Dacă luăm lucrurile analitic, găsim explicaţii, motivaţii, demersuri, condiţii, eforturi, războaie care au dus la crearea statului . În ceea ce mă priveşte, sunt o pragmatică. Dar acum, cred că acest cuvânt, miracol, se potriveşte. Se potriveşte deoarece fără acest miracol, cu toate cele înşirate mai sus, Israelul nu s-ar fi născut.
Am auzit aceste cuvinte de curând, rostite de prof. Andrei Marga. Aşa şi-a întitulat volumul său despre Israel, prefaţat de preşedintele statului evreu, Shimon Peres. N-am citit cartea, dar mi-a plăcut titlul şi mi-am zis că cu acest prilej, a 65-a aniversare a declarării independenţei Israelului, pot să-l folosesc. Desigur, dacă luăm lucrurile analitic, găsim explicaţii, motivaţii, demersuri, condiţii, eforturi, războaie care au dus la crearea statului . În ceea ce mă priveşte, sunt o pragmatică. Dar acum, cred că acest cuvânt, miracol, se potriveşte. Se potriveşte deoarece fără acest miracol, cu toate cele înşirate mai sus, Israelul nu s-ar fi născut. Dar nu este vorba de un miracol supranatural, cu toate că de-alungul istoriei lor, evreii au avut parte de multe miracole. Miracolul sunt oamenii. Sunt oamenii ca rabinii din Evul Mediu care, în secolul XIV au venit cu miile (de fapt a fost prima alia), să moară în Ţara Sfântă, sunt talmudiştii şi misticii Cabalei care au înfiinţat o şcoală la Ţfat, este ducele de Naxos, Iosif Nasi, primul sionist din istoria evreilor care, în secolul al XVI-lea a vrut să creeze la Tiberias o colonie evreiască, sunt cei din Hovevei Ţion care doreau o ţară încă înaintea naşterii mişcării sioniste, în sfârşit sunt Theodor Herzl şi tovarăşii lui, din toate ţările europene, inclusiv din România, care nu numai că au visat ,ci au transformat visul şi au pus bazele teoretice ale acestui stat. Că generaţia lui Herzl nu şi-a văzut visul cu ochii este trist, dar urmaşii ei s-au străduit, au luptat, mulţi şi-au dat viaţa, fie în războaie, fie în Holocaust, ca să vadă realizat acest proiect.
La 100 de ani de la moartea lui Theodor Herzl, un ziarist de la “Haaretz” s-a întrebat (articolul l-am publicat în Realitatea Evreiască) ce-ar zice Herzl dacă ar veni la Tel Aviv, oraş pe care nu l-a apucat să-l vadă, dacă s-ar plimba pe Dizengoff şi ar vedea cafenelele, tinerii adunându-se seara, promenadele de pe malul mării cu toate hotelurile şi clădirile frumoase, oare i-ar plăcea sau nu? Oare ar fi ceea ce şi-a dorit? Răspunsul a fost da. Aşa şi-a imaginat el o ţară în care evreii să muncească, să se plimbe, să se distreze, într-un cuvânt să trăiască în demnitate.
Da, cu demnitate. Trebuie să ne recăpătăm demnitatea, această expresie se regăseşte tot timpul în dezbaterile de la congresele sioniste, în articolele din publicaţiile evreieşti ale vremii, chiar şi în Statul Evreu al lui Herzl. Vă spun sincer, când le-am întâlnit, nu am înţeles exact de ce s-a spus din nou şi din nou acest lucru. L-am întrebat pe profesorul meu de istorie a sionismului, Liviu Rotman. El mi-a vorbit despre complexele pe care le-au avut şi le au evreii în Diaspora. Şi atunci unde ne recăpătăm demnitatea, numai în Israel. Da, a răspuns el. Şi cred că acest lucru este cel mai mare miracol.
