Angela Merkel și moștenirea ei

Prin alegerile legislative din 26 septembrie s-a încheiat perioada pe care o putem denumi „era Merkel”. Angela Merkel a fost 16 ani cancelarul Germaniei, pentru mine o personalitate de excepție care a ilustrat noua gândire, noul spirit al Germaniei, ceea ce ar fi devenit țara dacă nu ar fi apărut acel tragic hiatus al dictaturii hitleriste. Analizele dinainte și după alegeri s-au ocupat pe larg de succesele și eșecurile lui Merkel. S-a spus despre ea că nu era o vizionară, că nu se gândea pe termen lung, că, firește, avea în vedere în primul rând interesele Germaniei, respectiv ale statelor europene bogate. Că deși în criza din 2008-2009 a reușit să salveze zona euro, ar fi fost prea dură cu Grecia, obligând-o la măsuri de austeritate greu de suportat de populație. (Dacă ne gândim cum a procedat Grecia cu banii europeni, cum nu s-au respectat recomandările și regulile, datoriile care s-au acumulat și modul de viață al grecilor, poate că am putea-o oarecum scuza pe Merkel). I se reproșează și că ar fi mai blândă cu Rusia și Putin, pentru a asigura gazele rusești necesare Germaniei. Pe de altă parte, Merkel este cunoscută și recunoscută pentru calitățile ei de negociator. Ea a salvat Europa de consecințe mult mai grave ale pandemiei de coronavirus, lansând și susținând ideea fondului comun, politica și strategia comună ale Uniunii Europene în bătălia împotriva coronavirusului. Merkel a reușit să mențină Uniunea Europeană și a impus condiții dure Marii Britanii când aceasta a ales să părăsească Uniunea, poate un avertisment către alte state care se gândeau la eventualitatea unei astfel de opțiuni.Read more…

Sunt oare talibanii descendenții celor zece triburi pierdute ale Israelului?

Războiul din Afganistan s-a încheiat (cel puțin deocamdată, înaintea apariției unor noi grupări teroriste, a unor noi conflicte), a trecut și 11 septembrie și ne întrebăm cu jale ce am reușit să facem în acești 20 de ani pentru Afganistan, Orientul Mijlociu și pentru securitatea globală, iar răspunsul este ”prea puțin”, de aceea urmărim cu atenție ce se mai întâmplă în această parte a lumii. Noul guvern afgan s-a instalat cu aceeași gândire, aceeași ideologie, doar în ceea ce privește politica, liderii afgani vor să pară mai pașnici. Ei au declarat că doresc să stabilească relații de colaborare cu vecinii lor mai apropiați și mai depărtați, cu excepția Israelului. O poziție interesantă, afirmă cercetători care se ocupă de istoria afganilor, deoarece în Afganistan se află poate răspunsul la unul dintre cele mai ciudate mistere ale istoriei evreilor: soarta unei părți din cele zece triburi pierdute din Israel. Această problemă a fost abordată recent în The Jerusalem Post de Michael Freund, fondatorul și președintele organizației Shavei Israel, care cercetează și se ocupă de istoria triburilor pierdute ale Israelului și a altor comunități evreiești ascunse și încearcă să recupereze niște ”rămășițe”.Read more…

Ultima etapă. Afganistanul, abandonat de toată lumea

Cu două numere în urmă, am scris un articol cu titlul ”Afganistanul, lăsat de izbeliște de Statele Unite și aliații NATO”. A fost o prezentare destul de exhaustivă a situației din Afganistan cu câteva concluzii cu valabilitate generală. Astăzi, o lună după publicarea lui, situația a devenit atât de dramatică încât am simțit nevoia să revenim și să reluăm ideea răspunderii morale. Am scris atunci că acest concept nu se utilizează în analiza situației internaționale, în luarea unei decizii de politică globală sau în relațiile dintre state. Și totuși, nu se poate să nu vedem consecințele dezastruoase ale unor măsuri, fără să vorbim despre ce înseamnă răspundere morală. În Afganistanul ocupat timp de 20 de ani de forțe care, chiar dacă nu acesta era obiectivul lor, cum spunea președintele Biden, au fost puse bazele, din păcate fragile, ale unui sistem care, chiar dacă nu a avut vreo tradiție în construcția politică și ideologică a țării, a adus elemente noi și pozitive în viața unor grupuri și categorii ale populației afgane. Desigur, rămâne oarecum neclar cum o armată de 300.000 de oameni, instruită și înzestrată cu armament modern, a cedat în fața grupului de talibani, mult mai puțini la număr și mai prost înarmați. Aici cred că răspunsul ar trebui dat de psihologi, sociologi sau istorici, dar intervine și insuficienta cunoaștere în Occident a valorilor reale ale afganilor, cele care ar fi trebuit să-i însuflețească.Read more…

Așa trăiau bunicii noștri

”Cireașa de pe tort” a scurtului meu concediu petrecut în paradisul piscinelor de la băile Felix a fost vizita de opt ore la Oradea, împreună cu prietenii noștri cu care de ani de zile am fost în comuniune la Borsec (și sper că vom mai fi). Întotdeauna mi-a plăcut Oradea, un oraș minunat, original, care nu seamănă cu niciun alt oraș din România. Frumusețea lui este dată de armonia clădirilor construite în stil Secession, majoritatea fiind realizate la dorința familiilor de evrei care au trăit aici. Evreimea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX reprezenta un important grup social care a influențat major viața economică și culturală. În acest context vreau să amintesc o carte pe care am tradus-o, ”Istoria Hevra Kadișa din Oradea”, care trasează concret calea dezvoltării comunității evreilor din Oradea, de la un grup de oameni mai mult decât modești dar conștienți de importanța păstrării tradițiilor din secolele XVII-XVIII, până la bogata comunitate din anii 1930, când lista donatorilor cuprindea persoane care donau sume de sute de mii de lei. Evreii orădeni nu numai că erau oameni înstăriți, dar iubeau frumosul, cunoșteau tendințele artistice din Occident, inclusiv în arhitectură, și au comandat arhitecților clădiri care să le reflecte. Astfel că centrul orașului s-a dezvoltat în stil unitar, adoptând Secessionul și pentru decorațiile interioare stilul Art nouveau.Read more…

Afganistanul, lăsat de izbeliște de Occident

În luna mai, când Statele Unite și-au reafirmat intenția de a se retrage până în septembrie din Afganistan, talibanii care au cucerit de-acum aproximativ 40 la sută din teritoriul afgan și-au intensificat ofensiva, anulând în acest fel o viitoare înțelegere între ei și guvernul afgan care ar fi trebuit să ducă la o pace cât de cât acceptabilă. A fost o condiție pusă încă de președintele american Donald Trump care declarase sfârșitul războiului din Afganistan, inițiativă preluată și de actualul președinte, Joe Biden. La întrebarea ziariștilor, ce se va întâmpla cu Afganistanul după retragerea tuturor forțelor (de menționat că alături de americani, la războiul din Afganistan au participat și militari din alte state NATO, inclusiv din România, care s-au retras împreună cu cei americani), Joe Biden a subliniat că principalul obiectiv al intervenției americane din Afganistan, anihilarea pericolului terorist, a fost atins și a răspuns: ”Nu ne-am dus în Afganistan ca să reformăm o națiune. Este în exclusivitate dreptul și responsabilitatea poporului afgan să-și decidă viitorul și cum vrea să-și conducă țara”. Poziția actualului președinte dă dovadă, ca să fim politicoși, de o memorie scurtă.Read more…

Serge și Beate Klarsfeld merită premiul Genesis

În fiecare an Israelul acordă premiul Genesis unor personalități care și-au dedicat viața cauzelor evreiești.Lista laureaților cuprinde nume de răsunet, din Israel și din diferite țări ale lumii, ultimul laureat fiind Isaac Herzog, actualul președinte al Statului Israel. El a primit distincția în calitatea lui de președinte al Agenției Evreiești. Propunerile pentru acest premiu pot fi făcute indiferent de țară, de instituții, comunități evreiești sau persoane particulare. Printre cei care credem că ar merita acest premiu ar putea figura și soții Serge și Beate Klarsfeld care și-au dedicat întreaga viață descoperirii și sancționării criminalilor de război naziști și ajutorării copiilor victimelor Holocaustului. Serge Klarsfeld este un supraviețuitor al Holocaustului. Născut la București, familia a reușit să emigreze în Franța înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.Read more…

Unde sunt iluziile mele?

Nu mai există, au fost îngropate încetul cu încetul pentru ca astăzi să dispară complet. Să nu credeți că sunt o fire care mă amăgesc, că mă entuziasmez repede. Încă înainte de 1989 am fost reținută în ceea ce privește evoluțiile viitoare, concret atunci mă gândeam la antisemitism. Eram convinsă că după căderea regimului ceaușist, antisemitismul latent care uneori ieșea la suprafață, va izbucni, nemaiexistând o stavilă pseudoideologică despre egalitatea tuturor. Din păcate, am avut dreptate, așa s-a întâmplat, este adevărat, încetul cu încetul s-a mai atenuat, prin strădania unor oameni politici cu gândire democratică și prin constrângeri din afară – condiționarea intrării noastre în NATO și UE, au apărut și legi care sancționau manifestările antisemite. Dar, mai ales odată cu izbucnirea pandemiei, ele au reizbucnit sub o formă sau alta în Europa chiar și în România. În ultimul timp, nu atât acest aspect mă îngrijorează cel mai mult, ci tabloul românesc pe ansamblu. Și aici intervin iluziile mele. Mi-am făcut iluzia și am dat de câteva ori câte un cec alb (cu rețineri, totuși la vârsta mea nu pot fi chiar atât de naivă) pentru personaje și ideologii despre care credeam că vor funcționa.Read more…

Bridgerton – un serial care țintește familia regală britanică?

Netflix, o companie americană de streaming video de filme și seriale, atât de producție proprie cât și de reluări de filme, s-a impus pe piața cinematografică drept un concurent real și redutabil al marilor case de filme, peliculele, actorii și regizorii companiei câștigând și premii la competițiile tradiționale americane și europene. Cu un abonament la un preț minim, poți avea acces la producțiile sale, iar ofertele sunt numeroase și diverse. De obicei este destul de greu să alegi dintre multitudinea de filme sau seriale, astfel că le selectezi fie citind despre ele, fie recomandate de prieteni, dar ale căror gusturi pot fi diferite de ale tale. Printre serialele care mi-au fost recomandate a fost și cel întitulat Bridgerton. Mi s-a spus că este de epocă, e ușor, distractiv, cu imagini frumoase și cu oameni bogați. Cum, de ce să nu recunosc, uneori simt nevoia să văd și așa ceva, am început să mă uit. Recunosc că mi-a plăcut și aștept continuarea, sau cum se obișnuiește acum, un sezon nou. (De ce „sezon”? Nu știu.) Mi-a plăcut mai ales ideea îndrăzneață și originală a scenariștilor și a regizorului de a arăta o situație de la curtea regală britanică de la începutul secolului al XIX-lea – 1813, practic inexistentă în istoria Angliei – o nobilime compusă dintr-un mix de albi și “colored people”…Read more…

Israel. Habemus guvern!

Nu știu cum se spune în latină guvern, așa că mă limitez la această combinație barbară, dar esența rămâne. Deși de pe coșul Knesset-ului nu a ieșit fum alb, totuși după câteva ore de dezbateri și un vot chinuit, Israelul are un guvern și acela nu este al lui Benjamin Netanyahu. Sesiunea Knessetului destinată confirmării noului guvern înjghebat de Yair Lapid, liderul partidului de centru Yeș Atid, a fost furtunoasă. Se pare că israelienii, de această dată dreapta și extrema dreaptă, nu știu să piardă. După săptămâni de intimidare a unor membri ai partidului Yamina al lui Naftali Bennett, partid sionist religios care s-a alăturat ”guvernului schimbării”, organele de securitate au fost nevoite să întărească paza familiilor conducătorilor partidului. La ședința de confirmare din Knesset atmosfera a fost ca la piață, cu țipete și întreruperi când viitorul premie Bennett a luat cuvântul în care, în paranteză, a lăudat realizările lui Netanyahu. Gălăgia și huiduielile au fost atât de puternice, încât Yair Lapid a renunțat să mai ia cuvântul și i-a cerut scuze mamei lui care, la peste 80 de ani, s-a deplasat la Ierusalim să-l asculte. Nu a fost să fie, dar cu toate acestea, guvernul nou, cel al schimbării, a fost votat cu scorul de 60-59, fără votul unui membru al partidului Ra’am, membru al coaliției, care s-a abținut.Read more…

Isaac Herzog – noul președinte al Statului Israel

Ca niciodată, mai multe evenimente politice importante s-au desfășurat în Israel într-o singură zi: 2 iunie. Paralel cu încercările de a se forma un guvern al opoziției, au avut loc și alegeri prezidențiale. În consecință, Isaac Herzog, fiul fostului președinte al Israelului, Chaim Herzog, pășește pe urmele tatălui lui, fiind ales de Knesset cel de-al 11-lea președinte al statului. De menționat că în Israel președintele nu este ales prin vot direct, ci prin cel al deputaților din parlament. Chiar dacă este o funcție onorifică, este foarte important cine reprezintă statul. De-alungul timpului, Isaac Herzog a fost lider al Partidului Muncii, liderul opoziției parlamentare, ministru și președintele Agenției Evreiești. A câștigat alegerile din Knesset cu 87 de voturi din totalul de 120, nefiind necesare, ca în alte cazuri, mai multe tururi de scrutin. A fost cea mai mare victorie a unui candidat la președinție în istoria Israelului.Read more…

”Blocul Schimbării” din Israel – pe cale de a elimina guvernul Netanyahu

Yair Lapid, președintele partidului de centru Yeș Atid, urma ca până miercuri, 2 iunie a.c., cel târziu la ora 23.59, să anunțe șefului statului, Reuven Rivlin (de fapt fostul șef al statului, deoarece pe 2 iunie în cadrul Knesset s-au desfășurat alegeri prezidențiale) că a reușit să înjghebe un guvern de coaliție – de unitate, cum au declarat participanții – sau unul al schimbării. În caz de succes, după 12 ani la putere, guvernul de coaliție de dreapta, format din Likud și câteva partide religioase, precum și premierul Benjamin Netanyahu vor fi înlocuiți. Dacă în ultimele ore se va ajunge la o înțelegere, noul cabinet va fi compus din șapte partide, de la extrema dreaptă la extrema stângă, considerând că Yamina a lui Naftali Bennett, viitorul premier, face parte din prima categorie, iar Meretz, condus de Nitzan Horowitz, din cea de a doua. Se mai adaugă și partidul arab Ra’am , condus de Mansour Abbas.Read more…

Cine va aduce pacea în Israel?

Pentru a treia oară, Israelul a fost atras într-un război cu organizația teroristă Hamas din Gaza. Amenințarea orașelor israeliene și a populației civile prin lansarea a multe mii de rachete de către militanții Hamas a declanșat o reacție dură din partea Israelului care a dat lovituri nimicitoare teroriștilor. Din păcate, atât atacul cât și contraatacul au avut drept rezultat pierderi de vieți omenești din rândul populației civile de ambele părți, distrugerea de clădiri și de infrastructură. Cum Israelul este dotat cu sistemul antirachetă Cupola de Fier, acesta a putut anihila cele mai multe rachete, dar nu pe toate. Distrugeri mari s-au înregistrat în Gaza, unde Hamas și-a plasat lansatoarele de rachete în cartiere dens populate, în școli, spitale, chiar și moschei. Cauzele acestui război sunt multiple, dar de astă dată el s-a declanșat loc într-un context politic special. Israelul și Gaza se află într-o perioadă de tranziție, într-un fel de vid de putere; o astfel de situație există și în SUA, singurul stat care poate pune capăt conflictului. În Israel și în Gaza se desfășoară o luptă pentru putere și influență, Hamas care guvernează fâșia Gaza, vrea să se impună drept liderul tuturor palestinienilor, respectiv și al celor care trăiesc în Cisiordania, administrată de Mahmud Abbas și de mișcarea Fatah.Read more…

Mingea este în terenul lui Yair Lapid

Președintele Israelului, Reuven Rivlin, l-a însărcinat pe Yair Lapid, liderul partidului de centru Yesh Atid, să formeze noul guvern israelian. Aceasta după ce premierul Benjamin Netanyahu, liderul partidului de dreapta Likud, nu a reușit în decurs de 28 de zile să obțină sprijinul a 61 de deputați din Knesset pentru un guvern de dreapta. În acest fel se întrerupe șirul lung de mandate deținute de Netanyahu la cârma guvernului israelian. Încercarea de a forma un guvern are loc după ce, timp de doi ani, Israelul a trecut prin patru alegeri parlamentare, toate terminate indecis, niciun partid și nicio coaliție de partide nereușind să obțină majoritatea, iar guvernul de uniune națională Netanyahu-Benny Ganz nu a rezistat mai mult de șase luni. După ultimul scrutin, desfășurat în martie a.c., partidele de dreapta, de extremă dreaptă și cele religioase care-l susțineau pe Netanyahu nu au reușit să aibă majoritatea, în condițiile în care Netanyahu a fost părăsit de propriii aliaţi.Read more…

1 Mai. De ce nu-l mai sărbătorim?

Există în calendar două date pe care după 1989 am făcut totul ca să le uităm. Una este 23 august, cealaltă 1 mai. Este adevărat, regimul comunist și le-a însușit, le-a deturnat semnificația și le-a folosit ca instrument de propagandă, iar în ultimii ani dinaintea revoluției, ca pe un alt prilej de preamărire a lui Ceaușescu. Interesant este că tot în aceeași perioadă, 1 mai, deși era zi liberă, a fost minimalizată, nu s-au mai organizat demonstrații, toată atenția a fost concentrată asupra zilei de 23 august, unde un rol a fost jucat și de comuniști, pe lângă celelalte forțe politice democratice care au reușit să scoată țara din rândul puterilor Axei. În istoria zilei de 1 mai ar fi fost mai greu să găsești un loc pentru comuniști și mai ales pentru Nicolae Ceaușescu, în afara menționării unei demonstrații la care ar fi participat la 15 ani. Cum regimul comunist și-a pus amprenta pe ambele sărbători, după 1989 s-a căutat să ele să fie date uitării, găsindu-se alte evenimente care să le înlocuiască. 23 august a dat prilejul unor controverse printre istorici, dar și printre oamenii politici, și în funcție de orientarea acestora, s-a recunoscut sau s-a negat rolul regelui Mihai sau al lui Antonescu, s-a pus accentul mai ales pe ceea ce a urmat, instaurarea după trei ani și jumătate a comunismului care a durat, cu consecințele cunoscute, aproape 50 de ani. Dar dacă 23 august este o dată controversată, (deși n-ar trebui să fie), ce avem cu 1 mai? Read more…

Sfârșitul dinastiei Castro

Cel de-al VIII-lea congres al Partidului Comunist din Cuba, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, va rămâne în memoria cubanezilor ca o piatră de hotar a istoriei de șapte decenii a regimului comunist. Generații de cubanezi au crescut în umbra fraților Castro, mai întâi a lui Fidel, decedat în 2016, care a reușit să doboare vechiul regim capitalist corupt, cu cea mai mare parte a populației aflându-se în pragul sărăciei, apoi a fratelui său Raul. Acesta a trebuit să se confrunte cu provocările de după prăbușirea sistemului mondial comunist, reazemul existenței Cubei. Raul Castro a fost ales președinte al țării în 2008 și secretar al Partidului Comunist în 2011, după ce Fidel, bolnav, a renunțat la ambele poziții. Pe parcurs, în 2018, după ce a deținut două mandate de președinte al Cubei, Raul a predat funcția succesorului său, ales chiar de el, vicepreședintele Miguel Diaz-Canel, iar acum renunță și la funcția de secretar general al PC Cubanez. Astfel că, începând din 19 aprilie a.c., dinastia Castro dispare din suprastructura statului, cel puțin oficial, deoarece, afirmă analiștii, cât va mai fi în viață, (împlinește 90 de ani) Raul nu-și va pierde influența, probabil că sfaturile lui vor fi ascultate, cu toate că în Cuba vine la putere o nouă generație postrevoluționară.Read more…

Impactul toxic al partidului AUR

Intrarea în Parlament a partidului AUR, populist și naționalist, care a obținut nouă la sută la alegeri, a produs un val de șoc și de nedumerire în lumea politică și în societatea civilă. Aceasta deoarece, Partidul România Mare, cu un profil asemănător, dispăruse de mulţi ani de pe scena politică. Totuşi, fenomenul AUR nu ar fi trebuit să uimească pe nimeni. Semnele existau, le puteai descoperi în discursurile populiste sau cu iz naționalist ale reprezentanților unor partide, foști membri ai României Mari, care nu au dispărut în neant ci s-au ”reșapat”, și-au schimbat culoarea politică și se regăsesc în actualele formațiuni politice, cel mai bun exemplu fiind Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Originile lor pot fi deduse din luări de poziție care indică derapaje de la linia partidului din care fac parte, dar alunecarea freudiană de limbă este involuntară, nu o poți controla. Pandemia de coronavirus a îngreunat din toate punctele de vedere viața românilor, punându-le răbdarea la încercare. Ea a dat naștere celor mai fanteziste teorii și celor mai denaturate interpretări ale noțiunii de libertate și democrație. Și cum statul român nu a reușit nici până astăzi să explice pe înțelesul tuturor de ce trebuie luate niște măsuri care limitează libertatea de mișcare a populației și duce la pierderea locurilor de muncă, cum factorii responsabili au avut niște bâlbâieli, între timp corectate, partidul AUR care a luat în brațe nemulțumirile nu putea decât să reușească.Read more…

Cine va conduce Israelul în următorii ani?

Cei peste șase milioane de israelieni cu drept de vot au fost chemați la urne pe 23 martie a.c. pentru a patra oară în ultimii doi ani, pentru a încerca din nou să formeze un parlament și un guvern care să conducă țara în următorii ani. Lucru dificil pe de o parte datorită faptului că Israelul se confruntă cu numeroase probleme interne și externe, pe de altă parte, din cauza sistemului electoral care duce la fărâmițarea voturilor din cauza marelui număr de partide care pot intra în parlament, pragul fiind destul de mic, de 3,25 la sută. Deși lupta antiCovid se dovedește un succes pe care actualul premier, Benjamin Netanyahu și-l atribuie, fiind unul din instrumentele campaniei lui electorale, o parte din israelieni îl contestă, inclusiv unii din foștii lui parteneri de coaliție care vor o schimbare. Și dacă în anii trecuți, opoziția de centru-stânga a făcut campanie sub lozinca ”guvern fără Netanyahu”, acum două formațiuni de dreapta –Yamina și Noua Speranță – au preluat aceeași lozincă.Read more…

”Diplomația vaccinurilor”

Pandemia de coronavirus dă naștere celor mai ciudate combinații de cuvinte, atitudini care se răspândesc cu viteză. Printre acestea, folosită din ce în ce mai frecvent este cea a ”diplomației vaccinurilor”. Aici pot fi distinse două direcții, dar legate una de cealaltă, vaccinul fiind numitorul comun. Prima, practicată de câtva timp, este cea în care o țară care are șansa să posede mai multe vaccinuri, oferă unei alte țări care nu a avut posibilitatea să le achiziționeze, o cantitate mai mică sau mai mare din cele trei, patru sau cinci tipuri din acest medicament salvator. Prima țară care a ofertat a fost Israelul, urmată apoi și de altele. Acțiunea are două subcategorii: un stat oferă vaccinul fără niciun fel de contraservicii, sau în spatele gestului la prima vedere altruist se ascund și alte interese. Desigur, nimeni nu va recunoaște că alege cea de a doua opțiune, dar până la urmă tot se va afla care a fost miza. Să precizăm: nu este vorba de bani, cel puțin deocamdată nu se face speculă cu vaccinul, oficial nimeni nu este atât de cinic încât să speculeze pandemia pentru cine știe ce interese meschine. Cred că putem vorbi mai degrabă de o abordare ”soft” – o declarație de simpatie, niște mulțumiri mai calde, gesturi care să îmbunătățească imaginea donatorului, dar nu putem exclude nici concesii mai mari. Numai că, din păcate, nu aceasta e calea de a învinge pandemia.Read more…

Per aspera ad astra

”Pe căi anevoioase spre stele”. Mi-am adus aminte de acest dicton latin în timp ce urmăream un mic film trimis de o prietenă, despre plasarea pe Marte a vehiculului-robot Perseverance, o expediție marțiană organizată de NASA. Era o sală cu câteva zeci de persoane, am aflat că erau inginerii care au construit robotul și un elicopter special care urmează să fie lansat de pe Marte. Ținând cont de unde se făcea transmisiunea, imaginea era totuși destul de clară, puteai urmări toate etapele ”amartizării”, de fapt încă nu s-a găsit expresia potrivită, alături de aterizare și aselenizare, deși Perseverance nu este primul instrument trimis pe Marte. Secretele planetei roșii sunt cercetate de câțiva ani, multe state au organizat misiuni de explorare a planetei. Statele Unite au trimis în 2004 două vehicule, Spirit și Opportunity și în 2012 Curiosity (ce nume potrivit!), recent Emiratele Arabe Unite și China s-au implicat și ele în astfel de expediții, dar vehiculul Perseverance, care a costat 2,7 miliarde de dolari, are o misiune științifică mai complexă. În ultimă instanță va încerca să găsească probe materiale care să demonstreze că pe Marte ar fi existat viață, cu milioane de ani în urmă. Unul dintre elemente a fost de-acum găsit pe această planetă: urme de apă.Read more…

Ce șanse au mișcările de protest din Rusia?

Recentele demonstrații de susținere a liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, care se presupune că ar fi fost otrăvit vara trecută de organele de securitate ruse, arestat și condamnat la închisoare după ce a revenit la Moscova din Germania, unde a fost tratat, au surprins opinia publică în primul rând prin dimensiunea lor. În ultimii ani, la Moscova sau Sankt Petersburg au avut loc proteste, dar cele actuale sunt diferite atât ca anvergură, cât și ca extindere, deoarece ele au contrazis aserțiunile Kremlinului potrivit cărora majoritatea rușilor, mai ales a celor din Rusia profundă, este mulțumită de regimul actual și de președintele Vladimir Putin. Aserțiunea este cu atât mai falsă cu cât încă vara trecută demonstrații masive au avut loc la capătul îndepărtat al Rusiei, la Habarovsk și alte mari orașe învecinate din Extremul Orient rus, Vladivostok, Omsk, Novosibirsk, îndreptate fără echivoc împotriva președintelui. Mișcările au fost determinate de arestarea guvernatorului provinciei, Serghei Furgal, membru al Partidului Liberal Democrat al lui Vladimir Jirinovski, care a câștigat alegerile pentru postul de guvernator în fața unui candidat al partidului lui Vladimir Putin, ”Rusia unită”. Protestele au durat mai multe săptămâni, chiar luni, iar Aleksei Navalnîi și-a manifestat sprijinul față de demonstranți. Mișcările de la sfârșitul lui ianuarie și începutul acestei luni au adunat zeci de mii de oameni și s-au extins în sute de orașe de pe teritoriul rus. Este oare un început al unei ”primăveri ruse”, o ”primăvară în ianuarie”, vorba cântecului? Read more…