Închipuiți-vă ce soartă aveau în trecut infirmii sau handicapații mintal. Erau de batjocura satului, nu aveau cine să-i învețe cum să se descurce, unde să lucreze sau cu cine să se căsătorească. Naziștii au “scăpat” de sute de mii de handicapați prin eutanasie, iar faptul că o mare parte dintre ei erau arieni din naștere nu le-a ajutat la nimic. Unul dintre puţinii privilegiați era Goebbels care șchiopăta, dar fiind propagandistul lui Hitler, a fost cruțat. Războaiele mondiale și pandemia de poliomielită din anii 1950 au adus după sine milioane de handicapați. Și eu am avut un coleg de facultate care șchiopăta după poliomielită, însă mintea îi mergea strună, practica și sporturi, dar nu de performanță. Totuși au fost și excepții, acolo unde organizatorii au știut să aprecieze talentul sportivului, indiferent de handicap. Așa a fost de exemplu Olivér Halassy care avea laba piciorului amputată și totuși, în 1928 a fost component al echipei ungare de polo, campioană olimpică. Ideea unui sport paralimpic au avut-o câțiva veterani britanici ai Războiulu Mondial în 1948.(1) Printre inițiatori a fost neurochirurgul evreu german Ludwig Guttmann, unul din pionierii tratamentului leziunilor de măduvă a spinării, în urma cărora mulți pacienți rămân paralizați. (În 1939 el s-a refugiat în Anglia, unde s-a ocupat cu mult succes și cu reabilitarea acestor bolnavi.)Read more…
SUNTEM CE MÂNCĂM (II)
2.2. Ceea ce ne dorim nu sunt cele trei mese principale de peste zi ci mâncatul la cam fiecare două ore ca să nu ne simţim nici prea înfometaţi, dar nici plini. Porţia de mâncare ar trebui să fie maiRead more…
Proiectul „Antic-biotice”
Cu toate problemele legate de pandemie, în ultima vreme lumea se ocupă mai puțin de alte subiecte – ceea ce nu înseamnă că acestea și-ar fi pierdut din importanță. Rezistența la antibiotice este un asemenea subiect: eficacitatea antibioticelor scade treptat și într-o bună zi omenirea s-ar putea găsi într-o situație mult mai periculoasă ca cea creată de pandemia de COVID 19. Problema este că rezistența microbilor evoluează într-un ritm mult mai rapid decât apariția de antibiotice noi pe piață. Există totuși unele încercări de a produce antibiotice noi și despre una dintre ele aș vrea să vorbesc în acest articol. Este vorba de un proiect de cercetare de la Universitatea din Nottingham (Anglia), bazat pe o colaborare mai puțin obișnuită, între dr. Christina Lee din secția de engleză medievală cu un colectiv din secția de biologie moleculară. Proiectul a fost denumit AncientBiotics, pentru că pornea de la întrebarea ce făceau oamenii înaintea descoperirii antibioticelor. Erau oare absolut neputincioși în fața infecțiilor? Sau poate că totuși…? Răspunsul trebuie căutat în cărțile vechi de medicină. Read more…
SUNTEM CE MÂNCĂM (III)
Partea a treia: Zahăr, sare, calciu şi proteine Sfaturi şi idei pentru a reduce cantitatea de zahăr şi sare adăugate, cu care mulţi dintre noi am fost obişnuiţi pană acum 1.1. Vă propun să reducem treptat din cantitatea de zahărRead more…
Prieten sau dușman? This is the question!
Dacă arunc o privire înapoi, spre toți anii pe care i-am trăit până acum în perfectă stare cognitivă, viața mea (în ceea ce privește subiectul pe care doresc să-l dezvolt aici) se împarte în două părți practic egale. În prima parte subiectul (sau mai bine zis, obiectul) respectiv nu a avut în ochii mei nici cea mai mică însemnătate. Știam, bineînțeles, că există și la ce folosește, dar niciodată nu l-am avut în vedere, pentru mine ”el” era ceva de care au nevoie alții, și pot să spun că uneori mă uitam ”de sus” la cei care aminteau locul pe care îl ocupa în existența lor, aș zice aproape cotidiană. Însă de câțiva zeci de ani ”el” și-a făcut apariția și în viața mea, și nu întâmplător. De fapt eu l-am adus în casă, am căutat un loc propice pentru a-l plasa și de atunci face parte integrală din gândurile și preocupările mele. Ba mai mult, ”el” a devenit un fel de controlor și indicativ a tot ce fac, și asta la nivel cotidian.Read more…