Mărturisesc că nu-mi plac aniversările, de nici un fel, nici măcar cele personale. Poate fiindcă ele marchează trecerea vremii, cu consecinţele – uneori nefaste – ale  fenomenului, poate din cauza unei experienţe traumatice pe care o voi descrie acum, chiar dacă nu este cea mai potrivită dintre ocazii.
S-a întâmplat la Numărul 10 (nu Downing Street,ci Liceul de pe Horea), în timpul glorioşilor ani-lumină. Cu ocazia uneia dintre frecventele aniversări, sărbătorite în careu în curtea şcolii, mi-a revenit sarcina de a recita o poezie despre Tovarăşul. Cu chiu cu vai, am ajuns la capătul capodoperei, am răsuflat probabil prea uşurat, la care o tăcere chinuitoare a tulburat atmosfera sărbătorească de până atunci. Tăcerea a fost întreruptă de însuşi tovarăşul director, care a dat încruntat verdictul: ,Încă o dată, Farkas, dar cu intonaţie!”. Cu faţa arzând, am luat-o de la început, fiind nevoie de o veşnicie pentru a ajunge la ultima strofă. Deloc satisfăcut de spectacolul oferit, directorul îşI exprimă din nou nemulţumirea:, „Nu aşa se recită o poezie închinată Partdului! Încă o dată!”.Am încercat din nou, zadarnic.
Nu cred că am mai fost umilit vreodată în acest hal. Mi-au dat lacrimile, aş fi vrut să dispar, ceea ce am şi făcut de altfel, fugind spre clădire.
Incidentul a lăsat, indiscutabil, urme greu de şters, printre care probabil resentimentele faţă de jubileuri.
Tot dintr-o existenţă anterioară, îmi amintesc cât de greu este să redactezi o publicaţie şi ce înseamnă cinci ani în viaţa unui ziar, mai ales în aceste zile, când o listă lungă de piedici i se ivesc în cale .Acesta este motivul care m-a îndemnat să scriu acest scurt mesaj de felicitare celor care au avut ideea de a crea ,,instituţia’’ Baabel şi de a o menţine în viaţă! Bravo!

George Farkas