Aceasta este povestea a patru familii din Transilvania, Ezri și Ablakos (familia mea) și Grünfeld și Feldman (familia soției mele din partea tatei), originare din Marghita și Oradea, două orașe vecine din Transilvania. Istoria familiilor noastre continuă în sumbra perioadă a Holocaustului, apoi în Timișoara post-belică, unde ni s-au alăturat și familiile soției mele din partea mamei, Gömöri – Vásárhelyi și povestea continuă actualmente  în Israel.Este o poveste atât de frecvent întâlnită la evrei în general și la evreii transilvăneni în particular, povestea evreilor care au trecut prin Holocaust și au supraviețuit.

Este o biografie familiară aparent banală, presărată însă cu multe aspecte inedite și neprevăzute, atât de reprezentative poporului evreu, un popor în continuă migrație de voie sau de nevoie.

 

Istoria familiei Ezri

Familia mea din partea tatei este originară din orășelul agricol Marghita, situat la 58 de km de Oradea, Bihor (Crișana), în Transilvania. Familia din partea tatei soției mele Elisabeta – Elisheva a trăit în Oradea antebelică. Evreii din amândoua localitățile s-au așezat acolo încă în secolul XV (Surse internet 1 și 2).

De-a lungul istoriei, războaiele au făcut ca această regiune feerică și bogată să aparțină fie Ungariei, fie României.

Comunitățile evreiești din cele două orașe au crescut și evreimea a excelat în special în domeniul comerțului, medicinei, culturii și artelor, mai ales în secolul 19, secol prosper pentru cultul mozaic în România

Membrii familiei Ezri, evrei de origine spaniolă, au ajuns la Marghita pe la sfârșitul secolului XVIII. Mai exact, după poveștile bunicului meu, Ezri Zigmund documente familiare scrise în limbile arabă și franceză pe care le deținea străbunicul meu, Ezri Shimon, atestau că strămoșii familiei Ezri au ajuns la Marghita ca și comercianți veniți din Egipt.

În continuare, prezint o schemă a posibilelor migrații ale familiei Ezri de-a lungul istoriei.

Bunicul meu, Ezri Zigmund – Zsiga a fost un aventurier. Născut în anul 1900, a fost înrolat în armata austro-ungară și a fost rănit în Primul Război Mondial la Otranto în Italia. Întors acasă, s-a mutat la Oradea, unde s-a însurat cu bunica mea Farkas Margit – Margareta .

Imediat după nașterea tatălui meu Ladislau – Laci, la Oradea  în 1926, familia a emigrat la Bruxelles – Anderlecht,  în Belgia, unde au prosperat, bunicul fiind un croitor apreciat și bunica lucrând la o fabrică de ciocolată.  În 1936 au revenit la Oradea.

După Diktatul de la Viena, Transilvania (inclusiv Marghita și Oradea) a fost ocupată de trupele maghiare (Sursa internet 3). Din fericire, tata și bunicul au reușit să se refugieze la București, unde în timpul războiului au fost obligaţi la muncă silnică la o fabrică de muniții pentru germani, dar au supraviețuit. În schimb bunica Margit, fiind internată la spital în Oradea, n-a reușit să scape și a fost deportată și ucisă la Auschwitz. Continuându-și peripețiile, bunicul s-a recăsătorit și ca urmare s-a născut și fratele tatălui meu, Iosif – Iosy. În 1948, la înființarea statului Israel, bunicul, a doua lui soție și fiul lor (unchiul meu Iosy) au emigrat din București în Israel. Din nefericire, fiind soldat în armata română, tatălui meu nu i s-a permis să emigreze și emigrarea în Israel a fost complet sistată de guvernul Ana Pauker. Între timp tatăl meu a cunoscut-o pe mama Sara – Sari la Hakhshara Kibutzit în Mediaș

s-au mutat la Marghita, s-au căsătorit  și m-am născut și eu.

Bunicul și noua lui familie s-au întors din Israel în Romania în 1953 și dupa ani de zile, în 1978 ne-am stabilit definitiv în Israel, împreună cu toată familia.

Despre familia soției mele din partea tatei, familia Feldman, există documentație de la începutul secolului XIX. Ei au trăit în oraș sau în jurul orașului Oradea.

Și familia soției mele, familia Feldman, avea ramificații îndepărtate sefardice (familia Amigo).

 

Tragedia Holocaustului – Unchiul Sándor și pietrele de la crematoriu: familii pierite

În 1944 majoritatea evreilor din Ungaria au fost deportați în lagărele de exterminare naziste, în special la Auschwitz-Birkenau. Din cei aproximativ 861.000 de evrei din Ungaria “Mare” (numărul de 991.000 este controversat fiindcă unii evrei nu și-au declarat apartenența la religia mozaică), au supraviețuit cam 255.000 (29.6%) (Sursa internet 4), restul fiind uciși de naziștii gemani și unguri.

Criminalii n-au scutit nici familiile noastre. Din Marghita, o comună care avea 2100 de evrei (peste 30% din populație) au fost deportați 1700 evrei (sursa internet 5) și s-au întors numai 450, incluzând și evreii din satele din jurul Marghitei.

O poveste adevărată și emoționantă a fost cea a doctorului “cu inima de aur” Dr. Emil Goldberger din Marghita. Acest doctor nu numai că-și trata pacienții (evrei şi  creștini) pe gratis, dar săracilor le cumpăra şi medicamentele, din banii lui. Dr. Goldberger a fost adorat de cetățenii Marghitei și de aceea el a fost exclus de pe lista deportaților, însă a refuzat să rămână. A fost deportat la Auschwitz împreună cu soția și fiul, care nu fuseseră excluși de pe listă. Printr-o minune, toți trei au supraviețuit.

Naziștii au asasinat 63 de membri ai familiilor Ezri, Ablakos, Feldman și Grünfeld.

 

Din Oradea (Familia soției – Feldman-Grünfeld ), unde locuiau 30.000 de evrei (30% din populație), s-au întors din lagăre mai puțin de 10% – aproximativ 2000 de evrei (Sursa internet 2). Bunica soției și mulți alți membri ai familiei au fost uciși la Auschwitz. Tatăl soției, Feldman Teodor, s-a întors din Theresienstadt cântărind numai 38 kg și cu toți dinții lipsă, din cauza subnutriției și a lipsei de vitamine. La fel și fratele lui, Ștefan, care a scăpat cu viață din Mauthausen.

Străbunicii mei din partea tatei (Ezri Simon și Betti), unchiul și mătușa tatălui meu cu copilul lor, toți din Marghita și bunica mea (Ezri – Farkas Margit) din Oradea au fost de asemenea măcelăriți la Auschwitz.

 

Dar și supraviețuitorii au suferit crunt. Familia Ablakos din partea mamei, originară din Toplița (Maroshévíz), județul Mureș, Transilvania, s-au refugiat la Budapesta. Scurt timp după ce au ajuns acolo au fost înghesuiți în ghetto. Mama mea Sara, surorile ei Regina și Rozsi, fratele ei Mano și tatăl lor (bunicul meu Izidor) au scăpat cu viață cu ajutorul salvatorului suedez, Raoul Wallenberg. Bunicul Izidor și mătușa Regina au venit în Israel în 1948 și unchiul Mano câțiva ani mai târziu.

Și fratele mamei mele, unchiul meu Sanyi (Sándor) a fost ucis la vârsta de 23 de ani. Cu câțiva ani în urmă am găsit o fotografie a lui la mătușa mea. Am mărit-o și de atunci o țin pe masă, în biroul meu de la spital.

În anul 2009 am vizitat cu soția lagărul Auschwitz-Birkenau în Polonia. Lagărul Birkenau arată și acum înfricoșător, ca și cum imaginea lui ar fi fost înghețată în acele vremuri sumbre. Criminalii naziști au părăsit lagărul în grabă după ce au dărâmat crematoriile în care au ars milioane de evrei, dar n-au avut timp să ascundă mărturiile masacrului. Ne-am uitat la cele două grămezi de cărămizi și pietre, rămășițele crematoriilor și ne-am gândit că poate în acest loc a fost ars unchiul Sándor și celelalte rude ale noastre

 

Am luat niște pietre din dărâmăturile crematoriilor și am dat câteva mamei mele și mătușei Rozsi. Câteva pietre le țin pe birou, lângă fotografia unchiului Sándor.

Ce tristă și ce vie amintire despre unchiul Sándor…

 

 Perioada post-belică

Tatăl soției mele, Feldman Teodor, s-a întors în România și după ce a prins puțină putere a devenit inginer mecanic la Timișoara. Acolo a cunoscut-o pe Clara – Klari Gömöri-Vásárhelyi (Weisz), cu care s-a căsătorit și s-a născut soția mea Elisabeta – Erzsi – Elisheva

.

Primii evrei (sefarzi?) au ajuns în Timișoara din Balcani în secolul XVI și au stabilit o comunitate deosebit de puternică și bogată. Familia Clarei (mama soției) trăia de multe generații acolo, contribuind mult la înflorirea activității comunității evreiești. Printre altele, au fost printre donatorii pentru clădirea Sinagogii din Cetatea Timișorii, a cărei construcție a început în 1863

La Timișoara am studiat medicina (Foto 21) și m-am căsătorit cu Elisabeta  Ne-a cununat celebrul și neuitatul rabin Dr. Ernest Neumann, un om erudit și un umanist cu o inimă generoasă.

Primul nostru fiu, Ephraim, s-a născut la Timișoara.

După un stagiu de un an ca medic de circumscripție, am emigrat 11 persoane în Israel iar părinții soției ni s-au alăturat câțiva ani mai târziu.

 

Emigrarea în Israel – familii reînviate

Pe cei uciși de criminalii naziști i-am răzbunat noi prin patru generații ale familiilor Ezri și Feldman, care trăim în țara evreilor, Israel, o țară modernă, civilizată, puternică și independentă.

 

 

Nu există o răzbunare mai dulce ca aceasta: Bunici, părinți, copii, nepoți și strănepoți, cu toții liberi și fericiți!

Tiberiu Ezri

 

Sursa internet 1 – https://www.jewishgen.org/yizkor/Margitta/mar003.html

Sursa internet – 2 https://www.jewishgen.org/databases/Holocaust/0109_Oradea.html

Sursa internet 3-  https://www.jewishgen.org/databases/Holocaust/0109_Oradea.html

Sursa internet 4 – https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Jews_in_Hungary

Sursa internet 5 –https://ro.wikipedia.org/wiki/Marghita

Sursa internet 6- http://www.yivoencyclopedia.org/article.aspx/Timisoara