Alegerile legislative din Franța au fost câștigate, după cum se prognoza, de partidul La Republique en Marche, al lui Emmanuel Macron, împreună cu aliații lui centriști de la MoDem. Ceea ce nu se știa era proporția voturilor. Victoria acestui nou partd a fost zdrobitoare, cu aproape 50 la sută formațiunea politică a președintelui va deține 350 de mandate în Adunarea Națională, cu mult peste jumătatea celor 577 de locuri. Republicanii, care la scrutinul prezidențial au suferit o înfrângere zdrobitoare, s-au mai redresat cu 26,9 la sută, respectiv 137 de locuri. Ei sunt urmați de Frontul Național cu 8,75 la sută – opt locuri și pentru prima dată, Marine Le Pen intră în parlament, de Partidul Socialist – cu 7,49 la sută – 44 de locuri și Franța nesupusă (stânga stângii) cu 6,06 la sută și 27 de locuri. Restul de locuri a revenit diferitelor formațiuni mai mici. Deși Emmanuel Macron, respectiv partidul său, are această imensă majoritate, prezența la urne fiind de abia 42 la sută, francezii – afirmă mulți analiști politici – nu i-au dat în totalitate un cec alb reforme- lor președintelui.
Elaborându-și programul electoral, Macron era conștient de situația dificilă în care se găsește economia Franței care, spre deosebire de alte state membre ale UE, nu a reușit încă să depășească toate urmările crizei economice. Rata șomajului este de aproximativ 10 la sută. Nu este cea mai mare dintre statele membre ale UE, dar în condițiile nivelului de dezvoltare economică a țării, este o cifră alarmantă la care se adaugă și datoriile, raportul acestora față de PIB. În plus, piața muncii, relațiile de muncă din Franța au nevoie de o mai mare flexibilitate, stagnarea impusă de puternicele sindicate fiind un serios obstacol în reformarea acestora. Egală ca importanță este problema terorismului, a siguranței cetățeanului, precum și locul Franței în Uniunea Europeană. Toate acestea se regăsesc în programul amintit. În ceea ce privește aspectul economic, Macron prevede tăieri bugetare masive dar și creșteri bugetare în anumite sectoare cum ar fi creșterea numărului polițiștilor și jandarmilor, apărarea, ecologia, primele două menite să prevină și să contracareze încercările de atentate teroriste. Cele mai drastice reforme sunt preconizate în domeniul pieței muncii, cu reducerea rolului și drepturilor sindicatelor și o mai mare participare a unor organe reprezentative ale angajaților în afara sindicatelor. Macron este un mare susținător al UE, dar subliniază necesitatea reformării sale. Atenția lui se concentrează asupra zonei euro și propune crearea unui buget pentru această zonă, un post de ministru al economiei și finanțelor care va răspunde de acest buget sub controlul parlamentului zonei euro, o entitate specială care va cuprinde parlamentarii europeni ai statelor membre (firesc ale celor din zona euro). Aceste prevederi întăresc ideea, de mult vehiculată a unei Europe cu două viteze, de excludere a statelor neaparținând zonei euro din primul cerc al puterii UE.
Deoarece se pare că în comportamentul parlamentarilor francezi se manifestă slăbiciuni comune cu cel din multe alte state (inclusiv România), și mă refer aici bineînțeles la corupție, programul Macron curprinde mai multe prevederi care merită scoase în evidență. Astfel, interzicerea cumulului de peste trei mandate identice succesive, suprimarea pensiilor speciale pentru parlamentari, interzicerea pentru parlamentari să ocupe un post de consilier și să-și angajeze membrii de familie și obligația șefului statului de a prezenta anual bilanțul său național și european. De asemenea, în cadrul unor reforme instituționale, figurează și reducerea cu o treime a numărului de deputați și senatori .
Am enumerat doar câteva dintre punctele esențiale ale programului partidului prezidențial care urmează să fie pus în aplicare. Cum? Este o întrebare esențială legată de funcționarea unui parlament în care o imensă putere este concentrată în mâinile unui singur partid. Cu puțină exagerare, este o situație care se apropie de ideea partidului unic. Teoretic și principial, deputații lui Macron pot adopta orice și subliniez – orice fel de lege, măsuri, proiecte. Ei pot să nu țină cont de opiniile sau protestele partidelor de opoziție care nici măcar împreună nu pot contracara majoritatea proMacron. Am mai văzut astfel de situații chiar și în state membre ale UE. Cred și sper că, oricât de mare ar fi tentațiile în acestă direcție, în Franța nu se va întâmpla acest fenomen. Există aici o tradiție adânc înrădăcinată a democrației care nu absolutizează dominația majorității. Cred și sper ca minoritatea, partidele de opoziție, cel puțin o mare parte din ele, să joace rolul de echilibrare a puterii, de frână și contrapondere a evenutalelor excese ale acestei majorități. Emmanuel Macron pare un om suficient de experimentat și inteligent ca să-și dea seama de limitele până unde va putea merge în exercitarea conducerii și pentru problemele majore legate de viitorul Franței, să consulte opoziția și, mai important, să și țină cont de opiniile, propunerile acesteia.
Mai există un aspect interesant care ar merita o analiză, despre care am mai amintit în articolele precedente legate de Franța – cauzele nașterii acestui nou partid ,”En Marche”, ale succesului său electoral și capacitatea sa de a răspunde marilor provocări cu care se confruntă Franța, în condițiile în care cei mai mulți membri se implică pentru prima dată în viața politică. Aici cred că sunt multe, printre care probabil, și resorturi psihologice, respectiv marea dezamăgire față de partidele tradiționale, una dintre explicațiile absenteismului la vot..
Ca la orice schimbare de regim politic – și aici este vorba de o schimbare dublă – și președinte și parlament, respectiv Camera Deputaților, se ridică multe semne de întrebare. Un lucru este cert și important: cu toate dificultățile și problemele, dintre care am enumerat aici doar câteva, Franța se menține în tabăra democratică europeană, Spectrul dezintegării UE se îndepărtează și sperăm că acest aspect va fi confirmat și de alegerile din Germania. Cum ne vom duce mai departe, este o altă problemă. Să fim optimiști.
Eva Galambos
