Traducerea în limba română a cărţii lui Kristóf Lukácsi (apărută la Cluj, în luna mai 1867) este parte dintr-un proiect amplu al Uniunii Armenilor din România, menit să înlesnească accesul populaţiei armeneşti nevorbitoare de limbă maghiară, la cărţile esenţiale care prezintă istoria armenilor din Transilvania. Apariţia celor trei volume ale monografiei Oraşul Liber Regal Gherla (1700-1900), de Kristóf Szongott, a fost urmată de Etnografia Armenilor din Ungaria şi de Genealogia familiilor armene din Transilvania,  – asumate de UAR, Sucursala Gherla – şi completată, în 2017, de versiunea românească a volumului biografic Kristóf Szongott, istoriograful Gherlei şi al armenilor transilvăneni, de Ferenc Kiss – proiect asumat de UAR, sucursala Cluj – şi continuat în 2018, când a văzut lumina tiparului, tot la Editura Ararat, versiunea română a cărţii Adalékok az erdélyi örmények történetéhez [Adausuri la istoria armenilor din Transilvania] de Kristóf Lukácsi, arhidiacon paroh armeano-catolic al Gherlei.

Cartea apărută la opt ani după publicarea lucrării sale de referinţă, scrisă în limba latină, Historia Armenorum Transsylvaniae (1859), este o scriere polemică de relativ mică întindere care detaliază şi sistematizează ideile privitoare la pericolele care ameninţau identitatea armenilor din Transilvania, în condiţiile în care restaurarea episcopiei armeano-catolice din Gherla (desfiinţată în urma decesului episcopului Oxendiu Vărzărescu, de binecuvântată amintire) avea să treneze timp de un veac şi jumătate, în ciuda diligenţelor neîntrerupte ale armenilor transilvăneni la Roma şi la Viena.

Kristóf Lukácsi a optat pentru publicarea acestei cărţi  (cea dintâi scrisă în limba maghiară) după ce articolele sale cu acelaşi subiect, apărute în cotidianul catolic Idők Tanúja din Budapesta, fuseseră receptate cu ostilitate şi primiseră replici virulente care-i contestau toate afirmaţiile. În acelaşi timp, în noua conjunctură istorică şi politică a creării Monarhiei Austro-Ungare şi a încurajării afirmării etnice şi religioase a populaţiilor trăitoare între graniţele acestui stat, arhidiaconul paroh, director de şcoală, ctitor de aşezăminte pentru orfanii şi bătrânii din Gherla, personalitate religioasă şi culturală recunoscută în Transilvania, spera că venise, într-adevăr, vremea pentru rezolvarea “cât mai grabnică a chestiunii naționalităților” . Nădăjduia că era un moment oportun şi pentru restaurarea episcopiei armeano-catolice din Transilvania, fără de care prezervarea limbii armene şi confesiunii de rit armean aveau să fie serios periclitate.

La un veac şi jumătate distanţă de la publicarea cărţii lui Lukácsi, constatăm că „chestiunea naţionalităţilor” nu a fost “soluţionată grabnic”. Observăm că, în mare parte din spaţiul est-european, ea nu a fost rezolvată pe deplin nici până în prezent şi că unele limbi şi confesiuni minoritare sunt insuficient protejate. Iată de ce  cartea lui Kristóf Lukácsi nu şi-a pierdut actualitatea

Adausuri la istoria armenilor din Transilvania este, de fapt, o pledoarie pentru înlăturarea piedicilor puse în calea funcţionării bisericii armeano-catolice, aflate sub jurisdicţia episcopiei catolice de rit latin din Transilvania, cu sediul la Alba Iulia.

Autorul îşi întemeiază opiniile pe argumente susţinute de dovezi (documente şi cifre) demontând cu abilitate acuzaţiile care i s-au adus în articolele publicate în coloanele aceluiaşi cotidian budapestan, Idők Tanúja, pe parcursul anului 1866.

Pentru mine, traducerea acestei cărţi – ca de altfel şi a celorlalte volume din proiectul menit să prezinte, cititorilor necunoscători ai limbii maghiare, cărţile de referinţă pentru istoria armenilor din Transilvania – a fost un prilej de a cunoaşte mai bine trecutul, religia şi obiceiurile armenilor din Transilvania, dar a constituit şi o provocare în ceea ce priveşte transpunerea în limba română a stilului jurnalistic şi al limbajului de cancelarie din Austro-Ungaria celei de a doua jumătăţi a veacului XIX. În acelaşi timp, mi s-a părut firesc să completez volumul cu o scurtă biografie a celui care a fost Kristóf Lukácsi, precum şi cu traducerea în limba română a articolelor din cotidianul catolic Idők Tanúja, cărora le răspunde Lukácsi în volumul Adausuri la istoria armenilor din Transilvania. Accesul la aceste texte – aflate în fondul Bibliotecii Széchenyi din Budapesta – mi-a fost înlesnit de un bun prieten: Daniel Lőwy.

Prefaţa semnată de dr. Attila Pukás aduce clarificări în ceea ce priveşte stările de fapt din acea vreme, din sânul episcopiei de rit latin din Transilvania, şi face precizări în ceea ce priveşte evoluţia şi stadiul actual al relaţiilor dintre ritul armeano-catolic din Transilvania şi Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia.

Traducerea textelor latine i se datorează Andreei Mârza, iar proiectul copertei şi tehnoredactarea, lui Laurențiu Alexandru Popescu, ambii participanți şi la realizarea altor volume din acelaşi proiect.

În încheierea acestor „note de traducător” aş dori să evoc figura lui Mircea Maximilian Tivadar – trecut la cele veşnice, în februarie 2018, – cel care a iniţiat traducerea din maghiară, în română, a scrierilor de referinţă pentru istoria armenilor transilvăneni.

Andrea Ghiţă