Aici, la Cluj, iarna nu se mai îndură să vină. Deunăzi am văzut nişte magnolii înmugurite cu boboci mari şi pufoşi… S-a instalat un sfârşit de toamnă aproape identic cu primăvara sfielnică, frunzele arămii se îngemănează cu mugurii iţiţi pe crengi, într-o derută, într-o nedumerire generală care parcă s-a înstăpânit nu numai în regnul vegetal, ci şi în sufletul meu.. În acest decor tomnatic au apărut semnele sărbătorilor care vin cu o precizie…astronomică, imposibil de deturnat sau derutat. S-a inaugurat şi iluminatul festiv din oraş, sute de mii de beculeţe strălucesc în variate configuraţii decorative. Vitrinele, decorate cu beteală, steluţe şi brăduţi împodobiţi, atrag cumpărătorii cu rafturi doldora de dulciuri şi jucării, bijuterii, cosmeticale, marochinărie, electrocasnice şi electronice – oferta bogată, diversă şi costisitoare pentru moşii crăciuni din noi…

Această iarnă ciudată, o inerţie a toamnei, nu are scânteierea veselă şi magică a iernilor adevărate. Nu mă îmbie a sărbători. Toamna seacă s-a cantonat în mine, împreună cu jalea pricinuită de incendiul de la Bucureşti şi de atentatele de la Paris, de îngrijorarea faţă de soarta puhoiului de emigranţi puşi în standby, teama de izbucnirea violentă a conflictelor de mai aproape şi de mai departe (ce înseamnă astăzi aproape şi departe?), de anxietatea legată de viitorul apropiat şi îndepărtat, de nesiguranţă… Dacă nu a zilei de mâine, sigur a anului ce vine… Iarna asta bizară nu mă ajută deloc să mă arunc în braţele aromate şi pline de daruri ale sărbătorilor. Răsfoind ediţiile de sfârşit de an ale revistei Baabel, îmi recitesc cu uimire articolele pătrunse de febra şi bucuria sărbătorilor. Poate nu eram atât de atentă la ce se petrecea în jur, poate nu am fost în stare să recunosc semnele – indiferenţa, indolenţa, intoleranţa – care anunţau încă de atunci deznodămintele din această toamnă-iarnă plină de cicatrici şi violenţă.

Şi totuşi, luminiţele de Hanuka au sădit câteva licăriri şi în sufletul meu şi mă străduiesc să le ocrotesc şi să le sporesc cu gânduri senine, să-mi lepăd anxietatea măcar pentru un răstimp, să mă învălui în fulgii amintirilor luminoase şi magice ale zăpezilor de mai an şi să mă îndemn a porni pe cărările care duc către sărbătorile de iarnă, încărcată cu daruri şi cu voie bună. Poate astfel am să momesc şi iarna să vină să-şi ia în primire sărbătorile. Şi să mă bucur cu cei de lângă mine, de acest răstimp aflat la răspântia dintre drumul magilor şi întâlnirea anilor, cu speranţa că vremurile vor fi mai puţin bizare şi sumbre decât ni le zugrăvesc anxietăţile de zi cu zi!

Le doresc un An Nou 2016 senin şi împlinit, tuturor celor care păşesc pragul revistei Baabel, cu multă sănătate la trup şi la suflet!

Andrea Ghiţă