Europa se pregătește pentru alegerea unei noi capitale culturale. În competiție se află mai multe orașe din țara noastră: Timișoara, Baia Mare, Cluj și Iași. În 2007, acest titlu a fost câștigat de Sibiu împreună cu Luxemburg. De aceea, este de un interes deosebit cunoașterea consecințelor acestei decizii. Declararea orașului Sibiu drept capitală culturală europeană a avut o influență benefică asupra evoluției sale urbanistice, culturale, turistice, devenind un model de dezvoltare sub toate aspectele menționate. Un fapt de remarcat (poate și un argument) – Sibiul deține astăzi procentual cel mai mare buget din lume pentru cultură – 13 % din bugetul orașului fiind destinați culturii. Din care 16% se întorc sub forma unor venituri.
Sprijinul acordat culturii are rădăcini vechi la Sibiu. Breslele din acest oraș erau, cu secole în urmă, la fel de puternice ca cele vieneze. Ele aduceau în oraș mari artiști ca de exemplu pe Franz Liszt care a apărut pe scenă la Sibiu imediat după Viena. Toate acestea și multe altele le putem afla din dialogul care s-a infiripat între Erna Hennicot-Schoepges, soția fostului premier al Luxemburgului, fostă președintă a Parlamentului acestei țări, la ora actuală membră a Consiliului de Stat, și Beatrice Ungar, redactor-șef al publicației sibiene Hermmanstatdter Zeitung. Cartea în care se publică acest dialog Erfolgsgeschichte mit Folgen.Leseproben einer Seelenverwandschaft, .(Istoria unui succes cu urmări. Probe de lectură ale unei înrudiri sufletești ) descrie, printre altele, istoria culturală a Sibiului și a Luxemburgului, alături de alte aspecte interesante ca de pildă istoria comunității săsești din secolul al XII-lea până astăzi sau situația minorităților în cele două locuri .
Erna Hennicot-Schoepges
Primul dialog al celor două protagoniste se referă la România, la rezistența prin cultură din deceniile dictaturii ceaușiste, când a existat o deosebită creștere a ponderii cititorilor de romane, dar mai ales a unor referiri ale actorilor, vizând stările în care trăiam, pe care publicul le recepta imediat. Controlul editurilor, atenția publicului cititor pentru achiziționrea cărților bune apărute și în pericol de a fi retrase în timpul dictaturii, pretinsa solicitare de către un așa-zis grup de oameni ai muncii a interzicerii unor cărț incomode pentru dictatură, intervenția unor culturnici la prezentarea unor piese prea îndrăznețe indică limitele așa-zisei libertăți din acea epocă. La care se adaugă ne-indicarea numelor de orașe în care se edita presă în limbile naționalităților (de ex. Sibiu), bruiajele care tulburau recepţia emisiunilor unor posturi străine, opozante ale regimului din București. A existat un control strict al acordării pașapoartelor unor intelectuali despre care se putea presupune că nu se vor întoarce în țară. Microfoanele ascunse de autorități în locuințele unor (eventuali) opozanți ai regimului făceau să fie urmărite chiar și convorbirile intime între oamenii suspectați …Iar greutățile deosebite ale traiului zilnic făceau ca lumea să nici nu reacționeze la existența acelui regim de control permanent, umilitor. Rolul sinistru jucat în acele timpuri de Securitate, urmările asupra bieților oameni, implicați sau victime, sunt comentate de protagoniste, ca și complicatele evenimente din decembrie 1989 care au dus la răsturnarea dictaturii și la executarea cuplului Ceaușescu.
Beatrice Ungar
În ceea ce privește situația de astăzi a culturii, se relevă șocul trăit după 1990, când a devenit evidentă rămânerea noastră în urmă în domeniul cultural, cauzată de anii de dictatură De asemenea protagonistele subliniază influența apariției Facebook-ului, un fenomen nou, de care trebuie să se țină seama. Lumea aproape că nu mai citește ziare, se mulțumește cu ce află uitându-se pe Facebook.
Fiind vorba de Sibiu, în dialog s-a pus și problema situației minorității germane. Se subliniază că nu s-a realizat tot ce se promisese la Alba Iulia, în 1918, dar în prezent în România funcționează școli de limbă germană, de la grădiniță până la liceu, finanțate de stat, denumite școli cu predare în limba minorității germane. Există o secție germană a teatrului de la Sibiu, un teatru german de stat la Timișoara, o emisiune în limba germană la Televiziunea Română, două ziare și un săptămânal în limba germană. Deci, chiar dacă nu este posibilă folosirea în sălile de judecată a limbilor materne ale minorităților ( cu excepția localităților în care populația minoritară depășeșete 20 la sută n.r.) școlile, teatrele, presa nu sunt elemente de neglijat. Și peste toate, reprezentarea tuturor minorităților în Parlamentul României, cei 18 deputați ai minorităților, alături de masiva reprezentare a minorităţii maghiare, sunt realizări de luat în seamă ale democrației din România.
În ceea ce privește situația romilor ca minoritate recunoscută se arată că istoria acestora, incluzând deportarea în Transnistria, încă așteaptă să fie elaborată. Faptul că au fost forțați să se mute în case renunțând la corturile lor, devenind sedentari, este considerat în cadrul dialogului, un amestec în cultura lor tradițională.
La rândul ei, Erna Hennicot-Schoepges a făcut o prezentare succintă a evoluției istorice a statului Luxemburg, cu detalii privind interesanta poveste a propriei familii, greutățile cu care a avut de luptat tatăl ei, un muncitor german, până a reușit să obțină identitatea luxemburgheză. În acest stat, a relevat domnia-sa, străinii, în special romii și evreii, sunt priviți cu suspiciune până nu sunt cunoscuți mai de îndeaproape și acceptați de comunitate. Inexistența frontierelor între țările U.E., pașapoartele duble ale imigranților, multitudinea limbilor vorbite contribuie în mare măsură la imaginea unei Europe noi, existând încă numeroase probleme de rezolvat în această direcție – ale refugiaților, confesiunilor religioase, limbilor, integrării ș.a.m.d.
Dialogul dintre cele două protagoniste, cu cariere atît de diferite, a reușit să prezinte două lumi cu partcularitățile proprii de dezvoltare. Este un bun îndrumător de lărgire a cunoștințelor noastre într-o lume care, la rândul ei, se lărgește în permanență.
Și pentru că am vorbit despre protagoniste din două lumi diferite, este interesant de aflat biografiile lor
Erna Hennicot-Schoepges s-a născut la 24 iulie 1941 la Dulingen,
a studiat la Conservatorul Regal din Bruxelles, la Mozarteum din Salzburg și la Școala Superioară de Muzică de la Paris. Este membră a Partidului Popular Social-Creștin din Luxemburg. A dus o intensă activitate politică, de membră şi apoi președintă a Parlamentului luxemburghez, primar, apoi ministru și a reușit să fondeze Universitatea din Luxemburg. Între 1984-1989 a fost membră a Consiliului Europei, în prezent fiind membră a Consiliului de Stat al țării sale, iar din 2009 este membră a juriului pentru desemnarea capitalei culturale europene. În mai 2011 a primit titlul de doctor honoris causa al Universității Lucian Blaga din Sibiu. A fost căsătorită cu Pierre Werner (1913-2002) fost prim-ministru al Luxemburgului. Din 1998 este cetățean de onoare al orașului Sibiu.
Beatrice Ungar s-a născut la 11 ianuarie 1963 la Sibiu, a studiat germanistica și romanistica , timp de trei ani a fost profesoară de gemană și română la Bratel, din septembrie 1988 a lucrat la săptămânalul de limbă germană Die Woche, din 26 decembrie 1989 la HermannstadterZeitung din Sibiu, din septembrie 2005 fiind redactor-șef al publicației. Este membră fondatoare a Forumului Democrat German din România, Beatrice Ungar este traducătoare mai ales din română în germană.
Eva Szmuk
