Perioada numărătorii Omerului are o importanță deosebită în istoria evreiască. În special perioada care începe în ajunul celei de a doua zile de Pesah și durează 33 de zile, până la Lag BaOmer. Conform tradiției, doliul înceteză în ziua de Lag BaOmer deoarece în această zi este aflată cauza doliului. Rabini contemporani au afirmat că evenimentele petrecute în această perioadă în istoria contemporană iudaică nu sunt întâmplătoare, ci au avut loc tocmai în această perioadă, destinată a fi a renașterii evreiești.

Este vorba despre Ziua Holocaustului, de fapt Ziua Catastrofei și a Eroismului evreiesc, Ziua Eroilor căzuți în războaiele Israelului pentru întemeierea și apărarea lui și Ziua Independenței statului Israel. De la suferință la bucurie, de la prăbușire la victorie în prezent și la speranță în viitor. Nu este de mirare că rabinii sioniști au permis recitarea psalmilor de Halel (Laudă) și binecuvântarea Zilei Independenței, deși este în perioada numărătorii Omerului.

Ziua Holocaustului

Există o zi separată a Holocaustului, comemorată în Israel în mod diferit de Ziua Internațională a Holocaustului, 27 ianuarie, comemorată în întreaga lume? Răspunsul este pozitiv: 27 a lunii ebraice Nisan, ziua înfrângerii răscoalei ghettoului din Varșovia. Dar care este motivul acestei comemorări diferite, având în vedere că Ziua Internațională a Holocaustului este comemorată și în statul Israel? Această zi specială nu este numai ziua catastrofei, a Holocaustului, a Șoahului, ci și ziua eroismului evreiesc. Ea este numită ”Yom HaȘoah veHeGhevurah”, Ziua Catastrofei și a Eroismului.

Evreii nu s-au mai lăsat duși la moarte ca vitele la abator. Ei au decis să ia arma în mână. Inițial, în ghettoul Varșoviei se aflau circa 450.000 de evrei. Majoritatea lor au fost duși la Treblinka, în lagărul morții. Rămăseseră circa 35.000 de evrei. Ei au hotărât să lupte pentru a-și salva viața sau cel puțin pentru a muri cu arma în mână. Era evident că o victorie reală nu putea fi obținută, în fața armatei germane. Dar măcar supraviețuirea…

Răscoala a început la 14 Nisan. În anul 1943, în luna mai, când erau semne că Germania nazistă va fi înfrântă, lucru însă necunoscut locuitorilor ghettoului. În ajun de Pesah. Cu ce este diferită această noapte de celelalte nopți?, întreabă copiii în seara de Seder. Răspunsul este: fiind seara ieșirii din Egipt a poporului lui Israel. De data aceasta răspunsului tradițional i s-a adăugat un răspuns contemporan: fiindcă în această seară evreii condamnați la pieire au luat arma în mână. Liderul răscoalei, Mordechai Anilewicz, un tânăr de 24 de ani, sionist socialist, a făcut tot ce a putut. Nu numai el, ci toți cei care i s-au alăturat. Dar era o luptă inegală. Mai mult decât atât: o rezistență lipsită de finalitate, spre deosebire de rezistența partizanilor ruși, francezi, italieni, cehi, polonezi, greci, iugoslavi care luptau pentru alungarea cotropitorului nazist și eliberarea țării lor. Rezistența evreiască era numai pentru supraviețuirea fizică a celor care luptau, fiindcă știau că soarta lor este pecetluită. Într-adevăr, după lichidarea ghettoului, la 3 ale lunii ebraice Iyar, au fost câțiva supraviețuitori, care au reușit să se salveze prin rețeaua de canalizare a orașului. Voința unora dintre ei era să ajungă în Palestina, dar s-au bucurat să ajungă la partizanii polonezi. Guvernul polonez din exil ar fi vrut să ajute răsculaților, cel puțin cu arme și muniții, prin zona ”ariană” vecină ghettoului, dar nu a avut multe posibilități în acest sens.

A rămas amintirea acestei răscoale, a eroismului evreiesc. O zi înaintea zilei de 28 Nisan, ziua cuceririi Ierihonului de către Iehoșua ben Nun, în anul 1415 înaintea erei noastre. Cucerirea Ierihonului, deci începutul cuceririi țării Canaan de către strămoșii noștri, cu ajutorul Domnului. Păreau evenimente unite. Knessetul a decis asupra zilei de 27 Nisan, care cade în lunile aprile-mai după calendarul gregorian ca Zi a Catastrofei și Eroismului. La 13 zile după izbucnirea rărăscoalei ghettoului din Varșovia și 8 zile înaintea Zilei Independenței Israelului. Chiar dacă Ziua Kadișului General, a pomenirii morților rămași fără mormânt este la 10 Tevet, iar în privința lunii Nisan există norma halahică de a nu se recita rugăciuni speciale pentru memoria decedaților. Dar în felul acesta ei nu sunt uitați, ci comemorați cu pioșenie de două ori: eroii poporului evreu, ai evreimii europene diasporice, a victimelor Holocaustului. Iar evenimentele contemporane arată omenirii cât de importantă este comemorarea Holocaustului, a victimelor lui, ca și păstrarea memoriei eroismului evreiesc.

Ziua Eroilor Israelului

Fiecare țară și fiecare popor își comemorează eroii, le cinstește memoria. Amintirea lor este veșnică peste tot, totdeauna. Oameni care și-au sacrificat viața pentru apărarea patriei lor, din propria lor voință și inițiativă sau în urma unui ordin primit din partea superiorilor. Soldați și partizani, cărora li se adaugă victimele războiului. În fiecare țară este o zi a eroilor naționali, căzuți în luptă pentru patrie și pentru libertate. Parafrazând o frază a lui Cicero, ”cei mai sfinți soldați”. O zi în care ceremoniile memoriale abundă, în care tradiția comemorativă a țării respective se unește cu o tradiție generală, stabilită în Franța după primul război mondial, la Mormântul Eroului Necunoscut.

Care este situația în statul Israel? Nu numai că granițele lui nu sunt recunoscute de lumea arabă, dar nici măcar existența lui nu este recunoscută. Nici caracterul lui evreiesc. Liderul palestinian Mahmud Abbas a afirmat că niciodată nu va recunoaște statul Israel ca stat al poporului evreu. Liderii organizației teroriste Hamas afirmă că ei nu au pretenții teritoriale față de statul Israel, ci pur și simplu nu îi recunosc existența și vor să-l înlocuiască cu un stat arab palestinian. Starea de beligeranță continuă, uneori mocnit, alteori deschis. Din nenorocire, eroi apar mereu. În anul 2014, a existat un număr mare de eroi din cauza războiului din Gaza, dintre soldații Armatei de Apărare a Israelului. În alți ani sunt eroi mai puțini, dar nu lipsesc: este vorba despre soldați căzuți în luptă împotriva teroriștilor, precum și despre victime ale atacurilor teroriste, care nu pot fi prevenite totdeauna. Diferența clară față de alte țări este că în statul Israel nu există conceptul de ”soldat necunoscut”. Dimpotrivă, se afirmă deschis că fiecare om are un nume: ”Lekol yiș yeș șem”. Sub acest titlu este prezentată lista eroilor căzuți în războaiele de apărare ale Israelului la televiziunea israeliană, în ordine cronologică: numele, gradul, data căderii în luptă. Alături de eroii căzuți în luptă sunt menționați și alții, căzuți în accidentele militare, de pregătire a luptei pentru apărarea țării. Să ne amintim că armata Israelului nu este o armată de cuerire, ci de apărare: ”Țava Hagana LeIsrael” (prescurtat: ȚaHaL). Ziua Eroilor este numită ”Yom HaZikaron LeHalaley Maarakhot Israel” sau ”Yom HaZikaron LeHalaley ȚaHaL” (Ziua comemorării eroilor căzuți în războaiele de apărare ale Israelului, sau Ziua comemorării eroilor Armatei de Apărare a Israelului).

Din ce cauză a fost aleasă această zi pentru a fi celebrată în ajunul Zilei Independenței Israelului? Răspunsul este: tradiția iudaică vorbește despre trecere de la durere la bucurie.Trecere directă. Eroii au căzut pentru un stat Israel liber și independent, democratic, stat al poporului evreu, care să respecte drepturile omului, atât al cetățenilor evrei, cât și ai cetățenilor de alte etnii și religii. Să ne amintim că printre eroii Israelului nu sunt numai evrei, ci și druzi, creștini, musulmani arabi. Tuturor să le fie amintirea binecuvântată și Dumnezeu să le răzbune sângele, care nu a curs în zadar. Din aceste motive a fost selectată această zi, 4 Iyar după calendarul ebraic. Au fost propuneri a se alege pentru această ceremonie tristă ziua de 9 Av (”Tișa beAv”), ziua de doliu generală a poporului evreu, ziua distrugerii primului și a celui de al doilea Templu de la Ierusalim. Dar s-a renunțat, pentru a nu se amesteca doliu cu doliu și a se respecta memoria tuturor celor căzuți în luptă. Ceremonia comemorativă are loc recitându-se rugăciunile de pomenire a morților, în seara de ajun. Apoi urmează vizita la cimitirele militare, a membrilor familiilor eroilor împreună cu reprezentanții Rabinatului Militar și a autorităților de stat. Unii au spus că ceremonia este ”neevreiască” și au propus studiul unor capitole din Mișna în memoria decedaților, după tradiția iudaică. Poate că ambele elemente ar trebui să fie combinate. Oricum, orice ar fi, să ne amintim de eroii noștri, să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor. Pentru că datorită sacrificului lor trăim. Să păstrăm momentul de reculegere în amintirea lor. Pentru că datorită sacrificiului vieților lor putem celebra Ziua Independenței, ”Yom HaAțmaut”, a doua zi. Iar evreii din toate comunitățile, din întreaga lume, care au o legătură sufletească cu statul Israel, să își amintească și ei de acești eroi, unii proveniți chiar din comunitățile lor. Apropo, între ei sunt mulți originari din România. Din nenorocire…

Ziua Independenței Israelului

Fiecare stat are o zi națională a sa, pe care o serbează. Israelul are și el o zi a sa: Yom HaAțmaut (Ziua Independenței). Sau, în limbajul comun israelian, ”Yom huledet lemedina” (Ziua de naștere a statului). Este ziua de 5 Iyar din calendarul ebraic, ziua în care David Ben-Gurion a citit declarația de independență a noului stat, atunci când mandatul britanic asupra Palestinei lua sfârșit. Noul stat urma să se numească (și s-a numit) Israel.

Data gregoriană era 14 mai 1948. Entuziasmul i-a cuprins pe toți locuitorii evrei ai Palestinei. Un prieten care nu mai este între noi, mult mai în vârstă decât subsemnatul, regretatul conferențiar de filosofie Iacov Lavie, originar din Polonia, mi-a povestit că în acea seară avea aproape 18 ani și locuia cu părinții la Haifa. Deodată a auzit bătăi puternice în ușă, ca și în ușile vecinilor. Era unul dintre vecini, un om vârstnic, văduv, originar din Basarabia, cunoscut ca ”român” în cartier. Omul acela simțea nevoia să-și împărtășească bucuria tuturor și striga în idiș, repetând: ”Der Mășiach iz ghikimn! Der Mășiach iz ghikimn!” (A venit Mesia! A venit Mesia!). Oamenii au ieșit în stradă, au cântat, au dansat de bucurie. Era după circa 2000 de ani de ”galut” (Diaspora) și după 3 ani de la Holocaustul evreimii europene. Nimeni nu se mai gândea la nimic, decât la bucuria prezentului, la speranța viitorului. Era după prăbușire, o adevărată renaștere. Bucuria a fost nu numai a evreilor locuitori ai Palestinei, ci și a majorității evreilor din lume. Un exemplu este reacția de bucurie spontană a evreilor din România. Până astăzi, ziua de naștere a Israelului este sărbătorită cu bucurie de majoritatea comunităților evreiești din lume.

Dacă Marea Britanie nu ar fi publicat ”Cartea Albă”, care limita emigrarea evreiască în Palestina, Holocaustul nu ar fi avut proporțiile uriașe pe care le-a avut. Fără ”Cartea Albă” nu ar fi fi fost nici ”Cartea Neagră”. Alb și negru, negru și alb… Albul promisiunii neîndeplinite în mod ilegal de britanici fusese înlocuit de negru. De data aceasta, negrul doliului cauzat de Holocaust a fost înlocuit de albul speranței, victoriei, păcii. Imnul național, ”Hatikva” (Speranța) este cântat de Yom HaAțmaut împreună cu psalmii de ”Halel” (Laudă), deși este în timpul numărătorii Omerului. O zi de bucurie și speranță în timpul unei perioade de doliu. Deci, doliul a fost învins. Cauza lui a fost aflată și a fost înlocuit cu bucurie.

Dar cum a reacționat lumea arabă? Negativ. Speranța ei era distrugerea Israelului în câteva săptămâni. Armatele arabe au năvălit în teritoriul israelian. Mulți dintre arabii din Palestina și-au părăsit casele, cu speranța că vor reveni acasă în curând, victorioși. Dar… au devenit refugiați, care nu au mai putut reveni acasă, după ce Israelul a reușit să înfrângă armatele invadatoare. Din nenorocire, după 67 de ani de existență a Israelului, continuă afirmațiile asupra ilegitimității sale, se aud voci care cer desființarea lui, ștergerea lui de pe hartă. Din păcate, cei are cer acest lucru reușesc să găsească susținători în lumea civilizată, democrată…

Ce va urma? Să sperăm că bine, că Israelul va continua să existe, să se dezvolte, să fie așa cum a fost denumit de un analist politic: o ”națiune start-up”. La mulți ani, Israelule!

Post Scriptum. Tot în perioada numărătorii Omerului, deși după Lag BaOmer, la 28 Iyar, este aniversarea eliberării Ierusalimului și Zidului de Apus, în timpul Războiului de Șase Zile (1967). Ierusalimul, capitala statului Israel și a poporului evreu, ca și a celor trei religii monoteiste, este și trebuie să rămână unit.

Lucian–Zeev Herşcovici, aprilie 2015