Charles Aznavour şi sora sa Aida au primit medalia “Raoul Wallenberg”.

Această prestigioasă medalie a fost atribuită marelui cântăreț, compozitor şi artist Charles Aznavour şi surorii sale Aida, ca recunoștință pentru familia lor, tatăl Misha şi mama Knar care în timpul ocupatiei naziste a Parisului i-au ajutat, cu riscul vieţii. pe membrii Rezistenţei, francezi, armeni, evrei sau alte naționalități să nu fie prinși, arestați sau omorâți. Charles şi Aida şi-au ajutat părinţii în această activitate. Povestea acestor acţiuni curajoase ale familiei Aznavour, de a ajuta pe membrii Rezistenţei Franceze, a fost povestită de Charles Aznavour, lui Yair Auron, specialist renarcabil în studii de Genocid şi Holocaust. Ulterior acesta a făcut cunoscute actele de curaj ale acestei familii.

Ceremonia acordării medaliei Raoul Wallenberg lui Charles Aznavour, care a preluat şi medalia surorii sale, a avut loc pe data de 26 octombrie a.c., la reşedinţa oficială a preşedintelui Statului Israel care l-a primit pe cântăreţul francez de origine armeană.

În timpul primirii lui Charles Aznavour, s-a menționat de ambele părţi că atât poporul evreu, cât şi poporul armean, din care se trage Aznavour, au suferit enorm în timpul Genocidului Armean, în perioada Primului Razboi Mondial, respectiv al Holocaustului, în al Doilea Razboi Mondial.

Închei aceste rânduri, menționând că atât eu, cât şi sotia mea, suntem  urmașii unor familii armenești care au pierdut multe rude apropiate în timpul acestor masacre, fapt pentru care sperăm ca asfel de acte de cruzime să nu se mai repete niciodată.

 

Lanis Sahazizian

Toronto, Oct, 28, 2017

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *