Irina Markovits: OCHELARISTELE SUNT CELE MAI FRUMOASE!

Odată ce v-aţi hotărât să investiţi într-o ramă de ochelari, trebuie să încercaţi zeci de modele. Dacă s-ar ţine cont doar de fizionomie (ovalul fetei), ar fi simplu. Dar mai este vorba de forma şi lungimea nasului, volumul coafurii, culoarea ochilor, distanţa dintre ochi, linia sprâncenelor şi, bine-nţeles, de dioptrii.

Dificil de găsit “acea” rama de ochelari, care să ni se potrivească perfect: stilului, fizionomiei, pigmentaţiei, chiar privirii. Sincer, fără ajutorul opticienei, nu aş fi dibuit ramele pe care le port azi, printre sutele de modele expuse in magazin…

 

 

Puţină lume ştie că eu am, de fapt, dioptrii foarte mari. Port ochelari de prin clasa a IV-a dar, din motive de confort şi cochetărie, am renunțat la ei în urmă cu vreo zece ani. De atunci am purtat lentile de contact. Never looked back, until recently…

Dacă e ceva ce am învăţat în anii de purtat ochelari (reamintit şi actualizat recent) este că o ramă de ochelari trebuie să pună fizionomia în valoare, să intensifice privirea, dar să fie şi adaptată activităţilor cotidiene. Ochelarii noştri vor trăi în acelaşi ritm cu noi, vor trebui să supravieţuiască serilor cu un pahar de şampanie în plus, şedinţelor de sport, ploilor torenţiale, săruturilor pasionale, coliziunii cu un meteorit şi chiar accidentelor cu espressorul de la birou.

Nu voi mai intra în detalii legate de armonizarea fizionomiei cu forma şi culoarea ramelor, despre asta am scris aici.

V-aş întreba, însă, câtă atenţie daţi ochelarilor de vedere?

În funcţie de asta, veţi decide cât sunteţi dispuse să investiţi în sus-numitele rame, cât şi dacă contează raportul calitate/ preţ, designul, materialul din care sunt făcute. Nu i-aş recomanda, de pilda, unei distrate să investească o sumă foarte mare într-o ramă de ochelari din titaniu, pentru eventualitatea în care şi le va uita, cu neglijenţă, pe masa unui restaurant. Din ce am observat eu, nu există decât două categorii de buget pentru ochelarii de vedere:

 

ramele cu preţuri rezonabile, care pot fi între 80 – 250 lei. Vor fi rame din metal sau din plastic, întotdeauna cu o linie clasică şi de bun gust, dar care nu se vor remarca prin design şi nu permit folosirea oricărei grosimi de lentilă.
monturile “vârf de gamă”, care pornesc de la 250 lei şi pot ajunge la 800-1000 lei. Vorbim deja de mărci ale unor producători specializaţi sau rame de creatori. Aceştia vor pune accent pe design, pe rezistenţă, pe detalii inovatoare (braţe care se pliază, de exemplu) dar şi pe o altă calitate a materialelor folosite (titan, aur, argint, acetat, lemn).

Ce alt criteriu este important pentru voi? Originalitatea designului sau greutatea ramelor? Materialul folosit pentru rame este cel care dă o parte din confortul ochelarilor.

Plasticul este cel mai comun, culorile şi formele sunt variate, dar durata de viaţă nu este foarte lunga. Ramele din plastic se deformează uşor sau se pot rupe.  Acetatul de celuloză oferă cele mai frumoase nuanţe, este un material durabil si ecologic. Pentru că fabricarea lui necesită multe ore de lucru, aceste rame pot costa mult (de altfel, este materialul folosit de multe mărci de lux).

 

Fibra de carbon este extrem de uşoară şi foarte rezistentă, iar monturile din fibră de carbon sunt făcute să dureze ani de zile. Structura chimică a fibrei de carbon dă ramelor o elasticitate anume, care amortizează şocurile. Aviz împiedicatelor, celor care adorm cu ochelarii pe nas sau celor care îşi scapă des ramele pe jos.

Titaniul  este un material atât de avansat tehnic, încât este folosit şi în aeronautică, în chirurgie, în industria auto. Este extrem de flexibil şi foarte uşor, dar şi foarte rezistent la şocuri. Ramele din titaniu nu se oxidează în contact cu transpiraţia sau apă (de mare, din piscină), de aceea sunt preferatele celor care fac mult sport – de performanţă sau de plăcere. Ramele din aluminiu sunt alternativă mai puţin scumpă la cele din titaniu.

Lemnul – eco-friendly şi foarte agreabil la purtare, la atingere – este rezervat ramelor cu un design deosebit.

Există un model de ochelari, o formă sau o dimensiune care se potriveşte tuturor?

Niciodată! Odată ce v-aţi hotărât să investiţi într-o ramă de ochelari, trebuie să încercaţi zeci de modele. Dacă s-ar ţine cont doar de fizionomie (ovalul fetei), ar fi simplu. Dar mai este vorba de forma şi lungimea nasului, volumul coafurii, culoarea ochilor, distanţa dintre ochi, linia sprâncenelor şi, bine-nţeles, de dioptrii.

Un bun specialist în optometrie va şti să vă arate perechi care corespund stilului şi trăsăturilor voastre. Eu aşa i-am descoperit pe ai mei, mergând pe mana unui expert – altfel aş fi ales un model mai banal, probabil clasic. Încă un sfat: nu vă grăbiţi. Priviţi-vă din faţă, într-o oglindă, de aproape, dar şi de la distanţă. Rugaţi să vi se facă o poză: din faţă şi din profil. Faceți câţiva paşi, înclinaţi-vă capul, puneţi-vi-i pe nas şi scoateți-i…

Contează culoarea lentilelor?

În cazul în care alegeţi varianta celor transparente, incolore, discutaţi cu opticianul tipul de lentilă cel mai potrivit şi tratamentele aplicate acesteia. Fiecare tip de lentilă – sticlă minerală, organică, policarbonat – oferă un nivel diferit de confort şi de rezistenţă (la zgârieturi, la şocuri) şi se potriveşte altor utilizări (pentru condus, la calculator, de vedere de seara etc).

Tratamentele sunt cele care îmbunătăţesc calitatea lentilelor: le feresc de zgârieturi şi praf, filtrează radiațiile UV sau lumina albastră de la ecranul calculatorului şi al televizorului, diminuează reflexiile dezagreabile pe timp de noapte sau ploaie, le subțiază, chiar pot oferi un strat hidrofob şi anti-condensare (picăturile de apă sau ploaie nu se lipesc de lentilă, iar trecerile de la rece la cald nu le aburesc).

La polul opus, dacă preferaţi lentilele heliomate, acestea sunt mai curând o chestiune de gust personal. Mioapele şi miopii preferă nuanţele de bej, maroniu, galben şampanie. Acestea intensifică culorile: iarba pare mai verde şi trandafirii mai roşii! În schimb, hipermetropii par să prefere nuanţele de gri şi albăstrui. Amândouă variantele, însă, cresc riscul de a îmbătrâni fizionomia şi imaginea persoanei care le poartă.

(preluare de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro/wordpress/)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *