Plănuisem să fiu la Stockholm in ziua de 27 ianuarie. ”Atmosfera e mai solemnă, numărul participanților la ceremonie ar fi fost mai mare, ca și cel al evreilor prezenţi la eveniment” – îmi spuneam. Știam și că Yehuda Bauer, celebrul istoric, fusese invitat, urmând să ia cuvântul la Sinagoga cea Mare a capitalei. Aș fi vrut să-i văd.

Am rămas insă la Linköping, convins de o pornire de patriotism local (sentiment care, mărturisesc, îmi este străin de obicei), cam sceptic ce-i drept la gândul perspectivelor. Ca prin minune însă, când am ajuns in Piața Wallenberg, torțele luminau deja statuia salvatorului de evrei, adăugând o misterioasă strălucire ochilor celor câteva sute de oameni sosiţi la eveniment. Făcliile pâlpâiau, încercând să risipească întunericul, dar și frigul aspru din acea după-amiază târzie a Zilei Memoriei Holocaustului.

Ceremonia a fost deschisă de Ulf Cahn, fiul unor supraviețuitori ai ororilor nazismului. Cu vocea sugrumată de o vădită emoție, el și-a început cuvântarea înșirând numele membrilor familiei sale pieriți in lagăre. În continuare, Cahn, un om angajat cu trup și suflet în problemele evreilor și ale Israelului, și-a exprimat indignarea provocată de renașterea antisemitismului și a manifestărilor extremiste în Europa, dar și în alte locuri.

Cine erau acești oameni buni sosiți la modesta manifestație, ce i-o fi îndemnat să fie alături de cei 20-30 de evrei din oraș, în aceste clipe de tristă amintire? Când tocmai încercam să caut răspunsuri, unul dintre organizatori a anunțat în microfon că doritorii sunt invitați la formarea unei coloane cu făclii, care va porni spre catedrala orașului, clădirea care reprezintă simbolul principal al urbei pe nume Linköping. Nici cei mai vârstnici dintre participanți nu s-au lăsat mult așteptați, iar grupul cu torțele arzând a pornit pe străzile din centru, spre destinație. Mă tulbura oarecum imaginea magazinelor deschise şi a oamenilor din cafenelele cu ferestre luminate stând la taifas şi ignorând evenimentul. Câțiva trecători ne-au întrebat  curioși: „Încotro?” sau „Pentru ce demonstrați?”, dar incidente n-au fost, iar cele două mașini ale poliției care ne însoțeau au rămas fără obiectul muncii.

Catedrala era arhiplină, evenimentul fusese anunțat in presa locală. Un preot a rostit câteva cuvinte de bun-venit celor nou-sosiți, exprimându-și satisfacția la constatarea popularității acestei importante seri, pe care a descris-o ca un triumf al luminii asupra beznei. A vorbit și despre Holocaust și grozăviile acelor vremuri de urgie, încheindu-și spusele cu Haleluia plină de speranță.

Programul care a urmat a fost poate cel mai impresionant punct al serii. O orchestră de cameră și trei soliști deosebit de talentați au prezentat compoziții ale unor creatori evrei deținuți ai lagărelor de concentrare, cântece israeliene și idiș, textele fiind rostite cu claritate și mult suflet. Binemeritatele aplauze n-au intârziat, iar după ce ele s-au mai liniștit, publicul a fost anunțat că în loc de colecta obișnuită, destinată Bisericii, donațiile vor fi transmise Fondului Suedia-Israel.

Yehuda Bauer

Cât despre Yehuda Bauer, nu am pierdut nici cele spuse de el. Într-un interviu anexat emisiunii principale de știri ale televiziunii, ilustra personalitate a declarat: „Marea problemă într-o țară precum Suedia, cu o populație evreiască atât de mică – aproximativ  18.000 de suflete – este că antisemitismul atacă, de fapt, societatea suedeză. Acesta este elementul pe care trebuie să-l luați in considerare. Va trebui să le spuneți acestor indivizi: Dacă îi atacați pe evrei, ne atacați pe noi!” Yehuda Bauer, în vârstă de 91 de ani, a adăugat: „Folosiți-vă de cei care sunt împotriva radicalizării și vor să se integreze în societatea voastră, păstrându-și cultura și religia. Aceștia trebuie tratați în mod ideologic, ceea ce mie si vouă ne este imposibil, fiindcă noi nu suntem musulmani .Este o sarcină pe care musulmanii ne-radicali trebuie să o ducă la bun sfârșit. Și există mulți printre ei.”

„Extremiştii musulmani pretind ca Washington, Berlin, Paris, Londra să devină orașe musulmane” – avertizează profesorul Bauer. Este un țel asemenea celui pe care naziștii intenționau să-l atingă, un scop anti-democratic, atât din punct de vedere principial, cât și practic.

George Farkas