Andrei Banc: ŞANSELE de a MURI, ŞANSELE de a TRĂI

Începând cu 1995 NASA a identificat 9600 de ”obiecte apropiate de Pământ”, dar numai 861 cu diametrul mai mare de 1 km. Nu e nevoie de o ciocnire cu un asteroid de 1 km, pentru dispariția noastră ar ajunge, probabil, și unul singur micuț. Depinde unde ar cădea…. Dacă am scăpat de ciocnirea din februarie anul acesta nu putem fi totuși liniștiți- în jur de  5 februarie 2040, un asteroid cu diametrul de 145 m are șanse de 1 la 625 să lovească planeta noastră. (În mod interesant, aceasta e și șansa americanilor de a muri de infarct. Ciocnirea cu un asteroid și infarctul au aceiași șansă fatală !!).

În 15 februarie a.c. un pietroi de 45 m  în diametru, un micuț asteroid a trecut la 27.000 km de planeta noastră cu o viteză de 7,8 km/sec. Astronomii și-au adus aminte de dezastrul din Tunguska și chiar de asteroidul care a curmat existența dinozaurilor. De data asta am scăpat. Dinozaurii au dominat viața pe Pământ  175 .000.000 de ani și au tot trecut asteroizii pe lângă ei. Odată, o singură dată, care a avut șansa de 1 la 175.000.000 le-a căzut un asteroid în cap. Și ăsta fost sfârșitul. De atunci au mai trecut 60 de milioane de ani și nu ne-a mai căzut nimic din cer.  A fost liniște și astfel micile mamifere, animăluțe  semânând cu  niște șoricei au avut șansa incredibilă de a se dezvolta până la om. Dar pe o planetă unde e viață nu e obligatoriu să apară ființe inteligente. Noi suntem o întâmplare norocoasă a evoluției naturale.

 

Începând cu 1995 NASA a identificat 9600 de ”obiecte apropiate de Pământ”, dar numai 861 cu diametrul mai mare de 1 km. Nu e nevoie de o ciocnire cu un asteroid de 1 km, pentru dispariția noastră ar ajunge, probabil, și unul singur micuț. Depinde unde ar cădea…. Dacă am scăpat de ciocnirea din februarie anul acesta nu putem fi totuși liniștiți- în jur de  5 februarie 2040, un asteroid cu diametrul de 145 m are șanse de 1 la 625 să lovească planeta noastră. (În mod interesant, aceasta e și șansa americanilor de a muri de infarct. Ciocnirea cu un asteroid și infarctul au aceiași șansă fatală !!). Nimeni nu știe de ce în ultimele milenii asteroizii au căzut în spații nelocuite, unde au făcut prăpăd în natura sălbatică. De ce nu au căzut peste orașe, ci au lovit natura virgină ? Este o chestiune de șansă. Ca aceea de a te trezi cu o căramidă  sau un țurțure care îți cad în cap. Nu zâmbiți, această șansă (sau neșansă) există și e calculată. Sau, în 2008, în SUA un om din 11 milioane a murit în urma unei muşcături de câine. Când un american iese din casă nu are cum să știe dacă el nu va fi acel UNU din 11 milioane care va fi mușcat mortal de un câine. E o chestiune de șansă.

Dar ce șansă aveți să muriți înecându-vă cu un os de pește? Ei bine ea este 100.586 la 1. E mare? E mică?  În SUA e aproape aceeași cu a muri într-un incendiu. Și zilnic vedem la televizor incendii. Dar peşte nu mâncăm zilnic și totuși un os de pește e la fel de periculos ca un incendiu.

Un american are șansa de 1 la 2.271 000 să moară într-o furtună, din cauza vântului, sau şansa de  1 la  10.495.000 ca să fie lovit de trăznet.

O neșansă mare e să moară din cauza unor complicații survenite după o operație, ea fiind de 1 la 100. 117. Dar dacă americanul iese la plimbare șansa să moară într-un incident e de cca 1 la 50.000. Mai bine stă acasă ! Bicicleta e destul de periculoasă, cu o șansă fatală de de 1 la 30.000 . Cea mai rară cauză de deces este înțepătura de viespe sau albină – 1 la 26.000.000.

Ce e această șansă afurisită? În articolul meu din numărul anterior al revistei am relatat o ”legendă urbană”  despre mărul lui Apple. Un cititor o contrazice și vine cu altă legendă. Plauzibilă ca și a mea. Ce șansă e ca una din versiuni să fie cea adevărată? 1 la cât ?  Povestea mărului mușcat, din logoul lui Apple, am găsit-o într-un articol despre Alan Turing. Cititorul meu a gasit-o pe a lui pe Wikipedia. Un ziar american cu prestigiul profesional al lui ”New York Times” e o sursă mai serioasă decât Wikipedia. Dar dacă  am merge la un rabin să îl întrebăm care din noi are dreptate, probabil ne-ar spune fiecăruia  ”Şi tu ai dreptate și el are dreptate.”  și am pleca multumiți fiecare că avem dreptate. Așa că eu rămân la varianta mea.

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *