Mingea este în terenul lui Yair Lapid

Președintele Israelului, Reuven Rivlin, l-a însărcinat pe Yair Lapid, liderul partidului de centru Yesh Atid, să formeze noul guvern israelian. Aceasta după ce premierul Benjamin Netanyahu, liderul partidului de dreapta Likud, nu a reușit în decurs de 28 de zile să obțină sprijinul a 61 de deputați din Knesset pentru un guvern de dreapta. În acest fel se întrerupe șirul lung de mandate deținute de Netanyahu la cârma guvernului israelian. Încercarea de a forma un guvern are loc după ce, timp de doi ani, Israelul a trecut prin patru alegeri parlamentare, toate terminate indecis, niciun partid și nicio coaliție de partide nereușind să obțină majoritatea, iar guvernul de uniune națională Netanyahu-Benny Ganz nu a rezistat mai mult de șase luni. După ultimul scrutin, desfășurat în martie a.c., partidele de dreapta, de extremă dreaptă și cele religioase care-l susțineau pe Netanyahu nu au reușit să aibă majoritatea, în condițiile în care Netanyahu a fost părăsit de propriii aliaţi.Read more…

1 Mai. De ce nu-l mai sărbătorim?

Există în calendar două date pe care după 1989 am făcut totul ca să le uităm. Una este 23 august, cealaltă 1 mai. Este adevărat, regimul comunist și le-a însușit, le-a deturnat semnificația și le-a folosit ca instrument de propagandă, iar în ultimii ani dinaintea revoluției, ca pe un alt prilej de preamărire a lui Ceaușescu. Interesant este că tot în aceeași perioadă, 1 mai, deși era zi liberă, a fost minimalizată, nu s-au mai organizat demonstrații, toată atenția a fost concentrată asupra zilei de 23 august, unde un rol a fost jucat și de comuniști, pe lângă celelalte forțe politice democratice care au reușit să scoată țara din rândul puterilor Axei. În istoria zilei de 1 mai ar fi fost mai greu să găsești un loc pentru comuniști și mai ales pentru Nicolae Ceaușescu, în afara menționării unei demonstrații la care ar fi participat la 15 ani. Cum regimul comunist și-a pus amprenta pe ambele sărbători, după 1989 s-a căutat să ele să fie date uitării, găsindu-se alte evenimente care să le înlocuiască. 23 august a dat prilejul unor controverse printre istorici, dar și printre oamenii politici, și în funcție de orientarea acestora, s-a recunoscut sau s-a negat rolul regelui Mihai sau al lui Antonescu, s-a pus accentul mai ales pe ceea ce a urmat, instaurarea după trei ani și jumătate a comunismului care a durat, cu consecințele cunoscute, aproape 50 de ani. Dar dacă 23 august este o dată controversată, (deși n-ar trebui să fie), ce avem cu 1 mai? Read more…

Sfârșitul dinastiei Castro

Cel de-al VIII-lea congres al Partidului Comunist din Cuba, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, va rămâne în memoria cubanezilor ca o piatră de hotar a istoriei de șapte decenii a regimului comunist. Generații de cubanezi au crescut în umbra fraților Castro, mai întâi a lui Fidel, decedat în 2016, care a reușit să doboare vechiul regim capitalist corupt, cu cea mai mare parte a populației aflându-se în pragul sărăciei, apoi a fratelui său Raul. Acesta a trebuit să se confrunte cu provocările de după prăbușirea sistemului mondial comunist, reazemul existenței Cubei. Raul Castro a fost ales președinte al țării în 2008 și secretar al Partidului Comunist în 2011, după ce Fidel, bolnav, a renunțat la ambele poziții. Pe parcurs, în 2018, după ce a deținut două mandate de președinte al Cubei, Raul a predat funcția succesorului său, ales chiar de el, vicepreședintele Miguel Diaz-Canel, iar acum renunță și la funcția de secretar general al PC Cubanez. Astfel că, începând din 19 aprilie a.c., dinastia Castro dispare din suprastructura statului, cel puțin oficial, deoarece, afirmă analiștii, cât va mai fi în viață, (împlinește 90 de ani) Raul nu-și va pierde influența, probabil că sfaturile lui vor fi ascultate, cu toate că în Cuba vine la putere o nouă generație postrevoluționară.Read more…

Impactul toxic al partidului AUR

Intrarea în Parlament a partidului AUR, populist și naționalist, care a obținut nouă la sută la alegeri, a produs un val de șoc și de nedumerire în lumea politică și în societatea civilă. Aceasta deoarece, Partidul România Mare, cu un profil asemănător, dispăruse de mulţi ani de pe scena politică. Totuşi, fenomenul AUR nu ar fi trebuit să uimească pe nimeni. Semnele existau, le puteai descoperi în discursurile populiste sau cu iz naționalist ale reprezentanților unor partide, foști membri ai României Mari, care nu au dispărut în neant ci s-au ”reșapat”, și-au schimbat culoarea politică și se regăsesc în actualele formațiuni politice, cel mai bun exemplu fiind Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Originile lor pot fi deduse din luări de poziție care indică derapaje de la linia partidului din care fac parte, dar alunecarea freudiană de limbă este involuntară, nu o poți controla. Pandemia de coronavirus a îngreunat din toate punctele de vedere viața românilor, punându-le răbdarea la încercare. Ea a dat naștere celor mai fanteziste teorii și celor mai denaturate interpretări ale noțiunii de libertate și democrație. Și cum statul român nu a reușit nici până astăzi să explice pe înțelesul tuturor de ce trebuie luate niște măsuri care limitează libertatea de mișcare a populației și duce la pierderea locurilor de muncă, cum factorii responsabili au avut niște bâlbâieli, între timp corectate, partidul AUR care a luat în brațe nemulțumirile nu putea decât să reușească.Read more…

Cine va conduce Israelul în următorii ani?

Cei peste șase milioane de israelieni cu drept de vot au fost chemați la urne pe 23 martie a.c. pentru a patra oară în ultimii doi ani, pentru a încerca din nou să formeze un parlament și un guvern care să conducă țara în următorii ani. Lucru dificil pe de o parte datorită faptului că Israelul se confruntă cu numeroase probleme interne și externe, pe de altă parte, din cauza sistemului electoral care duce la fărâmițarea voturilor din cauza marelui număr de partide care pot intra în parlament, pragul fiind destul de mic, de 3,25 la sută. Deși lupta antiCovid se dovedește un succes pe care actualul premier, Benjamin Netanyahu și-l atribuie, fiind unul din instrumentele campaniei lui electorale, o parte din israelieni îl contestă, inclusiv unii din foștii lui parteneri de coaliție care vor o schimbare. Și dacă în anii trecuți, opoziția de centru-stânga a făcut campanie sub lozinca ”guvern fără Netanyahu”, acum două formațiuni de dreapta –Yamina și Noua Speranță – au preluat aceeași lozincă.Read more…

”Diplomația vaccinurilor”

Pandemia de coronavirus dă naștere celor mai ciudate combinații de cuvinte, atitudini care se răspândesc cu viteză. Printre acestea, folosită din ce în ce mai frecvent este cea a ”diplomației vaccinurilor”. Aici pot fi distinse două direcții, dar legate una de cealaltă, vaccinul fiind numitorul comun. Prima, practicată de câtva timp, este cea în care o țară care are șansa să posede mai multe vaccinuri, oferă unei alte țări care nu a avut posibilitatea să le achiziționeze, o cantitate mai mică sau mai mare din cele trei, patru sau cinci tipuri din acest medicament salvator. Prima țară care a ofertat a fost Israelul, urmată apoi și de altele. Acțiunea are două subcategorii: un stat oferă vaccinul fără niciun fel de contraservicii, sau în spatele gestului la prima vedere altruist se ascund și alte interese. Desigur, nimeni nu va recunoaște că alege cea de a doua opțiune, dar până la urmă tot se va afla care a fost miza. Să precizăm: nu este vorba de bani, cel puțin deocamdată nu se face speculă cu vaccinul, oficial nimeni nu este atât de cinic încât să speculeze pandemia pentru cine știe ce interese meschine. Cred că putem vorbi mai degrabă de o abordare ”soft” – o declarație de simpatie, niște mulțumiri mai calde, gesturi care să îmbunătățească imaginea donatorului, dar nu putem exclude nici concesii mai mari. Numai că, din păcate, nu aceasta e calea de a învinge pandemia.Read more…

Per aspera ad astra

”Pe căi anevoioase spre stele”. Mi-am adus aminte de acest dicton latin în timp ce urmăream un mic film trimis de o prietenă, despre plasarea pe Marte a vehiculului-robot Perseverance, o expediție marțiană organizată de NASA. Era o sală cu câteva zeci de persoane, am aflat că erau inginerii care au construit robotul și un elicopter special care urmează să fie lansat de pe Marte. Ținând cont de unde se făcea transmisiunea, imaginea era totuși destul de clară, puteai urmări toate etapele ”amartizării”, de fapt încă nu s-a găsit expresia potrivită, alături de aterizare și aselenizare, deși Perseverance nu este primul instrument trimis pe Marte. Secretele planetei roșii sunt cercetate de câțiva ani, multe state au organizat misiuni de explorare a planetei. Statele Unite au trimis în 2004 două vehicule, Spirit și Opportunity și în 2012 Curiosity (ce nume potrivit!), recent Emiratele Arabe Unite și China s-au implicat și ele în astfel de expediții, dar vehiculul Perseverance, care a costat 2,7 miliarde de dolari, are o misiune științifică mai complexă. În ultimă instanță va încerca să găsească probe materiale care să demonstreze că pe Marte ar fi existat viață, cu milioane de ani în urmă. Unul dintre elemente a fost de-acum găsit pe această planetă: urme de apă.Read more…

Ce șanse au mișcările de protest din Rusia?

Recentele demonstrații de susținere a liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, care se presupune că ar fi fost otrăvit vara trecută de organele de securitate ruse, arestat și condamnat la închisoare după ce a revenit la Moscova din Germania, unde a fost tratat, au surprins opinia publică în primul rând prin dimensiunea lor. În ultimii ani, la Moscova sau Sankt Petersburg au avut loc proteste, dar cele actuale sunt diferite atât ca anvergură, cât și ca extindere, deoarece ele au contrazis aserțiunile Kremlinului potrivit cărora majoritatea rușilor, mai ales a celor din Rusia profundă, este mulțumită de regimul actual și de președintele Vladimir Putin. Aserțiunea este cu atât mai falsă cu cât încă vara trecută demonstrații masive au avut loc la capătul îndepărtat al Rusiei, la Habarovsk și alte mari orașe învecinate din Extremul Orient rus, Vladivostok, Omsk, Novosibirsk, îndreptate fără echivoc împotriva președintelui. Mișcările au fost determinate de arestarea guvernatorului provinciei, Serghei Furgal, membru al Partidului Liberal Democrat al lui Vladimir Jirinovski, care a câștigat alegerile pentru postul de guvernator în fața unui candidat al partidului lui Vladimir Putin, ”Rusia unită”. Protestele au durat mai multe săptămâni, chiar luni, iar Aleksei Navalnîi și-a manifestat sprijinul față de demonstranți. Mișcările de la sfârșitul lui ianuarie și începutul acestei luni au adunat zeci de mii de oameni și s-au extins în sute de orașe de pe teritoriul rus. Este oare un început al unei ”primăveri ruse”, o ”primăvară în ianuarie”, vorba cântecului? Read more…

Acordul nuclear cu Iranul – o problemă sensibilă pentru noul președinte american

Discursul inaugural al președintelui Joe Biden a pus accentul pe două aspecte esențiale ale viitoarei administrații americane și, ținând cont de evenimentele din ultima lună, ambele se refereau la probleme interne. Era vorba de menținerea în continuare și protejarea democrației, fundamentul istoric al statului american și de unitate, în condițiile în care societatea americană este mai dezbinată ca oricând, în parte datorită unor procese istorice, în parte politicii toxice a fostului președinte Donald Trump. De aceea, în discurs au fost doar enumerate principalele probleme de politică externă, domenii în care Biden vrea să schimbe cu 180 de grade orientarea administrației Trump. Este vorba de reluarea relațiilor transatlantice, revenirea SUA în Acordul de la Paris legat de climă, sau în agenții ONU cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, iar primele ordine executive semnate de Biden au fost în această direcție. Dar cel mai sensibil și problematic demers în care vrea să se angajeze președintele american este revenirea în JCPOA (Planul Comun de Acțiune Generală), acordul nuclear cu Iranul, denunțat de Donald Trump drept dezastruos și care, după părerea lui, contravenea intereselor Americii. Pasul făcut de Biden va influența ansamblul politicii americane din Orientul Mijlociu și nu în exclusivitate cu Israelul, ci și cu aliații arabi ai Statelor Unite.Read more…

Iancu Țucărman – In memoriam

Pandemia de coronavirus a răpit una dintre personalitățile prestigioase ale comunității evreiești din România – inginerul Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al ”trenurilor morții” de la Iași din 1941. Avea 98 de ani și urma ca la sfârșitul lui iunie anul acesta, la marcarea a 80 de ani de la pogromul din Iași, să deschidă ceremoniile de comemorare. Nu a fost să fie, boala nemiloasă a pus capăt unei vieți dedicate pentru două țeluri. Primul a fost prezentarea pentru generațiile tinere a ororilor Holocaustului românesc, respectiv pogromul și ”trenurile morții” și legată de acestea avertismentul cu privire la reapariția și proliferarea antisemitismului și combaterea lui. Cel de-al doilea obiectiv izvora din dragostea lui Iancu Țucărman pentru muzică, descoperirea și sprijinirea tinerelor talente, prin fundațiile la care a participat sau le-a înființat. Fundația Sterlin și Asociația culturală Țucărman-Popa a contribuit la promovarea acestor talente. De asemenea, emisiunea lui muzicală la Radio Șalom a Centrului Comunitar Evreiesc a contribuit la cunoașterea și înțelegerea muzicii clasice. Am fost bună prietenă cu Iancu. Nu-și arăta vârsta, era vioi și fizic și intelectual.Read more…

Sfârșitul incredibil al președinției Trump

Ziua de 6 ianuarie 2021 va rămâne pentru mult timp în memoria nu numai a americanilor, ci a milioane de telespectatori din întreaga lume care au urmărit, mai întâi uluiți, apoi îngroziți, scenele de violență desfășurate la Washington, atacul brutal împotriva simbolului democrației americane – clădirea Capitoliului. Nu era vorba numai de faptul în sine, ci și de momentul ales, nu întâmplător: confirmarea rezultatelor alegerilor prezidențiale, câștigate de contracandidatul lui Trump, democratul Joe Biden. Această situaţie incredibilă – considerată de unii analiști tentativă de lovitură de stat, dar apreciată de aproape toată lumea drept un act gratuit și de-a dreptul rușinos pentru imaginea Americii – a căpătat o notă suplimentară prin faptul că ”agentul provocator” a fost însuși președintele Trump. Demonstranții au sosit la Washington la chemarea sa, iar discursul rostit de el la mitingul acestora a declanșat violența. Președintele în exerciţiu al SUA, care avea mijloacele necesare să potolească haosul, atât printr-o luare de poziție pentru calmarea spiritelor, cât și prin chemarea unor forțe de ordine respectiv a Gărzii Naționale, s-a lăsat convins foarte greu, de apropiații săi, să apeleze la aceste contramăsuri. Read more…

La 23 martie 2021 israelienii se duc din nou la urne

Pentru patra oară în decurs de doi ani cetățenii israelieni se vor duce la urne pentru a-i alege pe cei 120 de deputați din Knesset. Necesitatea organizării din nou a alegerilor legislative anticipate demonstrează incapacitatea guvernului de coaliție de a conduce țara în condițiile extrem de dificile ale pandemiei de corona virus, Israelul fiind una dintre țările puternic afectate. Dar se pare că această situație nu a reușit să-i aducă pe liderii coaliției – premierul Benjamin Netanyahu, Likud și Benny Gantz, Alb-albaștri, la o gândire rațională, de a trece peste dificultăți și a face compromisuri pentru a menține coaliția și a oferi un buget și un program politic rezonabil pentru ambele tabere, care să scoată Israelul din impasul provocat de pandemie și de situația economică dificilă a țării. Ambițiile personale, orgoliile și interesele au fost mai puternice decât ideea de a salva țara. Astfel că la miezul nopții de 22 decembrie 2020 cel de-al 23-lea Knesset s-a dizolvat, acesta fiind termenul-limită pentru votarea unui buget al țării. Eșecul de a stabili un buget a avut loc la șapte luni după instalarea unui guvern de ”unitate” între Likud și formațiunea Alb-albaștri, când cele două partide au convenit formarea unui guvern comun cu un premierat rotativ între Netanyahu și Gantz. Deși s-au angajat să treacă peste divergențe și să se ocupe în comun de bătălia împotriva corona virusului, confruntările politice au continuat și în cadrul guvernului de coaliție, cu acuzații reciproce de încălcare a acordului de guvernare, scrie The Times of Israel.Read more…

Spionul care s-a întors în frig

Săptămânile trecute, presa britanică și americană au anunțat moartea, la vârsta de 89 de ani, a scriitorului englez John Le Carré, cel pe care Graham Greene – și nu numai el – îl considera cel mai bun autor de romane de spionaj, iar cartea lui, Spionul care a venit din frig – cel mai bun roman de spionaj pe care l-a citit vreodată. Este interesant, dar pe undeva explicabil, că cei doi mari autori de astfel de cărți au fost britanici și mă gândesc la Ian Fleming, părintele lui James Bond, și la John Le Carré, cu neuitatul lui erou, George Smiley. Explicația este simplă, ambii scriitori au lucrat la MI5 și MI6, agențiile britanice de spionaj. Noi cititorii am aflat de existența acestor agenții tocmai din romanele celor doi. Dar ce deosebire între eroi! James Bond este întruchiparea macho-ului, bărbat frumos, îndrăzneț, carismatic, cu succes la femei, care scapă din încurcături folosind forța fizică, armele și… șarmul său. Bond iese întotdeauna învingător, indiferent de situațiile în care se trezește, în mijlocul lumii fantastice a dușmanilor săi. La John Le Carré lucrurile se petrec altfel. Suntem în lumea reală, nu a basmului și confruntarea între inamici – spionajul britanic și spionajul sovietic (romanele dinainte de 1990 au această tematică) nu este exact între bine și rău, ci între abilități. Ceea ce i s-a reproșat lui Le Carré a fost tocmai felul în care a zugrăvit cele două tabere.Read more…

Joe Biden – la un pas de a deveni președintele Statelor Unite

În ziua de 14 decembrie Colegiul Electoral a confirmat victoria în alegerile din noiembrie a democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA. Aceasta după ce fiecare stat a certificat voturile exprimate, respectiv rezultatele pe baza votului popular. Biden a obținut 306 voturi ale marilor electori, iar președintele în exercițiu, Donald Trump, 232 de voturi. Pentru a fi confirmat președinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor care reprezintă statele americane. Aceste rezultate au fost stabilite după zecile de contestații făcute de Donald Trump în diferite state și după renumărarea unor voturi, președintele american, echipa și susținătorii lui vorbind despre o fraudare masivă a alegerilor de către democrați, acuzații care s-au referit și la statele unde conducerea aparținea republicanilor. Analiștii politicii americani au afirmat că niciodată în istoria Statelor Unite nu s-a înregistrat vreo fraudare a alegerilor. Luând cuvântul după comunicarea rezultatelor, Joe Biden a vorbit despre victoria democrației americane ”Democrația americană a funcționat. Deși a fost pusă la încercare, a rezistat”, a constatat el, referindu-se la încercările lui Trump de a contesta rezultatul și de a pune la îndoială corectitudinea votului. ”Read more…

Cum a reușit Marea Britanie să autorizeze atât de repede un vaccin antiCovid?

Cu toții suntem conștienți că numai o campanie de vaccinare a majorității populației de pretutindeni ar putea pune capăt sau limita efectele pandemiei de coronavirus. Speranțele sunt mari, dar și îndoielile. De fapt ne este frică de necunoscut, suntem cuprinși de îndoieli când știm că, cel puțin până de curând, durata de pregătire, producere și utilizare sigură a unui vaccin era de cel puțin cinci ani, dacă nu chiar zece, aceasta pentru a vedea nu numai consecințele pe termen scurt ci și pe termen lung ale vaccinurilor. În romanul Strong Medicine, scriitorul american Arthur Hailey a descris temerile medicilor în a folosi un vaccin nou, de-acum testat timp de șapte ani, produs de o binecunoscută firmă de medicamente Astăzi aflăm că sunt în ultimă etapă mai mai multe vaccinuri, dezvoltate de mari firme de produse farmaceutice, laboratoare specializate. Ni s-a explicat că astăzi, procesul de realizare a unui vaccin se deosebește radical de cel din trecut, că știința folosește toate realizările moderne ale cercetării și tehnologiei, că acestea nu au început acum ci durează de vreun deceniu, au fost puse sub lupă cel puțin două virusuri, SARS și MERS, tot din categoria corona și chiar dacă nu s-a ajuns la un vaccin (epidemia s-a oprit și banii pentru cercetare s-au epuizat), au fost realizate niște etape care au putut fi folosite la cercetările actuale.Read more…

Întâlnirea în ceas de seară Netanyahu – prințul saudit Salman – mesaj țintit pentru Joe Biden

Deși a pierdut alegerile prezidențiale, Donald Trump (care nu a învățat să piardă elegant) nu a vrut să cedeze puterea, în speranța că poate se găsește ceva cu care să anihileze rezultatele destul de concludente ale scrutinului. Acum a început oarecum să cedeze, dar cele două luni până la predarea puterii au fost folosite fie pentru a se răzbuna pe aliații săi infideli, prin demiterea unor demnitari, fie să încerce să mai dea un imbold unora dintre proiectele sale, pe care urma să le realizeze în noul său mandat sau să le folosească în campania din 2024. Nu degeaba în presa israeliană a apărut marele semn de întrebare: ce ne mai pregătește Donald Trump înainte de plecare? Recenta vizită și ultima a secretarului de stat Mike Pompeo în șapte țări din Orientul Mijlociu, inclusiv în Israel, a fost un soi de răspuns la această nedumerire. Luni dimineața, sau mai bine zis duminică după amiaza, un avion particular a decolat de pe aeroportul Tel Aviv și a zburat spre coasta Mării Roșii. Avea doi pasageri speciali – premierul Benjamin Netanyahu și șeful Mossad Yossi Cohen. A aterizat la Neom, un nou oraș, supranumit al viitorului, din Arabia Saudită, unde cei doi s-ar fi întâlnit cu Pompeo, dar și cu prințul Mohamed bin Salman, moștenitorul tronului saudit și ar fi avut câteva ore de convorbiri. Am pus la condițional, deoarece însuși ministrul saudit de externe a negat întâlnirea, în schimb mai multe surse israeliene au confirmat-o, nu și Netanyahu (cel puțin deocamdată) care probabil că a promis discreție.Read more…

Ce-l așteaptă pe Joe Biden în noua sa funcție

Deocamdată ”președinte ales”, Joe Biden va primi confirmarea oficială în ianuarie, când electorii se vor pronunța asupra persoanei victorioase și sperăm că va fi doar o formalitate, iar demersurile de invalidare ale rivalului său vor fi sortite eșecului. Tranziția va avea loc în 20 ianuarie, iar dacă Trump nu ar fi Trump, de-acum formalitățile de predare a puterii ar fi început. Se spune că un adevărat gentleman știe să piardă. Dar cine spune că Trump este gentleman? Oricum nu știe să piardă, orgoliul lui nu-i permite să se comporte onorabil, dar trebuie să recunoaștem că e greu să renunți la putere, când ai primit mai multe voturi decât în 2016, numai că Biden a primit și mai multe. În orice caz, cu excepția republicanilor, toată lumea recunoaște rezultatul scrutinului, iar noul președinte ales își face planuri de viitor. Problema este că, așa cum s-a scris într-un comentariu la ”Washington Post”, este mai ușor să câștigi la alegeri decât să guvernezi. Acest dicton se potrivește perfect situației cu care se va confrunta Joe Biden, deoarece aproape toate obiectivele, toate promisiunile sale vor putea fi invalidate de adversarii lui.Read more…

Persoana noului președinte american-învăluită în ceață

Cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite, niciun institut de sondare a opiniei sau analist politic american nu are curajul să prezică numele noului președinte american. Diferența de procente dintre actualul președinte republican, Donald Trump , și candidatul democrat, Joe Biden, fostul vicepreședinte al lui Barak Obama, este atât de mică încât în următoarea perioadă scurtă, orice declarație, gest sau mișcare poate înclina balanța într-o parte sau alta. Singura șansă a unei victorii certe ar fi vreun as în mâneca unuia din candidați (chiar dacă nu este adevărat) care să anihileze șansele celuilalt (cum s-a întâmplat în 2016, când cu o săptămână înaintea alegerilor s-a relansat problema mailurilor private ale lui Hillary Clinton, trimise de pe site-uri oficiale. Această situație a fost explicată anterior, dar reapariția ei, deși dezmințită, a fost suficientă pentru ca alegătorii nedeciși să-l aleagă pe Trump). Care dintre cei doi ar fi un președinte potrivit cu capacitatea, puterea, viziunea de a găsi soluții pentru imensele probleme – de sănătate, economice și sociale – ce zguduie societatea americană? Nu exagerăm dacă folosim cuvântul ”imense”, deoarece asta este realitatea. Ascultându-i pe cei doi candidați, atât declarațiile și proiectele lor, cât și cele spuse la confruntările televizate, răspunsul ar fi greu de dat. Read more…

Cine este Louise Glück, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură 2020?

De multe ori s-a întâmplat să ne supărăm pe alegerea Comitetului Nobel a laureatului premiului pentru literatură. Consideram, și nu este numai părerea mea, că uneori opțiunea era motivată politic (ceva adevăr este în această afirmație), că opera celui ales nu se ridică la pretențiile noastre, sau că este complet necunoscută opiniei publice. Nu cunosc criteriile după care se decernează premiul, dar cu siguranță unul dintre ele este și popularizarea unor culturi, opere din continente mai îndepărtate, scrise într-o limbă mai greu accesibilă dar valoroase, ceea ce, chiar dacă nu ne place, chiar dacă avem lista noastră de prorități de care Comitetul Nobel nu ține cont, nu este un lucru rău. Pe de altă parte, Nobelul ne atrage atenția asupra unor artiști excepționali dar care, prin preocupările lor, prin tematică, stil, gândire, sunt mai puțin cunoscuți, mai dificili de abordat, de ce să nu recunoaștem, mai greu de înțeles, dar care merită pe deplin distincția supremă. Și cred că în această categorie am putea să o includem pe poeta americano-evreică Louise Glück, laureată a premiului pentru literatură din acest an. Subiectiv vorbind, pentru mine Louise Glück este valoroasă și din cauza originii ei – este evreică, iar familia tatălui ei este originară din Valea lui Mihai. Read more…

Extrema dreaptă tot mai prezentă în armata germană

Germania se confruntă cu o problemă deosebit de sensibilă, ținând cont de trecutul ei nu prea îndepărtat. În ultimii ani s-au înmulțit episoadele care ilustrează prezența grupărilor de extremă-dreaptă neonaziste în armata germană. Ani de zile oameni politici și șefii serviciilor de securitate au respins ideea infiltrării extremei drepte în aceste servicii și când se descoperea câte ceva, era etichetat ”caz individual” și se respingea eventuala lor organizare în rețele. Ofițerii celor expuși ca extremiști erau protejați. Problema a devenit mai serioasă odată cu crearea partidului Alternativa pentru Germania, care a legitimizat o ideologie de extremă dreaptă.Read more…