Ce ne facem cu bătrânii?

Deși a curs multă cerneală în jurul acestui subiect, îmi este imposibil să-l trec cu vederea deoarece, din păcate, mă aflu și eu în această categorie. Nu vă spun câți ani am, vă va informa în curând Facebook, oricum am dreptul să mă pronunț, ținând cont de vârstă și, mă rog, și de alte considerente. Fac parte dintre foarte, foarte puținele persoane care nu-și simt bătrânețea. Sunt destul de sănătoasă și fizic și la cap (deocamdată), sunt foarte activă și nu am nici dificultăți materiale. Deși teoretic sunt singură, deoarece sunt văduvă fără copii, totuși sunt înconjurată de familie, prieteni și de o structură care îi sprijină pe cei vârstnici – asistența oferită de comunitatea evreiască. Din fonduri proprii și cele primite de la Claims Conference, vârstnicii, respectiv o anume categorie, cei considerați supraviețuitori ai Holocaustului, primesc ajutor dacă doresc să rămână în casele lor și nu vor să se mute la cămin, unde se oferă condiții destul de bune. Nu spun că acolo totul e perfect, că rezidenții de la cămin sunt pe deplin mulțumiți, întotdeauna există loc de mai bine, dar cei care aleg varianta căminului stau în condiții civilizate, se bucură de asistență medicală și ceea ce mi s-a părut important – există preocupare nu numai pentru partea fizică a vârstnicilor, ci și pentru cea spirituală. Ani de zile, un grup de voluntari, actori, sub conducerea regizorului David Schwartz, a realizat numeroase programe care au menținut dragostea de viață, curiozitatea față de nou și chiar ambițiile rezidenților. Să precizăm că locul la cămin nu este gratuit, cei care se internează cedează o mare parte a pensiei, uneori diferența este plătită de rude, dar nimeni nu rămâne pe afară, chiar dacă pensia nu acoperă cheltuielile de întreținere. Sigur, nu este ca un cămin de lux din străinătate care costă mii de euro, dar este un loc decent.Read more…

Crima organizată evreiască din SUA împotriva naziștilor

În Statele Unite ale Americii, în perioada interbelică și stimulat de anii de criză economică, cu multă sărăcie și tragedii, antisemitismul a crescut vertiginos și în întreaga țară au luat naștere peste 100 de organizații antisemite, sprijinite de populația de origine germană, destul de numeroasă. Ele purtau nume ca Prieteni ai Noii Germanii (Nazi Bund), Cămășile Argintii, Apărătorii Credinței Creștine, Frontul Creștin sau Cavalerii Cameliei Albe. Protejate de Primul Amendament al Constituției americane, organizau adunări publice, mărșăluiau pe străzi cu uniforme naziste și sub stindarde naziste, publicau reviste în care își manifestau deschis ura față de evrei. Evreii americani erau intimidați, cuprinși de frică. Această stare de lucruri este descrisă de Philip Roth în romanul The Plot against America, din 2004. Reacția organizațiilor evreiești s-a dovedit timidă, deoarece se temeau că un răspuns mai viguros va intensifica antisemitismul. Surprinzător, a existat totuși un astfel de răspuns viguros și foarte eficient din partea unui segment al populației evreiești care s-a dovedit curajos, fără teamă de consecințe și a cărui brutalitate (binevenită, am putea spune) i-a speriat pe naziștii americani, și anume crima organizată evreiască.Read more…

Evgheni Prigojin n-a dansat decât o vară

O precizare. În titlu m-am referit la ultimele două zile ale comandantului și proprietarului grupării Wagner, deoarece începând din 2014, aceasta a fost prezentă cu destul de mult succes pe diferite fronturi ale lumii. Este o organizație de mercenari care include foarte mulți veterani cu experiența războaielor, care știu să lupte, iar succesele armatei ruse pe frontul ucrainean se datorează în bună parte forțelor Wagner. Fiind vorba de mercenari, sunt aruncați fără milă în cele mai periculoase situații și numărul victimelor nu contează, sau contează prea puțin. Cunoscând toate acestea, sfârșitul brusc al acțiunii lor de săptămâna trecută, rebeliunea armată și încercarea de a lovi în conducerea militară rusă, este la prima vedere inexplicabil, deoarece nu cunoaștem elementele determinante care au dus la acest deznodământ. Motivele aparente ale rebeliunii se cunosc: proasta relație a lui Prigojin cu ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful statului major al armatei. Prigojin i-a acuzat pe aceștia că nu au sprijinit cu armament membrii Wagner, ba că i-ar fi atacat și ar fi vrut desființarea lor, că au făcut multe greșeli în conducerea războiului.Read more…

Visul american al lui Andy Markovits

Una din cele mai recente apariții la Editura Hasefer este volumul intitulat Casa din pașapor (The Passport as Home) al lui Andy Markovits, profesor universitar american originar din Timișoara. Andy Markovitz a moștenit visul american de la tatăl său, Lajos. La faimosul meci de fotbal Germania-Ungaria din cadrul Campionatelor Europene din 1954, acesta i-a spus fiului său: ”Pe noi nu ne interesează cine a câștigat, pe noi ne interesează că s-a jucat la 4 iulie, ziua declarării independenței Americii”. Era o subtilă explicație a antipatiei, justificate de altfel de istorie, față de cele două țări care i-au prigonit pe evrei, trimițându-i în lagărele morții. Fiind timișoreni, membrii familiei Markovits au scăpat de Holocaust și subiectul nu a fost abordat foarte frecvent nici în familie, nici în cercul de prieteni, dar el nu putea fi evitat, deoarece chiar sora tatălui, mătușa Manci, care trăise la Oradea, a fost deportată și a avut norocul să supraviețuiască. Abia mai târziu, în adolescență, la Viena și în America, Andy a aflat despre ce a însemnat Holocaustul și despre consecințele pe termen lung ale acestuia pentru supraviețuitori, despre sentimentul de vinovăție pe care l-au avut mulți dintre ei, inclusiv tatăl lui, că au scăpat cu viață. Visul american al tatălui lui Andy își are și el originea în Holocaust, în teama ca acesta să nu se mai repete în Europa. Andy și-a petrecut adolescența la Viena împreună cu tatăl său (mama murise la Timișoara). Nu a avut niciodată probleme de limbă, fiind de cultură germană și urmând școala germană, și-a însușit chiar accentul vienez. Dar garanția supraviețuirii evreilor, spunea Markovits Lajos, este America, țara democratică unde evreii sunt acceptați și pot să se integreze.Read more…

Bookfest – un regal al cărții

Nu știu în ce măsură sunt adevărate constatările actuale că cititul a devenit desuet și că, potrivit unor statistici, există persoane care citesc o carte pe an sau nu citesc deloc. Am mai scris pe undeva că din clipa în care am reușit să adun literele împreună și am văzut că ia naștere un cuvânt – să fi avut cinci ani și jumătate, poate șase, nu am mai lăsat cartea din mână. Încă nu eram la școală. (La grădiniță nu m-am dus pentru că era război.) Cred că am învățat să citesc de la fratele meu. Mi s-a părut o lume de vis, uneori ciudată, întâlneam cuvinte pe care nu le auzisem niciodată. Primele mele lecturi au fost în ungurește și abia mai târziu mi-am dat seama că nu știam cum se pronunță literele duble sz, zs, cs, așa că ele îmi sunau străin. Cititul a devenit pentru mine cea mai mare plăcere și așa a rămas până astăzi. Țin minte că pe la 14-15 ani, într-o societate s-a pus întrebarea ”Ce vă place mai mult să faceți?” Și fratele meu și cu mine am răspuns: ”Să citim.” Mie îmi place cartea sub orice formă. Nu mă deranjează să citesc pe calculator, pe telefon, am un e-reader și îmi descarc cărți în format electronic. Este foarte comod să plec în concediu cu mica mea cărticică electronică pe care o pot folosi și noaptea fără a deranja pe nimeni dacă nu sunt singură în cameră.Read more…

Eu şi Eurovisionul

În urmă cu 20-25 de ani abia așteptam să vină sezonul Eurovisionului. Mă uitam la toate emisiunile, la semifinale și la finale. Îmi aduc aminte că la început lucrurile erau mai simple, nu existau semifinale, cântecele și cântăreții țărilor respective intrau direct în finală. Urmăream și alegerea melodiei din țara noastră, participau compozitori și cântăreți cunoscuți, cu renume, cu experiență și rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Chiar dacă nu am luat locul întâi, ne-am situat de două ori pe locul trei și odată pe locul patru, rezultate excepționale, ținând cont că erau în jur de 30 de țări, iar melodiile acelor cântăreți români au fost și sunt cântate până astăzi, cel puțin la posturile noastre de radio. În ceea ce privește interpreții străini, mulți dintre ei s-au afirmat la această competiție devenind vedete. Cel mai bun exemplu este formația ABBA ale căror melodii răsună și astăzi, poate recompuse, modernizate, dar aceleiași. Încetul cu încetul însă lucrurile s-au schimbat și pe plan intern și pe cel internațional. Poate (nu poate, sigur!) am îmbătrânit, sunt mai exigentă, dar nici Eurovisionul nu mai este ce-a fost. Read more…

Va fi oare reales președintele Joe Biden?

În urmă cu câteva zile președintele Joe Biden a anunțat că va candida pentru un nou mandat, urmând exemplul oponentului său, Donald Trump care, la rândul său, își anunțase mai devreme intențiile. Speculațiile sunt că va fi din nou o competiție Biden-Trump, mai ales că deocamdată nu se conturează în nicio tabără un alt candidat credibil. Dar, afirmă analiștii, lucrurile se pot schimba, la alegerile prezidențiale americane s-a întâmplat să mai câștige un outsider care a apărut brusc ”din spuma mării”, expresie plastică, dragă unei prietene de-ale mele. Cum este privit Biden și ce șanse are? Președintele democrat a câștigat alegerile în condițiile unei scindări profunde a societății americane, a apariției unor fenomene care subminau însăși noțiunea de democrație, otrăvind o parte a opiniei publice. În acest context, cuvântul de ordine al lui Biden a fost restabilirea democrației afectate și încercarea de unificare a societății. ”Ne aflăm într-o bătălie pentru sufletul Americii” a spus el la lansarea candidaturii. Care este bilanțul celor patru ani ai mandatului Biden? El a reușit, mai ales în primii doi ani de mandat, când dispunea de majoritate atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat, să treacă prin vot programe pentru combaterea Covid19, un program de un trilion de dolari de construcții de șosele, drumuri, aeroporturi și alte elemente de infrastructură, investiții majore în combaterea schimbărilor climatice, reducerea prețurilor unor medicamente pentru pensionari, modernizarea industriei de semiconductori.Read more…

Autorul celor mai mari scurgeri de informații secrete – un rasist și un antisemit

De trei săptămâni, lumea este confruntată cu un nou scandal: documente top secret de la Pentagon, de la CIA și din alte surse au apărut pe site-uri publice. Ele se referă în primul rând la Războiul din Ucraina, (situația de pe front, livrările de arme, planurile de bătălie), demonstrând profunda implicare a Statelor Unite în această confruntare. Nu că teoretic nu am fi știut cu toții, dar una este să abordezi principial și alta să-ți dai seama măsura în care comunitatea de informații a SUA a reușit să pătrundă în structurile militare rusești, să strângă informații și să sprijine cu aceste date partea ucraineană în războiul dus împotriva Moscovei. Din documentele publicate pe social media a reieșit și faptul că Statele Unite își spionează până și aliații – în cazul de față Israelul și Coreea de Sud. De fapt, nu ar trebui să ne mire, au mai fost scandaluri și în această privință. (Cazul Angela Merkel). Adevărul este că ”prieten, prieten, dar brânza-i pe bani”, de ce să nu vedem și ce au de gând prietenii, just in case. Dezbaterile s-au amplificat, principala suspiciune privea veridicitatea lor, (unele s-au dovedit ”făcături”) deoarece dacă erau adevărate, urma obligatoriu o modificare atotcuprinzătoare a strategiei americane, a aliaților și a ucrainenilor, în primul rând în ceea ce privește ducerea războiului. Dar marele semn de întrebare a fost cine a avut acces la aceste documente secrete și cum au ajuns ele pe rețelele sociale, în ce măsură sunt implicați hackerii ruși și cui prodest? Serviciile de informații și de securitate ale Satelor Unite au
promis că vor descoperi rapid sursa, în fond nu sunt chiar atât de mulți care au acces la aceste informații ultrasecrete. Cine este Jack Teixeira?Read more…

Confruntare cu fantomele trecutului

Trecutul nu dispare, dimpotrivă, în funcție de epoca istorică, revine și de multe ori ne bântuie. Se compune din episoade mai bune și mai puțin bune, pe acestea din urmă vrem să le uităm, dar nu se poate. Ca să ne eliberăm trebuie să ne confruntăm cu ele și apoi să vedem ce rămâne. Numai că unii nu vor să aleagă alternativa menționată și le consideră în mod nediscriminatoriu pe toate – bune, exemplare, fără să acorde atenție derapajelor. După 1989 fenomenul a luat amploare. În goana de a șterge cu buretele perioada nefastă a comunismului, au fost scoase în față personalități politice, din viața artistică, științifică, scriitori, filosofi, economiști, oameni de știință cu trecut îndoielnic din punctul de vedere al democrației la care aspirăm. Este adevărat, în domeniul lor au obținut rezultate remarcabile, dar în complexitatea vieții lor s-au strecurat și umbre, de multe ori cu consecințe nefaste. Pentru a nu le pierde, aceste personalități trebuie reconsiderate, aduse la cunoștința opiniei publice împreună cu momentele negative din viața lor. Astfel s-a întâmplat ca lideri politici importanți (chiar prim-miniștri) să elogieze legionari care între timp deveniseră luptători anticomuniști, ceea ce nu-i scutește, sau nu ar trebui să-i scutească de consecințele păcatelor tinereții. Institutul ”Elie Wiesel” se confruntă adesea cu astfel de situații și apelând la legislație – există una foarte bună, dar se aplică rar – a cerut, cu mai mult sau mai puțin succes, renunțarea la inițiativele de preamărire a acestor personaje, la ridicarea unor monumente, sau la botezarea unor școli, biblioteci, străzi cu numele lor. Cel mai dificil demers s-a dovedit prezentarea imaginii reale a unor talente foarte apreciate în cultura română din interbelic.Read more…

Victimele colaterale ale războiului din Ucraina

Suntem în al doilea an al sângerosului război din Ucraina, cu mii de victime, civile de partea Ucrainei, militari din partea ambelor părți. Ca și alții, admir curajul poporului ucrainean, abnegația lui de a nu părăsi câmpul de luptă chiar când poate știința militară ar recomanda o altă strategie, capacitatea președintelui Zelensky de a insufla curaj poporului și de a-i cere sacrificii pentru cauza țării. Într-un cuvânt, am susținut și susțin cauza lor, este o țară agresată fără motiv, deoarece argumentele Rusiei sunt puerile și sper că se va ajunge la un moment dat la o pace rațională. Subliniez cuvântul rațional, deoarece chiar dacă îți propui obiective maximaliste, trebuie să fii realist și să-ți dai seama ce se poate și ce nu. Concret, cel puțin după opinia mea, eliberarea întregului teritoriu ucrainean, inclusiv Crimeea, este o himeră. Niciodată Rusia nu va fi de acord, iar eu nu cred că la ora actuală Ucraina are capacitatea de a o cuceri militar, sau dacă da, cu niște sacrificii imense, cu numeroase victime colaterale. Teoretic, Crimeea ar putea fi recăpătată printr-un tratat de pace în condițiile spulberării armatei ruse și ale existenței unor imense presiuni internaționale, ceea ce în prezent nu este cazul, deoarece, din păcate, nu întreaga lume consideră războiul din Ucraina un casus belli global, ci o problemă între Europa, SUA și Rusia, iar Moscova mai are dacă nu chiar prieteni, susținători din varii interese. În continuare, Ucraina ar trebui să mențină marea simpatie de care s-a bucurat de la începutul războiului și să nu se afle în situații care i-ar înstrăina prietenii.Read more…

Viktor Orbán va muta Ambasada Ungariei la Ierusalim

Săptămâna trecută, potrivit unor informații neoficiale, premierul Ungariei Viktor Orbán ar fi convenit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu să mute luna viitoare Ambasada Ungariei de la Tel Aviv la Ierusalim. Oficialități de la ministerul israelian de Externe au declarat cotidianului Zman Yisrael, varianta ebraică a ziarului Times of Israel, că decizia a fost luată după tratative diplomatice intense dintre Eli Cohen, ministrul israelian de externe, și omologul său maghiar Péter Szijjártó. Intențiile Budapestei nu ar trebui să ne surprindă, deoarece încă în urmă cu doi ani a fost deschisă la Ierusalim o reprezentanță comercială a Ungariei și în cuvântările ținute la inaugurare se vorbea despre eventualitatea mutării ambasadei, fără să se fixeze vreun termen. După ce Donald Trump, în calitatea lui de președinte al SUA, a luat măsura mutării Ambasadei SUA, s-a crezut că exemplul va fi urmat și de alte state, dar rezultatele au fost mult sub așteptări, abia câteva țări, cu un rol nesemnificativ în ceea ce privește relațiile bilaterale, au decis să facă acest pas. Au existat promisiuni, dar alegerile din statele în cauză care au adus la conducere partide și personalități cu alte orientări au determinat abandonarea ideii. Mutarea unor ambasade la Ierusalim este o problemă deosebit de sensibilă, deoarece ar contraveni unor înțelegeri sau acorduri internaționale legate de procesul de pace din Orientul Mijlociu,…Read more…

Demonstrațiile masive din Israel – cine are dreptate?

Rareori mi s-a întâmplat în activitatea mea jurnalistică să-mi fie frică de un subiect și să nu-l abordez. Acum sunt în această situație. Zecile sau chiar sutele de mii de cetățeni din Israel care de două luni demonstrează în fiecare weekend împotriva proiectului de lege vizând reforma justiției ar trebui să ne dea de gândit. Toți cei care nu trăim în Israel (și nu știm ebraica), dar ne informăm din presa israeliană de limba engleză, ne-am dat seama aproximativ despre ce este vorba. Reducerea puterii Tribunalului Suprem care nu va mai avea dreptul de a invalida legi votate de parlament, judecătorii aleși de către Knesset, legile votate de Knesset să fie prioritare, sunt cele mai importante direcții ale reformei din justiție și despre consecințele antidemocratice ale acestor modificări vorbesc toți cei care i se opun, oameni politici din opoziție, intelectuali, oameni de afaceri care vor să se retragă din Israel, evreii din Diaspora și o parte a opiniei publice internaționale. Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, venit în Israel, a și sugerat că Statele Unite își vor continua colaborarea cu Israelul numai dacă se va păstra democrația care ar fi afectată de modificarea legislației. În schimb, premierul Netanyahu declară că prin noua legislație justiția israeliană se va moderniza și se va apropia de sistemele juridice din Australia, Canada sau Noua Zeelandă.Read more…

Ben Ferencz, un copil evreu sărman din Maramureș, a primit cea mai înaltă distincție a Congresului Statelor Unite

Cred că foarte puțină lume a auzit de Ben, de fapt Benjamin B. Ferencz, după nume de proveniență est-central europeană. Așa și este, s-a născut în 1920 la Șomcuta Mare, Maramureș, fiul unei familii de evrei care a emigrat în Statele Unite când Ben avea 10 luni. A absolvit City College din New York și a obținut o bursă la Harvard, unde a terminat Facultatea de Drept. De menționat că City College a fost, nu știu dacă este și acum, un fel de ”universitate a săracilor”. Creat în 1847, a fost prima universitate fără taxe, destinată copiilor de emigranți și celor din familii fără venituri, admiși pe baza rezultatelor la învățătură. Aceasta nu însemna că nivelul predării ar fi fost inferior altor universități americane, ceea ce se vede și din performanțele absolvenților – 10 laureați ai premiului Nobel, un deținător al medaliei Fields (matematică), un câștigător al premiului Turing (computere), trei câștigători ai premiului Pulitzer și trei deținători de burse Rhodes. După absolvire, în 1944, Ben s-a înrolat în armata americană și-a încheiat cariera militară ca sergent. La scurt timp după aceea, deși nu avea experiență juridică, a fost invitat să facă parte ca procuror din echipa de juriști americani care a participat la Procesul de la Nürnberg, unde a primit gradul de colonel.Read more…

Rusia a pierdut războiul economic cu Europa

Războiul din Ucraina devine din ce în ce mai complicat odată cu apropierea primei aniversări a izbucnirii lui. Armata ucraineană a obținut o serie de victorii, în primul rând morale, ținând cont de neașteptata rezistență a populației în pofida rezultatelor sângeroase ale bombardamentelor rusești, în pofida victimelor din rândul populației civile ca urmare a politicii de tabula rasa urmată de Rusia, de distrugere totală a infrastructurii Ucrainei, practic de a rade țara de pe suprafața pământului. Loviturile nimicitoare ale armatei ruse au îndârjit populația și pe liderii militari și politici, ultimul obiectiv pe care și l-a propus președintele Zelensky fiind recucerirea tuturor teritoriilor anexate de armata rusă ca o condiție a lansării unor negocieri de pace. Primul obiectiv în vizor ar fi Crimeea. Ideea este într-un fel susținută și de Statele Unite, dar partea americană vede lucrurile altfel decât cea ucraineană. Nu se vorbește de eliberarea propriu-zisă, ci de o permanentă amenințare a teritoriului, de paralizarea legăturilor dintre Crimeea și celelalte zone ocupate de ruși, deci de eliminarea posibilității unei ofensive din această direcție, sau a unui sprijin pentru armata rusă.Read more…

Paradisul pierdut al copilăriei mele

Zilele trecute m-a apucat entuziasmul începutului de an și am decis să fac ordine printre hârtiile vechi dintr-un dulăpior cu două rafturi. Mai erau acolo de-a valma două platouri de inox și trei de ceramică, foarte frumoase, pe care de data aceasta le-am folosit la masa de revelion, întrebându-mă oare de la cine le-am primit, apoi lumânări electrice, coroniță de Advent, o colecție de tăieturi din primele mele articole publicate în ziarul Flamura Roșie din Arad, scrise în vacanțele de la facultate, altele de după 1990 și sute de fotografii. Multe erau în plicuri, dar aveam și trei albume, dintre care unul gol care cred că așa va rămâne. Mi-a făcut plăcere să mă uit la poze, sunt foarte multe din concediile petrecute în țară și în străinătate, eram extrem de tânără și foarte slabă, unele cu colegi de facultate, dar printre ele am găsit și câteva din fragedă copilărie, făcute în curtea casei din Arad în care am trăit 17 ani. Casa avea o grădină imensă, chiar și pentru privirea mea de astăzi, nu numai cea de la patru ani, când am văzut-o prima dată. A fost paradisul copilăriei mele, grădina Edenului din care Adam și Eva (se potrivește cu numele noastre, al meu şi al fratelui meu, nu-i așa?) nu au fost expulzați. Au plecat singuri, au părăsit-o, mergând spre alte lumi. Read more…

Cadoul de Hanuka făcut israelienilor de către Benjamin Netanyahu: un guvern controversat

Dacă încercăm să comparăm viziunea din urmă cu peste 100 de ani a lui Theodor Herzl, părintele sionismului, despre viitorul stat evreu cu cea de astăzi, imaginea creată de el nu are aproape nimic comun cu sionismul actualului guvern israelian care urmează să fie votat de parlament. În ambele sale lucrări – Statul evreu și Țară veche-nouă – Herzl descria o țară laică, modernă, cu o serie de inovații, cu posibilitatea ridicării nivelului de cunoștințe practice al populației evreiești care urma să se stabilească în Israel. Herzl nu a respins rolul religiei, dar l-a plasat între granițe bine definite. El își imagina orașele mari din Israel ca un fel de Vienă, cu cafenele și restaurante, teatre și parcuri, unde oamenii să se adune și să discute, să dezbată idei, așa cum se întâmpla la Viena contemporană lui. (Herzl nu a prevăzut însă relațiile problematice dintre evrei și populația arabă, relații pe care el nu le vedea conflictuale.)Ceea ce ne oferă actualul guvern israelian, format după negocieri îndelungate de Benjamin Netanyahu – care și-a văzut împlinit visul de a reveni la putere, pentru care a făcut o serie de concesii, multe contravenind principiilor democrației israeliene – este  o coaliție de partide în care Likud, simbolul unei formațiuni de centru-dreapta, devine membrul cel mai de stânga al cabinetului, fiind flancat de partide ortodoxe, ultra ortodoxe și extremiste, chiar dacă au în titulatura lor sintagma ”sionist”. Read more…

Cum ne raportăm la viață și la moarte

La Târgul de carte Gaudeamus din acest an, Editura Hasefer, prezentă cu o bogată producție editorială, a lansat cartea Viața fără cei dragi. Mic Tratat de consolare, de Delphine Horvilleur. Ea este rabin al aripii liberale a iudaismului din Franța și se consideră ”rabin laic”, definiție dată la înmormântare, de sora unui membru al revistei Charlie Hebdo, asasinat de teroriști islamici. În concepția ei, cele două noțiuni nu sunt antagonice. La prima vedere, cartea care în franceză are un titlu mai dur, Vivre avec nos morts (Să trăim cu morții noștri), ne duce într-o lume tristă, fără întoarcere, plină de doliu și amărăciune. Dar după ce o citim, ne dăm seama că nu este adevărat. Deși subiectul este moartea, cartea este frumoasă și ne învață un lucru esențial: cum să facem față pierderii celor dragi. Delphine Horvilleur, prin funcția sa, consideră că aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndeplinească. Ea vorbește de strânsa legătură dintre viață și moarte pe care nu trebuie să le tratăm separat.  “Viața și moartea se țin de mână, este greșit să se vorbească despre două universuri fără legătură, așa cum se întâmplă adesea în gândirea occidentală”, a declarat ea la lansarea cărții. Horvilleur nu uită să sublinieze importanța vieții în doctrina iudaică și citează din Tora, din Deuteronom: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.” (Deut. 30: 19)Read more…

Victoria neașteptată a democraților în alegerile la jumătate de mandat din SUA

De obicei, alegerile americane la jumătatea mandatului președintelui confirmă o erodare a popularității acestuia, precum și a partidului său, făcând destul de dificil pentru el să îndeplinească unele proiecte politice sau economice în partea a doua a mandatului. În cei doi ani care rămân, președintele trebuie să facă concesii, uneori serioase, partidului în opoziție, pentru a ajunge la votarea proiectelor care de multe ori sunt respinse Și, evident, rezultatele ultimilor doi ani influențează șansele viitorului candidat la președinție, indiferent dacă este vorba de realegerea lui, sau despre un candidat nou. Cam acestea au fost previziunile sau așteptările legate de scrutinul desfășurat săptămâna trecută în SUA. De precizat că este vorba de o reînnoire a jumătate din componența celor două Camere – a Reprezentanților și a Senatului. În același timp, în diferite state au avut loc și alte alegeri – de guvernatori, de procurori generali, sondaje legate de diferite proiecte de lege ș.a.m.d. La prima vedere, pentru democrații care dețineau majoritatea în cele două Camere și președinția, șansele s-au arătat proaste. Read more…

Benjamin Netanyahu în drum spre un nou mandat

Alegerile legislative din Israel desfășurate pe 1 noiembrie au avut cel puțin un rezultat pozitiv: au pus capăt unei incertitudini de guvernare și au asigurat o majoritate, dacă nu confortabilă, cel puțin peste minimul necesar de 61 de deputați din cei 120 cât numără Knesset-ul. După numărarea a peste 85 la sută din voturi, Likud (32 de deputați), împreună cu aliații săi – partidele religioase Shas (11 locuri), Iudaismul Unit al Torei (8) și partidul de extremă-dreaptă Sionismul Religios (14), dispun de 65 de locuri. Chiar dacă două partide aflate în expectativă, Meretz-stânga și partidul arab Balad, ar depăși pragul de 3,25 la sută, Likud probabil ar pierde unul sau două locuri, dar majoritatea, de-acum mai fragilă, se va menține. Opoziția anti Netanyahu, fără cele două partide arabe care au intrat în Knesset – Lista Arabă Unită și Hadash-Taal – a obținut un total de 50 de locuri. Aceste rezultate deschid calea unui nou mandat al lui Benjamin Netanyahu, (cel de-al cincilea), după cele din 1996-1991 și 2009-2021, o revenire spectaculoasă la care o parte din clasa politică și opinia publică israeliană nu se aștepta. Aceștia nu au ținut cont de tenacitatea fostului premier care, în calitate de lider al opoziției, a făcut totul ca să submineze activitatea ”guvernului schimbării” Bennett-Lapid, precum și a fragilei majorități de care dispunea. Au fost folosite toate mijloacele legale, de la refuzul de a vota legi, chiar dacă ele fuseseră propuse de guvernul Netanyahu, până la a atrage prin promisiuni deputați din coaliție, inclusiv cei care făceau parte din cabinet. Tactica lui s-a dovedit rodnicăRead more…

Festivalul de Film Evreiesc de la București – ediție jubiliară

După întreruperea din perioada pandemiei, între 15-21 noiembrie la București se reia Festivalul de Film Evreiesc. Este de două ori ediție jubiliară: a 20-a ediție de când s-a inițiat evenimentul și cea de a cincea aniversare sub egida societății Semper Culturalia, al cărei președinte este regizorul Dan Schlanger.

Evreiesc. Este de două ori ediție jubiliară: a 20-a ediție de când s-a inițiat evenimentul și cea de a cincea aniversare sub egida societății Semper Culturalia, al cărei președinte este regizorul Dan Schlanger.

Paralel cu festivalul de film se vor desfășura și ”Zilele culturii sefarde”. De la preluarea organizării Festivalului, Dan Schlanger a introdus o serie de noutăți, a îmbogățit programul, incluzând dezbateri, conferințe și muzică. Dorința lui este o deschidere cât mai largă, deoarece – a declarat el – acest festival nu este numai al evreilor, ci al tuturor spectatorilor și cinefililor dornici să cunoască diferite culturi. În ceea ce privește conținutul, organizatorii s-au orientat mai ales spre filmele documentare,Read more…