Războiul din Ucraina devine din ce în ce mai complicat odată cu apropierea primei aniversări a izbucnirii lui. Armata ucraineană a obținut o serie de victorii, în primul rând morale, ținând cont de neașteptata rezistență a populației în pofida rezultatelor sângeroase ale bombardamentelor rusești, în pofida victimelor din rândul populației civile ca urmare a politicii de tabula rasa urmată de Rusia, de distrugere totală a infrastructurii Ucrainei, practic de a rade țara de pe suprafața pământului. Loviturile nimicitoare ale armatei ruse au îndârjit populația și pe liderii militari și politici, ultimul obiectiv pe care și l-a propus președintele Zelensky fiind recucerirea tuturor teritoriilor anexate de armata rusă ca o condiție a lansării unor negocieri de pace. Primul obiectiv în vizor ar fi Crimeea. Ideea este într-un fel susținută și de Statele Unite, dar partea americană vede lucrurile altfel decât cea ucraineană. Nu se vorbește de eliberarea propriu-zisă, ci de o permanentă amenințare a teritoriului, de paralizarea legăturilor dintre Crimeea și celelalte zone ocupate de ruși, deci de eliminarea posibilității unei ofensive din această direcție, sau a unui sprijin pentru armata rusă.Read more…
Paradisul pierdut al copilăriei mele
Zilele trecute m-a apucat entuziasmul începutului de an și am decis să fac ordine printre hârtiile vechi dintr-un dulăpior cu două rafturi. Mai erau acolo de-a valma două platouri de inox și trei de ceramică, foarte frumoase, pe care de data aceasta le-am folosit la masa de revelion, întrebându-mă oare de la cine le-am primit, apoi lumânări electrice, coroniță de Advent, o colecție de tăieturi din primele mele articole publicate în ziarul Flamura Roșie din Arad, scrise în vacanțele de la facultate, altele de după 1990 și sute de fotografii. Multe erau în plicuri, dar aveam și trei albume, dintre care unul gol care cred că așa va rămâne. Mi-a făcut plăcere să mă uit la poze, sunt foarte multe din concediile petrecute în țară și în străinătate, eram extrem de tânără și foarte slabă, unele cu colegi de facultate, dar printre ele am găsit și câteva din fragedă copilărie, făcute în curtea casei din Arad în care am trăit 17 ani. Casa avea o grădină imensă, chiar și pentru privirea mea de astăzi, nu numai cea de la patru ani, când am văzut-o prima dată. A fost paradisul copilăriei mele, grădina Edenului din care Adam și Eva (se potrivește cu numele noastre, al meu şi al fratelui meu, nu-i așa?) nu au fost expulzați. Au plecat singuri, au părăsit-o, mergând spre alte lumi. Read more…
Cadoul de Hanuka făcut israelienilor de către Benjamin Netanyahu: un guvern controversat
Dacă încercăm să comparăm viziunea din urmă cu peste 100 de ani a lui Theodor Herzl, părintele sionismului, despre viitorul stat evreu cu cea de astăzi, imaginea creată de el nu are aproape nimic comun cu sionismul actualului guvern israelian care urmează să fie votat de parlament. În ambele sale lucrări – Statul evreu și Țară veche-nouă – Herzl descria o țară laică, modernă, cu o serie de inovații, cu posibilitatea ridicării nivelului de cunoștințe practice al populației evreiești care urma să se stabilească în Israel. Herzl nu a respins rolul religiei, dar l-a plasat între granițe bine definite. El își imagina orașele mari din Israel ca un fel de Vienă, cu cafenele și restaurante, teatre și parcuri, unde oamenii să se adune și să discute, să dezbată idei, așa cum se întâmpla la Viena contemporană lui. (Herzl nu a prevăzut însă relațiile problematice dintre evrei și populația arabă, relații pe care el nu le vedea conflictuale.)Ceea ce ne oferă actualul guvern israelian, format după negocieri îndelungate de Benjamin Netanyahu – care și-a văzut împlinit visul de a reveni la putere, pentru care a făcut o serie de concesii, multe contravenind principiilor democrației israeliene – este o coaliție de partide în care Likud, simbolul unei formațiuni de centru-dreapta, devine membrul cel mai de stânga al cabinetului, fiind flancat de partide ortodoxe, ultra ortodoxe și extremiste, chiar dacă au în titulatura lor sintagma ”sionist”. Read more…
Cum ne raportăm la viață și la moarte
La Târgul de carte Gaudeamus din acest an, Editura Hasefer, prezentă cu o bogată producție editorială, a lansat cartea Viața fără cei dragi. Mic Tratat de consolare, de Delphine Horvilleur. Ea este rabin al aripii liberale a iudaismului din Franța și se consideră ”rabin laic”, definiție dată la înmormântare, de sora unui membru al revistei Charlie Hebdo, asasinat de teroriști islamici. În concepția ei, cele două noțiuni nu sunt antagonice. La prima vedere, cartea care în franceză are un titlu mai dur, Vivre avec nos morts (Să trăim cu morții noștri), ne duce într-o lume tristă, fără întoarcere, plină de doliu și amărăciune. Dar după ce o citim, ne dăm seama că nu este adevărat. Deși subiectul este moartea, cartea este frumoasă și ne învață un lucru esențial: cum să facem față pierderii celor dragi. Delphine Horvilleur, prin funcția sa, consideră că aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndeplinească. Ea vorbește de strânsa legătură dintre viață și moarte pe care nu trebuie să le tratăm separat. “Viața și moartea se țin de mână, este greșit să se vorbească despre două universuri fără legătură, așa cum se întâmplă adesea în gândirea occidentală”, a declarat ea la lansarea cărții. Horvilleur nu uită să sublinieze importanța vieții în doctrina iudaică și citează din Tora, din Deuteronom: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.” (Deut. 30: 19)Read more…
Victoria neașteptată a democraților în alegerile la jumătate de mandat din SUA
De obicei, alegerile americane la jumătatea mandatului președintelui confirmă o erodare a popularității acestuia, precum și a partidului său, făcând destul de dificil pentru el să îndeplinească unele proiecte politice sau economice în partea a doua a mandatului. În cei doi ani care rămân, președintele trebuie să facă concesii, uneori serioase, partidului în opoziție, pentru a ajunge la votarea proiectelor care de multe ori sunt respinse Și, evident, rezultatele ultimilor doi ani influențează șansele viitorului candidat la președinție, indiferent dacă este vorba de realegerea lui, sau despre un candidat nou. Cam acestea au fost previziunile sau așteptările legate de scrutinul desfășurat săptămâna trecută în SUA. De precizat că este vorba de o reînnoire a jumătate din componența celor două Camere – a Reprezentanților și a Senatului. În același timp, în diferite state au avut loc și alte alegeri – de guvernatori, de procurori generali, sondaje legate de diferite proiecte de lege ș.a.m.d. La prima vedere, pentru democrații care dețineau majoritatea în cele două Camere și președinția, șansele s-au arătat proaste. Read more…
Benjamin Netanyahu în drum spre un nou mandat
Alegerile legislative din Israel desfășurate pe 1 noiembrie au avut cel puțin un rezultat pozitiv: au pus capăt unei incertitudini de guvernare și au asigurat o majoritate, dacă nu confortabilă, cel puțin peste minimul necesar de 61 de deputați din cei 120 cât numără Knesset-ul. După numărarea a peste 85 la sută din voturi, Likud (32 de deputați), împreună cu aliații săi – partidele religioase Shas (11 locuri), Iudaismul Unit al Torei (8) și partidul de extremă-dreaptă Sionismul Religios (14), dispun de 65 de locuri. Chiar dacă două partide aflate în expectativă, Meretz-stânga și partidul arab Balad, ar depăși pragul de 3,25 la sută, Likud probabil ar pierde unul sau două locuri, dar majoritatea, de-acum mai fragilă, se va menține. Opoziția anti Netanyahu, fără cele două partide arabe care au intrat în Knesset – Lista Arabă Unită și Hadash-Taal – a obținut un total de 50 de locuri. Aceste rezultate deschid calea unui nou mandat al lui Benjamin Netanyahu, (cel de-al cincilea), după cele din 1996-1991 și 2009-2021, o revenire spectaculoasă la care o parte din clasa politică și opinia publică israeliană nu se aștepta. Aceștia nu au ținut cont de tenacitatea fostului premier care, în calitate de lider al opoziției, a făcut totul ca să submineze activitatea ”guvernului schimbării” Bennett-Lapid, precum și a fragilei majorități de care dispunea. Au fost folosite toate mijloacele legale, de la refuzul de a vota legi, chiar dacă ele fuseseră propuse de guvernul Netanyahu, până la a atrage prin promisiuni deputați din coaliție, inclusiv cei care făceau parte din cabinet. Tactica lui s-a dovedit rodnicăRead more…
Festivalul de Film Evreiesc de la București – ediție jubiliară
După întreruperea din perioada pandemiei, între 15-21 noiembrie la București se reia Festivalul de Film Evreiesc. Este de două ori ediție jubiliară: a 20-a ediție de când s-a inițiat evenimentul și cea de a cincea aniversare sub egida societății Semper Culturalia, al cărei președinte este regizorul Dan Schlanger.
Evreiesc. Este de două ori ediție jubiliară: a 20-a ediție de când s-a inițiat evenimentul și cea de a cincea aniversare sub egida societății Semper Culturalia, al cărei președinte este regizorul Dan Schlanger.
Paralel cu festivalul de film se vor desfășura și ”Zilele culturii sefarde”. De la preluarea organizării Festivalului, Dan Schlanger a introdus o serie de noutăți, a îmbogățit programul, incluzând dezbateri, conferințe și muzică. Dorința lui este o deschidere cât mai largă, deoarece – a declarat el – acest festival nu este numai al evreilor, ci al tuturor spectatorilor și cinefililor dornici să cunoască diferite culturi. În ceea ce privește conținutul, organizatorii s-au orientat mai ales spre filmele documentare,Read more…
În această iarnă – nicio șansă pentru o pace în Ucraina
Războiul din Ucraina durează de aproape nouă luni, iar perspectivele păcii nu se întrezăresc din nici o parte. Cu durere în suflet trebuie să spunem că este explicabil. Rușii în pierdere temporară de teren – și spun temporară, deoarece mobilizarea a 200.000 de militari, poate și mai mulți, precum și tactica de tabula rasa în ceea ce privește Ucraina, le-ar putea conferi avantaje, mai ales după pauza din iarnă. Părții ruse nu-i pasă de numărul crescând al propriilor militari morți. În consecință, Moscova va merge până în pânzele albe. Chiar în primele zile ale războiului am scris că lucrurile s-ar putea schimba numai dacă numărul morților ruși va fi atât de mare, încât populația se va revolta și va cere schimbarea lui Putin, sau oprirea războiului, sau amândouă. Se pare însă că deocamdată nu s-a atins acea limită după care populația să protesteze. De altfel, în condițiile actuale rușii sunt dezinformați, nu prea știu ce se întâmplă în Ucraina, cum se duce războiul, atrocitățile comise, o mare parte dintre ei mai crede că este vorba de o „operațiune specială” pentru salvarea conaționalilor lor. Analiștii politici care urmăresc desfășurarea evenimentelor apreciază că nici schimbarea lui Putin nu ar fi o soluție, deoarece el ar putea fi înlocuit de o persoană din cercul său apropiat care nu este în niciun caz democrat și ar putea fi mai naționalist decât Putin, ar putea deplânge mai tare pierderea ”măreției” Rusiei și ar striga mai tare ”răzbunare”. Mulți dintre analiști spun că rușii au pierdut războiul. Eu aș spune că nu l-au câștigat… deocamdată. Dar chiar dacă ar pierde, Rusia nu ar fi în situația Ucrainei, cu o țară devastată și teritorii pierdute. Nimeni nu a aspirat la atacarea integrității teritoriale a Rusiei. În condițiile actuale, este limpede că Ucraina nu poate intra în negocieri de pace.Read more…
”Oameni, eu v-am iubit, vegheați!” – mesajul Premiului Nobel pentru Pace 2022
Cuvintele pe care le-am citat în titlu aparțin lui Julius Fučik, ziarist și scriitor ceh și sunt ultimele scrise în 1943 în jurnalul lui din închisoare, ”Reportaj cu ștreangul de gât”. Membru marcant al Partidului Comunist Ceh, Fučik a fost un luptător în rezistența cehă împotriva ocupației naziste a țării sale. Arestat în 1942, a fost torturat, condamnat la moarte și executat în 1943 și, așa cum evocă titlul jurnalului său, mai mult decât o premoniție, a fost spânzurat. Avertismentul său, adresat umanității, se referă la abuzul de putere sub cea mai brutală formă aplicat de forțele victorioase în timp de război, asupra populației civile, de fapt o nerespectare a drepturilor omului. Pe-atunci nu a existat această formulare, nu a existat nici noțiunea de genocid, dar în 1864 au fost încheiate Convențiile de la Geneva care consemnau principii referitoare la comportamentul pe timp de război față de militari, prizonieri de război dar și față de civili. După cel de-al Doilea Război Mondial, acestea, completate cu alte prevederi, au fost legiferate. Fučik care trăia într-o țară ocupată, era conștient că armata nazistă nu a ținut cont de prevederile Convențiilor de la Geneva, că a introdus un sistem de teroare în Europa ocupată. El presimțea că exista posibilitatea ca astfel de fenomene să se manifeste și în alte situații, cu alte forțe de ocupație, ceea ce de-altfel s-a și adeverit, vezi Ruanada sau Bosnia. De aceea ultimele lui cuvinte au fost un îndemn ca oamenii să fie atenți, să urmărească, să dezvăluie și să sancționeze astfel de abuzuri.Read more…
Evreii ruși – victime colaterale ale succeselor militare ucrainene
Instalându-se la putere în urmă cu 22 de ani, Vladimir Putin a instituit măsuri dure împotriva manifestărilor deschise de antisemitism, tolerate de aproape toți predecesorii săi. Dar acum, odată cu oprirea înaintării armatei ruse în Ucraina și a succeselor militare ucrainene, cele mai importante publicații din Rusia, precum și posturi de televiziune, au adoptat o retorică antievreiască, a constatat presa evreiască și israeliană care, pe baza unor articole apărute în Rusia și din discuțiile cu evrei ruși proeminenți a tras aceste concluzii. ”Această schimbare a retoricii antievreiești în presa rusă a început în urmă cu două luni”, a declarat Roman Bronfman, fost parlamentar israelian, autorul unei cărți despre situația evreilor din perioada post sovietică ”În clipa în care stabilitatea regimului a început să fie amenințată, a fost aleasă o țintă evreiască. Este o repetare a numeroaselor episoade din istoria rusă, inclusiv cel referitor la ultimele zile din viața lui Stalin”, a afirmat el într-un interviu acordat publicației Jewish Telegraphic Agency (JTA), făcând aluzie la procesul medicilor evrei care s-a desfășurat înaintea decesului lui Stalin.Read more…
Italia. Victoria extremei drepte
În decurs de două săptămâni, două partide de exremă-dreapta au ajuns pe prim planul politicii europene, provocând unde de șoc printre țările membre ale UE. În Suedia ”Democrații Suediei” au devenit, în urma alegerilor, cel de-al doilea partid ca popularitate. Chiar dacă nu a intrat în guvernul de centru-dreapta, va sprijini cu cei 73 de deputați măsurile promovate de noul cabinet și cu certitudine va putea impune anumite poziții. Alegerile de duminică din Italia aduc la guvernare o coaliție compusă din partide de centru-dreapta și extremă dreaptă. Unul dintre ele, ”Frații Italiei”, deși nu se consideră de extremă-dreaptă își are sorgintea în formațiunile postfascite din țară. Spre deosebire de Suedia, ”Frații Italiei” conduse de Giorgia Meloni care a obținut, potrivit rezultatelor provizorii, 26 la sută vor intra în guvern împreună cu Liga lui Matteo Salvini, de asemenea considerată de extrema dreaptă și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi –deși aceste două paride au obținut voturi sub așteptări. Această coaliție va putea obține majoritatea și în Camera Deputaților și în Senat. Ținând cont de rezultate, pentru prima dată, prin persoana Giorgiei Meloni, Italia va avea un prim-ministru femeie. Stânga italiană a obținut rezultate mai slabe fiind și fărămițată.
Victoria extremei drepte în două țări membre ale Uniunii Europene este fără doar și poate un semnal negativ pentru Europa, tocmai în momentele în care ar fi nevoie, mai mult ca niciodată, de unitate…
Read more…
Regina Elisabeta a II-a şi Mihail Gorbaciov
În ultimele săptămâni am pierdut, una după alta, două personalități care au influențat determinant mersul istoriei – Mihail Gorbaciov și regina Elisabeta a II-a. La prima vedere pare oarecum forțat să îi compari, dar dacă înlături suprafața, descoperi trăsături care permit o anumită apropiere. Intenția care i-a animat pe cei doi era o schimbare spre bine, atât pentru popoarele lor, cât și pentru lume și dorința lor a fost ca aceasta să se realizeze pașnic. Ceea ce îi deosebea era modul de lucru. Despre Mihail Gorbaciov se poate spune că a acționat deschis, și-a prezentat în mod public ideile, ideologia, programul. Regina Elisabeta a II-a a acționat cu discreție, prin persuasiune aproape invizibilă, funcția ei nepermițând vreo intervenție directă. Analizând rezultatele, constatăm că regina a avut mai mult succes, pe când cele ale lui Gorbaciov au fost plătite scump și în multe direcții el a eșuat. Așa cum au subliniat liderii politici britanici și din întreaga lume, istoricii și analiștii politici, cei 70 de ani ai domniei reginei Elisabeta a II-a au adus schimbări uriașe. Ele se referă la structura a ceea ce a fost Imperiul Britanic atunci când Elisabeta a urcat pe tron, la economie, la relațiile interumane, la însăși compoziția demografică a Marii Britanii care astăzi se caracterizează printr-o multiculturalitate sănătoasă, prin integrarea, chiar dacă nu în totalitate, a diferitelor etnii provenind din fostele componente ale Imperiului. Chiar dacă rolul ei a fost formal, acele puține drepturi pe care le avea nu au fost exercitate în defavoarea progresului Marii Britanii. Mihail Gorbaciov nu a avut acest noroc, deși…Read more…
Ce facem cu scriitorii ruşi?
Fiind în vacanță și având la capul patului vreo șapte cărți proaspăt cumpărate, deși mi-am jurat că nu voi mai face acest lucru din lipsă de spațiu, mi-am luat inima-n dinți și am încercat să le găsesc loc. Și dacă tot trebuia să le aranjez, mi-am zis să le pun cât de cât pe categorii, adică după scriitori și după… neam. Cele englezești împreună, la fel cele israeliene și nu numai Amos Oz care ocupă un spațiu separat, nordicii – recunosc, sunt polițiste, precum și cele zece volume de John Le Carré în engleză și în română și bineînțeles rușii, foarte mulți și nu mă refer la clasici, ci la cei contemporani. Aici vreau să dau răspunsul la întrebarea din titlu. Este simplu – le citim. Sunt dintre cei care de la bun început au condamnat intervenția rusă în Ucraina. Chiar dacă știu că ucrainenii nu sunt neprihăniți, agresiunea este agresiune și trebuie respectate și strădaniile ucrainenilor pentru democrație. Am fost de acord și cu sancțiunile economice impuse Rusiei, cu toate că îmi dădeam seama de la început – am și scris de altfel – că vor avea efect de bumerang și vom suferi și noi. Nu sunt însă de acord cu exagerarea sancțiunilor, excluderea totală, fără alegere, a unor personalități din viața publică, a unor reprezentanți ai culturii, sau chiar ai sportului rusesc.Read more…
Viktor Orbán și rasismul
De peste două săptămâni presa, organizații internaționale, lideri politici din numeroase țări au luat atitudine și au condamnat declarațiile premierului Ungariei, Viktor Orbán, de la școala de vară de la Tușnad, legate de respingerea de către vorbitor a ”amestecului de rase”. În acea cuvântare au mai fost lansate și alte idei care pot fi criticate și au și fost – cele legate de forurile europene și NATO, organizații din care face parte și Ungaria, incapacitatea acestora de a soluționa problemele acute ale lumii care au început cu pandemia și s-au terminat cu războiul Rusiei în Ucraina și sancțiunile economice care, după părerea premierului, afectează mai mult Occidentul decât pe ruși, ce ar trebui făcut ca să se termine războiul. Nu este o noutate că Orbán critică Bruxelles-ul, supărarea lui izvorăște din sancțiunile care le-au fost impuse din cauza nerespectării de către Ungaria a statului de drept, alegații cu care Orbán nu este de acord, însă el nu este de acord nici cu o serie de prevederi ale legislației europene pe care le-a acceptat atunci când a cerut aderarea la Uniunea Europeană. Ceea ce i se reproșează de fapt lui Orbán nu este în primul rând atitudinea lui critică, în fond fiecare membru al UE sau NATO are dreptul să-și exprime opinia, ci felul în care a acționat premierul ungar, contravenind poziției stabilite în comun de către statele membre, acțiuni care subminează unitatea europeană și transatlantică. Ar mai fi multe de spus despre declarațiile lui, care de altfel au fost adresate cetățenilor din Ungaria, chiar dacă au fost rostite la Tușnad, numai că ceea ce a dus la o condamnare cvasigenerală a discursului premierului a fost abordarea problemei rasiale.Read more…
Incredibil! Zece ani de Baabel!
Zece ani au trecut ca vântul și Baabel a crescut. La aceasta aș fi vrut să pot adăuga ”la fel ca noi”, dar noi nu am mai crescut ci… am îmbătrânit. Nu într-atât, totuși, să nu ne putem bucura de ziua aniversară a „copilului” nostru, al Andreei în primul rând și al meu, pe-alături. Ne-am gândit mult dacă îl vom putea face și până la urmă am decis că da. Ne-am întrebat și dacă vom avea cititori și colaboratori. Da, avem și constatăm cu bucurie că din an în an, în loc să ne rărim rândurile, ne îmbogățim, avem noi contribuitori valoroși. În mare, Baabel reflectă ideile noastre de la început – o publicație cu o tematică variată, nu o școală de gândire cu o anume ideologie. Desigur, sunt câteva principii de la sine înțelese pe care le respectăm și de la care nu facem rabat, Andrea le-a enumerat de câteva ori când unele articole le încălcau. Departe de noi dogmatismul, dar, în ciuda diversității, ne călăuzim după abordările de bun-simț fără de care un intelectual adevărat nu poate ieși pe piață. Că la tematica gândită de noi, soarta a făcut să se adauge și altele, o publicație ajunge să-și aibă propria viață, ea este vie și vrea să meargă și pe alte drumuri. Nu s-a dovedit o cale greșită, cititorii au agreat-o, chiar au cerut-o și mă gândesc aici de pildă la diferitele evocări personale ale unora dintre colaboratori, în fapt ale multora dintre ei. Mulți au calificat Baabel drept revistă evreiască. După părerea mea nu este, în niciun caz nu intenționat. Nu că ar fi ceva rău în această etichetă, dar repet, intenția noastră a fost diversitatea și suntem deschiși în această direcție.Read more…
Israel. Sfârșitul unei experiențe îndrăznețe
Premierul Naftali Bennett împreună cu premierul alternativ și ministrul de externe Yair Lapid au anunțat decizia guvernului de a dizolva Knessetul și de a organiza alegeri legislative anticipate, în octombrie sau noiembrie. Va fi cel de-al cincilea tur de scrutin în trei ani și jumătate, Israelul deținând recordul în organizarea alegerilor. Atunci când s-a instalat noul guvern de coaliție, tocmai în urmă cu un an, unul dintre motivele principale pentru care cele opt partide au acceptat să formeze cabinetul a fost evitarea alegerilor care pe de-o parte costau milioane de șekeli, pe de-altă parte activitatea guvernului, respectiv a țării, era paralizată. Crearea acestui guvern de coaliție a fost un experiment îndrăzneț care, din păcate, a avut o viață scurtă. Este adevărat că gurile rele au susținut că singurul numitor comun care i-a adunat pe reprezentanții partidelor de pe întregul eșichier politic israelian – de la dreapta la stânga, de la religioși la laici, de la evrei la arabi – ar fi fost profunda antipatie față de Benjamin Netanyahu, pe care nu-l mai doreau la conducerea țării. Totuși, această aserțiune nu este cu totul adevărată. Coaliția a vrut să facă niște lucruri și a și făcut. Din păcate, prea puțin. Dar, practic, nu avea cum să facă mai mult decât prin încălcarea propriilor principii, ceea ce nimeni nu dorea, cu gândul la alegători.Read more…
Emisiunile și blogurile de gătit au ajuns un fenomen social
Îmi place să gătesc, probabil că este o moștenire genetică de la bunica mea, deoarece o generație – cea a mamei – a fost sărită. Deși gătea bine, mama detesta această activitate și mă întreba de fiecare dată: ”De la cine ai moștenit plăcerea de a găti?”, uitând de bunica – e drept că era din partea tatălui meu. Această bunică, omutti pentru noi, făcea uneori lucruri minunate, pregătite cu multă răbdare; despre tortul trunchi de copac am și scris în Baabel. Potrivit Andreei, este materialul cel mai accesat din istoria de 10 ani a revistei. Dacă îmi place să gătesc, nu înseamnă că petrec ore întregi în bucătărie, cu excepția zilelor în care am invitați la masă. Meniurile mele nu sunt complicate, știu să pregătesc 10-15 feluri, mai ales din cele care merg repede și nu trebuie să stau lângă ele. Am și tot felul de ustensile care mă ajută, ultima achiziție a fost un slow cooker. După ce l-am cumpărat, prima reacție a fost ”și acum ce fac cu el??” După ce m-am lămurit în ceea ce privește avantajele, nu mă mai despart de el, parcă ar fi fost inventat special pentru mine: pun mâncarea și mă așez la calculator. Nu fac lucruri sofisticate, în schimb îmi place să mă uit cum gătesc alții, mai ales că mi-am dat seama că există astăzi o mare preocupare pentru gătit. Aproape toate posturile de televiziune, românești și din alte țări, au concursuri de gătit, iar participanții, dacă nu sunt bucătari, sunt de obicei personalități din lumea artistică, sportivă, sau chiar poeți, ca Mircea Dinescu.Read more…
Amintiri din Războiul de Șase Zile, după 55 ani
Nu, nu am fost prezentă la Războiul de Șase Zile, deși în cariera mea ziaristică aș fi dorit să fiu și reporter de război, să merg pe front și să asist la confruntări. Probabil că aveam și o doză de inconștiență, nu mi-am pus problema că aș putea fi rănită sau împușcată, așa cum s-a întâmplat recent ziaristei de la Al Jazeera și altor zeci chiar sute de ziariști, victime ale războaielor. În timpul Primului Război din Golf, din 1991, l-am rugat pe directorul meu general de la Agerpres să mă lase măcar în Israel, spre care Saddam Hussein lansa rachete, cu toate că la rugămintea americană Israelul s-a abținut să participe. Dar nici acolo nu m-a lăsat. Singura dată când ”am gustat” cât de cât atmosfera de război a fost în timpul celui de-al Doilea Război din Liban, din 2006. Pentru a obține informații corecte despre acest război, Asociația Sionistă din România a trimis în Israel un grup de ziariști din presa română, iar în această delegație m-am aflat și eu. Cu chiu cu vai partea israeliană ne-a dus la Haifa, care era ținta principală a rachetelor lansate de Hezbollah din nordul Libanului. Spre deosebire de imaginile transmise de partea arabă, cu clădiri bombardate de israelieni pe teritoriul libanez, la Haifa am văzut doar două-trei blocuri afectate și ni s-a spus că israelienii începeau să le refacă imediat după bombardament. Am asistat în schimb la o alarmă de lansare a unei rachete. Eram pe malul mării. Dar să ne întoarcem la Războiul de Șase Zile, din 1967. Față de situația de după 1989, atunci era mai greu să fii informat. Totuși, prin 1965-66, când România a început să se îndepărteze de URSS, a avut loc un fel de liberalizare, ceea ce a însemnat, printre altele, că s-a adus presă occidentală la câteva chioșcuri de ziare și la hoteluri,Read more…
O despărțire dureroasă
Toate despărțirile irevocabile sunt dureroase, atunci când pleacă de lângă tine oameni dragi, rude, prieteni, colegi și vezi că în jurul tău cei apropiați se răresc. Dar este mult mai grea despărțirea de cineva cu care ai amintiri comune, ai împărtășit idei și idealuri, i-ai admirat talentul, energia, imaginația și bunătatea. Mă gândesc acum la omul de care ne-am despărţit ieri, miercuri, 18 mai 2022 – Tiberiu Roth, Tibi pentru noi cei care ne-am considerat prietenii lui. Se spune că nu există oameni de neînlocuit… Există însă oameni greu de înlocuit și aici l-aș include pe el. Tibi era un om care permanent se dedica unei idei, unei cauze pe care le și realiza, indiferent de costul lor, de efortul consumat. Nu conta vârsta, Tibi se transforma, se reînnoia. Și această reînnoire de succes este cel mai bine ilustrată de ultima lui transformare, dintr-un inginer (foarte bun spuneau cei cu care a lucrat) în ziarist și scriitor.Read more…
Pacea în Ucraina – un obiectiv deocamdată fără soluție
În curând se împlinesc trei luni de la începutul războiului din Ucraina şi, din păcate, nu se întrezărește niciun semn că s-ar apropia de sfârșit și că părțile ar dori să înceapă negocieri de pace. Aș enumera două motive: unii nu vor, alții nu pot. Între timp Ucraina este distrusă în mod planificat, numărul morților crește în ambele tabere, iar lumea întreagă se confruntă cu consecințele catastrofale, deocamdată economice, ale acestui război. argumentele care i s-au prezentat cu privire la cauzele ”operațiunii militare speciale”, la un moment dat numărul morților, recunoscut pentru prima dată de Vladimir Putin în discursul din 9 mai ca fiind considerabil, va crește în așa măsură încât va stârni nemulțumirea și furia rușilor care vor exercita presiuni asupra conducerii statului. Read more…