S-a deşteptat din somnul hibernal macrobaubaul şi ne rânjeşte sub chipul statului ungar care, învăluit în bezna nopţii, cumpără pe rupte terenurile arabile, păşunile şi imaşurile şi tot ce ţine de ele, precum eleşteiele şi pârloagele. Luând cunoştinţă de toate acestea, inima unui patriot simţitor bate mai să-i spargă coşul pieptului, fiind oripilată şi condamnând intenţia pe care cineva o exprimase din pur şi simplu din…neghiobie.
Mai nou nu se confruntă cu lipsa de spaţiu doar specialiştii în amenajări interioare, aşa-zişii dizainerideinterior sau suferinzii de agorafobie, ci se pare că această chestiune s-a gomflat, luând proporţiile cele mai mari, de la Big-Bang încoace, căpătând o dimensiune universală sau, mai degrabă…capitală. Dovedindu-se, douăzeci de ani, că se formulaseră pretenţii pentru suprafeţe de teren de câteva ori mai întinse decât cele existente, s-a deşteptat din somnul hibernal macrobaubaul şi ne rânjeşte sub chipul statului ungar care, învăluit în bezna nopţii, cumpără pe rupte terenurile arabile, păşunile şi imaşurile şi tot ce ţine de ele, precum eleşteiele şi pârloagele .
Luând cunoştinţă de toate acestea, inima unui patriot simţitor bate mai să-i spargă coşul pieptului, fiind oripilată şi condamnând intenţia pe care cineva o exprimase din neghiobie simplă. Presupunând, totuşi, că ar exista unele motive ale avântului stârnitor de acorduri alarmiste, e de-ajuns să judecăm cu mintea oricărui gospodar cu scaun la cap, ca să ne dăm seama că niciun virament bancar nu poate desface cele tranşate o dată prin tratatele de pace. Şi, oricum, din câte aud, pe valea Arieşului mai degrabă italienii şi spaniolii fac pe conchistadorii în blugi, fiind – potrivit legendelor locului – mai plătitori de peşin.
Dar asta nu-i leac pentru tămăduirea bolnavilor de inaniţia spaţiilor, doar dacă nu ciulesc urechea la zvonul cum că Abilitaţii şi-au dat seama că terenurile de sub întreprinderile privatizate – totalizând 65 de mii de hectare – li s-ar cuveni statului. Încasările de câteva miliarde de euro sunt cum nu se poate mai ispititoare pentru optimiştii gardieni ai bugetului de stat. Un Abilitat a şi declarat, la cald, că din această sumă ar ajunge câteva firimituri şi celor încă nedespăgubiţi pentru imobilele confiscate abuziv.
Citesc o ştire împănată cu fotografii despre demontarea cabinelor telefonice din oraş, pentru că nimeni nu le mai foloseşte şi au căzut pradă vandalilor urbani. Ca să nu mai vorbim de terenul care se eliberează astfel! Numai bun pentru parcări, fiindcă nu e vremea de plantat puieţi. Nici acum şi nici mai târziu. Cu câţiva ani în urmă, un dezvoltator imobiliar ne îndemna, mă rog frumos, să ne mansardăm blocul şi să-l renovăm din banii încasaţi pe spaţiile locative astfel obţinute. A doua zi Mărogfrumos a şters-o şi nu l-am mai văzut veci, rămânând să respir în continuare praful podului. Şi cu planul meu care s-a năruit sub vestea dezvoltării, pentru că tocmai mă gândisem ce teren de golf drăgălaş mi-aş fi amenajat acolo! Plin de frustrare şi însetat de răzbunare, am închiriat imediat o boxă suplimentară în pivniţă. Pentru că aşa e maghiarul: tenace şi îndărătnic din fire, cucerind tiptil şi cu viclenie, fiecare palmă de loc. Atenţie, domnilor gardieni ai naţiunii, dacă mai pun ceva la teşcherea, la anu’ am de gând să mai cumpăr, pe bani frumoşi, încă o boxă în pivniţă. Şi tot aşa, până la victoria finală!
(pamflet difuzat la emisiunea maghiară a postului Radio Cluj, în 17 ianuarie 2014, traducere Andrea Ghiţă)
