Una dintre acutele probleme europene este decizia Parlamentului European de a activa articolul 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Articolul 7 este procedura cea mai radicală de sancțiuni existentă, aplicate unui stat membru, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al țării aflate în culpă.
Nu este pentru prima dată când Ungaria se află în vizorul instituțiilor europene. De la venirea la putere a guvernului Orbán, Budapesta a primit numeroase atenționări din partea Comisiei Europene pentru încălcarea unor drepturi și libertăți democratice A fost modificată de mai multe ori Constituția Ungariei, libertatea presei a fost ciuntită, la ora actuală în Ungaria au dispărut publicațiile care au aparținut Opoziției, rămânând doar câteva site-uri online și un singur post privat, de televiziune.  Dar ceea ce a pus paie pe foc în  relația Ungaria-UE a fost problema migrației. Guvernul Fidesz, al lui Viktor Orbán, adoptând o atitudine anti-migrație dură, în condițiile în care nici o clipă țara nu a fost amenințată de vreun val amplu de migranți Aceștia au considerat Ungaria doar un spațiu de trecere spre Europa occidentală. Totuși Orbán a reușit ca – printr-o propagandă abilă, prin campanii foarte simple dar eficiente  semnificativ fiind cea împotriva miliardarului  american de origine maghiară George Soros – să convingă o mare parte din populație, de pericolul pe care-l reprezintă migrația pentru ființa națională. În această direcție, Ungaria s-a bucurat de sprijinul Grupului de la Visegrád (Cehia, Slovacia, Polonia) care adoptă atitudini asemănătoare și nu numai în problema imigrației. De asemenea, Orbán a găsit un limbaj comun cu state ca Austria sau Italia.  Repetatele nerespectări ale unor decizii ale UE au determinat o serie de state europene să ceară luarea unor măsuri împotriva Ungariei, criticile fiind sintetizate  în raportul Sargentini. Documentul a enumerat ameninţările la libertatea presei, repunerea în discuţie a independenţei justiţiei, atacurile regulate împotriva organizaţiilor neguvernamentale, renaşterea antisemitismului, precum şi repunerea în discuţie a anumitor drepturi sociale  Votul majoritar pentru sancțiune, inclusiv al mai multor euro-deputați din Partidul Popular European , din care face parte și Fidesz,  a confirmat opinia generală, potrivit căreia Ungaria s-a îndepărtat de principiile democratice europene.

Vot la Strasbourg

În replica sa și apoi în mai multe luări de poziție acasă, în Ungaria, premierul Viktor Orbán a considerat că toate acestea sunt atacuri împotriva poporului ungar, că sunt mijloace de șantaj și că întreaga campanile anti-Ungaria a fost inițiată de Soros care urmărește invadarea Europei, inclusiv a Ungarei cu emigranți.

Sigur că decizia Parlamentului European este o lovitură pentru prestigiul Ungariei. Întrebarea care se pune se referă la efectele ei, mai concret ”cui prodest”. De la început, trebuie precizat că această sancțiune devine valabilă după ce Consiliul European, deci toate statele membre UE, votează rezoluția. Cum se știe că cel puțin un stat – Polonia – a declarat că va susține Ungaria, așa cum a procedat Budapesta în cazul Poloniei – este limpede că sancțiunea nu se va aplica.

Care vor fi efectele pe plan intern și extern ale demersului UE? Adevărul dureros este că majoritatea opiniei publice din Ungaria dă crezare  celor susținute de premier, cu toate că este răspândită părerea că familia Orbán și mulți membri ai guvernului pot fi acuzați de corupție, de manipularea unor fonduri europene. Dar, de-a lungul timpului, guvernul a reușit să ia o serie de măsuri în favoarea populației, ca de pildă reducerea cheltuielilor de întreținere, majorări salariale și altele, în condițiile în care Ungaria înregistrează un ritm de creștere economic satisfăcător. Pe de-altă parte, opoziția democratică din Ungaria se dovedește în continuare slabă, divizată. Cel puțin deocamdată, la o demonstrație în favoarea ”Ungariei europene” au fost prezente doar câteva mii de persoane. Șansele de mobilizare a populației de către opoziție sunt minime, ea nu a reușit să găsească acele ”cuvinte magice” care să o atragă de partea ei.

Dar situația este mai gravă în contextual consecințelor pe plan extern. Este posibil ca ostilitatea unei mari părți a popularilor europeni să-l determine pe Orbán să caute un alt grup parlamentar care să-l accepte cu brațele deschise și acesta ar fi cel al extremei drepte. Reprezentanți ai unor partide de extremă dreaptă din Europa ca de pildă Marine Le Pen (Frontul Național, Franța) l-au felicitat pe Orbán din cauza poziției sale anti-UE. Vizita în Italia a premierului ungar unde s-a înțeles de minune cu Matteo Salvini, ministrul de interne care a recunoscut că apreciază poziția premierului ungar în problema migrației, poziția guvernului austriac asemănătoare cu cea a Ungariei, nemaivorbind de Grupul de la Visegrád, sunt câteva exemple ilustrative ale celor care împărtășesc idei asemănătoare cu Orbán.

Dar cea mai amenințătoare linie urmată de Ungaria este apropierea din ce în ce mai mare de Rusia, respectiv de președintele Putin. În ultimii ani, cei doi s-au întâlnit de mai multe ori, fie la Budapesta, fie la Moscova, ultima vizită având loc în această săptămână când Orbán s-a deplasat în Rusia.

Premierul ungar, deși a votat de fiecare dată în cadrul UE prelungirea sancțiunilor impuse Moscovei, este unul dintre liderii cei mai vocali care se pronunță pentru ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei. El susține că, în nici un caz comunitatea internațională nu trebuie să ignore această țară care și-a recăpătat statutul de mare putere. Este pe undeva un paradox că tocmai Ungaria care înainte de 1989 a avut cel mai mult de suferit, alături de Cehoslovacia, în urma intervenției sovietice din 1956 – în țară fiind prezente până în trupe sovietice, până în 1990 – s-a apropiat cel mai mult, de Rusia, dintre toate statele foste socialiste. Iar din partea lui Orbán a fost o schimbare majoră de atitudine. Dacă atunci când s-a aflat în Opoziție a criticat orice măsură luată de guvernul socialist de apropiere cu Rusia; în clipa în care a câștigat puterea, a făcut un volt face către Moscova.

Vizita lui Orbán în capitala rusă  ar merita o dezbatere mai largă. Premierul ungar a apreciat că relațiile bilaterale sunt foarte bune și acordurile existente până acum vor fi extinse. În acest sens au fost semnate acorduri mai ales în domeniul energetic, Ungaria asigurându-și securitatea energetică prin tranzitul unor conducte de gaz rusești și prin existența unor depozite de gaze rusești pe teritoriul ungar. Vladimir Putin a considerat Ungaria un partener-cheie și a menționat că de partea rusă se analizează posibilitatea ca partenerii unguri să se alăture noii căi de transport în Europa a gazului metan, respectiv – a completat Orbán – ar însemna ca noua conductă, Turkish Stream, să aibă o ramificație în Ungaria. Din nou premierul ungar a cerut normalizarea relațiilor dintre Rusia și Europa.

Analizând relațiile dintre Budapesta și Moscova, nu se poate spune că ar fi o apropiere doctrinară, ci una pragmatică, dar care, mai ales în condițiile actuale, ar putea slăbi coeziunea UE.

În concluzie este foarte greu de răspuns la întrebarea ”cui prodest” sancționarea Ungariei. Optimismul care a însoțit crearea și extinderea Uniunii Europene a exclus ideea confruntărilor dintre statele membre sau cea a scindării. Din păcate, toate acestea există astăzi. O revizuire majoră a Tratatului UE de la Lisabona, adaptarea acestuia la condițiile actuale, oricât de dificile ar fi, trebuie să stea în atenția Uniunii Europene. Altfel riscăm cel mai rău scenariu – o disoluție  poate  a celei mai mari construcții politice europene de după cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv cu sprijinul Ungariei.

Eva Galambos