În urmă cu 14 ani, când în Israel era o perioadă de atacuri criminale, am scris: „ Când ziarele sunt colorate în negru – culoarea doliului și în roșu -culoarea sângelui, simțim nevoia să fim împreună!”. Din nou nu este liniște, în această toamnă, aici, în Israel. Situația poate este mai periculoasă pentru că nu ști UNDE și CÂND primești un cuțit în spate sau te calcă o mașină.  Numărul mare de participanți la adunarea din 4 noiembrie 2015, dedicată istoriei și culturii evreilor din Timișoara, unii dintre ei nefiind timișoreni, dovedește câtă dreptate am avut în ceea ce am scris în urmă cu 14 ani.

Publicul s-a adunat cu mult mai devreme decât ora anunțată, în foaierul sălii Rappaport din Complexul Cinematecii din Haifa și, la o ceașcă de cafea și o prăjitură, atmosfera s-a încălzit, oamenii bucurându-se că au prilejul să reîntâlnească vechi cunoștiințe.

Programul bine întocmit de organizatori, în parteneriat, A.M.I.R. (Organizația Unitară a Evreilor Originari din România) și I.C.R. (Institutul Cultural Român) din Tel Aviv, a captivat sala plină până la ultimul loc.

În primul rând în Cuvânt de deschidere, au adresat un salut adunării doamna Dita Gara din Consiliul Executiv A.M.I.R. și Andrea Soare, de la I.C.R. Tel-Aviv. E.S.Andrea Pastărnac, ambasador al României în Israel, într-o ebraică perfectă, a povestit cum ea născută la Brașov, a ajuns să fie o admiratoare a Timișoarei, iar Micha Harish, președintele A.M.I.R., a vorbit nu numai despre asociația care și-a pus ca sarcină construirea Muzeului Evreilor din România de la Roș Pina, ci și despre perioada copilăriei și a adolescenței de la Timișoara, ca și despre vizitele oficiale din acest oraș, în calitățile sale oficiale de ministru sau secretar general al Partidului Muncii din Israel. Fosta lui colegă, Yudith, mi-a spus că era și un violonist virtuos.

Prof.univ.dr.Victor Neumann, director al Centrului de Studii avansate în istorie al Universității de Vest din Timișoara și al Muzeului de Artă Timișoara a reușit să facă un succint istoric al evreilor din Banatul Timișoarei, cu accentul pe perioada interbelică. El a atras atenția că până la instaurarea administrației românești, în 1919, evreii erau considerați ca „maghiari de confesiune mozaică”, în perioada interbelică trecându-se la conceptul de „naționalitate evreiască”. Deși în România și în întreaga Europă, rasismul și antisemitismul au devenit ideologiile de referință, Timișoara a preferat să cultive trăsăturile opuse conflictelor, spiritul civic și condiția multi și interculturală. Industria textilă, fabricile de mănuși, pantofi și pălării, fabrica de bere din Timișoara au beneficiat de aportul substanțial al întreprinzătorilor evrei. Desigur aportul evreilor era important și în comerț, în breslele de meșteșugari și în profesiunile libere. Totul s-a întrerupt odată cu intrarea în funcțiune a legislației anti-evreiești din 1940. Cu toate că la Timișoaraîn perioada interbelică, antisemitismul se simțea mai puțin decât în restul României, a existat și aici o importantă organizație sionistă.

Conf. dr. Smaranda Vultur, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Departamentul de Studii Românești-Universitatea din Timișoara a vorbit despre lucrările ei de istorie orală, în care evreii timișoreni povestesc despre viața lor. Este o lucrare captivantă, care necesită dăruire și înțelegere, fără de care multe aspecte istorice nu pot fi înțelese, întrucât nu totul se găsește în documente.

       Getta Neumann, redactor al revistei online „BJT Timișoara”, fiica rabinului dr. Ernest Neumann, a vorbit despre liceul izraelit din Timișoara, care a funcționat din 1919 până în 1948, fiind în timpul prigoanei un refugiu pentru elevii și profesorii dați afară din celelalte școli și o oază a culturii și solidarității evreiești. S-a prezentat cu această ocazie, un film documentar în care a povestit despre liceul izraelit, „Zsidlic”, cum îi spuneau elevii, inginerul Tomi Laszlo, aflat în public, care a fost coleg cu soțul meu la Societatea Israeliană de Electricitate din Haifa. Și tot în public era și prietenul nostru prof. Jancsi Drexler, cu soția, al cărui bunic Victor Deznai a fost primul director al liceului.

Am admirat frumusețea singogilor din Timișoara, cea neologă din Cetate, inaugurată în 1865 și reinaugurată în 1874, cu prilejul vizitei împăratului Franz Josef, cea ortodoxă din Iosefin, inaugurată în 1895 și cea neologă din cartierul Fabric, inaugurată în 1899. Ceea ce este mai dureros este faptul că sinagogile din Cetate și Fabric, de o frumusețe arhitectonică rar întâlnite, sunt acum într-o stare deplorabilă, mergând spre distrugere. Ar fi păcat să nu se găsească soluții viabile de conservare.

După cum se vede, vorbitorii au format o orchestră de mare valoare pe care moderatorul Dr. Rafael Vago, de la Universitatea Tel-Aviv, a condus-o cu mare talent. Programul artistic a fost susținut de tânărul și talentatul violonist Gad Eckstein, care a interpretat Zigeunerweise de Sarasate, Ceardașul de Monti și Habanera din opera Carmen de Bizet. Prof. Neumann ne-a amintit că Sarasate a concertat la Timișoara, unde au concertat și alți mari muzicieni printre care George Enescu și Bela Bartok.

Am fost mai mult decât încântată. Fiecare vorbitor a vorbit „la înălțimea ochiilor” (traducere a unei expresii din ebraică), adică pe înțelesul tuturor. A fost o seară de neuitat, din nou țin să-mi exprim mulțumirea organizatorilor A.M.I.R și ICR Tel Aviv. Mă simt mândră că am prieteni din Timișoara, care pe bună dreptate se mândresc cu orașul lor.

Liana Saxone-Horodi