Nuanţele de roşu din farfuria de faianţă,  aroma chimionului şi cepei peste care sfârâia uleiul fierbinte de floarea soarelui, gustul laptelui acru preparat în casă se îngemănează în memoria mea cu imaginea idilică dintr-o seară de vară timpurie, la Dej Triaj. Abajurul lămpii ne învăluia într-o lumină caldă şi calmă pe toţi trei: unchiul meu Laci – tânărul şi chipeşul inginer stagiar de căi ferate, soţia lui, Lenkice, care încă nu împlinise 20 ani şi cu mine, tronând între ei, la vârsta de cinci ani și beneficiind din plin de statutul de nepoţică sosită în vizită.

Lenkice şi Laci, tineri căsătoriţi

Prin geamul deschis se auzea pufăitul locomotivelor  şi uruitul roţilor metalice ale garniturilor de vagoane  care străbăteau necontenit drumul de fier.  Clădirea cu etaj a „triajului” domina  intersecţia hăţişului de căi ferate care uneau Transilvania cu Maramureşul şi Moldova.

După revenirea de la Leningrad, unde absolvise facultatea de transporturi, unchiul meu a fost angajat la regionala de căi ferate, luând-o de jos, din Gara Dej şi parcurgând cu sârg staţiile care peste ani aveau să-l ducă în fruntea diviziei comerciale de la Cluj.

În al doilea an de stagiatură a fost avansat în funcţia de şef la staţia Dej-Triaj. Locuia în aceeaşi clădire de birouri în care lucra. Mătuşă-mea, care abia absolvise liceul de arte plastice, se străduia să încropească un cămin în cele două camere amenajate în capătul coridorului cu ciment pe jos. Vizita mea colora monotonia zilelelor pe care şi le petrecea cosând chelimuri şi gătind, iar pentru mine însemna o palpitantă schimbare de decor. Nu mai pridideam să alerg din dormitorul pe fereastra căruia priveam trecând mărfarele, în bucătăria pe geamul căreia vedeam numai trenurile de persoane. Unchiul Laci îmi explica ce înseamnă triaj şi cum  se petrece distribuţia vagoanelor, iar la sfârşit de săptămână ne duceam toţi trei la Someş, la scaldă, eu stând încântată în cârca lui Laci báttya (cum îl numeam subliniindu-i statutul de unchi).

Clădirea gării Dej Triaj (renovată)

Tânăra mea mătuşă începuse să deprindă tainele cusutului la maşină, eu  însoţind-o de vreo două ori pe săptămână la Dej, unde frecventa un curs de croitorie. Am şi fost beneficiara principală a progreselor ei, atunci când mi-a cusut o rochiţă – dintr-un pichet cu dungi albastre şi ghirlande de floricele portocalii pe fond alb, cumpărat la magazinul de metraje, după îndelungi deliberări –  exact aşa cum am comandat-o: „cu volănaşe multe la poale şi la gât şi… peste tot”.  

Eu desenând

Câteodată mă învăţa să desenez case şi fântâni, altădată îmi făcea frizură cu buclă în creştet (pentru care trebuia să stau smirnă până îmi rula părul pe un creion şi-mi înfigea agrafele), dar mă punea şi la şmotru. Ştergeam praful şi o ajutam la bucătărit.

Mătuşă-mea se perfecţiona şi în ale gătitului, cu nasul în cartea de bucate primită de la mama ei. Uneori îi reuşeau şi mâcărurile mai sofisticate, alteori ba. Dar cu „cartofii de joi” nu dădea greş niciodată pentru că era ceva extrem de simplu şi incredibil de gustos. Mult mai târziu avea să-mi spună că era o reţetă austriacă pe care o învăţase de la bunica ei, Mami, o femeie subţirică, măruntă, cu conci castaniu, ochelari rotunzi de sârmă  şi un zâmbet plin de bunătate, pe care şi l-a păstrat decenii de-a rândul, până la venerabila vârstă de peste nouăzeci de ani.

Le voi împărtăşi cititorilor Bucătăriei din Baabel reţeta „Cartofilor de joi”, pe care mătuşa mea, Lenkice (un diminutiv mai rar de la Lenke)  îi găteşte în fiecare zi de joi, de peste cinci decenii

Ingrediente pentru o porţie:

2 cartofi roşii sau roz, de mărime mijlocie

1 ceapă roşie de mărimea unui ou

o linguriţă mică (“Mocca”) cu boia de ardei roşu, de calitate

o linguriţă mică (“Mocca”)  cu chimion de calitate

un praf de sare

30 ml. de ulei de floarea soarelui …de calitate

1 ceaşcă de lapte acru sau kefir făcut în casă

Mod de preparare

Se fierb cartofii în coajă, se decojesc, se taie rondele şi se clădesc pe marginea farfuriei. Se taie ceapa şi se aşează în mijlocul farfuriei. Se presară cu boia, chimion şi sare. Se încălzeşte uleiul până când clocoteşte şi se toarnă peste ceapă.

Şi masa e gata. Trebuie doar să înmoi cartofii în „sosul de ceapă” şi să bei câte o înghiţitură de lapte acru sau kefir rece, după fiecare îmbucătură. Vă asigur că au un gust inegalabil…

Poftă bună!

Andrea Ghiţă