Israelul- prin colecția mea de cărți de vizită

le voi evoca aici, inspirate de cărțile de vizită, au fost în urma unei combinații de călătorie particulară și preocupări profesionale. În primăvara lui 1994 am plecat pentru prima dată în Israel, ca să-mi vizitez rudele împrăștiate în diferite colțuri ale Țării Sfinte. Bineînțeles m-am întâlnit și cu foști prieteni din copilărie și cu foști colegi. Când am venit eu, la Agerpres erau puțini evrei, dar de la colegii mai vârstnici am aflat că la început majoritatea redactorilor erau evrei. Aveau dosare bune și știau limbi străine. Pe parcurs, când au apărut noi generații de absolvenți de limbi străine, nu numai evrei, ci și români, rândurile primilor s-au mai rărit. Mulți au fost epurați sub diferite motive, unii au plecat în Israel. Deci, diversitatea adreselor era mare, aveam unde să mă duc în cele patru săptămâni pe care le-am petrecut în Israel. Dar eu am vrut să combin plăcutul cu utilul și m-am gândit să realizez un ciclu de articole, reportaje și interviuri despre Israel. M-am dus la atașata de presă a Ambasadei Israelului care, foarte amabilă, mi-a dat o scrisoare de recomandare și mi-a spus să mă prezint la Casa Presei din Ierusalim, să-mi fac o acreditare și cei de acolo o să mă îndrume. În afara articolelor, care cine știe pe unde sunt, teancul de cărți de vizită din în fața mea este dovada realizării acestei dorințe.Read more…

„Ce a căutat Viktor Orbán pe strada Török”?

Este a doua oară, în două ediţii consecutive ale revistei, când titlul articolului pe care-l scriu se inspiră dintr-o o piesă de teatru. De astă dată, fiind vorba de liderul Ungariei, din piea unui autor maghiar. Poate că un cititor din generația mai vârstnică (chiar foarte vârstnică) îşi aminteşte de scriitorul și dramaturgul Ferenc Herczeg, foarte în vogă în prima jumătate a secolului XX. Cea mai cunoscută și des jucată piesă a sa a fost Kék róka [Vulpea albastră] (ecranizată foarte recent de postul de televiziune DUNA). Este vorba despre un triunghi amoros, eroina fiind Cecilia, iar întrebarea care se repetă de-a lungul intrigii este ”Ce a căutat Cecilia pe strada Török?” Ea afirmă că s-a dus să-și caute o vulpe albastră, deoarece pe strada incriminată se afla un blănar. Dar tot pe aceea stradă, vizavi de blănărie, locuia un presupus amant. Nici până la sfârșit nu aflăm unde a fost Cecilia cu adevărat. cu care Orbán are de multă vreme o adevărată relație amoroasă, vizitându-l frecvent și cu folos am putea spune, deoarece, cel puțin până acum, a găsit vulpea albastră, respectiv gazul rusesc și chiar la un preț rezonabil.Read more…

Războiul Troiei nu va avea loc

Înainte de a se începe războiul, tabăra păcii din Troia a încercat să negocieze cu Ulisse pentru a renunța la conflict. Din păcate, nu a reușit și, după cum știm din mitologie și din istorie, războiul a avut loc. Mi-am adus aminte de piesa lui Jean Giraudoux din 1936, urmărind negocierile ce se desfășoară pentru a evita un conflict să zicem local – Ucraina-Rusia, dar care se poate transforma într-o conflagrație care este cu atât mai periculoasă pentru noi, cu cât Ucraina nu este departe de România, țară direct vizată la negocierile dintre SUA și Rusia. Posibilitatea unui conflict la granița dintre Rusia și Ucraina, unde au fost masați 100.000 de militari și tehnica de luptă aferentă, a fost precedată de evenimentele din Belarus – deteriorarea situației la granița dintre Belarus, Polonia și țările baltice, zonă în care printr-o propagandă mincinoasă au fost atrași emigranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa cărora li s-a promis o trecere ușoară în Uniunea Europeană. Situația tensionată creată ar fi putut duce la o explozie provocatoare de incidente majore. Atitudinea fermă a UE a dus la stingerea acestui focar de conflict. Deși evenimentele s-au desfășurat în Belarus, opinia publică știa că fără aprobarea Rusiei acțiunea nu ar fi putut avea loc. Mai târziu a devenit clar că ceea ce s-a întâmplat în Belarus a fost perdeaua de fum care a ascuns manevrele rusești de a deplasa, sub diferite pretexte, forțele militare la granița cu Ucraina,..Read more…

Răsfoind niște cărți de vizită…

În sertar am găsit creioane colorate și acuarele, pixuri, chiar și o peniță și un toc, echer, riglă, compas, ace cu gămălie, ceară pe care o puteai folosi pentru scrisori, facturi și foi de garanții vechi, un stick de memorie, lucruri strânse de când am cumpărat biblioteca, în 1977. Dar ceea ce mi-a făcut plăcere și mi-a trezit tot felul de amintiri a fost teancul de cărți de vizită pe care l-am descoperit. Precizez că mai am încă două colecții de cărți de vizită. Nu le-am aruncat, fiindcă mă gândeam că odată și odată aș putea avea nevoie de ele, o adresă, un număr de telefon, o adresă de email. Cele câteva sute de cărți de vizită datează de după 1990, când lumea s-a deschis şi pentru mine atât personal, cât și profesional. În numerele următoare ale revistei noastre vreau să povestesc despre o serie de întâmplări inspirate de aceste cărți de vizită, întâmplări destul de interesante, cel puțin pentru mine, poate într-o ordine cronologică. Acum însă am luat din teancul din sertar două cartonașe. Read more…

Singurătatea lui Nicușor Dan

Mi-aș fi putut întitula articolul și Singurătatea alergătorului de cursă lungă, după nuvela din 1957 a scriitorului britanic Alan Sillitoe, respectiv ecranizarea ei. Nu numai că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, este un alergător de cursă lungă singur, dar i se potrivește ceea ce a declarat Sillitoe despre scrierea ei: „Deşi Singuratatea alergătorului de cursă lungă este despre un tânăr închis la școala de corecție, la fel de bine ar putea fi despre un scriitor și despre reacția lui în fața presiunii societății și a mass-mediei. Întotdeauna e ceva care te împinge să spui: N-am nevoie de lingușelile voastre, de recompensele voastre.”Întotdeauna l-am simpatizat pe Nicușor Dan și ceea ce și-a propus să facă, mai ales în prima parte a carierei sale, când voia să salveze monumentele istorice ale Bucureștiului, puținele care mai erau, de ofensiva dezvoltatorilor setoși și fără scrupule. În parte a reușit, iar eu l-am votat când a candidat pentru postul de primar general al Capitalei și, mai târziu, pentru a intra în parlament împreună cu mișcarea sa, Uniunea Salvați Bucureștiul, devenită apoi Uniunea Salvați România. Totuși, mi-am dat seama că felul în care dorea să abordeze viața politică, imaginând un partid fără ideologie care să susțină propunerile altor formațiuni politice care se potriveau gândirii lui, nu va avea șanse de succes. Colegii lui de partid nu l-au aprobat, au apărut mai multe conflicte. Nicușor Dan a crezut că programul său, lansat încă în perioada Uniunii Salvați Bucureștiul, va obține un sprijin larg al bucureștenilor, ceea ce a determinat Partidul Liberal să-l folosească drept pion în alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei, opunându-l Gabrielei Firea, fost primar și candidat PSD.Read more…

Viitorul președinte al Franței – o femeie?

Doar câteva luni ne despart de evenimentul care ar putea schimba harta politică a Franței – alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron a fost cea mai mare surpriză a ultimului scrutin prezidențial. Chiar dacă nu a fost un anonim, având în spate drept susținător un partid nou, înființat de el, alegerea lui nu era o certitudine. Totuși, analiști care cunoșteau gândirea lui și situația Franței, mizau pe acest candidat tânăr, dinamic, european, dar și atașat națiunii sale. Macron dorea să redea Franței rolul său primordial, dar în aceeași măsură dorea și o Europă puternică, bazată pe propriile forțe, de-aici insistența lui pentru mult visata armată a Uniunii Europene. În gândirea economică, Macron era un radical, numai că a trebuit să se confrunte cu conservatismul, nu numai a unei părți din clasa politică, ci și al populației, al puternicelor sindicate care se opuneau unor reforme care urmau să ducă la modernizarea Franței. A mai intervenit și pandemia de coronavirus care impunea o poziție destul de dură, dar adevărul este că datorită acestor măsuri, deși pandemia a reizbucnit, astăzi Franța se confruntă mai ușor cu valul cinci, cu mai puține sacrificii și poveri asupra spitalelor. De-a lungul mandatului său, Macron nu a scăpat de nemulțumirea manifestată de diferitele grupări ale populației, cum au fost demonstrațiile ”vestelor galbene” care au încetat numai când a apărut coronavirusul. De menționat însă că el nu a cedat presiunilor. Ghinionul lui Macron este apariția unui candidat (mai bine zis candidată) care s-a dovedit o personalitate politică foarte capabilă. Ea se bucură de o mare simpatie și ca familie politică nu este foarte departe de Macron. Este vorba de Valérie Pécresse, președintele Consiliului regional Île de France (de care aparține și Parisul), cea mai populată regiune din Franța.Read more…

Nori de război deasupra Ucrainei

În ultimele luni în Europa s-au acumulat numeroase tensiuni, observatori politici mai sceptici și pesimiști considerând că ar exista premise care să indice izbucnirea unui conflict între Rusia și NATO, sau prieteni ai statelor occidentale. Așa cum se știe, Rusia se teme de extinderea NATO spre est, spre teritorii din fosta Uniune Sovietică, pe care ea le consideră ca aparținând spațiului ei geopolitic. În plus, Moscova își încordează mușchii și încearcă să demonstreze că a revenit, sau este pe cale să revină în categoria marilor puteri, motivată parțial de politica izolaționistă americană, preluată de actualul președinte, Joe Biden, de la administrația Trump. Cea mai recentă dovadă este retragerea forțelor americane din zona Orientului Mijlociu, ultima fiind cea din Afganistan, ale cărei urmări sunt cunoscute. Rusia încearcă să profite de acest vid de putere pentru a-și confirma intențiile de mare putere. Este greu de imaginat ca Rusia să-și înscrie în strategie un război european care, prin implicarea NATO, respectiv a Statelor Unite, ar deveni de fapt unul global. Pierderile rusești ar fi prea mari și pe lângă alte consecințe dramatice ar diminua popularitatea lui Vladimir Putin care dorește să rămână cât mai mult la conducerea țării. În fond, Rusia poate afecta Europa și prin alte mijloace care să nu ducă la pierderi de vieți, folosind așa-numitul război hibrid. Exemplul cel mai concludent este criza migranților de la granița Belarus-Polonia care pe undeva a lăsat fără răspuns Uniunea EuropeanăRead more…

Bugetul – primul mare succes al noului guvern israelian

De fapt ar trebui să vorbim despre cel de-al treilea succes, deoarece primul este victoria asupra pandemiei de coronavirus, iar al doilea, însăși existența acestui guvern. Compus din opt partide, dintre care unul arab și islamist, ar fi trebuit de la bun început să se destrame. Dar n-a fost să fie așa. În prima etapă, așa cum s-a afirmat, liantul a fost eliminarea de la putere a lui Benjamin Netanyahu și a coaliției Likud. Cele opt partide au dorit acest lucru, iar unele dintre ele, deși împărtășeau în mare ideologia Likudului și a lui Netanyahu, au plecat, deoarece fostul prim-ministru nu a știut cum să-i manevreze, cum să împace dorințele și ambițiile foștilor lui parteneri. Au găsit o înțelegere de partea cealaltă și, cu toate că prognozele îi erau potrivnice, acest guvern patchwork a rezistat primele șase luni și nu numai că a rezistat, dar a reușit să ofere israelienilor un element esențial de care Netanyahu i-a lipsit: bugetul țării, de fapt două bugete, pentru 2021 și 2022. Este o performanță excepțională, ținând cont că primul a trecut în Knesset cu două voturi (61-59) și cel de-al doilea, cu trei: 56-59. Este un succes pentru noul guvern și deoarece a demonstrat că nu s-a format numai ca să-l înlăture pe Netanyahu, ci și ca să-și exercite rolul de administrator al statului.Read more…

Un evreu iubit de antisemiți ar putea deveni președintele Franței

Anul viitor în Franța vor avea loc alegeri prezidențiale în cadrul cărora actualul șef al statului, Emmanuel Macron, se va confrunta cu o serie de contracandidați. Unii sunt cunoscuți, cum ar fi Marine Le Pen (Adunarea națională – extremă dreaptă), sau Jean-Luc Mélenchon (Franța nesupusă – extremă stângă). Alături de ei se vor înșira candidați ai Partidului Republican, ai Partidului Socialist, probabil Anne Hidalgo, actualul primar al Parisului, și poate și alții; certitudini vor fi doar în momentul anunțului oficial al candidaturilor. Dar ceea ce frământă astăzi nu numai opinia publică franceză, ci și cea internațională, este apariția unui candidat neașteptat, publicistul și autorul de cărți politice Eric Zemmour, o personalitate controversată, cu o ideologie mai puțin obișnuită în spectrul politic francez, mai degrabă cu iz american, „trumpist”. Poate că este exagerat să spunem că ar fi venit din neant sau – cum spune o prietenă – ”din spuma mării”. În multe cercuri politice, mai ales în cele de dreapta și de extremă dreaptă, Zemmour era bine cunoscut, dar nu ca om politic.Read more…

Va avea succes în Europa Centrală modelul israelian al schimbării de guvern?

După două decenii de guvernare Likud-Benjamin Netanyahu și mai multe tentative eșuate de alegeri, care nu s-au soldat cu victoria vreunuia dintre partidele de opoziție, acestea au ajuns la concluzia că numai prin realizarea unui front larg vor putea dărâma regimul Netanyahu. Deși numitorul comun al celor opt formațiuni politice aflate azi la guvernare a fost ceea ce am menționat anterior, liderii partidelor au vrut efectiv să și conducă Israelul. Se pare că țări central-europene, și mă refer concret la Cehia și Ungaria, au preluat modelul israelian. De fapt, era mai mult o chestiune de bun simț. Atât opoziția cehă, cât și cea maghiară și-au dat seama (din păcate a trebuit să treacă destul de mult timp) că numai împreună, în pofida marilor diferențe ideologice și de program ale partidelor componente, vor putea învinge un regim recunoscut de o mare parte a opiniei publice ca fiind corupt și în ce privește Ungaria – autocrat.Read more…

Angela Merkel și moștenirea ei

Prin alegerile legislative din 26 septembrie s-a încheiat perioada pe care o putem denumi „era Merkel”. Angela Merkel a fost 16 ani cancelarul Germaniei, pentru mine o personalitate de excepție care a ilustrat noua gândire, noul spirit al Germaniei, ceea ce ar fi devenit țara dacă nu ar fi apărut acel tragic hiatus al dictaturii hitleriste. Analizele dinainte și după alegeri s-au ocupat pe larg de succesele și eșecurile lui Merkel. S-a spus despre ea că nu era o vizionară, că nu se gândea pe termen lung, că, firește, avea în vedere în primul rând interesele Germaniei, respectiv ale statelor europene bogate. Că deși în criza din 2008-2009 a reușit să salveze zona euro, ar fi fost prea dură cu Grecia, obligând-o la măsuri de austeritate greu de suportat de populație. (Dacă ne gândim cum a procedat Grecia cu banii europeni, cum nu s-au respectat recomandările și regulile, datoriile care s-au acumulat și modul de viață al grecilor, poate că am putea-o oarecum scuza pe Merkel). I se reproșează și că ar fi mai blândă cu Rusia și Putin, pentru a asigura gazele rusești necesare Germaniei. Pe de altă parte, Merkel este cunoscută și recunoscută pentru calitățile ei de negociator. Ea a salvat Europa de consecințe mult mai grave ale pandemiei de coronavirus, lansând și susținând ideea fondului comun, politica și strategia comună ale Uniunii Europene în bătălia împotriva coronavirusului. Merkel a reușit să mențină Uniunea Europeană și a impus condiții dure Marii Britanii când aceasta a ales să părăsească Uniunea, poate un avertisment către alte state care se gândeau la eventualitatea unei astfel de opțiuni.Read more…

Sunt oare talibanii descendenții celor zece triburi pierdute ale Israelului?

Războiul din Afganistan s-a încheiat (cel puțin deocamdată, înaintea apariției unor noi grupări teroriste, a unor noi conflicte), a trecut și 11 septembrie și ne întrebăm cu jale ce am reușit să facem în acești 20 de ani pentru Afganistan, Orientul Mijlociu și pentru securitatea globală, iar răspunsul este ”prea puțin”, de aceea urmărim cu atenție ce se mai întâmplă în această parte a lumii. Noul guvern afgan s-a instalat cu aceeași gândire, aceeași ideologie, doar în ceea ce privește politica, liderii afgani vor să pară mai pașnici. Ei au declarat că doresc să stabilească relații de colaborare cu vecinii lor mai apropiați și mai depărtați, cu excepția Israelului. O poziție interesantă, afirmă cercetători care se ocupă de istoria afganilor, deoarece în Afganistan se află poate răspunsul la unul dintre cele mai ciudate mistere ale istoriei evreilor: soarta unei părți din cele zece triburi pierdute din Israel. Această problemă a fost abordată recent în The Jerusalem Post de Michael Freund, fondatorul și președintele organizației Shavei Israel, care cercetează și se ocupă de istoria triburilor pierdute ale Israelului și a altor comunități evreiești ascunse și încearcă să recupereze niște ”rămășițe”.Read more…

Ultima etapă. Afganistanul, abandonat de toată lumea

Cu două numere în urmă, am scris un articol cu titlul ”Afganistanul, lăsat de izbeliște de Statele Unite și aliații NATO”. A fost o prezentare destul de exhaustivă a situației din Afganistan cu câteva concluzii cu valabilitate generală. Astăzi, o lună după publicarea lui, situația a devenit atât de dramatică încât am simțit nevoia să revenim și să reluăm ideea răspunderii morale. Am scris atunci că acest concept nu se utilizează în analiza situației internaționale, în luarea unei decizii de politică globală sau în relațiile dintre state. Și totuși, nu se poate să nu vedem consecințele dezastruoase ale unor măsuri, fără să vorbim despre ce înseamnă răspundere morală. În Afganistanul ocupat timp de 20 de ani de forțe care, chiar dacă nu acesta era obiectivul lor, cum spunea președintele Biden, au fost puse bazele, din păcate fragile, ale unui sistem care, chiar dacă nu a avut vreo tradiție în construcția politică și ideologică a țării, a adus elemente noi și pozitive în viața unor grupuri și categorii ale populației afgane. Desigur, rămâne oarecum neclar cum o armată de 300.000 de oameni, instruită și înzestrată cu armament modern, a cedat în fața grupului de talibani, mult mai puțini la număr și mai prost înarmați. Aici cred că răspunsul ar trebui dat de psihologi, sociologi sau istorici, dar intervine și insuficienta cunoaștere în Occident a valorilor reale ale afganilor, cele care ar fi trebuit să-i însuflețească.Read more…

Așa trăiau bunicii noștri

”Cireașa de pe tort” a scurtului meu concediu petrecut în paradisul piscinelor de la băile Felix a fost vizita de opt ore la Oradea, împreună cu prietenii noștri cu care de ani de zile am fost în comuniune la Borsec (și sper că vom mai fi). Întotdeauna mi-a plăcut Oradea, un oraș minunat, original, care nu seamănă cu niciun alt oraș din România. Frumusețea lui este dată de armonia clădirilor construite în stil Secession, majoritatea fiind realizate la dorința familiilor de evrei care au trăit aici. Evreimea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX reprezenta un important grup social care a influențat major viața economică și culturală. În acest context vreau să amintesc o carte pe care am tradus-o, ”Istoria Hevra Kadișa din Oradea”, care trasează concret calea dezvoltării comunității evreilor din Oradea, de la un grup de oameni mai mult decât modești dar conștienți de importanța păstrării tradițiilor din secolele XVII-XVIII, până la bogata comunitate din anii 1930, când lista donatorilor cuprindea persoane care donau sume de sute de mii de lei. Evreii orădeni nu numai că erau oameni înstăriți, dar iubeau frumosul, cunoșteau tendințele artistice din Occident, inclusiv în arhitectură, și au comandat arhitecților clădiri care să le reflecte. Astfel că centrul orașului s-a dezvoltat în stil unitar, adoptând Secessionul și pentru decorațiile interioare stilul Art nouveau.Read more…

Afganistanul, lăsat de izbeliște de Occident

În luna mai, când Statele Unite și-au reafirmat intenția de a se retrage până în septembrie din Afganistan, talibanii care au cucerit de-acum aproximativ 40 la sută din teritoriul afgan și-au intensificat ofensiva, anulând în acest fel o viitoare înțelegere între ei și guvernul afgan care ar fi trebuit să ducă la o pace cât de cât acceptabilă. A fost o condiție pusă încă de președintele american Donald Trump care declarase sfârșitul războiului din Afganistan, inițiativă preluată și de actualul președinte, Joe Biden. La întrebarea ziariștilor, ce se va întâmpla cu Afganistanul după retragerea tuturor forțelor (de menționat că alături de americani, la războiul din Afganistan au participat și militari din alte state NATO, inclusiv din România, care s-au retras împreună cu cei americani), Joe Biden a subliniat că principalul obiectiv al intervenției americane din Afganistan, anihilarea pericolului terorist, a fost atins și a răspuns: ”Nu ne-am dus în Afganistan ca să reformăm o națiune. Este în exclusivitate dreptul și responsabilitatea poporului afgan să-și decidă viitorul și cum vrea să-și conducă țara”. Poziția actualului președinte dă dovadă, ca să fim politicoși, de o memorie scurtă.Read more…

Serge și Beate Klarsfeld merită premiul Genesis

În fiecare an Israelul acordă premiul Genesis unor personalități care și-au dedicat viața cauzelor evreiești.Lista laureaților cuprinde nume de răsunet, din Israel și din diferite țări ale lumii, ultimul laureat fiind Isaac Herzog, actualul președinte al Statului Israel. El a primit distincția în calitatea lui de președinte al Agenției Evreiești. Propunerile pentru acest premiu pot fi făcute indiferent de țară, de instituții, comunități evreiești sau persoane particulare. Printre cei care credem că ar merita acest premiu ar putea figura și soții Serge și Beate Klarsfeld care și-au dedicat întreaga viață descoperirii și sancționării criminalilor de război naziști și ajutorării copiilor victimelor Holocaustului. Serge Klarsfeld este un supraviețuitor al Holocaustului. Născut la București, familia a reușit să emigreze în Franța înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.Read more…

Unde sunt iluziile mele?

Nu mai există, au fost îngropate încetul cu încetul pentru ca astăzi să dispară complet. Să nu credeți că sunt o fire care mă amăgesc, că mă entuziasmez repede. Încă înainte de 1989 am fost reținută în ceea ce privește evoluțiile viitoare, concret atunci mă gândeam la antisemitism. Eram convinsă că după căderea regimului ceaușist, antisemitismul latent care uneori ieșea la suprafață, va izbucni, nemaiexistând o stavilă pseudoideologică despre egalitatea tuturor. Din păcate, am avut dreptate, așa s-a întâmplat, este adevărat, încetul cu încetul s-a mai atenuat, prin strădania unor oameni politici cu gândire democratică și prin constrângeri din afară – condiționarea intrării noastre în NATO și UE, au apărut și legi care sancționau manifestările antisemite. Dar, mai ales odată cu izbucnirea pandemiei, ele au reizbucnit sub o formă sau alta în Europa chiar și în România. În ultimul timp, nu atât acest aspect mă îngrijorează cel mai mult, ci tabloul românesc pe ansamblu. Și aici intervin iluziile mele. Mi-am făcut iluzia și am dat de câteva ori câte un cec alb (cu rețineri, totuși la vârsta mea nu pot fi chiar atât de naivă) pentru personaje și ideologii despre care credeam că vor funcționa.Read more…

Bridgerton – un serial care țintește familia regală britanică?

Netflix, o companie americană de streaming video de filme și seriale, atât de producție proprie cât și de reluări de filme, s-a impus pe piața cinematografică drept un concurent real și redutabil al marilor case de filme, peliculele, actorii și regizorii companiei câștigând și premii la competițiile tradiționale americane și europene. Cu un abonament la un preț minim, poți avea acces la producțiile sale, iar ofertele sunt numeroase și diverse. De obicei este destul de greu să alegi dintre multitudinea de filme sau seriale, astfel că le selectezi fie citind despre ele, fie recomandate de prieteni, dar ale căror gusturi pot fi diferite de ale tale. Printre serialele care mi-au fost recomandate a fost și cel întitulat Bridgerton. Mi s-a spus că este de epocă, e ușor, distractiv, cu imagini frumoase și cu oameni bogați. Cum, de ce să nu recunosc, uneori simt nevoia să văd și așa ceva, am început să mă uit. Recunosc că mi-a plăcut și aștept continuarea, sau cum se obișnuiește acum, un sezon nou. (De ce „sezon”? Nu știu.) Mi-a plăcut mai ales ideea îndrăzneață și originală a scenariștilor și a regizorului de a arăta o situație de la curtea regală britanică de la începutul secolului al XIX-lea – 1813, practic inexistentă în istoria Angliei – o nobilime compusă dintr-un mix de albi și “colored people”…Read more…

Israel. Habemus guvern!

Nu știu cum se spune în latină guvern, așa că mă limitez la această combinație barbară, dar esența rămâne. Deși de pe coșul Knesset-ului nu a ieșit fum alb, totuși după câteva ore de dezbateri și un vot chinuit, Israelul are un guvern și acela nu este al lui Benjamin Netanyahu. Sesiunea Knessetului destinată confirmării noului guvern înjghebat de Yair Lapid, liderul partidului de centru Yeș Atid, a fost furtunoasă. Se pare că israelienii, de această dată dreapta și extrema dreaptă, nu știu să piardă. După săptămâni de intimidare a unor membri ai partidului Yamina al lui Naftali Bennett, partid sionist religios care s-a alăturat ”guvernului schimbării”, organele de securitate au fost nevoite să întărească paza familiilor conducătorilor partidului. La ședința de confirmare din Knesset atmosfera a fost ca la piață, cu țipete și întreruperi când viitorul premie Bennett a luat cuvântul în care, în paranteză, a lăudat realizările lui Netanyahu. Gălăgia și huiduielile au fost atât de puternice, încât Yair Lapid a renunțat să mai ia cuvântul și i-a cerut scuze mamei lui care, la peste 80 de ani, s-a deplasat la Ierusalim să-l asculte. Nu a fost să fie, dar cu toate acestea, guvernul nou, cel al schimbării, a fost votat cu scorul de 60-59, fără votul unui membru al partidului Ra’am, membru al coaliției, care s-a abținut.Read more…

Isaac Herzog – noul președinte al Statului Israel

Ca niciodată, mai multe evenimente politice importante s-au desfășurat în Israel într-o singură zi: 2 iunie. Paralel cu încercările de a se forma un guvern al opoziției, au avut loc și alegeri prezidențiale. În consecință, Isaac Herzog, fiul fostului președinte al Israelului, Chaim Herzog, pășește pe urmele tatălui lui, fiind ales de Knesset cel de-al 11-lea președinte al statului. De menționat că în Israel președintele nu este ales prin vot direct, ci prin cel al deputaților din parlament. Chiar dacă este o funcție onorifică, este foarte important cine reprezintă statul. De-alungul timpului, Isaac Herzog a fost lider al Partidului Muncii, liderul opoziției parlamentare, ministru și președintele Agenției Evreiești. A câștigat alegerile din Knesset cu 87 de voturi din totalul de 120, nefiind necesare, ca în alte cazuri, mai multe tururi de scrutin. A fost cea mai mare victorie a unui candidat la președinție în istoria Israelului.Read more…