30 iunie era ziua în care urma să se semneze, de această dată la Viena, acordul între Iran , statele membre ale Consiliului de Securitate plus Germania, care trebuia să stopeze programul nuclear iranian. Cu o zi înainte, pe 29 iunie (așa cum de fapt era de așteptat dacă luăm în considerare poziția unor țări membre, părți ale tratatului), s-a anunțat că intervine o amânare de o săptămână, următoarea ”zi fatidică” urmând să fie 7 sau 9 iulie.
Reuniunea de la Viena
De ce presupunerea că ”așa cum era de așteptat”? Deoarece, există încă o prăpastie aproape de netrecut între pozițiile occidentale și cele ale Teheranului, în pofida numeroaselor concesii acceptate de Statele Unite. Oponenta cea mai vehementă a semnării documentului numai după ce Iranul îndeplinește trei condiții esențiale este Franța Săptămâna trecută, ministrul francez de externe, Laurent Fabius , a reluat prezentarea acestor condiții. ”Dorim un acord puternic care va recunoaște dreptul Iranului de a dispune de energie nucleară civilă dar și garanții că va renunța definitiv la arma nucleară. Pentru aceasta sunt necesare trei condiții indispensabile: o limitare permanentă a capacității de cercetare și dezvoltare a Iranului, o inspecție riguroasă a siturilor, inclusiv ale celor militare dacă va fi necesar și revenirea automată la sancțiuni dacă Iranul va încălca aceste angajamente”.. Sunt condiții pe care, până acum, Teheranul le-a respins. La rândul său, un important diplomat occidental care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat că există încă diferențe majore esențiale între Iran și Occident, cum ar fi problema accesului și transparenței, posibilele dimensiuni militare și sancțiunile. S-a ajuns la un acord în unele probleme dar în cele majore pozițiile nu s-au apropiat, a spus el.
Kerry şi Zarif
Israelul susține că Statele Unite ar fi acceptat cererea Teheranului de a renunța la inspecțiile la siturile nucleare. În cadrul unei recente reuniuni a Comitetului de Politică Externă și Apărare a Knessetului, premierul Benjamin Netanyahu a susținut că marile puteri fac concesii majore în fața pretențiilor din ce în ce mai mari ale Iranului. ”Acest acord se transformă dintr-un acord prost într-unul și mai prost și din zi în zi devine mai prost. De fapt, deschide calea Iranului de a deveni nu numai o putere majoră cu una sau două bombe nucleare ci, într-un deceniu, cu un arsenal nelimitat, cu posibilitatea de a realiza mai multe bombe atomice..”, a spus el. Acest pericol este sesizat și de alți oameni politici. Astfel, 18 experți americani de frunte de politică externă, inclusiv cinci foste oficialități importante ale administrației Obama, au trimis președintelui american o scrisoare deschisă în care au criticat Casa Albă, afirmând că a negociat „un acord prost”.
Întrebarea care se pune și la care vom primi răspuns cândva săptămâna viitoare este măsura în care Washingtonul va ceda șantajului iranian. Este pe undeva trist că, după aproape două mandate, președintele Obama nu și-a dat seama cum trebuie să negocieze cu islamiștii. Am arătat de mai multe ori, pe baza a ceea ce au afirmat experții în domeniu, că nu o mână întinsă cu blândețe este mijlocul prin care îi convingi pe practicanții Islamului să se înțeleagă cu tine. Acesta este un semn de slăbiciune din punctul lor de vedere și dovada acestei teze este tocmai felul în care se desfășoară negocierile cu Iranul. Cu cât Occidentul, în primul rând Statele Unite, s-a dovedit mai concesiv, cu atât Teheranul și-a sporit pretențiile. Să nu uităm că, în afara respingerii cererii esențiale de inspecție a locurilor unde se presupune că s-ar putea produce arma nucleară, ayatollahul Ali Khamenei a cerut ridicarea sancțiunilor înainte ca Teheranul să dezmembreze infrastructura sa nucleară și înainte de orice fel de inspecție.
Potrivit analiștilor, pentru președintele Obama încheierea acordului este vitală deoarece în afara reluării relațiilor cu Havana, ar fi singurul său succes major de politică externă. Este un lucru de care iranienii sunt conștienți, așa cum a declarat o oficialitate iraniană care a susținut că pentru America acordul este mai important decât pentru Iran Dar și pentru actuala politică de reforme a Teheranului semnarea documentului care ar însemna ridicarea sancțiunilor, este o miză importantă deoarece un eșec ar aduce din nou la putere conservatorii.
Poziția Franței, cea mai apropiată de Arabia Saudită și Israel, demonstrează că nu are încredere în angajamentele verbale ale Teheranului. Ar putea Washingtonul să convingă Parisul de adevărurile lui? Au Statele Unite informații suplimentare care să susțină soliditatea concesiilor? Greu de imaginat deoarece occidentalii s-au plâns în permanență de imposibilitatea de a pătrunde în siturile militare secrete ale Iranului, de a avea mai multe informații de la fața locului.
Există însă și o contrapoziție neașteptată deoarece vine, chiar din partea israeliană. Se pare că comunitatea israeliană de informații consideră că pentru Israel nu Iranul este principala amenințare, nici măcar nu a fost inclusă pe o listă de priorități. Potrivit opiniei ei, la care s-ar fi raliat și militari de rang înalt, Statul Islamic și organizațiile islamiste radicale pericilitează securitatea Israelului. Iarăși întrebarea care se pune în mod firesc ar fi de ce fel de informații dispune partea israeliană și dacă are dreptate, de ce premierul Netanyahu nu acceptă această abordare?
Poate că am putea desluși un răspuns din altă parte. În urmă cu câtva timp, George Friedman, directorul institutului de geopolitică ”Stratfor”, a afirmat că Statele Unite și-au schimbat politica în Orientul Mijlociu, că nu mai vor să se implice așa cum au făcut-o în ultimii 40 de ani și ar dori ca statele din regiune să-și asume și să-și rezolve singure problemele. Dar pentru aceasta nu trebuie ca în zonă se existe o singură putere regională ci mai multe care să se echilibreze. De aceea, afirmă Friedman, Israelul și-ar fi pierdut rolul principal iar Statele Unite sprijină Iranul sau alte țări din zonă, indiferent dacă convine sau nu Israelului.
Cred că, în ultimă instanță, problema acordului cu Iranul va depinde de măsura în care și celelalte state care negociază alături de Washington, vor accepta punctul de vedere american.
Eva Galambos
