CIMITIRUL MULTICONFESIONAL MIROGOJ…

Note de drum din Croaţia

Ne-am alăturat fără ezitare micului grup care şi-a manifestat interesul pentru vizitarea Cimitirului Parc Mirogoj din Zagreb. Probabil cel mai mare din Europa, acest loc de veci a fost construit, între anii 1879 şi 1929, după planurile arhitectului Herman Bolle. Mirogorhje 1

Aleile largi, mărginite de arbori stufoşi, despart şirurile unor pietre funerare elegante, construite din marmură neagră şi late de aproape doi metri fiecare. Se remarcă, potrivit inscripţiilor în ivrit sau sârbo-croată de pe lespezi, că sunt morminte de evrei, majoritatea ashkenazi. Printre ele, din loc în loc, se află şi mormintele unor creştini catolici.

Este interesant faptul că sub criptele amintite se află familii întregi, uneori câteva generaţii.

Remarcăm numeroase cazuri de evrei convertiţi la catolicism. În aceste cazuri la dată naşterii este gravat un Maghen David şi dată decesului cu o cruce!

Partea şi mai interesantă este faptul că în acelaşi mormânt se află înhumaţi uneori şi membrii creştini al unor familii evreieşti, chestie precizată prin cruci gravate alături de anul naşterii şi decesului acestora…

În unele cazuri, familia catolică a adăugat o troiţă alături de monumentul familiei evreieşti, troiţă unde pun flori sau aprind lumânări.

mirogoj 00Încerc să-mi imaginez cum arată această frumoasă “sikse” blondă care în perioada interbelică a cucerit inima tânărului doctor din familia Rosenzweig?

La capătul aleii ne oprim în faţă unui bloc impresionant din marmură neagră alături de care se află o statuie a lui Moshe cu tablele legii în mâna.

Ghidul citeşte cu voce tare textul inscripţionat în ivrit, din care reiese că monumentul a fost ridicat de guvernul croat “în memoria partizanilor evrei care au căzut luptând alături de croaţi contra fascismului, a evreilor din Croaţia care au pierit în lagărele de exterminare germane precum şi (foarte interesant, adaugă ghidul) în memoria evreilor care au avut de suferit de pe urmă poporului croat”… şi aceştia nu au fost puţini, completează în continuare ghidul…

mirogoj afisTraversăm şi monumentalele Arcade, unde se află cavourile şi plăcile care acoperă locurile de veci ale unor mari personalităţi ale Croaţiei… Constatăm cu această ocazie că multe personalităţi croate – savanţi, mari medici, profesori universitari, scriitori şi artişti – au fost de origine evreiască, parte dintre ei convertiţi la catolicism.

Afară, admirăm din exterior extraordinara arhitectură a clădirilor şi spaţiilor verzi care înconjoară uluitorul loc de veci conceput de dl. Herman Bolle şi modul în care acest simbolic lăcaş al înţelegerii omeneşti – în faţă morţii – a supravieţuit vitregiilor istoriei…

Theodor Toivi

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *