Pentru că abia am încheiat de prezentat “Tendințele toamnei 2014″, încă îmi sunt proaspete în minte culorile pe care le avem de purtat, şmecheriile stilistice pe care le vom exersa, detaliile vestimentare pe care le vom căuta, noile must-have-uri la care vom jindui… Unele peste celelalte, aveţi mai jos cele 35 de legi de respectat, pentru o toamnă corecta din punct de vedere “fashion”.
Pentru că abia am încheiat de prezentat “Tendințele toamnei 2014″, încă îmi sunt proaspete în minte culorile pe care le avem de purtat, şmecheriile stilistice pe care le vom exersa, detaliile vestimentare pe care le vom căuta, noile must-have-uri la care vom jindui… Unele peste celelalte, aveţi mai jos cele 35 de legi de respectat, pentru o toamnă corecta din punct de vedere “fashion”.
1.Vom adopta cămăşi cu raiuri şi dungi vizibile.
2. Vom trece pe lista destinațiilor de călătorie Fundaţia Louis Vuitton, care îşi deschide porţile pentru public în 27 octombrie, langa Paris.
3. Vom purta mantourile masculine cu escarpeni, pe piciorul gol.
4. Vom introduce în garderobă jachetele ultra-lungi, ca un fel de mantou tricotat lejer, şi vom deveni maestre la purtarea lor. (Faceţi o vizită într-un magazin Stefanel, ei sunt maeştrii tricotajelor!)
5.Vom (re)introduce în garderoba jeanşii evazaţi.
6. Vom căuta o pereche de mănuşi lungi si colorate(opţional, cu aspect conceptual, ca cele de la Balenciaga)
7. Vom înfrunta dimineţile gri de octombrie într-un pulover oversized dar moale ca o catifea (de asortat, în ciuda tendinţelor, cu o fustă conică sau un pantalon ţigareta pe lângă picior).
8. Vom înlocui gentile-plic obişnuite cu minaudiere geometrice, de forma unor cutii minuscule, ornamentate sau nu.
9. Ne vom cumpăra o pereche de cizme înalte, în stilul anilor ’70.
10.Vom consuma moda în tonuri de bleu ciel şi roz bonbon şi în stil retro-urban, inspirat de anii ’60.
11.Vom suprapune un blazer british, din tweed sau din stofa ecossaise unui hanorac subţire cu fermoar.
12.Vom cântări cu atenţie opţiunea purtării unor dreadlocks colorate.
13. Vom înlocui negrul cu nuanţe de gri.
14. Vom învăţa pe de rost numele Mica Arganaz, cea mai nouă apariţie din modelling, cooptată deja pentru campania Prada.
15. Vom învăţa să asortam micile noastre rochii de zi cu balerini şi dresuri negre, în maniera propusă de Saint Laurent.
16.Vom asorta mocasinii cu vârf ascuţit cu pantalonii ţigareta până la gleznă.
17. Vom admira eleganţa givenchiana a minunatei Isabelle Hupert.
18. Vom purta şi în afara sălii de baie bentiţele din bumbac, în stilul campaniei Marc Jacobs.
19. Vom îndrăzni să purtăm tricotaje, din cap pana-n picioare.
20. Vom înlocui oribilele cizme Uggcu bocanci de montagnarzi.
21.Vom prinde eşarfele lungi pe sub curelele din talie, la fel ca in prezentarea Burberry Prorsum.
22.Vom imita look-ul lui Jean Shrimpton (şi vom vedea filmul The Look of Love, ca să înţelegem perioada).
23.Vom trata cu umor accesoriile sezonului, pentru ca asta merită creaţiile Moschino si Anya Hindmarch.
24.Vom devora cele mai noi cărţi despre modă ale momentului: “Women in Clothes”, “Conversations: Up Close and Personal” si “Haute Couture Ateliers”
25. Vom alege jupe midi cu luciri metalice, evitând astfel să arătăm ca nişte matroane.
Vom înlocui fustele mini cloşate (skater) cu cele trapezoidale, evazate, very Louis Vuitton.
27. Vom regândi compoziţia portretelor de familie, inspirându-ne din campania Lanvin.
28. Ne vom proteja de frig cu un imens fular înfăşurat la gat.
29. Vom stăpâni arta stilului ultra-sobru si normcore, cum ne învaţă Christophe Lemaire.
30. Vom înlocui gecile parka cu un trench elegant.
31.Vom îmblânzi şi vom purta pantalonul larg.
32. Vom coase ecusoane pe jeanşii boyfriend.
33. Vom broda cu fir de lână fustele şi rochiile din piele, imitând colectia Balenciaga.
34. Vom purta botine, escarpeni şi pantofi masculini din piele lăcuită.
35. Nu vom lăsa moda să ne dicteze ce să îmbrăcăm…
(articol preluat de pe blogul autoarei: www.stylediary.ro)