Cred că nu există vreun român care să nu urmărească ce se va întâmpla cu Grecia. Și chiar dacă unii au afirmat că o să se găsească o soluție, că Europei nu-i convine ca Grecia să devină falimentară, să iasă din zona euro și va fi salvată și poate că au dreptate, întrebarea este : cu ce preț? Deși este vorba de o altă țară, nu ne este indiferent acest lucru, din cauza consecințelor pe care nici măcar nu le deslușim cu exactitate.

Salvarea Greciei este o operațiune împovărătoare pentru întreaga Uniune Europeană, chiar și pentru statele care nu fac parte din zona euro. (Oare, văzând acet lucru, n-ar trebui să-l ascultăm pe Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, și să nu ne grăbim cu introducerea monedei europene care ne va arăta limpede ce prost stăm cu dezvoltarea economică)? Trist este că după toate calculele, chiar și cele mai optimiste, Grecia nu va scăpa de datorii nici după o jumătate de secol, ele vor fi moștenite de nepoții și strănepoții generațiilor de astăzi care nu au înțeles că există niște obligații, datorii de onoare, pe care trebuie să le respecți și să le satisfaci. Nu vreau să intru în amănunte, de ce și cum a reușit Grecia (și poate și alte țări) să adune această datorie colosală – de acum lumea știe de ce – poate că așa cum susține George Friedman, directorul institutului geopolitic „Stratfort”, de vină sunt și băncile creditoare care ar fi trebuit să știe și poate că au știut că Atena nu respectă disciplina financiară și că, pur și simplu minte în ceea ce privește situația ei. Dar nu pot să nu vorbesc despre răspunderea politicienilor, indiferent de partidul din care fac parte. Aproape toți liderii politici eleni s-au dovedit pur și simplu iresponsabili față de problemele economice ale țării. (Curajoșii care au atras atenția asupra pericolului îndatoririi au fost nevoiți să-și dea demisia) Iar cel mai iresponsabil dintre ei este Alexis Tzipras, liderul Syriza, actualul premier. Ceea ce a făcut el este o dovadă crasă de populism și ipocrizie. Nu este greu de înțeles că grecii care s-au săturat de măsurile de austeritate care – de ce să nu recunoaștem – au fost departe de ceea ce s-a aplicat la noi în România, au dat crezare promisiunilor electorale ale premierului. Nu știu cum de au putut crede că neplătind impozite, taxe, iar statul – obligațiile sale financiare, vor scăpa de datorii. Este mai mult decât naivitate, este prostie. Al doilea mare păcat al lui Tzipras a fost referendumul. Cum poți îndemna poporul să respingă un proiect de redresare care, firesc, cere sacrificii, despre care știi foarte bine că nu va fi acceptat de Occident, ca apoi, în ceasul al 13-lea, când ajungi cu cuțitul la os, să prezinți creditorilor un plan de măsuri de austeritate mult mai dure decât ţi s-a cerut inițial de către aceștia? Este o atitudine pe care nu mi-e rușine să o calific criminală. Criminală deoarece va fi plătită de populația amăgită de cuvintele și discursurile frumoase, de inconștiența premierului care a avut și obrazul să spună că rezultatul referendumului este o victorie a poporului grec! Poate o victorie a la Pyrrhus că tot suntem în Grecia.

Atitudinea Greciei pur și simplu este de neînțeles pentru o parte a Europei pentru care cuvântul dat, înțeleg aici obligațiile asumate, este un principiu fundamental al vieții sociale. De aceea nu este de mirare poziția dură a Angelei Merkel care știe că cedând în problema datoriilor Greciei, își va pierde alegătorii. Același lucru este valabil și pentru țările nordice. Doar noi ăștia mai din sud, mai „latini”, suntem mai blânzi, eventual plângem de mila bieților greci. De fapt, avem și de ce, dar trebuie identificate și cauzele și vinovățiile.

Pentru România, ceea ce s-a întâmplat în Grecia trebuie să fie un avertisment destul de sever. Oricât de controversată va fi afirmația mea, faptul că deocamdată nu suntem în aceeași situație se datorează acelor mult hulite măsuri de austeritate introduse de guvernul Boc, dar anunțate de președintele de atunci, Traian Băsescu. I s-a reproșat că nu a fost bine, că Fondul nu a cerut, că se putea și altfel. Numai că nimeni, nu numai de la noi, dar nicăieri în Europa nu a găsit o altă soluție. A fost greu, a fost foarte greu, dar am ieșit la liman, nu am avut soarta Greciei. Dar dacă ne uităm ce se întâmplă acum, acest pericol ne paște. Faptul că am ieșit din recesiune și că anumite ramuri economice s-au relansat, că există mai mulți bani la buget, nu justifică „dărnicia” guvernului, a parlamentului față de anumite segmente ale societății. Aceste acte sunt justificate de apropierea alegerilor pe care vrea să le câștige actualul partid la putere. Întristător este că nimeni din mașina de vot a parlamentului nu se gândește la post-factum. Și aici am impresia că intervine gândirea elenă: ”lasă c-om vedea” Da, om vedea. Și grecii s-au trezit din euforie și au văzut. Și ce au văzut nu le place. Este un coșmar. Și nu-mi vine să cred că asta ne dorim.

Eva Galambos