Cred că este ușor de ghicit, dar totuși am să spun clar la cine m-am gândit: este vorba de președintele Donald Trump. De când a ocupat fotoliul prezidențial, s-a dovedit a fi un om care-și schimbă mesajul, opiniile, ordinele. Din anumite puncte de vedere, poate nu este un lucru rău, dacă mesajele sale anterioare erau proaste sau, ca să fim mai blânzi – greu de realizat, și de fapt unele lucruri s-au și corectat sau s-au adaptat realităților. Dar pentru opinia publică, pentru aliații SUA, chiar pentru oamenii care-l înconjoară, această impredictibilitate este periculoasă. Mai ales dacă schimbările de poziții nu au fost precedate de analize de perspectivă și de impact. Ultimul nostru exemplu este cazul Siriei. Și ca să prevenim de la început criticile, într-adevăr nu poți lăsa nesancționată o țară care folosește împotriva propriului popor arma chimică. Să clarificăm: o mare parte a opoziției antiAssad este siriană. Sigur, există și o serie de alte grupări din diferite state arabe, organizații și „armate” care se alătură din oportunism uneia sau alteia dintre tabere, dar și ei sunt oameni, și ei sunt protejați de interdicția de folosire a armelor chimice. Deci, partea ”vinovată” merită sancțiunea. A fost un mesaj antiAssad la care Donald Trump a adăugat prin viu grai că nu mai vrea să știe de Assad, că trebuie să plece. Are dreptate, dar acum trei zile, ultimele poziții americane au fost ca în negocierile viitoare, să nu se mai ceară atât de insistent plecarea lui Assad. Trebuie să mai adăugăm că participarea SUA la războiul din Siria, încă de pe vremea președintelui Obama, a fost destul de anemică și lucrurile nu s-au schimbat nici odată cu apariția Rusiei care a intervenit energic, a sprijinit regimul Assad și pe Assad însuși, obținând o răsturnare a situației strategice, forțele guvernamentale recucerind multe zone ocupate anterior de rebeli. Ipoteza mea este, că în aceste condiții, Assad a căpătat curaj, a devenit chiar impertinent și s-a gândit că SUA vor avea o reacție ”teoretică” – mustrări, critici, note diplomatice etc. (De altfel aliațiii Sirie chiar asta i-au reproșat Washingtonului că de ce nu a cerut acceptul Consiliului de Securitate. Să mori de rîs nu alta, cu Rusia și poate și China, cu drept de veto). Cred că liderul sirian nu s-a așteptat la o reacție atât de rapidă.
Se afirmă de asemenea că, de fapt, a fost un semnal, un mesaj dat rușilor, de aceea pagubele atacurilor cu rachetele americane ar fi fost minime. (Nu contează pagubele colaterale, victimele civile). Este probabil adevărat. Din cauza, repet, indiferenței Statelor Unite, rușii au reușit, cel puțin parțial, să facă ce-au dorit; să revină că actori principali în Orientul Mijlociu. În pofida ideii izolaționiste americane, Statelor Unite nu le-ar conveni dacă nu eliminarea, dar ignorarea rolului lor în regiune. De aceea, avertismentele sunt o încercare de restabilire a unui echilibru. Numai că nu-mi dau seama în ce măsură americanii au luat în calcul sensibilitățile rusești (deși au fost informați în prealabil). Și aici rezidă un mare pericol. După atac, rușii au denunțat acordul la care au ajuns cu americanii (și cu Israelul) de a-și notifica reciproc acțiunile, pentru a nu-și doborî avioanele. E drept că există radare ultraperformante de ambele părți care semnalizează prezența lor și pot fi evitate. Dar nu poți ști niciodată dacă nu va interveni o defecțiune. Un singur avion prăbușit și eventual cu un pilot mort, poate declanșa reacții de proporții, poate fi foarte bine folosit pentru a incita populația din țara victimei să demonstreze, să ceară măsuri drastice și aceasta ar putea fi cea mai plauzibilă cale către un conflict militar. Potrivit ultimelor știri, o navă rusească înarmată cu rachete balistice era în drum în Mediterana către baza logistică din Tartus, Siria, într-un aparent spectacol de forță , la o zi după atacul SUA împotriva regimului sirian.
Personal, sunt o optimistă și cine mi-a citit articolele a văzut că m-am dovedit sceptică în ce privește un război cu Rusia în Europa, din cauza Ucrainei, Crimeii sau eventual a Moldovei, mai ales că nu sunt membre NATO. Dar aici, în Siria, pentru prima dată mă simt nesigură, chiar dacă unii analiști ne asigură că nu există pericolul izbucnirii unui al treilea război mondial (Sper să aibă dreptate). Este un ghem atât de mare de conflicte, atât de multe incidente soldate cu mii de victime se pot întâmpla, mai ales că vedem că nu se respectă angajamentele internaționale ca de pildă, folosirea armei chimice. Să nu uităm că în spatele Siriei lui Assad există și Iranul, cu rachetele sale balistice cu rază lungă de acțiune. Am mai spus, chiar și fără focoase nucleare, încărcăturile lor pot fi letale.
A crescut pericolul și pentru Israel. Nu știm în ce măsură Rusia nu va denunța acordul semnat cu ea pentru evitarea incidentelor. Armata siriană este aproape de Golan, Hezbollahul primește arme. Brusc, situația în Orientul Mijlociu și în Extremul Orient s-a deteriorat și aici merită de amintit pericolul nord-coreean și se pare că destinantarul atacurilor din Siria, sub formă de mesaj, ar fi fost și Coreea de nord.
În această situațe de echilibru foarte precar, un președinte intempestiv nu este cea mai bună garanție pentru salvarea păcii globale. Intențiile lui poate că sunt bune, dar a nu prevedea dinainte toate consecințele gesturilor tale și măsurile de a le atenua este o mare eroare a unui conducător de stat, mai ales dacă este liderul celui mai puternic din lume. Nu știu cine-l consiliază de fapt pe Trump, acum când l-a scos pe extremistul Steve Bannon din Consilul Național de Securitate, dacă există personalități suficient de puternice cărora să le dea ascultare. Dacă nu,ne putem aștepta în viitorul apropiat la măsuri care, în loc să pacifice situația și așa tensionată, să o incite și mai mult și atunci chiar că ne putem afla în pragul unui nou război major.
Eva Galambos
6 Comments
Nu cred ca concluzile comice ale doamnei Galambos merita prea multa atentie.
Dar cum aceasta doamna isi “da cu presupusul”
In afaceri de care nu are habar, (“Primarul musulman al Londrei este un filo-Semit”) ii voi aminti de un vechi proverb german, foarte aplicabil:
“Schuster bleib bei deinen Leisten”!!
Draga Eva, La randul meu iti dau dreptate nu numai in doua aspecte, ci chiar in mai multe, dar o sa subliniez si difentele noastre de vederi. Donald Trump trebuie judecat nu numai dupa aparentele lui la prima vedere, ale omului care vorbeste inainte sa gandeasca, desi cu functia lui prezidentiala si armata de sfatuitori de familie si consilieri personali, ar putea sa stea un pic pe ganduri inainte de a rosti ceva – el trebuie judecat si dupa faptele lui de lunga durata, care deocamdata mi se par bune. Asta e motivul principal pentru care il sustin. El vorbeste si etaleaza in public lucrurile care i se casuneaza in noaptile lui albe, din cauza mentalitatii lui de cocos atotcunoscator, punandu-le pe Twiter si apoi, vazand si cantarind reactia opiniei publice, le ajusteaza si le intoarce, cateodata chiar cu 180 de grade, creind impresia incertitudinilor si a schimbarilor de opinie, a imprevizibilitatii, etc. Obama era exact contrariul lui. Era mult mai cerebral, spunand doar lucruri corecte politic, dar care mintea si se prefacea ca le si executa. Timp de opt ani n-a intreprins nimic si vorbele i-au ramas mereu goale. Iar la sfarsitul presedentiei lui, pe 23 Decembrie 2016, a lovit fara nici un menajament si crutare in Israel, cu zambetul lui mincinos pe buze, fiind sustinut pana-n panzele albe de secretarul lui de stat, despre care mai scriam ca este o struto-camila, cu vorbe “alese”, dar cu viziune zero. Unde nu sunt de acord cu tine este ca Donald Trump este rasist. Asta este doar o imagine a lui colportata de democrati, intrucat a facut un punct central in alegeri, lupta impotriva imigrantilor ilegali care comit crime si a musulmanilor extremisti care au inceput sa se comporte in SUA ca si cei din Europa occidentala. Faptul ca a sustinut idea de “America First”, nu este de natura nationalista, ci a creat-o ca raspuns la neglijenta totala a lui Obama, care a facut din asta, prin lipsa lui de viziune, o promisiune electorala a anului 2008, de care s-a si tinut in mod gresit. Cu numai 19 ani in urma, cand Statele Unite castigase razboiul rece si toate natiunile civilizate se uitau la America, drept cea mai puternica si mai admirata tara de pe glob, lucrurile stateau exact invers. Ceea ce a reversat Obama in numai opt ani este si a fost de-a dreptul repugnant si revoltator, facand America o tara cu mentalitatea tarilo din lumea a treia. Donald Trump a gasit prin idea America First un filon extrem de eficace de instrument ideologic al alegerilor din 2016.
Dragă Pista, sunt două aspecte pentru care iți dau oarecum dreptate.Într-adevăr, la titlu puteam să scriu:” Un pericol global”, nu cel mai mare și faptul că am o atitudine părtinitoare față de Donald Trump. Recunosc – nu pot să-l sufăr, mi se pare rasist, demagog și da, impredictibil, ceea ce este un pericol global. Fără doar și poate, s-a îngrozit văzând imaginile cumplite cu copiii sirieni dar reacția lui a avut și multe alte semnificații, nu în exclusivitate mila.Am scris și în articol, ceea ce s-a întâmplat este în parte vina politicii asumate de el, ”America first”, nu ne interesează ce se întâmplă în altă parte, ba chiar îl lăsăm pe Assad în pace. Neamestecul american a fost unul dintre motivele care l-au încurajat pe Assad să facă ceea ce a făcut. Sigur, reacția lui a fost justificată dar de-acum consecințele dau dovadă tot de imprevizibilitate. Unul dintre semnalele date de el prin acest răspuns a fost că Ameria revine în zonă și toți ceilalți-Rusia, Siria, Iran trebuie să conștientizeze acest lucru. E foarte bine, de această dată imprevizibilul servește la un lucru bun. Dar,și iar repet ceva din articol- dacă în mod imprevizibil va lua niște măsuri ale căror consecințe nu ne convin? Orice șef de stat și mai ales al celui mai puternic stat din lume trebuie să aibă o politică coerentă, o viziune conturată, niște principii pe care să le urmeze. Or, la Trump nu este cazul. Nu te lăsa orbit de entuziasm și, hai să vedem cum este cu Israelul. Este adevărat, diplomații americani trimiși la ONU și alte organizații internaționale au luat atiutdine în favoarea Israeluljui, ceea ce e foarte frumos dar la ce folosește? Te rog amintește-ți de promisiunile concrete făcute Israeluljui în campanie și ce s-a îndeplinit din toate cele? Și aici putem vorbi de imprevizibilitate Nici O mutare a ambasadei la Ierusalim, coloniile încep să-l intereseze, două state sau unul, cum vă convine -parcă nu așa sunau promisiunile pe care brusc le-a uitat (În paranteză, e bine că le-a uitat, deoarece consecințele ar fi fost dezastruoase în Orientul Mijlociu. Și aș mai putea da exemple. Așa că dragă Pista, nu-mi retrag deloc afirmațiile și-l voi urmări pas cu pas pe Trump, în speranța că nu am dreptate și vom da de un președinte care știe azi ce va face mâine.
Imi pare rau draga Eva despre acest articol si despre concluziile tale pripite si nejustificate. Din insasi titlul tau pompos si nejustificat ca cel mai mare pericol global este Donald Trump, mai ales dupa actiunea lui cea mai bine vazuta pana acum, de majoritatea criticilor lui atat interni, democrati sau republicani, cat si ai aliatilor externi, rezulta ca nu ai citit cu precizie intentiile lui bune si n-ai sesizat cum trebuia, rezultatul actiunii sale din Siria, ca urmare a folosirii armelor chimice de catre presedintele ei impotriva propriului sau popor. Daca ai fi asteptat cu rabdare sa auzi interviurile date de unul din sirienii tineri din Germania, el insusi victima unui atac cu arme chimice din 2013, care i-a multumit personal presedintelui Trump pentru actiunea lui curajoasa si eficace, care restaureaza balanta puterilor din Orientul Apropiat, dupa retragerea total nejustificata timp de opt ani, al presedintelui Obama, poate ai fi reflectat altfel si ai fi tras concluzii diferite.
Pe de-oparte tu faci o analiza complexa a situatiei dinaintea atacului recent din Siria, subliniind mostenirea total gresita a situatiei creiate de politica fundamental eronata a lui Obama de a nu se mai amesteca si retrage complet din zona Orientului Apropiat, care a dat o unda verde rusilor in revenirea ca forta majora in acea zona, pe de-alta pe tine te intereseaza mai mult decat orice, neluarea in calculul americanilor a “sensibilitatilor rusesti”. Tu vorbesti si afirmi singura: partea ”vinovată” (in folosirea armelor chimice) merită sancțiunea, pe de-alta parte te obsedeaza impredictibilitatea lui Donald Trump si caracterul lui intempestiv. Tu te contrazici singura, dorind sau sa fii in acelasi timp de partea ambelor parti, adica si pentru si contra. Pe de-oparte descri corect si deplangi folosirea armelor chimice impotriva copiilor nevinovati, pe de-alta, iti infranezi propriul elan, criticand presedintele American pentru impredictibilitate, admitand singura ca in privinta Siriei te simti nesigura, din cauza “ghemului mare de conflicte”, a expansiunii Iranului si a pericolului pentru Israel. In loc sa judeci la rece si sa admiti ca pericolul pentru Israel provine din politica gresita de opt ani, a administratiei Obama, de care vorbesti, tu sari la concluzii pripite ca aceasta instabilitate provine din politica gresita a lui Trump, dupa numai doua luni si jumatate ca presedinte, dupa ce s-a dovedit si a declarat in repetate randuri, mai ales prin purtatoarea lui de cuvant de la ONU, Nicky Haley, ca va schimba atitudinea administratiei americane fata de Israel, lucru deja probat.
O ANALIZA JUDICIOASA. EXTREM DE, PRUDENTAPENTRU A NU fi SUSPECTATA SI CORECT ARGUMENTATA. EXPRIMA O INGRIJORARE JUSTIFICATA.
Imprevizibil sau nu, în cazul de față acțiunea dispusă de el a fost lăudată de toate statele cu care noi (și România și Israelul) suntem în acelaș pluton.
Compară-l cu mult-prea-previzibilul Obama!