O perlă anglo-maghiară şi deplina reabilitare a bunicii

“Bunica mea, a fost o adevărată doamnă de modă veche, cu maniere bune, politicoasă şi folosind întotdeuna un limbaj foarte decent. În plus, ea mai era şi o bucătăreasă grozavă care se mândrea pe drept cu talentele ei de gătit bucate speciale de toate felurile, dar excela în prăjituri. Până şi astăzi îmi lipsesc, nici măcar mama mea nu a reuşit să facă prăjituri la fel de bune.” – mi-a spus Eva care avusese o bunică vorbitoare de maghiară. Am întrebat-o pe Eva cum a fost în stare să comunice verbal cu bunica şi a rezultat că nu se înțelegeau aproape de loc, pentru că bunica nu a învăţat mai nimic în engleză. Apoi Eva a pufnit în râs şi când s-a mai domolit, mi-a explicat că exista totuşi o excepţie în privinţa folosirii unor expresii în limba engleză de către bunica ei. Eva zicea că până în ziua de azi ea roşea cu jenă doar gândidu-se la ce spunea bunica în anumite momente. Bunica pregătea mâncărurile cu pasiune şi cu o atitudine de perfecţionist. Când însă lucrurile nu se desfăşurau exact cum plănuia ea, atunci devenea agitată, îşi pierdea cumpătul şi începea să spună vorbe grosolane şi înjurături nemaiauzite în nici o altă ocazie.Read more…

In Memoriam Adi Garfunkel

N-o să mai vedem faƫa profesorului, întotdeauna de o eleganƫă distinsă. Nu-l vom mai întâlni la Conferinƫele Medicale, la Sindicatul medicilor stomatologi din Israel, la întâlnirile festive de la Ambasada României din Israel sau în localurile frecventate de israelienii originari din România. Prof. Adi Garfunkel, unul dintre pionierii patologiei orale (Oral Medicine), s-a stins din viaƫă acum câteva săptămâni la Ierusalim. Născut la București acum 78 de ani, viitorul profesor a aliat în Israel la vârsta de 19 ani. După cum mărturisea într-un interviu, într-o revistă de specialitate, cu puƫin înainte de a se stinge: “Mama îmi spunea întotdeauna: tu ești evreu, tu trebuie să fii mai bun ca ceilalƫi”.Read more…

Politica noastră

Mă număr totuși printre norocoșii care au mai prins și câte un scurt răgaz numit ”să avem și profesioniști în funcții”. Acum câțiva ani, m-am reîntâlnit cu un specialist român care reprezenta o firmă prestigioasă de consultanță și el mi-a spus că eu am fost printre ultimii profesioniști ”puși” în funcție de propria competență. În urmă cu 20 de ani, noi am fost cei care am lucrat cât s-a putut de obiectiv, adică în baza unor norme, proceduri și bune practici. Unele le aveam, pe altele le-am preluat fiindcă ni se potriveau profilului de țară și parcă nu primau alte considerente, ci pur și simplu erau bune și folositoare pentru a forma un set de bune practici, coduri de conduită, pentru a evita conflictul de interese care uite unde ne aduce. Asta însemna și minima implicare politică. Eu una nu m-am simțit ”apăsată” de politic. A venit însă un moment în care au venit unii care au întrebat ”mă, dar asta cu cine este?” și implicit ”cine a pus-o în funcție”? Eu eram unul dintre primii funcționari publici ”puși” în funcție de propria experiență profesională și în urma urcării treptelor pe așa zisa ”scară a măgarului”, cum o denumea tata.Read more…

Schimbarea gărzii la Palatul Regal

Ceremonia schimbării gărzii la Palatul Regal era și un prilej de manifestare a prețuirii și a respectului pentru familia regală. Este foarte greu de explicat acest sentiment azi, după 45 de ani de comunism, urmați de alți vreo douăzeci în care neocomuniștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a mânji monarhia, pe regii noștri, gesturile lor. Motivul era foarte simplu: se temeau de revenirea monarhiei, înlăturată prin forță la 30 decembrie 1947. Când am intrat în clasa întâia primară, în septembrie 1940, știam deja cine este Regele, știam din presa care venea acasă și pe care tata ne-o citea, știam de la biserică, știam din povestirile celor mari. Evenimentele erau comentate în fiecare casă din București și nu numai. Cei mai bătrâni îi spuneau VODĂ, așa rămăsese de-a lungul vremii, de când principele Carol, devenit apoi Regele Carol întâiul, pusese piciorul pe pământul celei ce urma a se numi România.Read more…

Martor la distrugerea Spitalului Brâncovenesc şi implicat în refacerea clinicii de ortopedie

În decembrie 1984, Spitalul Clinic Brâncovenesc a început să fie demolat. Clinica de Ortopedie, care funcționase în clădirea principală, a fost mutată într-o clădire mai mica, în curte. în ziua de sâmbătă, 21 decembrie, în timp ce dr. Th. Ionescu, directorul spitalului, era în operație (pe vremea aceea se lucra şi sâmbăta) a fost chemat la telefon de direcția sanitară a capitalei. Deoarece el nu putea părăsi operatia, am mers eu şi am preluat dispoziția urgentă de a goli clinica în 3 zile, întrucât urma să fie demolată. Acest ordin a fost dat după ce primisem dispoziţia să se aprovizioneze corespunzător spitalul cu medicamente, materiale sanitare şi alimente, pentru perioada de iarnă.Read more…

Ai învățat să porți rochia peste pantaloni?

Nu mai port ciorapi lungi de câteva săptămâni. Nu „forțez” vara, cum mi-a spus cineva, ci pur şi simplu nu mai suportam să mă știu acoperită atât de mult, îmbrăcată literalmente din cap până-n picioare. Am avut parte inițial de câteva zile cu soare, lumina de miere şi căldură, apoi vremea ne-a cadorisit cu un nou şir de dimineți întunecate, gri, răcoroase. Oricât de mult declar că nu mă deranjează capriciile vremii şi temperaturile scăzute, respectivele zile gri nu erau potrivite pentru haine subțiri, fuste vaporoase şi sandale. Drept urmare, mi-am făcut curaj şi am făcut, pentru a doua oara – prima a avut loc în primăvara trecută -, o manevra stilistică ce stă la limita zonei mele de confort. Am îmbrăcat o rochie peste pantaloni, mai concret o rochie cu buline peste o pereche de jeanşi slim țigareta, la care am adăugat o pereche nouă de sandaleRead more…