Cu cicatricele abia oblojite de după campanie privim spre viitor cu nădejde şi elan scrutător. Exuberanţele vocale de la scandările (uneori inspirat-ironice ) de pe stradă şi epitetele tumultuoase din spaţiul public  audio-vizual/şi mai nou online îşi vor pierde treptat din decibeli şi vom reveni cu picioarele înglodate în cifrele bugetului 2015. Un an liniştit, cel al (re)construcţiei şi al reconsiderărilor succesive. Un leat lipsit de alegeri programate, făcând abstracţie de scrutinul local de la Sibiu şi cel judeţean de la Cluj…  Între timp se conturează un orizont de aşteptare din cale afară de pestriţ şi rapsodic.

Cu cicatricele abia oblojite de după campanie privim spre viitor cu nădejde şi elan scrutător. Exuberanţele vocale de la scandările (uneori inspirat-ironice ) de pe stradă şi epitetele tumultuoase din spaţiul public  audio-vizual/şi mai nou online îşi vor pierde treptat din decibeli şi vom reveni cu picioarele înglodate în cifrele bugetului 2015. Un an liniştit, cel al (re)construcţiei şi al reconsiderărilor succesive. Un leat lipsit de alegeri programate, făcând abstracţie de scrutinul local de la Sibiu şi cel judeţean de la Cluj: momente de culoare doar de dragul exerciţiului în perspectiva lui 2016. Între timp se conturează un orizont de aşteptare din cale afară de pestriţ şi rapsodic. Scrisori deschise, mesaje întredeschise şi chiar unele cifrate se îndreaptă spre o persoană care s-a întâmplat să poarte un nume. Nu are importanţă – în contextul acestei intervenţii – dacă majuscula e tradiţională sau una modernistă, dacă neamţul nostru se simte sas 100%, sau un cetăţean român cu sorginte  filtrată sau reminiscenţe de etnic minoritar. Aşa-numitele curiozităţi din viaţa particulară  (tinereţe, obiceiuri, hobby, nr. de la pantofi şi alte ingrediente) vor păli peste doar câteva săptămâni. Rămân provocările pentru un actor politic,  atipic, şi dilema de bază: stilul va putea oare răzbi spre straturi mai profunde şi va influenţa – măcar şi parţial – modul  de a face politică într-un decor prea puţin schimbat vreme de cinci cincinale . Oare dead line-urile încă nearticulate, dar exponate prin preajma primului ghiocel îşi vor găsi un răspuns scurt şi cuprinzător, aşa cum ne-a obişnuit  cel care s-a angajat în slujba lucrului bine făcut?  Interogative lirice şi poate deplasate  în momentul în care actul guvernamental devine din ce în ce mai inconsistent, mişcările de trupe sunt în toi, repoziţionările se derulează în trombă şi discursul încă nu a definit „făptaşii” în tabăra celor înfrânţi şi „eroii” în cea triumfătoare.

Avem, pare –se, o cvasicertitudine: dozajul răbdării s-a înjumătăţit, de aici încolo şi un semieşec sau o gafă de comunicare poate crea turbulenţe şi reacţii supradimensionate. Se vorbeşte de revoluţia votului, de o atmosferă soră cu cea trăită în decembrie 89, de pietre de hotar şi capitole noi ale istoriei. Expresii inerente unor circumstanţe nepreconizate, dar totuşi prea grave, dacă vom privi aceste întâmplări peste un an. Dacă există vreun câştig net – excluzând conotaţiile geostrategice certe – acesta poate fi definit prin decongestionarea unei societăţi ticsite de frustrări şi tensiuni eco-socio-morale, care tindea spre un debuşeu mai drastic în cazul perpetuării unei scheme dominante,  bazată pe preaplinul de putere şi tot ce derivă din această stare contorsionată de relaţii şi atitudini.

O parte din cei care au (rezi)stat la cozi în diasporă, cât şi dintre cei care au fraternizat cu ei se vor simţi păcăliţi, trădaţi sau (din nou) umiliţi.  Este firesc, saltul nu face parte din coreografia vremurilor noastre, e timpul tehnicii „ pas cu pas”, ce tinde să-şi revendice locul în inventarul clasic , pe lângă deja  consacratul pas de deux. Sunt riscurile unei metamorfoze în devenire, dar care ar avea şansa de a reduce un alt factor de risc infinit mai grav: cel al paşilor îndărăt.