraieriți și la a doua gândire au renunțat la acest vot antisistem care ar fi fost orice, numai antisistem nu, ci mai degrabă victoria unui alt sistem care, din fericire, multora nu le place. Un rol esențial l-a jucat și noua conducere a Partidului Național Liberal care nu numai că a înlăturat-o pe cea veche, compromisă ca prestigiu, ci a înlocuit-o cu oameni noi, care și-au dovedit capacitatea administrativă și de gândire în perspectivă în locurile unde munceau. Read more…
„Trădarea generoșilor”
Dacă în urmă cu trei săptămâni am afirmat că 5 noiembrie este cea mai neagră zi pentru Europa, acum pot adăuga că 24 noiembrie este ziua cea mai neagră pentru România și români, cel puțin pentru o parte din ei. Victoria de necontestat a unui candidat de extremă dreaptă care înmănunchează toate caracteristicile unui lider populist, antieuropean, suveranist, și la care se adaugă și „particularitățile naționale”, ortodoxismul și simpatia față de mișcarea legionară, echivalează cu eșecul clasei politice din România, cu incapacitatea acesteia de a demonstra, prin măsuri concrete, avantajele democrației. De aceea am ales, cu puțină extrapolare, titlul „Trădarea generoșilor”, momentul în care la sfârșitul secolului al XIX-lea, o parte a intelectualilor social-democrați a trecut la liberali. La ora actuală putem spune că fenomenul s-a inversat și chiar dacă cele două partide, PSD și PNL, au rămas nominal separate, coaliția de guvernare a dus la anularea unor particularități la fiecare dintre ele, mai ales la liberali. Această „trădare a generoșilor” a determinat situația actuală, succesul unui candidat de extremă dreaptă. De fapt, rezultatele nu ar trebui să ne mire. De la revoluție încoace, poporului român nu i s-a oferit aproape nimic sau prea puțin care să demonstreze superioritatea democrației față de autoritarism sau populism. Cu excepția câtorva mii de cetățeni, milioanele de români, cu familie, cu un salariu care nu le ajunge de la o lună la alta, care asistă lunar la creșterea prețurilor și văd că trăiesc mai prost decât pe vremea lui Ceaușescu, nu vor fi satisfăcuți numai cu drepturile democratice care li s-au oferit, o abordare teoretică.Read more…
5 noiembrie – o zi neagră pentru Europa
Realegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, el devenind cum l-au etichetat mulți comentatori ”cel mai puternic om din lume” – a fost o cumplită dezamăgire pentru noi, europenii. Nu pot să spun că ar fi fost o surpriză. Marile erori ale democraților de-a lungul celor patru ani ale președinției lui Joe Biden, campania electorală târzie a Kamalei Harris, fără ca ea să aibă timp să-și construiască un program cu care să-i atragă pe cei indeciși, poate și faptul că este femeie și de culoare, conflictele din interiorul partidului, toate aceste elemente și probabil și altele au dus la pierderea scrutinului de către democrați. Victoria lui Trump se explică nu atât prin acceptarea cu entuziasm a programului republicanilor, ci, mai ales, prin votul negativ dat democraților. Trebuie să recunoaștem totuși: mai mult de jumătate din americani l-au votat pe Donald Trump. Îi înțelegem pe cei care îi susțin ideologia, lozinca MAGA, adică punerea pe prim plan a intereselor Americii: izolaționiștii, suprematișii albi, miliardarii mai mari sau mai mici, cărora, prin politica sa financiară, Trump le oferă numeroase avantaje, nu numai prin reducerea impozitelor celor foarte bogați, ci și prin eliminarea concurenței străine cu ajutorul unor taxe de import crescute, mai ales în ceea ce privește China. Se pune, însă, întrebarea de ce a fost votat de restul alegătorilor, cu o mare varietate de ocupații, credințe, rase și care, teoretic, ar fi trebuit să-i voteze pe democrați.? Până la urmă este treaba americanilor care l-au votat (sau nu) pe Trump. Pe noi ne interesează efectul scrutinului asupra noastră, a europenilor.Read more…
Ce se întâmplă în Republica Moldova?
În cariera mea jurnalistică nu cred că am scris vreodată despre Republica Moldova. În mare știam ce se întâmplă acolo, dar nu cunoșteam în profunzime istoria ei. Nu am citit documente credibile despre extinderea influenței ruse începând din 1812, când Basarabia a fost ocupată de Rusia. Nici nu știam în ce măsură s-a menținut spiritul românesc după apartenența seculară a acestei provincii de Moldova istorică și care a fost efectul celor 20 de ani de după Primul Război Mondial, când ea a aparținut de România Mare (de facto, niciodată de jure). A venit 1990, a căzut Ceaușescu și România a pornit pe calea democrației, cu o clară orientare spre Occident. În schimb istoria Republicii Moldova, care și-a declarat independența în 1992, a fost și este mult mai sinuoasă, mult mai dificilă, fiind locul unde s-au ciocnit și se ciocnesc cele două influențe, cea a Vestului și cea a Estului Care este mai puternică? Nici acum, după peste 30 de ani, nu știm sigur. O altă mare problemă legată de istoria Republicii Moldova este cea a unirii cu România. Când au început manifestări pentru unire, mai ales din partea noastră, existând exemplul Germaniei, cancelariile occidentale ne-au transmis că acest pas nu este de dorit, că el ar tulbura echilibrul internațional. De fapt, în acea perioadă numărul unioniștilor din Moldova era mic, visul unirii era mai degrabă al nostru, nu al lor. Read more…
Gânduri despre premiul Nobel pentru literatură
De multe ori ne supărăm când, urmărind anual decernarea premiilor Nobel pentru literatură, apar scriitori sau poeți despre care nu numai că nu știm nimic, dar nici nu am întâlnit vreodată numele lor. Ne supărăm că nu i-au ales pe cei pe care i-am fi vrut noi, pe cei pe care îi apreciem, credem că merită, și ne întrebăm care sunt criteriile de alegere. Astfel, nu numai eu, ci mulți alții nu au primit răspuns la întrebarea de ce lui Amos Oz nu i s-a decernat niciodată acest premiu. E clar că nu din antisemitism, în fond pe lista premiaților figurează scriitori evrei și chiar israelieni. Un alt mare regret al meu este și ignorarea scriitorului albanez Ismail Kadare care, alături de realitățile unei țări cvasinecunoscute majorității oamenilor, prezintă o lume legendară, miraculoasă, în care eroii sunt călăuziți în viață de o serie de principii izvorâte parcă din tăria pietrelor, stâncilor atât de caracteristice spațiului în care trăiesc. Este perpetuarea unor tradiții și cutume, dacă nu din antichitate, cel puțin din perioada medievală, care s-au păstrat, s-au regăsit chiar și în regimul socialist particular, antisovietic, care s-a instaurat în Albania. Printre ele se află onoarea, prietenia, respectarea cuvântului dat, chiar dincolo de moarte. Poate de aceea în Albania evreii au fost ascunși și salvați când, după italieni, nemții au ocupat țara și au vrut să-i deporteze.
Dar astăzi nu vreau să scriu despre Kadare. În deslușirea secretului premiilor Nobel, în afara unor criterii politice foarte evidente, poate uneori justificate, dar alteori nu, primul și atotcuprinzătorul criteriu ar trebui să fie valoarea. Comitetul Nobel urmărește și un scop educativ și de promovare, încearcă să scoată la lumină artiști din zone geografice mai puțin cunoscute publicului occidental.Read more…
Israelul l-a eliminat pe Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah
De câteva zile războiul din Israel s-a mutat în nord, principalele forțe militare israeliene concentrându-se asupra slăbirii organizației teroriste Hezbollah, sprijinite de Iran. A doua zi după izbucnirea conflictului din Gaza, împotriva grupărilor teroriste Hamas, şi Hezbollah – cu forțele armate și armamentul plasate în sudul Libanului – a început o campanie de lansare a rachetelor care s-a drept ţintă mai ales teritoriul din nordul Israelului. În ultima vreme aceste atacuri s-au intensificat. Înzestrarea apărării aeriene israeliene cu sistemul antirachetă Iron Dome a reuşit să evite pierderile de vieți omenești, dar nu şi pe cele materiale. Psihologic însă, ele deteriorează starea de spirit a locuitorilor din nord care uneori trebuie să se adăpostească, din oră în oră, atât de frecvente sunt tirurile de rachete. Pe de altă parte, mulţi locuitori din Nord au fost evacuaţi în alte zone din ţară. Intensele atacuri aeriene ale aviației israeliene în sudul Libanului și în Beirut au slăbit de-acum capacitatea de luptă a Hezbollah care dispune de un număr uriaș de rachete – aproximativ 150.000, mai ales cu rază de acțiune scurtă și medie. De menționat că dacă în Gaza Hamas își instala rachetele în spitale, școli sau moschei, Hezbollah le plasează în apartamente. Bombardarea lor, de către Israel, victime civile.Read more…
Dificila mea opțiune pentru viitorul președinte al țării
Încetul cu încetul se completează lista candidaților pentru postul de președinte al României. Nu știu până când poate fi prezentată lista cu 200.000 de semnături necesară pentru susținerea unui candidat, deci nu este exclus să mai apară indivizi fără multe șanse, dar despre care se va scrie în presă și în rețelele de socializare, iar popularitatea astfel dobândită o vor folosi în alte domenii, de pildă în afaceri. Poate, cine știe, în ultimul moment va apărea „din spuma mării” cineva care să satisfacă principalele criterii cerute de o masă suficientă, critică, de alegători și ar putea să câștige. Dar cred că astfel de surprize apar numai în Statele Unite și chiar și acolo destul de rar. Să analizăm deocamdată lista actuală. Menționez de la început că în afara unor criterii obiective și obligatorii, abordarea mea a fost subiectivă, adică ceea ce îmi place sau îmi displace mie la candidați. Încă nu m-am decis definitiv pe cine voi vota în turul întâi, poate, până la urmă, pe nimeni. (La cel de-al doilea, principiul esențial este „răul cel mai mic”). Aș vrea să mai adaug ceva. O mare parte dintre alegătorii noștri pur și simplu nu știu ce poate și ce nu poate să facă un președinte. La anumite categorii mai persistă mentalitatea ceaușistă, că președintele poate rezolva toate problemele, de la război și pace (da, poate) până la creșterea pensiilor sau scăderea prețurilor (nu poate) și multe altele. Drepturile unui președinte sunt înscrise în Constituție. Read more…
Impresii canadiene (II)
După cele câteva zile petrecute la Mississauga și împrejurimi, așteptând să depășesc problemele create de diferența de fus orar, am pornit spre marea aventură – o excursie de vreo 10 zile în care urma să vizităm Quebec, Montreal și Ottawa. Începutul l-am hotărât eu, adică i-am spus nepoatei mele Andreea că vreau neapărat să vizitez Quebec. După ce a luat la cunoștință de dorința mea, ea a completat programul, astfel încât mă pot lăuda că am vizitat principalele orașe canadiene, inclusiv capitala. Desigur, erau orașele de pe coasta de est, dacă aș fi vrut să ajung la Vancouver, pe coasta Oceanului Pacific, ar fi însemnat să renunț la tot restul. Poate next time, dacă va mai fi, ceea ce nu cred. A fost un periplu minunat, cu avionul, trenul, autocarul, taxiul și pe jos; a lipsit doar vaporul, dar nu am avut când. Și acum să le luăm pe rând. Quebec, unde era să mor de frig, deși era de-acum început de mai, este o mică bijuterie europeană, aș zice. Aduce puțin cu Sighișoara, dar este un oraș dominat de apă, de râul Saint Laurent. De fapt, în Canada apa este pretutindeni, culminând cu cele patru râuri din Ottawa. Ne-am plimbat pe străduțele cu piatră cubică, am citit istoria clădirilor, toate renovate, și am făcut cunoștință cu istoria orașului, cu rolul Franței și cu puternica prezență a culturii franceze. Am fost la muzeu, la expoziția inuiților, la restaurante cu specific local (care nu mi-a plăcut), am fost prin magazine, am văzut și partea nouă a orașului, cel puțin atât cât s-a putut vedea în patru zileRead more…
Alegeri în America: rațiunea a învins ambiția
Este ciudat că în cei patru ani care au trecut de la ultimele alegeri prezidențiale din SUA, care și atunci a fost o competiție între doi oameni bătrâni, în cele două mari partide nu au apărut persoane mai tinere, capabile, cu programe interesante țintite către numeroasele probleme, mai degrabă interne decât externe, cu care se confruntă Statele Unite. De fapt, precum se afirmă și realitatea o confirmă, alegerile prezidențiale americane sunt câștigate de cei care propun soluții pentru prima categorie. Se pare că americanii sunt mai puțin interesați de ce se întâmplă în lume, decât de ce li se întâmplă lor. Problemele externe îi frământă doar dacă implică mari cheltuieli din buget care ar afecta bunăstarea cetățenilor. Donald Trump este un norocos (nu vreau să-l jignesc, spunând că s-a născut în zodia porcului), dar la fel de norocoasă s-a dovedit întreaga lume. Departe de mine să fiu adepta lui Trump. Nimic nu-mi displace mai mult decât autoritarismul, rasismul și mai ales, lucru deosebit de periculos pentru un lider al celei mai mari puteri din lume, impredictibilitatea lui. Aș putea înșira și alte slăbiciuni care îl fac nepotrivit pentru funcția la care tânjește. Și totuși, când am văzut cum a scăpat ca prin urechile acului de glonțul asasin, dacă eram credincioasă, i-aș fi mulțumit lui Dumnezeu că totuși are grijă de noi, pământenii… Dacă Trump ar fi fost asasinat, nimeni nu ar fi putut convinge opinia publică republicană că nu a fost mâna democraților. S-ar putea spune și că tentativa de asasinat a fost o mare lovitură de PR pentru Trump. Acest lucru s-a văzut la convenția republicană, când el a acceptat candidatura. Pe de altă parte, Biden nu s-a grăbit să ia singura decizie rațională pentru salvarea viitorului partidului său, cu toate că de la începutul campaniei era limpede că are probleme de memorie și chiar de slăbiciune fizică. Read more…
Franța nu a vrut un guvern de extremă dreaptă
Rezultatele turului doi al alegerilor legislative din Franța ne provoacă sentimente contradictorii. În primul rând bucurie: francezii au reușit să stăvilească înaintarea vijelioasă a extremei drepte. S-au mobilizat și, folosind instrumentul democratic al votului, au făcut ca sticlele de șampanie pregătite de Marine le Pen și ceilalți lideri ai Adunării Naționale să rămână nedeschise. Se dovedește că francezii au memorie istorică și chiar dacă majoritatea votanților aparțin de a doua sau a treia generație de după război, au fost conștienți de ce ar fi însemnat un astfel de guvern. Este o veste bună și pentru Uniunea Europeană, în care Franța are un rol determinant, și pentru alte țări europene în care se vor organiza alegeri: iată că extrema dreaptă poate fi învinsă și sistemul civic democratic poate fi victorios. Întrebarea care se pune, legată de rezultatele alegerilor din Franța, unde Noul Front Popular (stânga și stânga radicală) a obținut cele mai multe locuri de deputați, este: francezii nu vor extrema-dreaptă, dar oare vor extrema stângă?Read more…
30 iunie – cea mai neagră zi din istoria postbelică a Franței
Contrar speranțelor nejustificate ale președintelui Macron, Rassemblement National, partidul de extremă dreaptă a Marinei Le Pen, și-a continuat înaintarea victorioasă, obținând 34% în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franța, la un pas de majoritatea absolută din Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez. Dizolvând parlamentul după rezultatele catastrofale ale alegerilor europarlamentare, Macron spera la o mobilizare a alegătorilor de centru care să ducă la întărirea alianței sale, Renaissance. Dar scrutinul europarlamentarelor a indicat clar tendința unei mari părți a populației franceze. Confruntați cu ani dificili care au dus la scăderea nivelului lor de trai și la incertitudini interne și externe – pandemia, migrația crescândă, războiul din Ucraina și creșterea prețurilor – mulți francezi s-au lăsat atrași, ca să nu zicem amăgiți, de promisiunile populiste ale extremei drepte. Era mai ușor să ”înghită”, să accepte discursul lepenist care se referea la greutățile de zi cu zi ale oamenilor de rând, la dificultățile provocate fermierilor francezi de programul de îmbunătățire a mediului lansat de Uniunea Europeană, la lipsa de securitate provocată parțial de imigranți și altele, decât să accepte măsurile dure și bineînțeles nepopulare ale președintelui Macron, poate șeful de stat cu gândirea cea mai modernă din istoria Franței, care dorea ca țara sa să ajungă pe primul loc, să fie statul cel mai competitiv din Europa și să formeze o putere militară europeană care să nu mai depindă de Statele Unite.Read more…
Impresii canadiene (partea I)
Cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Canada au reprezentat finalul unui lung proces de conștientizare a mai multor dorințe. Ca să precizez de la început: invitația de a o vizita exista de aproximativ 30 de ani, de când nepoata mea Andreea, soțul ei și cumnata mea, mama Andreei, s-au stabilit acolo. Dar recunosc, ani de zile mi-am spus: dacă mă decid totuși să fac o călătorie atât de lungă, măcar să mă duc la New York, oraș pe care aș fi vrut să-l vizitez. Dar nu am avut condiții, nu aveam la cine să stau și numai costurile cazării mi-ar fi depășit resursele. M-am gândit apoi să combin Canada cu New York, dar s-a dovedit complicat, trebuia să obțin viza americană și ca să stau la New York nu mai mult de două-trei zile (din motivele enumerate anterior), nu merita. Așa că după vreo trei ani de speculații, s-au copt condițiile ”mentale”, m-am decis pentru Canada și cred că am făcut bine. Despre diferitele avataruri ale drumului București – Londra – Toronto și retur nu vreau să scriu acum – am ajuns din nou la concluzia la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am avut tot felul de probleme cu British Airways, Heathrow este imens și dacă nu aș fi cerut asistență, nu știu dacă aș fi prins legătura cu Toronto. De aceea recomand tuturor celor din „generația de aur” să facă apel la acest serviciu (dar bănuiesc că nu mulți îl cunosc). Este foarte bine organizat și de mare ajutor. Avatarurile mi s-au terminat în clipa în care am ajuns la Toronto și m-am întâlnit cu familia nepoatei mele. Trei săptămâni nu am avut niciun fel de grijă, am fost alintată, iubită, cum nu mi s-a întâmplat din copilărie. Read more…
România a votat. Cum?
Duminică, 9 iunie, am pornit să-mi exercit dreptul constituţional dimineața devreme – din cauza căldurii. Din 1990 nu am lipsit de la nicio alegere. Dacă pe vremea lui Ceaușescu eram obligată, acum mă duc de bunăvoie. Nu aveam mult de mers până la secţia de votare, vreo 10 minute, dar pe drum am și văzut primele semne ale evenimentului. Foarte multă lume mergea în aceeași direcție, spre liceul în care votez de vreo 30 de ani. Semn bun, la intrare și la sălile de clasă era coadă și nu numai de pensionari. Recunosc, erau mulți seniori, dar am zărit și multe persoane din altă categorie de vârstă, între 30 și 50 de ani. Tineri nu erau, dar era prea devreme. Oricum, impresia mea a fost că la vot au venit mai mulți decât în alți ani și acest lucru mi-a fost confirmat la sfârșitul zilei, când s-au publicat date despre prezența la urne. Decizia de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare a înclinat balanța către primul element al ecuației. Efervescența la vot, la noi la București, s-a datorat în primul rând alegerii primarului general al Capitalei, precedat de multe luni de dezbateri, luări de poziții, mai ales pe rețelele de socializare. Interes a stârnit și alegerea primarului de sector, la mine 6, care, justificat, a fost reales cu 71%. Plimbându-te prin cartier, înțelegi și de ce. Și la capitală a ieșit cine trebuia, cel puțin în ce mă privește. Toate bune și frumoase, dar interesul pentru alegerile europarlamentare a fost aproape zero.Read more…
Ce șanse are extrema dreaptă la alegerile europarlamentare?
720 de aleși din 27 state membre vor decide viitorul Uniunii Europene după alegerile din 6-9 iunie la care cetățenii europeni își vor dai votul uneia din cele șapte familii europene din parlament – creștin-democrați, socialiști, centru, verzi, conservatori, stânga, euroscepticii și extremiștii de dreapta. Cu aproximativ zece zile înaintea acestui scrutin care va decide soarta Europei pentru viitorii cinci ani, forțele politice componente și analiștii politici încearcă să prevadă cum se va configura noua structură a forului european. Incertitudinea este mare, dar ceea s-a preconizat, cel puțin până acum, și a dobândit aproape o unanimitate este creșterea spectaculoasă a numărului europarlamentarilor de extremă dreaptă. Nu se vorbește de o majoritate, dar se dă ca certitudine întărirea forței lor, ceea ce ar crea mari dificultăți punerii în aplicare în continuare a unor proiecte bazate pe principiile democratice ale UE, aceasta în condițiile în care, în urma alegerilor sau a unor alianțe politice, într-o serie de state membre ale UE au ajuns de-acum la conducere guverne de dreapta naționaliste sau de extremă dreaptă, de pildă Italia, Slovacia sau Olanda. În 19 mai la Madrid a avut loc congresul partidului extremist spaniol Vox care s-a transformat într-o reuniunea a partidelor de extremă dreaptă, participanții încercând să găsească o platformă comună pe care să o folosească în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. A fost o participare internațională masivă: Read more…
Votul ONU – o nouă provocare la adresa Israelului
Adunarea Generală a ONU a votat, cu o majoritate covârșitoare – 143 din cele 193 de state membre – o rezoluție propusă de Emiratele Arabe Unite prin care se cere aderarea Palestinei ca stat cu drepturi depline în organizație. Nouă state s-au opus, iar 25, printre care și România, s-au abținut. Deși noile drepturi câștigate au valoare simbolică, Autoritatea Palestiniană neavând drept de vot nici în urma rezoluției, acesta este un nou stimulent pentru intensificarea antisemitismului în lume și pentru condamnarea unilaterală a Israelului. Crearea unui stat palestinian, apreciază o serie de experți în probleme ale Orientului Mijlociu, inclusiv Statele Unite, trebuie realizată prin negocierile dintre părți, respectiv intre Israel și Autoritatea Palestiniană și aceasta în condiții de pace. De asemenea, acordarea drepturilor depline palestinienilor în cadrul Adunării Generale a ONU necesită o recomandare a Consiliului de Securitate, iar recent Statele Unite s-a opus cererii prin veto.Read more…
Israelul amenințat din trei părți
Israelul se află la ora actuală într-o situație pe care nu au dorit-o nici guvernul, nici militarii, și anume o amenințare din trei direcții, deși, întrebați la un moment dat, aceștia din urmă au declarat că pot face față. În primul rând este războiul din Gaza, care durează de peste șase luni, mult mai mult decât se credea, și care doar parțial a ajuns la rezultatele așteptate, în al doilea rând intensificarea atacurilor Hezbollah din nord, iar acum confruntarea cu Iranul. În ceea ce privește Gaza, nu s-a reușit nici până acum eliberarea ostaticilor, despre care unele informații susțin că ar fi murit, și nici distrugerea tuturor diviziilor Hamas, dintre care două se află în Rafah. De aceea, Israelul insistă pentru o intervenție terestră aici, mai ales că Hamas a refuzat și ultima propunere de armistițiu. Modalitatea în care se duce războiul din Gaza, cu un număr mare de victime colaterale, civili, inclusiv membri ai unor ONG-uri care aduc ajutoare, au știrbit prestigiul Israelului, statul evreu simțindu-se izolat. În nord, Hezbollah atacă în continuare localitățile de lângă graniță și duminica și-a coordonat acțiunile cu cele ale Iranului.Read more…