Irina Markovits: ELEGANŢA HIBERNALĂ CUM şi DE CE

Sunt încântată maxim de iarna asta înceţoşată: dimineţile sunt aburite ca nişte fotografii romantice, serile au miros şi feeling de nori pufoşi, clădirile îşi pierd contururile concrete şi mă transpun în tablouri impresioniste, iar femeile nu se înfofolesc sub pretextul că “dacă zăpadă nu e, nici iarna încă nu e”…Dar ştiu că a rămas puţină vreme până când vom fi copleşite de ninsori, iar eleganţa noastră, aşijderea, va ceda în faţa frigului, nămeţilor şi zloatei urbane. Aşadar, ce putem face ca să rămânem faine, frumoase şi feminine?

Sunt încântată maxim de iarna asta înceţoşată: dimineţile sunt aburite ca nişte fotografii romantice, serile au miros şi feeling de nori pufoşi, clădirile îşi pierd contururile concrete şi mă transpun în tablouri impresioniste, iar femeile nu se înfofolesc sub pretextul că “dacă zăpadă nu e, nici iarna încă nu e”…Dar ştiu că a rămas puţină vreme până când vom fi copleşite de ninsori, iar eleganţa noastră, aşijderea, va ceda în faţa frigului, nămeţilor şi zloatei urbane. Aşadar, ce putem face ca să rămânem faine, frumoase şi feminine?

 

Alegem sofisticarea şi confortul, în locul comodităţii

Începem prin a purta eşarfe de mătase, frumos înfăşurate în jurul gâtului, şi fulare pufoase, din caşmir sau angora. Le alegem grandioase, moi la atingere şi în culori care să ne deseneze bujori în obraji – roşii, roz, trandafirii – sau care să ne sublinieze paloarea gotică – bleu, turcoaz, gri deschis.

Continuăm prin a învăţa ceva folositor stilistic în iarna asta şi căutăm online tutoriale care ne învaţă cum să legăm eşarfele, şalurile şi fularele: în 25 de feluri, in 8 variante sau în 15 moduri. Iar apoi le punem în practică: una pe zi, pentru restul anotimpului rece.

Imbrăcăm fuste si rochii, pentru că ştim să purtăm ciorapii

Temperaturile înca nu sunt siberiene, ceea ce înseamnă că ne descurcăm de minune cu o pereche de dresuri groase (colorate sau texturate) şi cizme inalte. Dacă suntem friguroase, moda ne ofera şosete trei-sferturi (din lână, din bumbac, din caşmir), pe care îndrăznim să le purtăm peste carambul cizmei şi chiar peste genunchi.

Pentru că am decis sa fim elegante, renunţăm la dresurile cu imprimeuri şi le alegem pe cele texturate, cu reliefari interesante, a căror culoare se confundă sau se asorteaza cu cea a rochiei, fustei sau cizmelor.

Mătasea este (şi) pentru iarnă

Vara este răcoroasă, iarna este minunat de călduroasă. În iarna asta ne propunem să purtăm mătase, ca formă sublimă de suprapunere. Avem la dispozitie topuri şi puloverase din bumbac de mătase, lenjerie de corp termală (dacă locuim într-un chalet în vârf de munte) sau, în ultima instanţă, regăsim bluzele şi camisolele de mătase ale garderobei de vară cu care stabilim să joace rol de basics pe sub un cardigan, un sacou din catifea reiată sau jachetă din tweed.

Ca să ne convingem, citim principiul întâi al termodinamicii şi înţelegem că frecarea straturilor de materiale sş interacţiunea dintre ele şi straturile disipă… căldură.

Ne acoperim extremităţile, şi nu numai

Purtăm mâneci lungi, dar nu ample: la rochii, pulovere, jachete.

Avem grijă să ne acoperim talia – cu pulovere, topuri sau geci suficient de lungi. Femei sofisticate fiind, ştim că vremea jeanşilor cu talie joasă a apus cu ani in urmă, la fel cea a gecilor şi vestuţelor care se opresc deasupra piercingului din buric. Ah, şi am auzit de minunile numite body, modelatoare sau ba.

Investim în una, două sau chiar trei perechi de mănuşi. Din piele. Pe care le purtăm zilnic, le asortăm cu geanta sau mantoul şi le scoatem cu graţie, nu în grabă. Pe cele tricotate le lăsăm pentru zilele când facem oameni de zăpadă, bulgări sau sărituri şi piruete pe patinoarul în aer liber. Daca vrem să ducem eleganţa şi sofisticarea la extrem, investim într-un manşon din blană, pentru ca să ne simţim precum o prinţesă rusoaică. Altă poveste, nu-i aşa?

Ne acoperim şi capul: cu o pălărie, un basc, o beretă, un beanie, o cloche, o fedora, o căciuliţă din blană…

Sursa fotografii: pinterest.com

articol preluat de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro/wordpress/

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *