Retragerea militarilor americani din Germania – o lovitură sub centură pentru NATO

Zvonul despre decizia președintelui Donald Trump de a retrage 9500 de militari americani din Germania dintre cei 35.000 staționați acolo este explicat de analiștii politici prin două motive. Pe de o parte, ca o reconfirmare a poziției critice, exprimate de mai multe ori de președintele american în ceea ce privește rolul Alianței Atlantice în menținerea păcii globale. Trump a calificat cu mai multe prilejuri NATO ca o structură desuetă, greoaie și mai ales costitistoare pentru americanii care suportă cea mai mare parte din cheltuielile militare ale Alianței. De la alegerea sa ca președinte, mantra lui Trump a fost o repartizare mai echitabilă a acestor cheltuieli. Mai mult, el a propus ca țara care dorește să fie apărată de militarii americani să plătească pentru aceste ”servicii”. Concret, SUA suportă 22 la sută din bugetul NATO, iar restul se împarte între celelalte state membre. Președintele american le-a cerut acestora să aloce cel puțin doi la sută din buget pentru cheltuielile militare, dar până la ora acesta doar vreo opt țări, printre care și România, au îndeplinit acest criteriu. Celălalt motiv ar fi relația proastă cu Germania. Trump și-a manifestat nemulțumirea mai ales față de faptul că deși Berlinul alocă cele mai mari fonduri dintre statele europene membre ale NATO, acestea reprezintă sub doi la sută din buget. Fostul ambasador american din Germania, Richard Grenell, a și declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle că nu i se pare corect ca Germania, care anul trecut avea un excedent bugetar, să nu crească cheltuielile militare, lăsându-i pe contribuabilii americani să le suporte, iar ei să folosească banii pentru programe sociale interne.Read more…

Adolf Eichmann, după 60 de ani

La 11 mai s-au împlinit 60 de ani de la capturarea lui Adolf Eichmann, o personificare a răului absolut. Deși spre deosebire de alți zeci de condamnați pentru crime de război, el nu a ucis pe nimeni cu mâna lui, Eichmann este răspunzător pentru moartea a milioane de evrei pe care, prin abilitatea și capacitatea lui organizatorică, cu sprijinul administrației germane, i-a trimis în lagărele de exterminare, pe cei mai mulți direct în camerele de gazare. Eichmann, cu rang de locotenent-colonel, (Obersturmannführer) a făcut parte din ierarhia executivă a SS. De origine austriaco-germană, se înscrie în Partidul Național-Socialist și în SS în 1932, mai întâi în Austria, apoi se transferă în Germania, unde va trece la SD, serviciul de securitate al SS. După mai multe funcții, ajunge în secția care se ocupa de problemele evreiești. La început politica Reichului a fost de a-i constrânge pe evrei să emigreze, eventual în Palestina, pe care Eichmann a și vizitat-o în anii 30, se spune că a încercat chiar să învețe ebraica. La proces a vrut să acrediteze ideea că de fapt simpatiza cu sionismul și că a citit Statul Evreu al lui Theodor Herzl. A lucrat sub îndrumarea lui Reinhard Heydrich, unul din adjuncții lui Hitler, căruia i-a și furnizat informații pentru pregătirea „soluției finale”, decisă la conferința de la Wansee din 1942, respectiv lichidarea evreilor. Până atunci, Eichmann a pregătit proiecte pentru deportarea evreilor la Nisko în Polonia sau în Madagascar, dar aceste proiecte nu s-au realizat. Când s-a decis lichidarea totală a evreilor din Europa, Eichmann și echipa sa au fost desemnați să pregătească logistica acțiunii – mai întâi ghetoizarea, apoi transportarea lor în lagărele de exterminare. Read more…

„Capitolul lipsă” – cartea unei profunde decepții

Recent, la Editura Corint, a apărut poate cea mai interesantă scriere de până acum a unui autor de origine română care trăiește în Israel: Capitolul lipsă, de Miriam Yahil-Wax. Ea nu face parte din pleiada cunoscuților scriitori israelieni-români care scriu în limba română și care-și editează cărțile mai ales în România. Chiar dacă nu e sabră, dat fiind faptul că a emigrat de mic copil în Israel, limba ei maternă este mai degrabă ebraica, așa a și fost scrisă cartea, tradusă apoi în engleză și din engleză în română. Pe jumătate orfană, Miriam nu și-a cunoscut niciodată tatăl, ea se născuse în România, cu doar câteva zile înaintea decesului acestuia într-un sanatoriu TBC. Mai aflăm din carte și altceva. Nu numai că ea nu și-a cunoscut tatăl dar, spre stupoarea ei, după cercetări îndelungate care reprezintă trama cărții, și-a dat seama că nimeni nu l-a anunțat că i s-a născut fiica, scrisoarea mamei ei fiind trimisă câteva zile după moartea lui. În copilărie și adolescență autoarea știa atât de puține detalii despre tatăl ei, încât pur și simplu nu-l putea numi ”tată”, el îi apărea ca un personaj misterios, cu multe secrete. Explicația e simplă: perioade întregi din viața lui i-au rămas necunoscute, nimeni nu i-a povestit tocmai despre acei ani, determinanți pentru viața ambilor părinți, când ei s-au căsătorit. Mânată de curiozitatea de a-și cunoaște mai bine rădăcinile, Miriam Yahil-Wax s-a lansat într-o îndelungată cercetare și documentare și a reușit să refacă din mii de frânturi, jumătăți de frază, povestiri întrerupte, scrisori, fotografii, jurnalul mamei și alte surse, istoria tatălui, mai bine zis a familiei ei. Originalitatea Capitolului lipsă este dată de secretul despre care familia nu a vrut să-i vorbească și pe care autoarea l-a descifrat – faptul că tatăl a fost un comunist ilegalist, apropiat de gruparea Anei Pauker, condamnat la închisoare…Read more…

Israel: totul e bine când se termină cu bine

Duminică 17 mai s-a pus punct unui capitol dificil și complicat al vieții politice israeliene și, după mai bine de un an și trei cicluri electorale, Israelul are un nou guvern. Este adevărat, nașterea s-a făcut cu forcepsul și urmează să vedem dacă metoda a lăsat sau nu urme în viața nou-născutului. Noul guvern a fost votat cu o majoritate confortabilă, nu numai datorită alăturării de Likud a fostei formațiuni de opoziție a Alb-Albaștrilor, condusă de gen. Benny Ganz, ci și trecerii de partea câștigătorilor a unor deputați din partidele mai mici cărora Netanyahu le-a promis portofolii sau alte funcții importante, poate cel mai surprinzător fiind opțiunea în acest sens a Partidului Muncii, cu o tradiție istorică de stânga pe scena politică israeliană. Potrivit analiștilor, este un guvern nemaivăzut în Israel, cu 36 de ministere (Ben Gurion a condus țara cu 12 miniștri) și 16 posturi de miniștri adjuncți, iar dacă socotim și secretarii de stat, aproximativ jumătate din deputați se află în guvern. Netanyahu a avut multă bătaie de cap să satisfacă susținătorii proprii, atât din Likud cât și din partidele aliateRead more…

Un petec de hârtie care mi-a schimbat viața (în bine)

Am mai scris în ”Baabel” cum am devenit ziaristă, (https://baabel.ro/2013/03/eva-galambos-cum-am-devenit-ziarista/) dar a existat un amănunt pe care atunci nu l-am amintit și datorită căruia am putut să-mi realizez visul și să mă pregătesc pentru această carieră. Am menționat atunci că cel care m-a îndrumat spre jurnalism a fost tatăl meu. El și-a dat seama că am înclinație, ușurință în scris și… fantezie și a ținut cont și de opinia profesoarei mele de română. Îmi povestea despre Facultatea de Ziaristică de la Sorbona, pe care o absolvise profesoara mea de franceză, doamna Ileana Mann. Visul meu era Parisul, dar la jumătatea anilor 50, când am absolvit liceul, nici nu putea fi vorba de așa ceva. Am găsit în schimb Facultatea de Ziaristică de la București, în cadrul Universității C.I.Parhon (așa se chema atunci Universitatea București) și am luat decizia neclintită că locul meu este acolo! n primăvara și vara anului 1955 am început să mă pregătesc pentru examenul de admitere. Am luat programa și m-am pus pe învățat. Erau materii la care eram bună, chiar foarte bună – română, istorie, limba rusă și Constituție – nu aveam nevoie de nicio meditație. Totuși, în paralel, sfătuindu-mă și cu părinții, m-am pregătit și pentru franceză; nu voiam să urmez Filologia ca să mă fac profesoară, ci Facultatea de traducători, pe-atunci exista așa ceva. Examenele se dădeau după 15 august, așa că spre 10 august m-am dus la București, singură. Cu câteva zile în urmă împlinisem 17 ani și mă consideram pe deplin matură…Read more…

Deocamdată, America nu va avea un președinte evreu și social-democrat

În urmă cu câteva săptămâni Bernard Sanders, senator american care s-a lansat în campania de nominalizare a Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale, a declarat că se retrage din competiție, iar de curând a afirmat că îl va susține pe Joe Biden, care la ora actuală a rămas singurul candidat pentru nominalizare. Gestul lui Sanders a însemnat sfârșitul unui proces care, dacă ar fi avut succes, ar fi rezultat în două schimbări semnificative ale vieții politice americane. Dar demersul a eșuat, astfel că deocamdată America nu va avea un președinte evreu și nici unul cu ideologie social-democrată. Bernie Sanders reprezenta ambele calificative, numai că alegătorii democrați, precum și suprastructura partidului nu au agreat această opțiune. De fapt, ceea ce a atârnat mai greu în balanță nu a fost calitatea lui de evreu (cel puțin nimeni nu s-a folosit de acest argument, nu era ”politically correct”), ci ideile lui, ale unui om care în luptele electorale a reprezentat o cale proprie, independentă de partide. E bine de știut că Sanders a intrat în Partidul Democrat cu puțin timp înainte de a se lansa în 2015, în campania pentru nominalizare împotriva lui Hillary Clinton. Acea campanie s-a soldat de asemenea cu un eșec sau semieșec, fiindcă până la urmă a făcut echipă cu Hillary care îl desemnase vicepreședinte. Mult timp în viața lui politică Sanders s-a prezentat ca independent, având însă strânse relații cu Partidul Democrat. Sanders s-a născut și a crescut într-o familie de evrei, tatăl emigrând din Polonia iar familia mamei, din Rusia. Erau moderat religioși…Read more…

Amintiri despre primul meu Seder

Pesah la noi însemna azimă ronțăită toată săptămâna și, mai ales, supă cu găluște de pască. Nu mi-aduc aminte să fi făcut un Seder cum scrie la carte, dar cred că ne așezam în acea seară la masă și mâncam supa și probabil și altele. Dar atât eu cât și fratele meu, chiar de pe la 9-10 ani, știam totul despre Seder Pesah. Bunica mea avea o Hagada în ebraică și maghiară, cu poze. Am și acum în fața ochilor desenul cu platoul de Seder, unde era locul fiecărui fel și cum ambii eram mari cititori, cred că am citit și recitit Hagada de multe ori, deci știam întrebările puse de mezinul familiei, toată povestea ieșirii din Egipt, ba chiar și poezia cu iedul. Cam acesta a fost background-ul nostru când, să fi avut eu 13 ani și fratele meu 15, într-o seară, înainte de Pesah, tatăl meu ne-a spus că suntem invitați de o cunoștință de-a lui, domnul Hugo Sternberg, la masa de Seder. Ne-a atras atenția că dânsul este evreu religios, deci Sederul se va desfășura conform prescripțiilor. Am fost bucuroși, deoarece era pentru prima oară când participam la așa ceva. Read more…

Douăsprezece scaune… în variantă personală

Generației mele și poate și celei de după mine, care și-au petrecut o mare parte a vieții în regimul comunist, acest titlu îi este cunoscut. Romanul, căci este titlul unui roman, scris de doi scriitori ruși din Odessa, Ilf și Petrov (Evgheni Petrovici Kataev și Ilia Ilf), a apărut în 1928 și este o satiră la adresa vieții sovietice din acea perioadă, respectiv a NEP-ului – Noua Politică Economică. NEP a fost introdusă la câțiva ani după revoluția din 1917, când liderii sovietici de atunci și-au dat seama că populația moare de foame, că lipseau cele mai elementare bunuri și că nemulțumirea creștea. Atunci s-a luat măsura de a permite micilor meseriași, artizani, micilor întreprinzători să-și deschidă afaceri. Drept care multă lume a încercat să se îmbogățească și au apărut tot felul de escroci. Este perioada în care se petrece acțiunea cărții. Cele 12 scaune. făcuseră parte din mobila unei sufragerii, confiscate de comuniști. Fosta proprietăreasă, pe patul de moarte, mărturisește preotului și fiului său vitreg că într-unul din ele ascunsese niște bijuterii, dar nu știa în care. Oricum, scaunele nu-i mai aparțineau. Romanul descrie avatarurile eroului, care se asociază cu Ostap Bender, devenit tipul escrocului din perioada NEP-ului. Până la urmă scaunul în cauză este găsit – era tocmai cel de-al 12-lea, dar fără bijuterii, care fuseseră descoperite anterior și predate statului, care a construit din banii proveniți prin valorificarea lor un cartier de locuințe. De ce am relatat la început această poveste? Deoarece, la un moment dat, am trecut și eu printr-un episod aproximativ asemănător și nu puteam să nu fac comparația. Read more…

În perspectivă apropiată – un guvern de uniune națională în Israel

Potrivit Canalului 12 al televiziunii israeliene, Benjamin Netanyahu-Likud (centru-dreapta) și generalul Benny Ganz-Alb-albaștri (centru-stânga) ar fi căzut la o înțelegere pentru a forma un guvern de uniune națională. Amândoi liderii au declarat că dramaticele condiții din Israel determinate de pandemia de coronavirus impun o astfel de măsură, Israelul având nevoie de un guvern stabil. A spune că este vorba de un guvern de uniune națională este prea mult deoarece în afara partidului lui Ganz – Partidul Rezilienței Israel – celelalte componente ale formațiunii alb-albaștrilor – Yesh Atid, al lui Yair Lapid, și Telem, al lui Moshe Yaalon – au refuzat această înțelegere și au cerut oficial ieșirea din coaliția alb-albaștrilor. Practic, gestul lui Ganz a dus la destrămarea acestei formațiuni și va lipsi Israelul de posibilitatea schimbării puterii. Potrivit înțelegerii dintre cei doi lideri, Netanyahu va deține 18 luni funcția de prim-ministru, iar Benny Ganz funcţia de ministru de externe, preluând funcția de premier în septembrie 2021. Read more…

Va reuși Benny Ganz să formeze un guvern sprijinit de partidele arabe?

Nici după cel de-al treilea tur de scrutin al alegerilor legislative israeliene situația politică din țară nu s-a clarificat. Este drept că Likudul lui Benjamin Netanyahu a obținut cele mai multe locuri, așa cum am scris în articolul precedent totuşi împreună cu aliații lui – partidele ultrareligioase – a adunat doar 58 de mandate, insuficiente pentru a forma guvernul. La rândul lor Alb-Albaștrii, formațiunea eterogenă a lui Benny Ganz, împreună cu stânga israeliană au obținut chiar mai puține mandate. Dar, lovitură de teatru: invitat de președintele Reuven Rivlin să propună un candidat cu șanse pentru a forma un guvern, Ganz a adunat 61 de susținători. El a avut atât voturile celor patru partide arabe de pe Lista comună (15 mandate), cât și ale lui Avigdor Lieberman –Yisrael Beitenu (7 mandate). De remarcat, făcând un simplu calcul matematic, că au fost deputați Alb-Albaștri care nu l-au votat pe Ganz, nemulțumiți de sprijinul Listei arabe. În aceste condiții, președintele Rivlin l-a desemnat pe Benny Ganz, cerându-i ca într-o lună de zile să încerce să formeze un guvern, votat de majoritatea deputaților din Knesset (61).Read more…

De ce a câștigat Benjamin Netanyahu alegerile din Israel?

Când scriu acest articol, chiar atunci când va apărea, rezultatele oficiale ale alegerilor din Israel încă nu vor fi cunoscute, se pare că ele vor fi date publicității în 9 martie. Dar potrivit numărării a 99 la sută din voturi, blocul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu (Likud, Shas, Iudaismul Unit al Torei și Yamina) a câștigat 58 de mandate, cu trei mai puține ca majoritatea plus unu necesare pentru votarea unui guvern format de premier. Chiar dacă îi lipsesc cele trei locuri în Knesset, pe care speră să-l obțină atrăgând deputați din tabăra opoziției, Netanyahu a declarat că va începe negocierile pentru formarea unui guvern ”naționalist” și a inițiat dialoguri cu partidele religioase. Totuși, demersurile pentru un cabinet de dreapta nu sunt o certitudine, principalul obstacol constituind acuzațiile de corupție aduse lui Netanyahu, procesul urmând să înceapă în 17 martie. Este posibil ca președintele Reuven Rivlin, care ar dori să se formeze în sfârșit un guvern pentru a pune capăt ciclurilor electorale care durează de aproape un an, să nu-i încredințeze lui Netanyahu formarea cabinetului, tocmai din cauza situației lui juridice. Există speculații că el ar putea prelungi perioada de așteptare până în 17 martie și ar fi de-a dreptul ridicol să numească atunci un premier care stă pe banca acuzării. Se așteaptă și intervenția Curții Supreme, care trebuie să se pronunțe dacă cineva acuzat de corupție poate deveni premier. Curtea a mai fost întrebată, dar a amânat decizia, afirmând că nu era cazul înaintea celui de-al treilea tur de scrutin. În sfârșit, este vorba și de cele trei mandate lipsă, care dacă nu vor fi obținute și Netanyahu nu găsește vreun subterfugiu legal și nicio persoană – lider de partid sau membru al Knessetului nu va puta forma un guvern, să se treacă la un al patrulea tur de scrutin.Read more…

Se îndreaptă oare Israelul către un al patrulea tur de scrutin?

Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de un nou tur de scrutin din Israel, cel de-al treilea într-un an, potrivit unor sondaje, perspectivele ca o tabără să obțină o majoritate este atât de mică încât în opinia publică israeliană se vorbește deja despre… organizarea pentru a patra oară a alegerilor legislative. Ultimul sondaj de opinie, efectuat la cererea Canalului 12 de televiziune, ale căror rezultate au fost publicate în ziarul ”The Times of Israel” arată că alianța Albastru-Alb de centru conduce cu un mic procent față de formațiunea Likud. Prima ar obține 35 de locuri în Knesset, cea de a doua 33. Luate ca atare, sunt cifre insuficiente pentru a forma un guvern, respectiv pentru un vot majoritar în Parlament, de aceea trebuie văzut în ce măsură există șansele ca mai multe partide să formeze un guvern de coaliție, adunând împreună 61 de mandate, ceea ce ar reprezenta jumătate plus unu al voturilor deputaților din Knessetul cu 120 de mandate. Trecând însă în revistă celelalte partide care ar forma cele două coaliții, se observă că nici cu ajutorul lor nu s-ar forma majoritatea dorită.Read more…

Brexit – a doua etapă. Un salt în necunoscut

În noaptea de 30 ianuarie a.c., după o așteptare de trei ani și jumătate care a pus la încercare răbdarea britanicilor și a Uniunii Europene, divorțul s-a pronunțat. Mariajul de 47 de ani a luat sfârșit. Dar ca la orice proces de divorț, urmează cel mai dificil capitol al despărțirii – împărțirea bunurilor, ce primește fiecare, ce pierde și ce câștigă. Și cu toate că în cei trei ani și jumătate părțile s-au confruntat, au negociat, au făcut și compromisuri, cele 11 luni cât a primit de-acum înainte Marea Britanie pentru a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană se vor dovedi cele mai dificile, cu toate că atât Londra cât și Bruxelles vorbeau de o despărțire amiabilă. Nu este cazul și nici nu poate fi. Așa cum afirma un comentator, există incertitudini și atunci când o țară aderă la Uniuea Europeană, dar cel puțin se cunosc regulile care se vor aplica și vor trebui respectate. Ieșirea este însă un adevărat black box, sau un salt în necunoscut. Atât Marea Britanie cât și UE vor să obțină cele mai bune condiții, cu cele mai puține concesii.Read more…

Redescoperirea lui Stefan Zweig

Pe Stefan Zweig l-am descoperit în copilărie. ”Lumea de ieri”, autobiografia lui, scrisă când se afla în exil, a fost și pot să spun că este una din cărțile mele de căpătâi. Se afla în biblioteca părinților mei și am citit-o mai întâi pe la 12 ani. M-a prins de la început, deși nu este o scriere pentru un copil. Apoi am recitit-o de multe ori și la diferite vârste și de fiecare dată cu alți ochi. Adult fiind, mi-am creionat niște caracteristici care au justificat dragostea mea constantă față de scriitor și carte – profundul lui umanism și europenism, ideile lui de ”globalizare avant la lettre”, pacifismul alături de incompatibilitatea față de război, aici fiind vorba de Primul Război Mondial, respingerea naționalismelor și a falsului patriotism. Apoi, descrierea vieții culturale și literare a epocii în care și-a trăit tinerețea, Viena – o adevărată capitală culturală europeană, multietnică, unde evreii se simțeau bine și au fost creatorii și susținăturii culturii austriece de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, portretele unor personalități, cel remarcabil al lui Theodor Herzl, pe care Zweig l-a admirat, dar nu a fost de acord cu soluția sionistă, de stat al evreilor… De aceea, m-am bucurat când am aflat că anul trecut a apărut o carte despre ultimii ani ai vieții lui, un fel de continuare a ”Lumii de ieri”. Întitulată ”Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii”. Cartea a fost scrisă de George Prochnik, scriitor american de origine austriacă, bunicii și tatăl lui refugiindu-se de asemenea din Viena în Statele Unite. George Prochnik s-a născut în America, dar din povestirile părinților și bunicilor a avut multe informații despre viața vieneză dinainte de Anschluss și știa și despre existența lui Stefan Zweig.Read more…

Escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu – un eșec al politicii izolaționiste a președintelui Trump

Printre multele cauze care au dus la paroxismul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu într-o așa măsură încât analiști pesimiști (sau poate realiști) vorbesc despre iminența unui război SUA-Iran, un loc prioritar îl ocupă continuarea politicii izolaționiste, de astă dată a președintelui Donald Trump, începută de predecesorul său, Barak Obama. La aceasta se mai adaugă caracterul imprevizibil al președintelui american, de a lua măsuri ale căror consecințe depășesc mediul american și afectează practic întreaga lume. Este cazul să enumerăm foarte pe scurt evenimentele care au premers măsura drastică luată de Administrația americană de a asasina un general iranian și anume un șir de provocări ale Teheranului. Ele au fost determinate de convingerea lumii musulmane că SUA nu mai reprezintă puterea mondială din trecut. O serie de state din regiune, inclusiv Iranul, au considerat ca semne de slăbiciune atât dorința de împăcare a lui Obama cu ele, cât și declarațiile hotărâte ale lui Trump, potrivit cărora americanii nu au ce căuta în Orientul Mijlociu. S-a ajuns până acolo încât de curând, după atacarea Ambasadei americane, ayatollahul Khameney să spună râzând că Trump nu va avea curaj să reacționeze. În ultimii trei ani, de la retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, au avut loc o serie de provocări la adresa SUA și aliaților lor, înfăptuite sau organizate de Teheran.Read more…

Piftia – un deliciu al meselor de Crăciun și de Anul Nou

”Talentele” mele de bucătăreasă s-au afirmat oarecum târziu – la vreo doi ani după ce m-am căsătorit (deci la 26 de ani). Când soțul meu m-a cerut, l-am informat imediat că nu știu să gătesc decât cafea, omletă și papricaș de vițel, acest ultim fel l-am învățat de la bunica mea. La declarația mea, soțul meu a spus cu mândrie:”eu nu mă însor cu o bucătăreasă”. S-a stabilit că vom angaja o femeie permanentă și gospodăria va fi supravegheată de soacra mea. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. În trei luni am dat faliment. Din salariul meu de începătoare – lucram doar de doi ani – dădeam o mare parte pe lecții de engleză și franceză și o parte mamei, pe care am adus-o la București, spunând că noi, fratele meu și cu mine, o vom întreține. Până a primit buletinul de București – și aceasta a durat vreo trei ani – nu a putut să se angajeze. Așa că din salariul soțului meu trebuia să acoperim toate cheltuielile casei, femeia și soacra mea, care nici ea nu avea niciun venit. La un moment dat ea s-a plictisit de grijile gospodăriei și ne-a spus: ”mergeți la cantină, iar duminică la mama ta”. Ne-am conformat, în fond eram obișnuiți cu cantina, eu găsisem una foarte bună, a soțului meu era mai proastă, iar duminicile luam tramvaiul și mergeam la mama. Dar de la o vreme, mai ales iarna, nu ne-a mai venit să plecăm de acasă și atunci m-am apucat de gătit…Read more…

Și totuși, Brexitul va avea loc

Victoria de-a dreptul copleșitoare a lui Boris Johnson și a Partidului Conservator la alegerile legislative anticipate din Marea Britanie netezește calea către ”divorțul” Londrei de Uniunea Europeană, la 31 ianuarie 2020. Astfel, vechiul-noul premier poate să afirme că și-a îndeplinit promisiunea făcută alegătorilor de a părăsi UE. Scrutinul din Marea Britanie se poate considera, de fapt, ca un al doilea referendum al Brexitului și se pare că cetățenii britanci nu și-au schimbat părerea și au confirmat rezultatul din 2016, apreciat de mulți analiști drept o greșeală. Nu a fost așa, dar trebuie spus că victoria conservatorilor se poate explica și prin plictiseala alegătorilor care au asistat la luni de zile de conflicte în Camera Comunelor unde acordul încheiat cu UE, fie cel al Theresei May, fie al lui Johnson (cu puține modificări față de prima variantă) nu a reușit să fie votat. Johnson și-a jucat bine cărțile. Cunoscând rezultatele unor măsurători, și-a dat seama că partidul său stă mai bine ca popularitate decât Partidul Laburist și pur și simplu a forțat organizarea unor alegeri anticipate. Este greu de explicat de ce a acceptat Jeremy Corbyn, liderul laburiștilor, propunerea lui Johnson, mai ales că, cu doar câteva zile înainte de a se lua decizia, a spus că se va opune scrutinului.Read more…

Avem nevoie în continuare de NATO

Cea de a 70 a aniversare a Alianței Nord-Atlantice a fost sărbătorită la Londra, în prezența liderilor celor 29 de state membre, într-o atmosferă dacă nu chiar de conflicte, dar de neînțelegeri, critici și ironii reciproce, departe de solemnitatea unei astfel de zi de festive. Totuși, răul cel mare nu s-a produs și chiar și președintele Trump, un critic vehement al NATO, a recunoscut necesitatea menținerii Alianței și importanța ei în lumea de astăzi care se confruntă cu provocări inimaginabile în secolul trecut. Printre momentele cele mai neplăcute ale celor două zile a fost disputa dintre Donald Trump și președintele Franței, Emmanuel Macron, care a susținut în continuare că din cauza politicii haotice duse de președintele american care nu ține cont de aliați, ”NATO este într-o moarte clinică”, expresie respinsă de către Trump, atât ca formă, cât și în conținut. Expresia nu a fost nici pe placul celorlalți lideri ai Alianței, în primul rând al secretarului general Jens Stoltenberg, astfel că Macron s-a trezit oarecum izolat în părerile lui. Membrilor NATO nu le-a plăcut nici modul în care președintele Franței a abordat relația cu Rusia care, într-un fel, voia ”iertarea păcatelor” Moscovei. Toți liderii sunt conștienți de necesitatea menținerii unui dialog cu Moscova, dar cu multă precauție, problema figurând și în declarația comună de la finalul întâlnirii. De fapt, cu cât ești mai departe de granițele Rusiei, cu atât devii mai împăciuitorist, în schimb dacă ai granițe comune, cum sunt Polonia sau statele baltice, sesizezi potențialul pericol și dorești garanții mai solide. (Și când te gândești că în anii 1990 Rusia ar fi dorit să facă parte din NATO). Read more…

Răsfoind o agendă telefonică de-acum 20 de ani

Un cititor al revistei Baabel a menționat ironic numărul mare al amintirilor, rememorărilor pe care le publicăm. Nu înțeleg ce rău este să alegi un astfel de subiect, fiecăruia dintre noi ne place să evocăm niște clipe frumoase sau mai puțin frumoase din viața noastră și să le împărtășim cititorilor în ideea că le va plăcea sau îi va interesa. Sigur, se întâmplă și contrariul, deși rareori, așa cum s-a văzut din reacția cititorului menționat.Și mie mi s-a întâmplat să mai aștern în Baabel câteva rânduri cu amintiri, nu prea des, fiindcă îmi place să trăiesc în prezent. Dar zilele trecute, când făceam ordine într-un dulap, ceea ce mi se întâmplă rar din lipsă de timp, am dat de un carnețel, o agendă telefonică veche de peste 20 de ani. Însemnările din ea – nu erau numai numere de telefon – mi-au făcut plăcere, amintindu-mi de o epocă frumoasă, interesantă și plină de entuziasm din viața mea.Read more…

Israelul – în prag de război

Peste 200 de rachete au fost trase din fâșia Gaza către teritoriul israelian – spre zone locuite exclusiv de civili – de către organizațiile teroriste palestiniene. Ele au fost îndreptate spre localitățile din sudul Israelului, dar și spre Tel Aviv. Această ploaie de rachete a reprezentat răspunsul palestinian după ce forțele armate israeliene au reușit să-l anihileze pe Bahaa Abu al Ata, liderul organizației jihadiste palestiniene din fâșia Gaza. A fost o operație ”chirurgicală” cum sunt numite măsurile de anihilare a unor persoane implicate în atacuri teroriste. Bahaa Abu al Ata a fost unul dintre cei mai periculoși lideri, răspunzător cu organizarea numeroaselor atentate teroriste antiisraeliene și de pregătire a altora noi. El, împreună cu soția lui au murit într-un bombardament efectuat de aviația israeliană. În același timp, a fost organizat un atentat împotriva unui alt lider jihadist din Damasc, Akram al Ajouri. Acesta nu și-a pierdut viața, dar au fost ucise două persoane, unul fiind fiul teroristului. Acuzat, Israelul nu și-a asumat această acțiune.Read more…