Eva Galambos: VIAȚĂ NOUĂ pentru ASOCIAȚIA SIONISTĂ din ROMÂNIA

Asociația Sionistă din România (ASR), reînființată în 2002, a decis să -și  relanseze activitatea. În condițiile intensificării antisemitismului în Europa, a antiisraelismului, campaniilor duse pentru a delegitimiza Statul Israel, Asociația Sionistă, împreună cu alte organizații evreiești din România trebuie să depună eforturi ca, prin diferite acțiuni și programe să contracareze astfel de tendințe, să prezinte o imagine reală despre Israel și să participe la combaterea manifestărilor antisemite, indiferent unde ar avea loc…

 

Asociația Sionistă din România (ASR), reînființată în 2002, a decis să-și  relanseze activitatea. În condițiile intensificării antisemitismului în Europa, a antiisraelismului, campaniilor duse pentru a delegitimiza Statul Israel, Asociația Sionistă, împreună cu alte organizații evreiești din România trebuie să depună eforturi ca, prin diferite acțiuni și programe să contracareze astfel de tendințe, să prezinte o imagine reală despre Israel și să participe la combaterea manifestărilor antisemite, indiferent unde ar avea loc, a declarat Tiberiu Roth, președintele comunității brașovene și al ASR,  la adunarea membrilor organizației, desfășurată la Brașov în zilele de 7 și 8 februarie a.c.

Tiberiu Roth a schițat rolul sionismului la ora actuală, subliniind importanța jucată de mișcare și după întemeierea Statului Israel, rolul acesteia atât în Israel cât și în Diaspora. El a prezentat structura Organizației Sioniste Mondiale (WZO în engleză, OSM în românește), organizație federativă  cu caracter politic,în cadrul ei găsindu-și locul diferite partide și  orientări politice la care participă evreii din Israel și din alte țări ale lumii. Caracterul federativ al OSM este dat de faptul că în cadrul ei activează numeroase organizații evreiești cu cele mai diferite preocupări dar care au recunoscut și au aderat la Programul de la ierusalim. Acest program și-a propus, printre altele, sprijinirea statului evreu și a unității poporului evreu, asigurarea viitorului evreimii printr-o educație evreiască și sionistă. Asociația Sionistă din România este recunoscută de OMS, își are locul ei în organizația mondială și este apreciată pentru strădaniile ei de a menține ideea sionistă în rândul evreimii din țara noastră, prin participarea ei la diferite acțiuni comune cu alte organizații evreiești, a declarat președintele ASR. Dar acum, a spus el, a venit vremea ca Asociația să joace un rol pregnant, să se implice cu toate forțele și mijloacele în problemele evreilor atât din România cât și din lume, să devină o voce distinctă, o inițiatoare a unor acțiuni în sprijinul populației evreiești.

Se planteaza un pom de Tubishvat

Participanții la adunare , considerată adunare generală,  au trecut apoi la soluționarea unor probleme organizatorice. A fost completată conducerea ASR (Consiliul Director) prin vot, și au fost  aleși membrii Comitetului de Etică și ai Comisiei de Cenzori. Consiliul Director a fost mandatat să devină Comitet Electoral care să pregătească atât alegerile din cadrul Asociației cât și ale delegaților la viitorul congres internațional sionist. S-a decis de asemenea, crearea unor organizații zonale în funcție de aria geografică, alegându-se și responsabilii zonali, aceasta în vederea stimulării activității și  recrutării de    membri.  S-a convenit și realizarea unui site al ASR prin unificarea celor existente, precum și scoaterea unui Newsletter, eventual și sub formă tipărită.

În încheiere, Tiberiu Roth a exprimat disponibilitatea ASR pentru o colaborare și conlucrare largă cu FCER, comunitățile evreiești și alte structuri. În vederea acestui obiectiv au fost create grupuri de negociatori.Toți participanții și-au manifestat optimismul cu privire la noua viață a Asociației Sioniste din România.

Împreună cu membrii comunității brașovene, membrii ASR au participat la Havdalaua de sâmbătăt seara, desfășurată în Piața Sfatului de la Brașov iar a doua zi- pentru a marca Tu B’Șvat – la plantarea unui copac în livada comunității și la un  Seder Tu B’Șvat condus de oficiantul de cult, R.Katz.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on February 27, 2018 Reply

    Felicitari, foarte frumos si succes in activitate. O intrebare: cine sunt membrii Asociatiei Sioniste din Romania? Alte intrebari: De ce ASOCIATIA SIONISTA si nu ORGANIZATIA SIONISTA? Are ea influenta si in randul intelectualitatii si clasei politice romanesti in directia propagandei externe israeliene, sau numai in randul evreimii romane? Dezvolta ea relatii cu organizatiile evreilor din Romania stabiliti in Israel? Are ea influenta in randul tineretului?Oricum, mult succes.

  • retezar veronica commented on February 26, 2018 Reply

    nu sant evreica,dar va sustin mai ales in urma declaratiilor recente poloneze
    cu multa stima si consideratie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *