În această iarnă – nicio șansă pentru o pace în Ucraina

Războiul din Ucraina durează de aproape nouă luni, iar perspectivele păcii nu se întrezăresc din nici o parte. Cu durere în suflet trebuie să spunem că este explicabil. Rușii în pierdere temporară de teren – și spun temporară, deoarece mobilizarea a 200.000 de militari, poate și mai mulți, precum și tactica de tabula rasa în ceea ce privește Ucraina, le-ar putea conferi avantaje, mai ales după pauza din iarnă. Părții ruse nu-i pasă de numărul crescând al propriilor militari morți. În consecință, Moscova va merge până în pânzele albe. Chiar în primele zile ale războiului am scris că lucrurile s-ar putea schimba numai dacă numărul morților ruși va fi atât de mare, încât populația se va revolta și va cere schimbarea lui Putin, sau oprirea războiului, sau amândouă. Se pare însă că deocamdată nu s-a atins acea limită după care populația să protesteze. De altfel, în condițiile actuale rușii sunt dezinformați, nu prea știu ce se întâmplă în Ucraina, cum se duce războiul, atrocitățile comise, o mare parte dintre ei mai crede că este vorba de o „operațiune specială” pentru salvarea conaționalilor lor. Analiștii politici care urmăresc desfășurarea evenimentelor apreciază că nici schimbarea lui Putin nu ar fi o soluție, deoarece el ar putea fi înlocuit de o persoană din cercul său apropiat care nu este în niciun caz democrat și ar putea fi mai naționalist decât Putin, ar putea deplânge mai tare pierderea ”măreției” Rusiei și ar striga mai tare ”răzbunare”. Mulți dintre analiști spun că rușii au pierdut războiul. Eu aș spune că nu l-au câștigat… deocamdată. Dar chiar dacă ar pierde, Rusia nu ar fi în situația Ucrainei, cu o țară devastată și teritorii pierdute. Nimeni nu a aspirat la atacarea integrității teritoriale a Rusiei. În condițiile actuale, este limpede că Ucraina nu poate intra în negocieri de pace.Read more…

”Oameni, eu v-am iubit, vegheați!” – mesajul Premiului Nobel pentru Pace 2022

Cuvintele pe care le-am citat în titlu aparțin lui Julius Fučik, ziarist și scriitor ceh și sunt ultimele scrise în 1943 în jurnalul lui din închisoare, ”Reportaj cu ștreangul de gât”. Membru marcant al Partidului Comunist Ceh, Fučik a fost un luptător în rezistența cehă împotriva ocupației naziste a țării sale. Arestat în 1942, a fost torturat, condamnat la moarte și executat în 1943 și, așa cum evocă titlul jurnalului său, mai mult decât o premoniție, a fost spânzurat. Avertismentul său, adresat umanității, se referă la abuzul de putere sub cea mai brutală formă aplicat de forțele  victorioase în timp de război, asupra populației civile, de fapt o nerespectare a drepturilor omului. Pe-atunci nu a existat această formulare, nu a existat nici noțiunea de genocid, dar în 1864 au fost încheiate Convențiile de la Geneva care consemnau  principii  referitoare la comportamentul pe timp de război față de militari, prizonieri de război dar și față de  civili. După cel de-al Doilea Război Mondial, acestea, completate cu alte prevederi, au fost legiferate. Fučik care trăia într-o țară ocupată, era conștient că armata nazistă  nu a ținut cont de prevederile Convențiilor de la Geneva, că a introdus un sistem de teroare în Europa ocupată. El presimțea că exista posibilitatea ca astfel de fenomene să se manifeste și în alte situații, cu alte forțe de ocupație, ceea ce de-altfel s-a și adeverit, vezi Ruanada sau Bosnia. De aceea ultimele lui cuvinte au fost un îndemn ca oamenii să fie atenți, să urmărească, să dezvăluie și să sancționeze astfel de abuzuri.Read more…

Evreii ruși – victime colaterale ale succeselor militare ucrainene

Instalându-se la putere în urmă cu 22 de ani, Vladimir Putin a instituit măsuri dure împotriva manifestărilor deschise de antisemitism, tolerate de aproape toți predecesorii săi. Dar acum, odată cu oprirea înaintării armatei ruse în Ucraina și a succeselor militare ucrainene, cele mai importante publicații din Rusia, precum și posturi de televiziune, au adoptat o retorică antievreiască, a constatat presa evreiască și israeliană care, pe baza unor articole apărute în Rusia și din discuțiile cu evrei ruși proeminenți a tras aceste concluzii. ”Această schimbare a retoricii antievreiești în presa rusă a început în urmă cu două luni”, a declarat Roman Bronfman, fost parlamentar israelian, autorul unei cărți despre situația evreilor din perioada post sovietică ”În clipa în care stabilitatea regimului a început să fie amenințată, a fost aleasă o țintă evreiască. Este o repetare a numeroaselor episoade din istoria rusă, inclusiv cel referitor la ultimele zile din viața lui Stalin”, a afirmat el într-un interviu acordat publicației Jewish Telegraphic Agency (JTA), făcând aluzie la procesul medicilor evrei care s-a desfășurat înaintea decesului lui Stalin.Read more…

Italia. Victoria extremei drepte

În decurs de două săptămâni, două partide de exremă-dreapta au ajuns pe prim planul politicii europene, provocând unde de șoc printre țările membre ale UE. În Suedia  ”Democrații Suediei” au devenit, în urma alegerilor,  cel de-al doilea partid ca popularitate. Chiar dacă  nu a intrat în guvernul de centru-dreapta, va sprijini cu cei 73 de deputați măsurile promovate de noul cabinet și cu certitudine va putea impune anumite poziții. Alegerile de duminică din Italia aduc la guvernare o coaliție compusă din  partide de centru-dreapta și extremă dreaptă. Unul dintre ele, ”Frații Italiei”, deși nu se consideră de extremă-dreaptă își are sorgintea în formațiunile postfascite din țară. Spre deosebire de Suedia, ”Frații Italiei” conduse de Giorgia Meloni  care a obținut, potrivit rezultatelor provizorii, 26 la sută vor intra în guvern împreună cu Liga lui Matteo Salvini, de asemenea considerată de extrema dreaptă și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi –deși aceste două paride au obținut voturi sub așteptări. Această coaliție va putea obține majoritatea și în Camera Deputaților și în Senat. Ținând cont de rezultate, pentru prima dată, prin persoana Giorgiei Meloni, Italia va avea un prim-ministru femeie. Stânga italiană  a obținut rezultate mai slabe fiind și fărămițată.

Victoria extremei drepte în două țări membre ale Uniunii Europene este fără doar și poate un semnal negativ pentru Europa, tocmai în momentele în care ar fi nevoie, mai mult ca niciodată, de unitate…
Read more…

Regina Elisabeta a II-a şi Mihail Gorbaciov

În ultimele săptămâni am pierdut, una după alta, două personalități care au influențat determinant mersul istoriei – Mihail Gorbaciov și regina Elisabeta a II-a. La prima vedere pare oarecum forțat să îi compari, dar dacă înlături suprafața, descoperi trăsături care permit o anumită apropiere. Intenția care i-a animat pe cei doi era o schimbare spre bine, atât pentru popoarele lor, cât și pentru lume și dorința lor a fost ca aceasta să se realizeze pașnic. Ceea ce îi deosebea era modul de lucru. Despre Mihail Gorbaciov se poate spune că a acționat deschis, și-a prezentat în mod public ideile, ideologia, programul. Regina Elisabeta a II-a a acționat cu discreție, prin persuasiune aproape invizibilă, funcția ei nepermițând vreo intervenție directă. Analizând rezultatele, constatăm că regina a avut mai mult succes, pe când cele ale lui Gorbaciov au fost plătite scump și în multe direcții el a eșuat. Așa cum au subliniat liderii politici britanici și din întreaga lume, istoricii și analiștii politici, cei 70 de ani ai domniei reginei Elisabeta a II-a au adus schimbări uriașe. Ele se referă la structura a ceea ce a fost Imperiul Britanic atunci când Elisabeta a urcat pe tron, la economie, la relațiile interumane, la însăși compoziția demografică a Marii Britanii care astăzi se caracterizează printr-o multiculturalitate sănătoasă, prin integrarea, chiar dacă nu în totalitate, a diferitelor etnii provenind din fostele componente ale Imperiului. Chiar dacă rolul ei a fost formal, acele puține drepturi pe care le avea nu au fost exercitate în defavoarea progresului Marii Britanii. Mihail Gorbaciov nu a avut acest noroc, deși…Read more…

Ce facem cu scriitorii ruşi?

Fiind în vacanță și având la capul patului vreo șapte cărți proaspăt cumpărate, deși mi-am jurat că nu voi mai face acest lucru din lipsă de spațiu, mi-am luat inima-n dinți și am încercat să le găsesc loc. Și dacă tot trebuia să le aranjez, mi-am zis să le pun cât de cât pe categorii, adică după scriitori și după… neam. Cele englezești împreună, la fel cele israeliene și nu numai Amos Oz care ocupă un spațiu separat, nordicii – recunosc, sunt polițiste, precum și cele zece volume de John Le Carré în engleză și în română și bineînțeles rușii, foarte mulți și nu mă refer la clasici, ci la cei contemporani. Aici vreau să dau răspunsul la întrebarea din titlu. Este simplu – le citim. Sunt dintre cei care de la bun început au condamnat intervenția rusă în Ucraina. Chiar dacă știu că ucrainenii nu sunt neprihăniți, agresiunea este agresiune și trebuie respectate și strădaniile ucrainenilor pentru democrație. Am fost de acord și cu sancțiunile economice impuse Rusiei, cu toate că îmi dădeam seama de la început – am și scris de altfel – că vor avea efect de bumerang și vom suferi și noi. Nu sunt însă de acord cu exagerarea sancțiunilor, excluderea totală, fără alegere, a unor personalități din viața publică, a unor reprezentanți ai culturii, sau chiar ai sportului rusesc.Read more…

Viktor Orbán și rasismul

De peste două săptămâni presa, organizații internaționale, lideri politici din numeroase țări au luat atitudine și au condamnat declarațiile premierului Ungariei, Viktor Orbán, de la școala de vară de la Tușnad, legate de respingerea de către vorbitor a ”amestecului de rase”. În acea cuvântare au mai fost lansate și alte idei care pot fi criticate și au și fost – cele legate de forurile europene și NATO, organizații din care face parte și Ungaria, incapacitatea acestora de a soluționa problemele acute ale lumii care au început cu pandemia și s-au terminat cu războiul Rusiei în Ucraina și sancțiunile economice care, după părerea premierului, afectează mai mult Occidentul decât pe ruși, ce ar trebui făcut ca să se termine războiul. Nu este o noutate că Orbán critică Bruxelles-ul, supărarea lui izvorăște din sancțiunile care le-au fost impuse din cauza nerespectării de către Ungaria a statului de drept, alegații cu care Orbán nu este de acord, însă el nu este de acord nici cu o serie de prevederi ale legislației europene pe care le-a acceptat atunci când a cerut aderarea la Uniunea Europeană. Ceea ce i se reproșează de fapt lui Orbán nu este în primul rând atitudinea lui critică, în fond fiecare membru al UE sau NATO are dreptul să-și exprime opinia, ci felul în care a acționat premierul ungar, contravenind poziției stabilite în comun de către statele membre, acțiuni care subminează unitatea europeană și transatlantică. Ar mai fi multe de spus despre declarațiile lui, care de altfel au fost adresate cetățenilor din Ungaria, chiar dacă au fost rostite la Tușnad, numai că ceea ce a dus la o condamnare cvasigenerală a discursului premierului a fost abordarea problemei rasiale.Read more…

Incredibil! Zece ani de Baabel!

Zece ani au trecut ca vântul și Baabel a crescut. La aceasta aș fi vrut să pot adăuga ”la fel ca noi”, dar noi nu am mai crescut ci… am îmbătrânit. Nu într-atât, totuși, să nu ne putem bucura de ziua aniversară a „copilului” nostru, al Andreei în primul rând și al meu, pe-alături. Ne-am gândit mult dacă îl vom putea face și până la urmă am decis că da. Ne-am întrebat și dacă vom avea cititori și colaboratori. Da, avem și constatăm cu bucurie că din an în an, în loc să ne rărim rândurile, ne îmbogățim, avem noi contribuitori valoroși. În mare, Baabel reflectă ideile noastre de la început – o publicație cu o tematică variată, nu o școală de gândire cu o anume ideologie. Desigur, sunt câteva principii de la sine înțelese pe care le respectăm și de la care nu facem rabat, Andrea le-a enumerat de câteva ori când unele articole le încălcau. Departe de noi dogmatismul, dar, în ciuda diversității, ne călăuzim după abordările de bun-simț fără de care un intelectual adevărat nu poate ieși pe piață. Că la tematica gândită de noi, soarta a făcut să se adauge și altele, o publicație ajunge să-și aibă propria viață, ea este vie și vrea să meargă și pe alte drumuri. Nu s-a dovedit o cale greșită, cititorii au agreat-o, chiar au cerut-o și mă gândesc aici de pildă la diferitele evocări personale ale unora dintre colaboratori, în fapt ale multora dintre ei. Mulți au calificat Baabel drept revistă evreiască. După părerea mea nu este, în niciun caz nu intenționat. Nu că ar fi ceva rău în această etichetă, dar repet, intenția noastră a fost diversitatea și suntem deschiși în această direcție.Read more…

Israel. Sfârșitul unei experiențe îndrăznețe

Premierul Naftali Bennett împreună cu premierul alternativ și ministrul de externe Yair Lapid au anunțat decizia guvernului de a dizolva Knessetul și de a organiza alegeri legislative anticipate, în octombrie sau noiembrie. Va fi cel de-al cincilea tur de scrutin în trei ani și jumătate, Israelul deținând recordul în organizarea alegerilor. Atunci când s-a instalat noul guvern de coaliție, tocmai în urmă cu un an, unul dintre motivele principale pentru care cele opt partide au acceptat să formeze cabinetul a fost evitarea alegerilor care pe de-o parte costau milioane de șekeli, pe de-altă parte activitatea guvernului, respectiv a țării, era paralizată. Crearea acestui guvern de coaliție a fost un experiment îndrăzneț care, din păcate, a avut o viață scurtă. Este adevărat că gurile rele au susținut că singurul numitor comun care i-a adunat pe reprezentanții partidelor de pe întregul eșichier politic israelian – de la dreapta la stânga, de la religioși la laici, de la evrei la arabi – ar fi fost profunda antipatie față de Benjamin Netanyahu, pe care nu-l mai doreau la conducerea țării. Totuși, această aserțiune nu este cu totul adevărată. Coaliția a vrut să facă niște lucruri și a și făcut. Din păcate, prea puțin. Dar, practic, nu avea cum să facă mai mult decât prin încălcarea propriilor principii, ceea ce nimeni nu dorea, cu gândul la alegători.Read more…

Emisiunile și blogurile de gătit au ajuns un fenomen social

Îmi place să gătesc, probabil că este o moștenire genetică de la bunica mea, deoarece o generație – cea a mamei – a fost sărită. Deși gătea bine, mama detesta această activitate și mă întreba de fiecare dată: ”De la cine ai moștenit plăcerea de a găti?”, uitând de bunica – e drept că era din partea tatălui meu. Această bunică, omutti pentru noi, făcea uneori lucruri minunate, pregătite cu multă răbdare; despre tortul trunchi de copac am și scris în Baabel. Potrivit Andreei, este materialul cel mai accesat din istoria de 10 ani a revistei. Dacă îmi place să gătesc, nu înseamnă că petrec ore întregi în bucătărie, cu excepția zilelor în care am invitați la masă. Meniurile mele nu sunt complicate, știu să pregătesc 10-15 feluri, mai ales din cele care merg repede și nu trebuie să stau lângă ele. Am și tot felul de ustensile care mă ajută, ultima achiziție a fost un slow cooker. După ce l-am cumpărat, prima reacție a fost ”și acum ce fac cu el??” După ce m-am lămurit în ceea ce privește avantajele, nu mă mai despart de el, parcă ar fi fost inventat special pentru mine: pun mâncarea și mă așez la calculator. Nu fac lucruri sofisticate, în schimb îmi place să mă uit cum gătesc alții, mai ales că mi-am dat seama că există astăzi o mare preocupare pentru gătit. Aproape toate posturile de televiziune, românești și din alte țări, au concursuri de gătit, iar participanții, dacă nu sunt bucătari, sunt de obicei personalități din lumea artistică, sportivă, sau chiar poeți, ca Mircea Dinescu.Read more…

Amintiri din Războiul de Șase Zile, după 55 ani

Nu, nu am fost prezentă la Războiul de Șase Zile, deși în cariera mea ziaristică aș fi dorit să fiu și reporter de război, să merg pe front și să asist la confruntări. Probabil că aveam și o doză de inconștiență, nu mi-am pus problema că aș putea fi rănită sau împușcată, așa cum s-a întâmplat recent ziaristei de la Al Jazeera și altor zeci chiar sute de ziariști, victime ale războaielor. În timpul Primului Război din Golf, din 1991, l-am rugat pe directorul meu general de la Agerpres să mă lase măcar în Israel, spre care Saddam Hussein lansa rachete, cu toate că la rugămintea americană Israelul s-a abținut să participe. Dar nici acolo nu m-a lăsat. Singura dată când ”am gustat” cât de cât atmosfera de război a fost în timpul celui de-al Doilea Război din Liban, din 2006. Pentru a obține informații corecte despre acest război, Asociația Sionistă din România a trimis în Israel un grup de ziariști din presa română, iar în această delegație m-am aflat și eu. Cu chiu cu vai partea israeliană ne-a dus la Haifa, care era ținta principală a rachetelor lansate de Hezbollah din nordul Libanului. Spre deosebire de imaginile transmise de partea arabă, cu clădiri bombardate de israelieni pe teritoriul libanez, la Haifa am văzut doar două-trei blocuri afectate și ni s-a spus că israelienii începeau să le refacă imediat după bombardament. Am asistat în schimb la o alarmă de lansare a unei rachete. Eram pe malul mării. Dar să ne întoarcem la Războiul de Șase Zile, din 1967. Față de situația de după 1989, atunci era mai greu să fii informat. Totuși, prin 1965-66, când România a început să se îndepărteze de URSS, a avut loc un fel de liberalizare, ceea ce a însemnat, printre altele, că s-a adus presă occidentală la câteva chioșcuri de ziare și la hoteluri,Read more…

O despărțire dureroasă

Toate despărțirile irevocabile sunt dureroase, atunci când pleacă de lângă tine oameni dragi, rude, prieteni, colegi și vezi că în jurul tău cei apropiați se răresc. Dar este mult mai grea despărțirea de cineva cu care ai amintiri comune, ai împărtășit idei și idealuri, i-ai admirat talentul, energia, imaginația și bunătatea. Mă gândesc acum la omul de care ne-am despărţit ieri, miercuri, 18 mai 2022 –  Tiberiu Roth, Tibi pentru noi cei care ne-am considerat prietenii lui. Se spune că nu există oameni de neînlocuit… Există însă oameni greu de înlocuit și aici l-aș include pe el. Tibi era un om care permanent se dedica unei idei, unei cauze pe care le și realiza, indiferent de costul lor, de efortul consumat. Nu conta vârsta, Tibi se transforma, se reînnoia. Și această  reînnoire de succes este cel mai bine ilustrată de ultima lui transformare, dintr-un inginer (foarte bun spuneau cei cu care a lucrat) în ziarist și scriitor.Read more…

Pacea în Ucraina – un obiectiv deocamdată fără soluție

În curând se împlinesc trei luni de la începutul războiului din Ucraina şi, din păcate, nu se întrezărește niciun semn că s-ar apropia de sfârșit și că părțile ar dori să înceapă negocieri de pace. Aș enumera două motive: unii nu vor, alții nu pot. Între timp Ucraina este distrusă în mod planificat, numărul morților crește în ambele tabere, iar lumea întreagă se confruntă cu consecințele catastrofale, deocamdată economice, ale acestui război. argumentele care i s-au prezentat cu privire la cauzele ”operațiunii militare speciale”, la un moment dat numărul morților, recunoscut pentru prima dată de Vladimir Putin în discursul din 9 mai ca fiind considerabil, va crește în așa măsură încât va stârni nemulțumirea și furia rușilor care vor exercita presiuni asupra conducerii statului. Read more…

Eu și limba germană

Din toate limbile străine pe care le-am învățat, limba germană este cea pe care o cunosc cel mai puțin. (Nu socotesc ebraica pe care am învățat-o doi ani la masterat. Am uitat-o, nu mai știu decât literele și nu toate. Dar am o scuză – aveam 70 de ani). Revenind însă la germană, totuși cu puținul pe care l-am știut (și în ultimă instanță nu era chiar atât de puțin) m-am descurcat cu câteva prilejuri, uneori chiar asigurându-mi existența. Contrar obiceiurilor familiilor burgheze din Ardeal, din cauza condițiilor… istorice nu am avut Fräulein. Era perioada războiului, evreii oricum nu aveau voie să aibă personal de serviciu și în niciun caz de naționalitate germană, astfel că bona noastră (ilegală) a fost Imi néni, o tânără învățătoare unguroaică șomeră. A fost la noi vreo patru ani, până când s-a măritat. Avea talent la copii, am iubit-o foarte mult și fratele meu la fel, petreceam cu ea mult mai mult timp decât cu mama. După aceea, până m-am dus la școală nu am mai avut bonă, aveam o femeie de serviciu care mă spăla, mă îmbrăca și mă pieptăna, atât. Când am învățat să scriu (de citit știam încă înainte de școală), urma să încep o limbă străină. Se terminase războiul și familia mamei mele care era din Târgu Mureș, aproximativ 30 de persoane, a pierit în Holocaust, așa că nu s-a pus problema limbii germane și am fost dată la franceză. Și totuși în familie și în jurul meu se vorbea germană și multe cuvinte ”s-au lipit” de mine, le înțelegeam, dar desigur nu știam să vorbesc.Read more…

Serghei Lavrov a încălcat linia roșie

Declarațiile ministrului rus de externe Serghei Lavrov legate de ”nazismul” președintelui Zelensky sunt absolut incalificabile, iar argumentele lui se inspiră din cele mai abjecte doctrine naziste, antisemite. Întrebat de postul de televiziune italian Zona Bianca despre folosirea de către președintele Putin a expresiei ”denazificarea” Ucrainei ca pretext pentru invadarea acesteia în condițiile în care președintele Zelensky este evreu, el a dat un răspuns uluitor: ”Și ce dacă Zelensky este evreu? Faptul nu neagă existența elementelor naziste în Ucraina. Eu cred că și Hitler a avut sânge evreiesc.” Și ca să-și susțină teoria, a mai adăugat: ”Evrei înțelepți afirmă că unii dintre cei mai răi antisemiți au fost evrei” Lavrov a mai arătat că pacea în Ucraina s-ar putea realiza dacă Zelensky ”nu ar da ordine criminale forțelor sale naziste”. ecvent folosit al tezelor antisemite și ascultându-le, ajungi la convingerea că nu Ucraina, ci Rusia, mai bine zis liderii ei ar trebui să fie ”denazificați”, deoarece diseminează concepții naziste. În plus, declarațiile au fost făcute tocmai în momentul în care Israelul și lumea evreiască au marcat Ziua Memoriei Holocaustului, Read more…

Democrația a învins în Franța

Susținătorii lui Macron din Franța și din Europa au răsuflat ușurați luând la cunoștință rezultatele alegerilor prezidențiale din Franța care i-au conferit lui Emmanuel Macron un al doilea mandat și cu o diferență peste așteptări față de contracandidata lui de extremă dreaptă, Marine le Pen. Rezultatul a fost de 58% faţă de aproape 42%, din sufragii. Apelul de a face un zid împotriva ascensiunii extremei drepte și de a susține democrația a fost ascultat și de mulți dintre cei care nu îl simpatizează pe Macron și politica lui, dar care au fost conștienți că altfel Franța ar aluneca în rândurile statelor autoritare caracterizate de încălcarea principiilor europene democratice esențiale. Macron, care și-a dat seama cui îi datorează victoria, a promis, în discursul rostit la cunoașterea primelor rezultate ale exit-poll-urilor, că trebuie să acorde o mai mare atenție cerințelor unor mase mari de alegători care își văd amenințate puterea de cumpărare, deci categoriile de oameni săraci, aceasta ca să scape de aprecierea că ar fi președintele celor bogați. În același timp, a promis și o ”Franță verde”, cerință a ecologiștilor, neglijată până acum de Macron.Read more…

Cine va fi următorul președinte al Franței?

La 24 aprilie, 48 de milioane de francezi sunt invitați să-și aleagă președintele în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Este un vot decisiv, deoarece se conturează o confruntare între viitorul democrației și perspectiva unui regim de extremă dreaptă, respectiv Emmanuel Macron – centru-dreapta și Marine Le Pen – extrema dreaptă. La primul tur de scrutin s-au prezentat 12 candidați reprezentând întregul eșichier politic francez. Câștigătorul a fost Macron (27,8 %) care a depășit-o pe Le Pen (23,1%) cu aproximativ 5%, mai mult decât prevăzuseră sondajele. Un fenomen interesant constatat a fost polarizarea voturilor la extrema dreaptă și extrema stângă, deoarece lui Jean-Luc Mélenchon –Franța nesupusă (22%) i-a lipsit puțin să ajungă pe locul doi. Dacă voturile stângii nu ar fi fost atât de dispersate între vreo patru-cinci formațiuni, astăzi confruntarea electorală s-ar fi desfășurat altfel. Care sunt șansele celor doi candidați pentru turul doi? După aflarea rezultatelor primului tur, foștii prezidențiabili ai formațiunilor de centru, precum și din partea Partidului Socialist, au lansat un apel alegătorilor lor și i-au îndemnat să-l voteze în turul doi pe Macron. În schimb, Jean-Luc Mélenchon, care este un adversar înfocat al ambilor câștigători ai turului întâi, s-a limitat să spună ”niciun vot pentru Le Pen”. De aici ar reieși concluzia că el dorește ca alegătorii lui să se abțină, sau să dea un vot alb, deși, dacă îi îndemna pe alegători spre Macron, cu cei 22 la sută ar fi asigurat victoria acestuia.Read more…

Câteva considerații cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria

Rezultatele alegerilor parlamentare din 3 aprilie din Ungaria au provocat o uriașă surpriză, nu din cauza desemnării învingătorului, ci a dimensiunii succesului. Sondajele de opinie de dinaintea scrutinului au prognozat victoria Fidesz și a aliatului său, creștin-popularii, dar diferențele față de Opoziția Unită erau de câteva procente. Se aprecia de asemenea că Fidesz nu va mai reuși să obțină două treimi din cele 199 de mandate pe care le deținuse în cele trei cicluri anterioare, cu ajutorul cărora a reușit să modifice o serie de legi, inclusiv prevederi ale Constituției. Aceste modificări au fost considerate antidemocratice și antieuropene, asigurându-i lui Orbán o concentrare exagerată a puterii. Orbán a fost adesea considerat că are trăsături autocrate și a fost comparat cu lideri care promovau aceeași politică – Vladimir Putin sau Alexandr Lukașenko. Victoria zdrobitoare a Fidesz – cu 135 de mandate, din nou două treimi, față de numai 56 obținute de cele șase partide de opoziție care au compus alianţa Împreună pentru Ungaria atrag atenția asupra persistenței, chiar dezvoltării pe scena politică ungară a modelului despre care am amintit – un sistem cu numeroase trăsături antidemocratice, antieuropene și populiste.Read more…

Opozița din Ungaria pierde șansa de a câștiga alegerile

La 3 aprilie în Ungaria se vor organiza alegeri legislative pentru ocuparea celor 199 de locuri în Parlamentul unicameral. Acest scrutin este unul dintre cele mai importante din istoria postcomunistă a țării, deoarece miza este schimbarea regimului Orbán care se află la conducerea Ungariei din 2010. De 12 ani, două treimi din locurile din parlament revin partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orbán, împreună cu aliatul său, Partidul Popular Creștin Democrat. Această configurație a permis guvernului să treacă prin parlament legislații care, conform aprecierii formațiunilor politice de opoziție și structurilor europene (Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European), erau antiliberale și antidemocratice. De fapt, Viktor Orbáen a și recunoscut că regimul pe care îl conduce este „iliberal”, deoarece liberalismul a fost compromis. În contextul alegerilor, modificările intervenite în legislația electorală – legate, printre altele, de fondurile ce revin partidelor participante la alegeri sau de propaganda electorală – au reprezentat obstacole în calea opoziției care încearcă de mai multe cicluri electorale să pună capăt dominației regimului Orbán, pe care îl consideră autocratic, antieuropean și corupt, dovadă fiind numeroasele scandaluri de corupție în care au fost implicate personalități apropiate de cercurile guvernamentale, inclusiv de familia Orbán. Dat fiind că opoziția era divizată, din cauza diferențelor în platformele lor, nemaivorbind de orgoliile unor lideri de partid, timidele încercări de unificare au dat greș. Câteva partide au reușit să realizeze o platformă minimă comună, cu care s-au prezentat la alegerile parțiale sau cele locale și măsura s-a dovedit eficientă, opoziția obținând rezultate remarcabile, printre care și ocuparea postului de primar general al Budapestei.Read more…

Tragedia ucraineană

Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina este o tragedie. Clădiri rezidențiale, spitale, școli, grădinițe bombardate, alături de obiectivele strategico-militare (nu știu unde să situez centrala atomică de la Zaporoje care a fost cât pe ce să atragă peste Europa o iarnă nucleară), oameni obligați să se ascundă în adăposturi, subsoluri, stații de metrou, iar alții, de ordinul milioanelor, să fugă din țară, copii, femei și bătrâni mergând în necunoscut, neștiind ce-i așteaptă. Imaginile se aseamănă uimitor cu ceea ce au făcut rușii în războiul din Siria, unde armata rusă, pentru a sprijini regimul dictatorial al lui Assad, a bombardat fără discernământ totul. Ucrainenii care au ales calea bejeniei au avut mai puțin de suferit decât alte categorii de refugiați din alte părți, țările vecine deschizându-și larg porțile și sărindu-le în ajutor, chiar și cele care întotdeauna au avut granițele ferecate și a căror lozincă era ”niciun refugiat pe teritoriul nostru”. (Cum se pune problema refugiaților ar putea constitui subiectul unui alt articol). Problema esențială aici este că în secolul XXI ar trebui ca neînțelegerile dintre state să nu fie rezolvate prin războaie. Mai ales în Europa care a suferit două conflagrații mondiale și care după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi, după căderea Cortinei de fier și disoluția unor state printre care și URSS, a încercat și în mare parte a reușit să garanteze securitatea și integritatea statelor prin acorduri și tratate internaționale. Respectarea lor este chezășia păcii pe continent, iar cel care încalcă prevederile lor, mai ales pe calea armelor, este agresor. Read more…