Diaspora la “apel”

Cu ani în urmă – cred că au trecut vreo șapte ani de atunci – am fost la Oradea invitat de colegul meu întru președinție Felix Kopelmann, la premiera musicalului ”Scripcarul de pe acoperiș” pus în scenă cu mare curaj și talent la Teatrul din Oradea, proaspăt refăcut. Am revăzut acest reușit spectacol, atât de potrivit momentului, cu câteva zile înaintea Anului Nou evreiesc – 5779 – tot la invitația lui Felix Kopelmann, de data aceasta conectat cu un alt eveniment important pentru Comunitatea Evreilor orădeni (și nu numai), reinaugurarea frumoasei Sinagogi Ortodoxe din Oradea.

Reinaugurarea Sinagogii Ortodoxe din Oradea

Chiar dacă aparent cuvântul reinaugurare pare un ușor abuz lingvistic în limba română, el este traducerea unui termen consacrat din ebraică, hanukat habait, care ne reamintește momentul istoric al reabilitării celui de al Doilea Templu din Ierusalim. După mulți ani în care frumoasa sinagogă – construită în 1890 după planurile arhitectului Nandor Bach (care a proiectat și Sinagoga Ortodoxă din Satu-Mare) – a stat nefolosită, degradându-se, iată că prin eforturile reunite ale unui mare grup de susținători (ale căror nume sunt menționate cu generozitate pe câteva panouri impunătoare din vestibul), s-a reușit refacerea din temelii al acestui splendid lăcaș de adunare și rugăciune, încăpător pentru peste 1000 de credincioși.

 

O dilemă fără soluție

Am putea să ne întrebăm dacă e cazul să ne bucurăm de faptul că încă o sinagogă a fost refăcută, redobândindu-și splendoarea și strălucirea de altă dată sau, dimpotrivă, e cazul să ne întristăm că un nou spațiu sacru destinat adunării credincioșilor se alătură celor care deja de mulți ani așteaptă rarele ocazii în care răsună între pereții lor îndemnul tradițional Şema Israel – „Ascultă Israel, Domnul Dumnezeul nostru este Unul!”

Fără îndoială este o dilemă gravă, nu e ușor să găsești un răspuns potrivit. Pe de o parte, ne apasă povara responsabilității pentru păstrarea memoriei înaintașilor noștri, care cu eforturi uneori peste puterile lor, au creat comunități, au construit așezăminte religioase, dar și monumente de cultură laice. Sute de sinagogi, instituții rituale, cimitire, școli, biblioteci, spitale, cămine de bătrâni și câte alte dovezi perene stau mărturie secolelor petrecute de evrei în țările din răspândire, de unde cei mai mulți au plecat, izgoniți de autorități sau de împrejurări. Pe de altă parte, suntem răspunzători pentru soarta viitoare a proprietăților reînnoite. Cine și cu ce resurse va putea să le întrețină? Comunitățile evreiești disipate în diaspora devin din ce în ce mai mici și din ce în ce mai puțin capabile să le mențină.

Dacă în zilele noastre noțiunile de ”refugiați” ”imigranți” sau ”diaspora” au devenit curente și foarte prezente în conștiința publică, în lumea antică, ele erau necunoscute până și în cercurile cultivate. Grecii au fost printre primii europeni care se îndeletniceau cu scrieri despre starea lumii (așa cum o cunoșteau), despre evenimente de care aflau sau despre gândurile care îi preocupau . Unul dintre personalitățile epocii, precursorul geografiei și etnografiei, istoricul grec Strabon, a remarcat că în cursul numeroaselor sale călătorii (mai ales în Orientul Mijlociu și spațiile din jurul Mediteranei), prin toate orașele care le-a vizitat a întâlnit mulți evrei. Ei erau ușor de identificat prin simplul fapt că nu se închinau zeilor ale căror statui omniprezente dominau peisajul oraşelor pe care le străbătea. Fără să vrea, Strabon a descoperit diaspora evreiască, evreii fiind primul popor din istoria cunoscută care s-a răspândit printre alte popoare fără să-și piardă identitatea.

 

Geneza Diasporei

Cum au ajuns evreii să trăiască în Diaspora? Dacă acceptăm istoricitatea Torei, poporul evreu s-a constituit în afara granițelor propriei sale țări din care au plecat 12 triburi ca să scape de foamete și s-au întors după patru secole de sclavie petrecute în Egiptul faraonilor, ca un popor. Un prinț egiptean – Moşe (Moise), născut din mamă evreică, primul și cel mai mare profet al omenirii, singurul evreu care, potrivit textelor sacre, nu doar l-a auzit, ci l-a și văzut pe Creatorul lumii – a scris cu mâna sa Legile inspirate de acest Unic Creator. Tot el a condus poporul înapoi în Țara Făgăduinţei. Acolo poporul cu căpeteniile sale și-au organizat administrația (12 triburi), apoi justiția în baza Legilor scrise de Moise și a ales Judecătorii. După ce ”justiția” și-a intrat în drepturi, judecătorii i-au ales pe primii Regi. Marii regi, David și Solomon, au așezat capitala Țării la Ierusalim, unde au clădit un Templu somptuos pentru slava Creatorului Unic și pentru păstrarea Legilor. Vreo cinci sute de ani au trecut până când imperiile din împrejurimi, ispitite de frumusețea și bogăția Templului, au năvălit în mica ţară a evreilor, care între timp s-a împărțit în două, fiind slăbită astfel în fața atacatorilor, oricum mai puternici.

De ce s-a divizat ţara evreilor? Rivalități, orgolii, gelozii, invidii, nimicuri care se transformă în uri de neîmpăcat, deși sunt total potrivnice spiritului Legilor și intențiilor acelora care le-au inspirat și scris. În frumoasa limbă ebraică a Legilor Torei, sentimentul acesta – care nu o dată în cursul istoriei zbuciumate a evreilor a produs sciziuni, lupte interne inutile și ură între frați – poartă numele de SINAT HINAM (ură fără motiv) menționată în lunga listă a păcatelor supuse în fiecare an de Yom Kipur (ziua ispășirii) aprobărilor pentru ”amnistia divină”.

Unii autori sunt de părere că nu doar înrobirea evreilor, după jefuirea bogățiilor Templului de către armatele asiriene și apoi babiloniene, a determinat răspândirea lor ulterioară în aproape toate țările civilizațiilor antice, ci și factorul demografic. Se presupune că numărul evreilor în epoca de înflorire a Regatului devenise prea mare pentru o țară atât de mică în comparație cu uriașele imperii care o înconjurau.

Diaspora evreiască, ale cărei începuturi se pierd în negura istoriei, avea să se extindă în spațiu și în timp. Timp de peste două milenii, cea mai mare parte a evreilor a trăit în afara granițelor patriei lor ancestrale. Chiar în perioada dărâmării celui de al Doilea Templu de către legiunile romane de sub comanda împăratului Hadrian, în Iudeea locuiau mai puțini evrei decât în restul Imperiului Roman. După creștinarea Bizanțului, evreilor li s-a interzis șederea în Imperiul Roman de Răsărit. Mulți dintre ei s-au retras spre Persia, Mesopotamia, apoi după cuceririle arabe și răspândirea islamului, în Africa de Nord și în Europa meridională. Pribegia lor nu a fost compactă. Comunitățile erau răspândite pe un teritoriu uriaș, mijloacele de comunicare și deplasare erau precare, condițiile în care trăiau evreii erau diferite de la un loc la altul și nu semănau cu cele din patria lor ancestrală. În asemenea împrejurări orice alt popor ar fi fost fărâmițat, asimilat și în decursul secolelor ar fi dispărut. Evreii s-au menținut ca un popor inconfundabil în diaspora, la fel cum au rezistat timp de secole imperiilor inamice care le amenințau ţara. În răspândire, au cultivat și au respectat aceeași Lege. În locul Templului impozant unde se întâlneau cu Dumnezeul Unic, au construit mii de sinagogi în care se adunau și se adresau Lui. Discriminarea, persecuțiile, fidelitatea față de Cartea Torei și endogamia au contribuit la menținerea unui sentiment de unitate diasporei, a legăturii și solidarității între comunități.

 

Scurt compendiu despre demografia evreilor

La începutul secolului XX locuiau în Țara Sfântă (Ereț Israel) vreo 50.000 de evrei. Cei mai mulți, peste 16 milioane, trăiau în Diaspora. Majoritatea celor din Europa de Est trăiau în sărăcie, asuprire, amenințări și umilințe, pe când în America și Europa de Vest se bucurau de o relativă bunăstare, libertate și drepturi cetățenești. cel de al Doilea Război Mondial, anii premergători și apoi tragedia Holocaustului, au schimbat datele demografice ale poporului evreu. Dar schimbarea radicală a fost determinată de Mișcarea Sionistă și opera ei, Statul Israel, devenit independent în 1948 cu 650.000 de locuitori evrei din totalul celor circa 11 milioane supraviețuitori ai Dezastrului (ȘOAH). ”Hemoragia” demografică produsă de exterminarea celor 6 milioane de evrei în timpul Holocaustului, nu a fost încă tămăduită. Potrivit celor mai noi cifre publicate de Biroul Central de Statistică din Israel, azi trăiesc în lume 14,7 milioane de evrei față de circa 17 milioane la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial.

În Diaspora trăiesc în zilele noastre circa 8 milioane, marea lor majoritate (93%) în 8 țări: (SUA 5,7 milioane, Franța 456 mii, Canada 390 mii, Marea Britanie 290 mii, Argentina 181 mii, Rusia 176 mii, Germania 117 mii și Australia 113 mii). În 16 țări există populații evreiești numărând între 10.000-100.000 de evrei (Brazilia, Africa de Sud, Ucraina, Ungaria, Mexic, Spania, Olanda, Italia, Belgia, Elveția, Chile, Turcia, Suedia, Uruguay, Belarus, Panama). Mai sunt 41 de țări (printre care și România) care au populații evreiești între 1.000-10.000 de persoane.

În cei 80 de ani de la începutul celui de al Doilea Război Mondial, după toate luptele, jertfele, bombardamentele, atrocitățile, petrecute în perioada acestui război care a fost cel mai devorator, barbar și necruțător pentru întreaga omenire, populația lumii a crescut de aproape 4 ori (370%) dar populația evreiască din lume a scăzut cu 14,5% față de perioada interbelică. Configurația demografică și geografică a ”spațiului evreiesc” din lume a suferit transformări radicale.

Evident cea mai importantă a fost cea a emigrației (alia) în Israel, a cărei populație evreiască a crescut de peste 10 ori. Populația evreiască actuală din Israel a ajuns la 6,55 milioane de persoane din totalul de 8,9 milioane de locuitori. Arabii musulmani și creștini, care sunt cetățeni israelieni, reprezintă 21% și numără 1,84 milioane de persoane. Diferența de aproape 500 de mii sunt evrei… ne evrei. Sunt mai ales cei veniți din țările fostei Uniuni Sovietice, a căror convertire se tărăgănează.

Subiectul acesta delicat nu este străin nici comunităților evreiești din România și preocupă opinia publică evreiască de pe tot întinsul Diasporei. În comunitățile evreiești din România – unde au rămas atât de puțini evrei după Holocaust și după emigrația masivă din 1946 și continuată mai relaxat până prin anul 2000 – s-a ”inventat” o categorie de membri denumită ”cu ascendență evreiască” și o altă categorie denumită ”membri afiliați”. Primii sunt cei care potrivit ”legii reîntoarcerii” pot imigra în Israel, dobândind cetățenia și drepturi egale. Ei sunt membrii unor familii evreiești prin descendență (cel puțin un bunic/ă evreu) sau prin alianță (soț/soție). Cei ”afiliați” pot fi persoane înrudite sau cu afinitate spre iudaism. Nu este obiectul articolului de față comentarea acestui ”aranjament”, de altfel animat de bune intenții și dorința de a rezolva situații complicate create de istorie și de viață, ci de a sublinia dimensiunea problemei.

Sergio Della Pergola

Profesorul Sergio Della Pergola, cunoscutul demograf israelian originar din Italia, autor al numeroaselor cercetări, cărți și tratate pe acest subiect, a introdus în studiile și previziunile sale demografice două noțiuni distincte: evreu ”propriu zis” (”stricto sensu”, cu mamă evreică și care se declară evreu) și evreu ”în sens larg”. Potrivit evaluărilor lui Della Pergola, numărul evreilor ”în sens larg” care trăiesc azi în lume se ridică la 20 de milioane, adică cu 36% mai mult decât cei considerați ”stricto sensu” evrei după criteriile acceptate de autoritățile religioase iudaice. Poate este moral să subliniez că potrivit legilor rasiale de la Nürnberg care au fost în vigoare în Germania nazistă și statele aliate lor, evreii ”în sens larg” cu foarte mici excepții ar fi fost ”eligibili” să fie deportați și exterminați în lagărele hitleriste. Recent în Ungaria o agenție de sondaje de opinie a întreprins o cercetare demografică asupra populației evreiești din această țară care acum găzduiește cea mai mare comunitate evreiască din Europa Centrală și de Est. Rezultatele cercetării au fost neașteptate. Statisticile oficiale indică o populație de 47.900 de evrei ”stricto sensu”, dar numai 17.000 s-au declarat evrei și membri a unei comunități sau sinagogi. În schimb 170.000 au afirmat că au o ”ascendență” evreiască.

Privind în trecut și prospectând viitorul, este limpede că dacă tendința din ultimii ani se menține, diaspora evreiască se va restrânge în continuare. Cea mai frecventată cale a diminuării este mariajul mixt. În SUA procentul de mariaje mixte din totalul căsătoriilor în care unul din parteneri este evreu a ajuns până la 60% astfel că o căsătorie între doi tineri evrei a devenit o rară excepție. Nu e de mirare. Căci dacă un tânăr evreu își caută o ”pereche” în America, are o șansă de 53 ori mai mare să-și găsească o neevreică pe plac. În cele mai multe țări din diaspora căsătoriile mixte sunt și mai frecvente. Dilema cea mai mare care grevează căsătoriile mixte este identitatea și educația copiilor. Se ivesc frecvent situații dramatice care afectează atât relațiile în familie cât și uneori personalitatea sau chiar destinul copiilor.

 

Viitorul cu speranțe: Israel

Singura țară din lume unde mariajele mixte sunt foarte rare este Israel. După aproape un secol de imigrare intensă, creșterea demografică datorată sporului natural a devenit cea mai importantă sursă de înmulțire a populației evreiești. Prelungirea duratei medii de viață și creșterea fertilității mamelor evreice au fost factorii esențiali care au asigurat creșterea vertiginoasă a populației din Israel. În Diaspora actuală doar în familiile evreiești religioase găsim mai mulți copii. O familie de evrei cu șapte fete, ca cea a lui Tevie Lăptarul, din frumosul musical prezentat la Oradea nu se mai întâlnește în America decât la New-York, în același  musical care joacă de zeci de ani cu succes pe Broadway. În Israel  familia cu 3-4 copii reprezintă ”standardul” minim. Studiile specialiștilor în domeniu prevăd o continuă creștere a populației Israelului, estimând că în următorii 40 de ani ea se va dubla, raportul dintre arabi și evrei (pe teritoriul actual al Statului Israel) rămânând neschimbat. Se presupune însă că va spori procentul evreilor ultrareligioșil și a beduinilor, ceea ce ar putea produce o deteriorare a structurii sociale, aceste două categorii fiind cele mai paupere și neintegrate social.

Deci s-ar putea conclude că poporul evreu în ansamblu va cunoaște o creștere bazată pe sporul natural al populației evreiești în Israel diminuat de o erodare ”naturală” a celei din Diaspora. Imigrarea în Israel cu emigrarea din Israel vor fi într-un aproximativ echilibru, dar nu vor afecta semnificativ evoluția demografică a poporului evreu. Cu un secol în urmă, cea mai importantă și mai dinamică instituție evreiască, a fost Agenția Evreiască (Sohnut), principalul braț al Organizației Sioniste Mondiale prin care s-a realizat alia (emigrarea, strămutarea) și klita (așezarea, acomodarea) milioanelor de evrei din toate colțurile lumii în Ereț Israel. Nu de mult s-a ”schimbat garda” la Sohnut. mandatul lui Nathan Sharansky – eroul emigrației evreilor din fosta Uniune Sovietică – s-a încheiat după 9 ani de activitate fructuoasă. Misiunea și succesul mandatului său a fost schimbarea priorităților Agenției Evreiești, de la susținerea și organizarea alia la încurajarea și întărirea identității evreiești în comunitățile din Diaspora. El a contribuit la dezvoltarea activităților educaționale prin șlihim (delegați) instruiți și devotați, trimiși în toate colțurile lumii unde se mai găseau comunități viabile. Misiunea care Sharansky și-a asumat-o prin Sohnut, a fost și rămâne să ”construiască punți peste prăpastia care amenință să se adâncească între Israel și Diaspora.” Cea mai mare provocare care trebuie s-o înfrunte și s-o înlăture poporul evreu – a afirmat Sharansky – este acea de a se păstra ca un singur popor.

Isaac Herzog

Noul președinte al Sohnut este Isaac Herzog (”alintat” cu diminutivul ”Bougi”). Herzog, până nu de mult șeful partidului laburist și deci șeful opoziției, este un diplomat educat, provenit dintr-o mare familie israeliană, nepot al primului Șef Rabin al Israelului și fiu al celui de al șaselea- președinte. El este decis să continue opera începută de Sharansky pentru a opri procesul lent dar evident de destrămare a Diasporei prin asimilare și pierderea valorilor tradiției. Programele esențiale ale Sohnut vizează viitorul Diasporei și strângerea legăturilor ei cu Statul Evreu, ca cele educaționale și de cunoaștere a Statului Israel destinate tinerilor evrei, ca de exemplu Taglit sau Masa.

 

Contradicții mici și mari

Mai este o contradicție majoră care produce tensiuni periculoase în sânul poporului evreu, pe care Sharansky nu a reușit s-o amelioreze, în ciuda strădaniilor depuse. Poate că Herzog, mulțumită și filiațiunii lui rabinice, ar putea s-o trateze cu mai mult succes. Este vorba de contradicțiile tot mai vehemente între extremele religioase. Între haredim (ultraortodocși) pe de o parte și religioșii moderați sau nereligioșii de cealaltă. Conflictul pe care Sharansky a încercat să-l medieze a fost doar o răbufnire aparent banală a acestei contradicții profunde. El a fost iscat de inițiativa unui grup de femei conduse de Anat Hofman, care au încercat să se roage la Zidul Plângerii purtând în brațe suluri de Tora, dar au fost împiedicate brutal de autoritățile ortodoxe împuternicite cu administrarea zonei de reculegere din fața Zidului. Sharansky a propus un compromis: rezervarea unui spațiu distinct și separat, unde prezența și ruga femeilor să nu deranjeze evlavia bărbătească. Nu s-a găsit niciun compromis – dovadă că această dispută nu este deloc ușor de aplanat.

Femei purtând şaluri de rugăciune şi Sulul Torei

Soluții pentru dileme…în Israel

Deci nu ne putem aștepta la vreo împăcare miraculoasă, nici la vreun compromis rezonabil. Trebuie să ne obișnuim cu aceste viziuni diferite și de multe ori exclusive și agresive. Să ne „tolerăm” reciproc opiniile, crezurile, să nu încercăm să ni le impunem cu niciun fel de constrângere, ci să încercăm să convenim o platformă minimală bazată pe elementele esențiale ale tradiției, compatibile cu rațiunea (care este o zestre divină) și cu realitățile incontestabile ale lumii în care avem șansa să trăim.

Un neinițiat în complicata istorie a iudaismului ar putea găsi o rezolvare logică și simplă. In Israel ,o țară eminamente democratică, declarată în vorbe și dovedită prin fapte, ar trebui complet separate atribuțiile religioase de cele ale statului. Toate cultele, inclusiv denominațiunile iudaice (toate nuanțele ortodoxiei, conservativi, reformi, reconstrucționiști sau altele) ar trebui să se organizeze cu adepții lor în comunități de credință potrivit propriilor doctrine și să se administreze din resursele oferite de membrii propriilor lor comunități. Atâta vreme cât principiile fundamentale ale Statului Evreu garantează libertatea credinței alături de toate celelalte libertăți democratice, separarea autorității statului de cele ale autorităților spirituale se impune de la sine ca o necesitate incontestabilă.

Evident, statul trebuie să ocrotească religiile, să le încurajeze și să le susțină prin reglementări adecvate și în mod nediscriminatoriu, recunoscând și apreciind rolul lor esențial în structura morală, etică și spirituală a societății.

Un ”inițiat” în istoria, filozofia și valorile iudaismului desigur va găsi că acest mod de gândire, rațional și simplist, nu poate fi aplicat. Un ”inițiat” poate oferi tot atâtea argumente în favoarea acestei opinii. Trebuie curaj civic și moral, dar și forță de convingere pentru a învinge inerția socială pentru a păstra valorile tradiției fără a prejudicia valorile prezentului și mai cu seamă ale viitorului. Mă gândeam că acest mod de abordare a unei probleme fundamentale a Statului Evreu ar fi în totală consonanță cu idealul sionist prezis de Herzl al unei societăți model. În acest context, poate Sohnut – Agenția Evreiască, în noua sa configurație, ca parte integrantă a Mișcării Sioniste, ar putea fi catalizatorul unei schimbări benefice.

Mișcarea sionistă s-a născut în Diaspora, Mulți ”arhitecți” au cooperat la împlinirea visului milenar al poporului evreu, de a se regăsi din răspândire în propriul său stat suveran, într-o societate dreaptă, clădită pe idealurile profetice. Visul s-a împlinit, Statul Evreu-Israel există cu unele realități care depășesc visul, dar și cu multe alteleîncă departe de a fi aidoma cu ce a ce s-a visat. Dar oricum Israel este o realitate uimitoare care nu ar fi fost posibilă fără susținerea morală și materială a diasporei. A venit acum vremea ca Mișcarea Sionistă împreună cu Agenția Evreiască din Israel să susțină Diaspora. Evident că numărul evreilor este în scădere în majoritatea țărilor cu comunități mici.

Solidaritatea faimoasă a evreilor din diferite locuri bazată pe comuniunea religioasă și similitudinea educației, a început să slăbească. Este nevoie de un alt liant care să mențină unitatea poporului evreu. Acest nou suport firesc al solidarității este Statul Israel, care de fapt este fructul solidarității menținute de comunitățile evreiești de a lungul timpului, oriunde ar fi fost ele. Binecunoscuta maximă Kol Israel arevim ze-le-ze (Întregul Israel răspunde ca fiecare evreu să ajute unul pe celălalt) reflectă grija care au purtat-o evreii diasporei oricărui evreu aflat în suferință. După întemeierea și consolidarea Statului Evreu această misiune se instituționalizează de la sine. Statul Israel devine nucleul central al poporului evreu, centrul lui spiritual și cultural dar și răspunzător pentru menținerea și continuarea marilor sale tradiții, garantul moral al protecției comunităților evreiești. Nu întâmplător a declarat (în 1998) Efraim Halevy – fostul șef al Mossad – în fața Comisiei pentru Apărare și Afaceri Externe al Knesset-ului, că în lume nu mai există nicio țară în care vreo comunitate evreiască să fie oprimată sau limitată în practicarea credinței proprii sau frustrată de alte libertăți.

 

….în America

Spre deosebire de numeroasele comunități mici, care devin din ce în ce mai mici și trebuie să susțină ”abordarea sionistă”, marea comunitate a evreilor din America are probleme proprii și promovează căi proprii. Vorbim despre a doua mare populație evreiască în lume, foarte apropiată ca mărime de cea din Israel, după unii autori chiar ceva mai mare. (Clasificarea depinde în mare măsură de modul în care diferențiem  ”evreii propriu ziși” de cei ”în sens larg”.) Așezarea masivă a evreilor din diaspora în SUA a început cam în același timp (anii 1880) cu primele așezări evreiești (mult mai firave) în Palestina, toți venind (fugind) din Europa de Est (Polonia, Lituania, Belarus, Ucraina, România). Întrucât mediul natural și social în America a fost mult mai prietenos și primitor decât cel din Palestina (sub stăpânire otomană apoi engleză și în tot timpul cu o populație arabă ostilă:), ”colonia” evreiască s-a dezvoltat mult mai rapid și mai impetuos în Statele Unite, mai ales New-York, Miami, Philadelphia, Chicago, Los Angeles, unde s-au creat adevărate enclave evreiești. Mulți evrei din SUA nu se consideră în diaspora, concluzia fiind că ei nu se consideră evrei ca naționalitate, ci doar aparținători ai celei mai vechi și mai respectabile religii monoteiste. Populația evreiască din SUA are atitudini diferite față de Israel și sionism, ca și față de iudaism ca o credință. Am simplificat mult problema pentru a rămâne strict la subiectul acestui articol. Deci din punctul de vedere al afilierii religioase, potrivit numeroaselor sondaje de opinie circa 45% din evreii americani sunt ”liber cugetători” sau nereligioși. Aproape 20% sunt ortodocși de diferite nuanțe. Unii ultrareligioși sunt vehement anti-sioniști și consideră întemeierea statului Israel ca o blasfemie. Ei socotesc că refacerea statului iudeu este o misiune divină a cărei realizare trebuie lăsată pe timpul când va veni Mesia.

Sunt mai multe congregații de diferite origini, cu diferiți lideri și cu ”discursuri” diferite, dar numitorul comun este ura împotriva sionismului, a statului Israel și a oricăror abateri de la rigorile reglementărilor talmudice. Printre cei mai radicali se situează adepții Dinastiei Hasidice înființată de rabinul Ioel Teitelbaum (satmarer rebbe). Scăpat din ghearele jandarmilor unguri din Satu-Mare, a plecat cu trenul Kastner în Elveția, ajungând la New York unde și-a refăcut ”dinastia”, recrutând alți ”supuși”. Principiile comportamentului ”dinastiei” sunt: separare totală de restul lumii, nu asimilare, nu alia, contra neortodocșilor, antisionism. În anul 2009 ”dinastia” împreună cu adepţii săi s-au relocat din New York într-un sat care a primit numele de Yoeltown. Anul acesta, datorită creșterii populației, a dobândit statutul de oraș cu aproape 30.000 de locuitori, 99% evrei, toți vorbitori de limba idiș, toți ultrareligioși. Orașul este printre cele mai sărace din SUA, toți bărbații studiază la Ieșiva femeile cresc copiii rezultați din cea mai înaltă natalitate din SUA. Criminalitatea din oraș este zero, dar nerespectarea mițvot (obligații religioase) se pedepsește de autoritatea locală prin… lapidare. Orașul a căpătat numele de Palm Tree (traducerea în engleză a numelui Teitelbaum). Am făcut această scurtă digresiune pentru a ilustra potențialul care ar putea fi pregătit de ultrareligioși.

Locuitori din Palm Tree

Cel mai probabil este că populația evreiască din Statele Unite va continua să scadă numeric, în special datorită căsătoriilor mixte, în ciuda creșterii continue a numărului evreilor religioși.

Cel mai important din punctul de vedere al viitorului poporului evreu este evitarea oricărui pericol de lezare a unității de idei și interese majore între cele două entități determinante ale poporului evreu, cel din Israel și cel din America.

Organizațiile evreiești internaționale, cum ar fi WJC, JDC, Chabad, Bnei Brit, WJRC, Claims Conference, etc., împreună cu WZO și Sohnut, ar trebui să-și întindă mâna, să înlăture orice urmă de SINAT HINAM și să lucreze împreună pentru a apăra poporul evreu de orice amenințare care i-ar putea leza unitatea.

 

Tiberiu Roth, 20 septembrie 2018

4 Comments

  • Freundlich commented on September 23, 2018 Reply

    Felicitari pentru articol! As adauga la fraza finala ca eu cred ca pericolul cel mai mare pentru micile comunitati din diaspora nu vine din afara (ma refer la tarile cu democratii tip occidental) ci din interior, prin lipsa de interes a tinerilor pentru valorile traditionale (evreiesti) si implicit indepartarea lor de comunitate in momentul in care au iesit de sub influenta parinteasca. Desigur activitatea organizatiilor internationale este foarte importanta si aceste ne pot fi de mare ajutor dar nu ne pot ei educa copii. Ele pot creea un cadru propice dar noi trebuie sa stim profitam de mana intinsa .

  • PLUGARU VALER GHEORGHE commented on September 23, 2018 Reply

    Compendiul oferit de autor , interesant , necesar si deosebit de clar documentat, nu poate fi tratat ca un monolog ci, obligatoriu, ca o larga discutie la o masa virtuala de discutii colective.Motivul il reprezinta faptul ca unii stiyu, dar mai au intrebari si pareri chiar propuneri de solutii, multi nu stiu suficient sai incep sa afle cine ssi unde se afla de fapt, acestia au multe intrebari si doresc intemeiate lamuriri si, nu putini, nu stiu nimic, tind sa se piarda fara a-si cunoaste reala personalitate, acestora trebue sa li se ofere o sansa de afla multe despre sine. Multumesc autorului pentru aceasta mult mai directa discutie despre noi toti care, intr-o serioasa analiza santem acelasi popor. Din cate am vazut mai sus nici niu negam acest lucru, dar modul in care ne manifestam este dictat de imprejurarile in care am trebuit sau uneori am ales sa ne continuam existenta.
    Multe multumiri autorului care a sechis aceasta necesara” XCUTIE A DISCUTIILOR”

    Cu stima, V. Plugaru.

  • Livia Chereches commented on September 22, 2018 Reply

    Ca de obicei -un articol excelent. Mai ales capitolul “Scurt compendiu despre demografia evreilor” cu referire si la Romania.

  • GBM commented on September 21, 2018 Reply

    Felicitari pentru trecerea in revista , succinta dar corecta, a istoriei noastre.
    Un singur adaos:
    Supravietuirea poporului evreu timp de doua milenii in afara tzarii sale are doua explicatii care se importrivesc una alteia: religiosii considera ca religia e cea care i-a tzinut impreuna pe evrei, ei ramanand (cu toate deosebirile) un singur popor. Insa Sartre sustzinea (si eu pe el il cred) ca doar antisemitismul a impiedicat completa asimilare a vreilor. Acolo unde a aparut emanciparea (Europa de vest) au disparut evreii “originali” si au fost inlocuiti cu cei refugiati din Europa de Est, unde nu a ajuns emanciparea de dupa revolutia franceza.
    Veridicitatea teoriei lui Sartrre: ceea ce se intampla azi cu evreii americani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *