De patru ani, în fiecare primăvară, Departamentul de Asistență Socială al Universității Babeș-Bolyai din Cluj organizează “Olimpiada Voluntarilor”, prin care invită liceenii activi ca voluntari în domeniul social să își descrie experiențele trăite în acțiuni de într-ajutorare a semenilor. Citind reflecţiile adolescenților sunt întotdeauna impresionată cu cât entuziasm și speranță în viitor se dăruiesc acestei activități în folosul altora și cât de multe semnificații desprind în urma ajutorului acordat. În acest an am fost impresionată de eseul unei liceene din Mediaș, Timea Beatrice David, care a (re)adus în discuție o valoare adesea uitată sau voit omisă azi: cunoașterea diversității comunității și a aportului minorităților la viața comunității. Cu cuvintele lui Timy, „am ales diversitatea … cu scopul cunoaşterii mai multor grupuri de oameni şi al intrării în contact cu diferite probleme cu care se confruntă aceştia”. Modalitatea prin care ea și colegii ei au intrat în contact cu „diversitatea” a fost și el special: a petrecut câteva ore săptămânal la sinagoga din Mediaș unde, în absența unei comunități evreiești care să organizeze activități de menținere ale propriilor tradiții culturale, o fundație vieneză, alături de fundațiile Casa de lângă sinagogă și Hosman Durabil au mobilizat liceenii să salveze „lucrurile rămase în biserică, inclusiv bunurile cele mai de preţ – sutele de cărţi uitate de timp”.

Citind eseul Timeei am rămas tare plăcut surprinsă de ideea proiectului „TRACES”, cu ajutorul căruia obiectele lăsate pradă uitării în sinagogă au fost curățate și digitalizate, ca urmare fiind readucerea lor în memoria locului. Liceana, autoarea eseului pe care am avut norocul să îl citesc, ne-a scris că ea și colegii ei au învățat foarte multe din munca în cadrul proiectului. Redau aici, din nou, cuvintele ei:

Timea Beatrice David – voluntară la Mediaş

„Pe lângă faptul că am avut şansa să cunosc detalii neştiute despre comunitatea evreiască, despre cultura şi obiceiurile ei, mi-am îmbogăţit vocabularul, mi-am exersat chiar şi scrisul în limba engleză, am cunoscut oameni minunaţi, am auzit poveşti de viaţă remarcabile, mi-am făcut o listă de cărţi pe care vreau să le citesc în viitorul apropiat şi, cel mai important, am făcut un lucru de care comunitatea care astăzi nu mai există aici, cu siguranţă s-ar fi bucurat. Mi se pare necinstit faţă de oricine ca trecerea timpului să provoace dispariţia totală. Zidurile mari şi vechi ale bisericii şi, acum, biblioteca, vor fi în continuare o dovadă a existenţei lor în acest oraş. Prin urmare, după “viaţa la Sinagogă”, am rămas cu multe amintiri plăcute, cu mulţi prieteni noi şi cu o istorie a culturii evreieşti întipărită în minte. Oricând mă reîntorc cu drag în acel loc, de care se vor lega mereu primii mei paşi importanţi în voluntariat”.

De zeci de ani știm că noi, evreii actuali din România suntem ultimii „mohicani” ai unei comunități care a contribuit enorm la viața economică, socială, cultural-științifică a orașelor și satelor de pe aceste meleaguri. În acești ani de libertate de după 1989 au fost realizate unele manifestări culturale și științifice, simpozioane, ateliere, filme, cărți și chiar muzee care încearcă să ne amintească despre suferințele prin care au trecut evreii în preajma celui de-al Doilea Război Mondial și să redea adevărata dimensiune a tragediei holocaustului. Dar alături de aceste manifestări – și nu în locul lor – cred că la fel de important este să menținem vie amintirea creativității și profesionalismului evreiesc de-a lungul istoriei. Sarcina aceasta și-au asumat-o deja revista Realitatea evreiască, dar și unele comunități evreiești din orașele țării, care au organizat ocazional sau periodic simpozioane despre personalități de renume, cu origine evreiască, din România. Dar încă sunt atât de multe istorii care pot fi valorizate și pe care mica noastră comunitate nu le poate cuprinde! De aceea prețuiesc enorm proiecte precum cel din Mediaș, în care interesul pentru descoperirea moștenirii culturale evreiești vine din partea unor forme de organizare cetățenească care nu au o coloratură etnică sau religioasă și care îi implică pe cei tineri în descoperirea diversității istorice a locului în care trăiesc. Proiecte participative precum cel despre care ne-a scris Timea, reușesc să confrunte ignoranța și antisemitismul pe care îl redescoperim din ce în ce mai des în preajma noastră.

Pornind de la eseul Timeei, am aflat și de expoziția  din Mediaș care urmează să fie inaugurată în 25 august 2018, cu titlul: …dar l-am adus înapoi: obiecte, cărări, povești (pe afiș titlul fiind scris în limba română, maghiară, germane și engleză – vezi:  http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/expozitie-inedita-la-medias-dar-l-am-adus-inapoi-obiecte-carari-povesti-137564.html) care va da glas unor istorii de viață și va expune lucrări ale artistului Răzvan Anton dintr-o serie intitulată Fading Studies, bazate pe obiecte, imagini și textile din Arhiva și Biblioteca Evreiască din Mediaș. Regret că nu voi putea participa si nu voi avea prilejul să ascult concertul de la Sinagogă susținut de cantorul Svetlana Kundish și acordeonistul Patrick Farrell din Berlin.

Dar chiar și fără să pot fi prezentă la fața locului mulțumesc pe această cale organizatorilor și voluntarilor din Mediaș pentru ideile și munca lor și cred că numai împreună cu ceilalți – și mai ales prin implicarea tinerilor care trăiesc azi în România – vom reuși noi, ultimii „mohicani” să întârziem dispariția amintirii contribuțiilor și suferințelor comunității evreiești din memoria colectivă.

Maria Roth