Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 8 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să parcurgeţi următoarele zece:

9) Recent Croația a fost admisă în Uniunea Europeană. Deși există un grup limitat de persoane care promovează și explică în massmedia multiplele avantaje ale apartenenței la UE, oamenii de rând sunt foarte dezamăgiți și nemulțumiți de acest “progres”.  Nivelul mediu de viață a scăzut, șomajul este ridicat, prețurile pentru alimente și diferite servicii sunt în continuă creștere şi întreaga vină este pusă pe seama sistemului și  a restricțiilor impuse de Uniunea Europeană.

Cu toate că moneda oficială continuă să fie Kuna, majoritatea tranzacțiilor, cum ar fi cele imobiliare, vânzarea mașinilor, etc. se face în Euro. Admiterea Croației în UE a avut ca urmare implementarea unor noi reguli și reglementări care sunt cu totul străine spiritului de negociator și tradițiilor balcanice. Una dintre ele, la care am fost martor personal, este noua reglementare strictă referitoare la distribuția și vânzarea medicamentelor în farmacii. Aproape niciun medicament nu poate fi cumpărat fără o rețetă de la medic. În timp ce ne plimbam prin oraș, am întâlnit un vechi prieten și ne-am oprit la o cafea. Neobișnuit pentru oameni care se așează la o cafea, prietenul nostru se grăbea la farmacie să ridice niște medicamente prescrise. Noi am mers cu el la farmacie, doar ca să aflăm că nu au medicamentul cu doza prescrisă, doar cu doză dublă. El a încercat sfios să-l convingă pe farmacist să-i vândă medicamentul cu doza dublă, cu intenția de a lua doar o jumătate de tabletă pentru a avea efectul potrivit. Rezultatul a fost doar o lecție neplăcută asupra pericolului și incorectitudinii cererii sale, fără a menționa caracterul ei ilegal. Din păcate, doctorul care îi prescrisese medicamentul nu mai era disponibil, deoarece se grăbea să prindă feribotul de ora 2:00 p.m. spre insula Šolta, unde avea o cabană. Am ieșit dezamăgiți de-a binelea, dar și plăcut surprinși de un exemplu de autoritate a legii, care nu era un lucru obișnuit în Balcani. De pe trotuar am văzut o cruce verde, semnul ușor de recunoscut al altei farmacii, aflate la aproximativ 20 de metri de cea din care tocmai ieșisem și i-am propus prietenului meu să-și încerce din nou norocul în următoarea farmacie. El a fost de acord. Și acolo aveau doar versiunea cu doză dublă, cu diferența că farmacistul l-a lăudat pentru ideea de a lua doar o jumătate de tabletă. Era o soluție simplă, practică și satisfăcătoare pentru toți, în ciuda legii prostești.

10) O altă noutate nepopulară inspirată de UE erau taxele. Orice fel de taxe. Croații obișnuiți detestau ideea de a plăti ceva guvernului, nu neapărat pentru că pe ei nu-i interesau explicațiile plictisitoare privind disciplina fiscală și felul în care lucrau guvernele, ci deoarece aveau o neîncredere profundă în guvern și în omenii foarte corupți care fac parte din el. De fapt în acest sens croații nu se prea deosebesc de alte popoare. Cea mai recentă  măsură împotriva evaziunii fiscale este cerința legală ca ofertanții de servicii să elibereze chitanțe pentru orice fel de servicii oferite (fie servirea unei băuturi, a unei gustări, folosirea unei umbrele pe plajă, efectuarea unui masaj sau servirea mesei la un restaurant). Ba mai mult, clientul trebuie să păstreze chitanța și să o prezinte, la cerere, inspectorilor fiscali cât timp se află încă în incintă. Inspectorii mișună literalmente prin locurile care oferă servicii publice și pun în aplicare amenzile, care nu sunt deloc de neglijat. Pănâ nu demult plata pentru aceste servicii se făcea cu bani gheață, fără niciun fel de înregistrare, aproape garantând evaziunea fiscală. Noile reguli și punerea lor în aplicare au dăunat multor afaceri mărunte și oamenii se tem de folosirea vechilor metode.

11) Croații sunt oameni iubitori de distracție, dar le place să stoarcă cât mai mult profit din mici tranzacții comerciale; natura lor permisivă, slavică se manifestă adesea în modurile cele mai neașteptate. Toate orașele mai mari și stațiunile de pe Coasta Adriaticii s-au pus la punct surprinzător de repede cu serviciile turistice moderne, cum ar fi închirierea de Segway-uri și de biciclete, tururi organizate și, una dintre favoritele mele, închirierea individuală și excursiile organizate cu caiace pe mare. Eu am participat la câteva la Dubrovnik, bijuteria Adriaticii. Excursiile includeau opriri la o peșteră și un tur în jurul insulei Locrum. Se serveau și mici gustări, mai ales în fața peșterii. La sfârșitul excursiei văslașii erau răsfățați cu un pahar de vin roșu și la cerere, chiar și cu al doilea, însoțit de un zâmbet. Eu mi-am spus că un pahar mare de apă sau suc de lămâie îmi vor potoli setea mult mai bine decât unul cu vin și nici nu mă vor ameți. Nu am nimic împotrivă să mă amețesc din când în când, dar nu atunci și acolo. Am aflat că se putea rezerva excursia și fără vin, la un preț redus cu 10%, dar acestei opțiuni nu i se făcea publicitate.

Am rezervat a doua excursie fără vin.Când am coborât din caiac, conducătorul grupului, un bărbat din partea locului, înalt, bronzat, cu care am concurat pe durata excursiei, s-a apropiat de mine cu un pahar mare de vin. I-am spus imediat că am rezervat excursia fără vin, dar el s-a uitat la mine ca la un fel de extraterestru și a insistat să beau totuși vinul dacă nu vreau să-l jignesc.

12) După excursia cu caiacul de mare, în drum spre hotel era să fiu accidentat de trei ori într-o jumătate de oră. Mai întâi de un motociclist care făcea slalom pe trotuar, a doua oară de un camion care mergea în marșarier pe trotuar, încercând să se apropie cu spatele de un magazin pentru care adusese marfă, iar a treia oară de un Citroën SUV, . parcat jumătate pe trotuar, jumătate pe carosabil, astfel încât oglinda exterioară retrovizoare din stânga, supradimensionată, să fie ferită de mașinile care treceau.

13) Oamenilor din Balcani le place să vorbească mult, de obicei cu alți oameni, dar la sfârșitul unei petreceri, când nu îi mai ascultă nimeni, vorbesc și singuri. Trebuie doar să-și spună părerea! Acest lucru este adevărat în special când se iese cu prietenii și băutul este întotdeauna parte din “distracție”. Când devine plictisitor se face o tranziție la cântat. Șansele ca toți să cânte la unison sunt mari și aproape garantate chiar și atunci când nu se consumă băuturi, ceea ce se întâmplă de fapt foarte rar.

Adevărul este că oamenilor din Balcani le place nu numai să vorbească, ci și să asculte, mai ales când le răspunzi sincer la întrebări. Acest lucru nu e dificil, pentru că întrebările lor sunt repetitive. Invariabil ei vor atinge subiecte de felul: Ai o casă sau un apartament? Cât este de mare? Câți metri pătrați are? Cât de mare este curtea? Poți cultiva plante pentru consum propriu? Ai o terasă? Ce tip de mașină conduci? Ce putere are motorul mașinii? Cât costă mașina în Canada, în Euro? Cât a costat excursia în Croația, în Euro, Cât câștigi? Fiica ta este măritată “pe bune” cu tipul acela sau doar trăiește cu el? Cât de des mergi la biserică? Numele tău este canadian sau ești evreu? Când durata chestionării atinge limita mea de răbdare, de obicei schimb subiectul.

14) În general cred că oamenilor din Balcani nu le prea plac străinii. Motivul este probabil invidia, străinii fiind percepuți ca având un nivel de viață mai ridicat. Specimenul “turist” din spectrul mai larg al străinilor este în mod special iritant pentru populația locală, care îi vede pe turiști plângându-se într-una de ”lipsa civilizației” și contribuind la ridicarea prețurilor atât la bunurile imobiliare, cât și la hrană. Distincția dintre “ai noștri” și străini este foarte clară. De obicei, când prietenii te însoțesc la un restaurant, ei comunică chelnerului oni su naši ljudi, (ei sunt de-ai noștri). Ca rezultat te poți aștepta la un serviciu mult mai bun și o mâncare de cea mai bună calitate, porții mai mari și să nu te înșele la nota de plată. De multe ori, dacă stăpânești suficient de bine limba, chiar și cu un ușor accent, prietenii te vor încuraja să: pričaj po naški (vorbește limba noastră) ca să-ți asiguri o servire mai bună și mai prietenoasă.

15) Dacă ești turist, este bine să te porți discret, fără bijuterii și haine bătătoare la ochi un principiu aplicabil aproape oriunde în lume. Totuși, îmbrăcămintea ponosită, ieftină, nu te va scuti de hoții de pe plajă, dacă ei văd sau aud că ești străin. Ei ți-ar fura cel puțin pantalonii, nu pentru că arată bine, ci pentru că ar putea avea în buzunare documente de valoare sau bani. Mi s-a întâmplat și mie și a trebuit să iau un taxi spre casă, doar cu un prosop înfășurat peste costumul de baie ud. Prietenii mei care m-au fotografiat ieșind din mare nu și-au dat seama că voi fi nevoit să merg acasă în felul acesta. Ei bine, nu tocmai, cămașa îmi rămăsese în mod miraculos, pe plajă.

         

16) Eu nu sunt prea interesat de suveniruri de gust îndoielnic, kitschuri, mai ales de cele cu simboluri etnice sau lucrări artizanale din Balcani, dacă acestea au fost  fabricate în China. Și desigur, majoritatea sunt. Mi-am cumpărat totuși o pălărie stil entomolog care aleargă după fluturi, plină de simboluri Croate, cu o bandă în carouri roșii și albe ca în drapelul național și o frumoasă stemă croată în față. Habar n-aveam cât de nepotrivită și potențial periculoasă putea să fie o asemenea mândră expunere a simbolurilor naționale. Prietenul meu local mi-a spus zâmbind, cu tact, că aceste pălării sunt purtate doar de turiști și mă poate face o țintă pentru hoții de buzunare care m-ar putea depista de la distanță. Mai rău, expunerea oricărui simbol etnic, fie el croat, sârbesc sau musulman bosniac, ar putea declanșa o nedorită atenție negativă. Rănile psihologice și tensiunile războiului persistă și pâna azi printre popoarele din Balcani. L-am ascultat și mă bucur că am făcut-o. Mă simt foarte sigur cu ea, acasă în Canada, unde șansa de a da peste cineva care să aibă cea mai vagă idee despre ce reprezintă acele simboluri este foarte scăzută. Chiar dacă ar ști, este puțin probabil să dorească să creeze un conflict.

17) Ca orice națiune mică, și croații au nevoie de eroi. Eroi care pun națiunea pe hartă, sau o mențin acolo. Desigur, eroii cei mai admirați sunt cei care au adus o contribuție majoră la progresul lumii și sunt recunoscuți și prețuiți pe plan internațional.

Unul dintre acești oameni este Nikola Tesla, un mare inventator, un adevărat geniu tehnic și un vizionar ale cărui realizări sunt absolut uluitoare. Ca orice geniu dintr-o națiune mică, el a fost nevoit să lucreze în afara țării sale și a obținut finanțare, sponsorizare și mediu de lucru potrivit doar în SUA sau în alte țări bogate, cu tehnologie avansată. În final a primit tot ce avea nevoie pentru a-și fructifica proiectele geniale și pentru a-și avansa visele ”științifico-fantastice” cele mai spectaculoase și controversate. El a lucrat în strânsă colaborare cu un alt mare inventator, Thomas Alva Edison, care s-a dovedit a fi și un excelent om de afaceri, ceea ce Nikola Tesla nu era. Fără îndoială, unele dintre invențiile lui Nicola au fost preluate de Edison, care a devenit foarte bogat, pe lângă faptul că a devenit faimos. Tesla, cu o situație financiară mai puțin înfloritoare la sfârșitul vieții sale, a rămas totuși celebru și păstrează o aură de mister privind viața sa și fascinează prin invențiile sale.

În memoria sa a fost construit un mic muzeu într-un sat foarte pitoresc, Smiljan, locul nașterii sale, în Croația de azi. Muzeul este modest din cauza unei finanțări extrem de inadecvate, în majoritate străine. O proiecție non-stop a unui documentar despre viața și munca lui Tesla folosește un echipament vechi, cu imagini granulare și o sonorizare total inadecvată, ceea ce este cu adevărat jenant. Pe de altă parte, prezența sa fantomatică este simțită peste tot, inspirând uimire și umilință în creierul vizitatorului obișnuit, dacă are suficientă răbdare să citească panourile și graficele de pe pereți, cele care-i documentează viața și munca. Un exponat original este un dulap cu sertare fine din plexiglas cu gândurile strălucitoare ale lui Tesla, viziunea sa asupra vieții și viitorului, toate gravate bilingv pe panouri.Am deschis sertarele unul câte unul și ne-am delectat cu înțelepciunea extraordinară și strălucirea cuvintelor sale.

Singura “problemă” este că Nikola Tesla era fiul unui preot ortodox sârb; frumoasa bisericuță în care predica se află și azi alături de muzeu și de casa familiei. Serbia de astăzi îl consideră pe Tesla ca pe unul “de-ai lor” și din motive politice, economice și turistice complexe, aceasta creează fricțiuni și are unele consecințe ciudate.

Am cumpărat un breloc de lemn cu chipul tânărului Tesla, dar un tricou nu am găsit. Credeam în mod naiv că era doar “lipsă la inventar”.

Tânăra studentă din magazinul de suveniruri mi-a explicat că ei pur și simplu nu poartă tricouri sau orice fel de amintiri purtabile deoarece aceasta ar putea crea iritații în rândul populației locale croate, care mai are încă vederi naționaliste discriminante și nu dorește să promoveze imaginea cuiva care era faimos, născut acolo, dar care nu era considerat “unul de-al lor”.

Muntenegru, o fostă regiune iugoslavă, acum o țară independentă care a adoptat Euro imediat după aderarea la UE, a devenit cunoscut pentru industria sa turistică ce a crescut rapid și în mod inteligent, care se poate baza mai degrabă pe informația transmisă prin viu grai decât pe broșuri și publicitate comercială. La tot pasul întâlnești peisaje care-ți taie respirația și totul e concentrat pe un teritoriu relativ mic. Pentru un vizitator cu buget limitat, prețurile scăzute, ca de exemplu cazarea la particulari, în condiții decente, pentru 10 € (sau 20 € lângă plajă) constituie un avantaj major în comparație cu învecinata Croație. Eu am fotografiat un material publicitar de pe stradă și chiar am vizitat locul. Foarte decent, simplu dar curat și confortabil. Prețul era real dar din păcate modelul german Gisele Bündchen nu era inclusă, după cum am aflat, în această schemă nerușinată de publicitate. Da, Muntenegru are numeroase chilipiruri și singura concurență regională este Albania, încă subdezvoltată, dar care se apropie încet dar sigurul.

Este uluitor ce mare diferență pot face lucrurile mărunte. Folosirea toaletelor și dușurilor de pe plajă este gratuită, spre deosebire de Croația, unde te taxează sau îți dau jetoane, o adevărată bătaie de cap. Cel mai prețios bonus este parcarea gratuită pe plajă. Ca rezultat oamenii parchează acolo și cheltuie bani la restaurantele și chioșcurile din apropiere. Dacă parcarea ar fi fost cu plată, oamenii ar fi căutat un loc gratuit mai îndepărtat, unde ar fi trebuit să se mulțumească cu sandviciuri și apă adusă de acasă și să se ușureze în tufișuri sau în mare. Aplicarea psihologiei umane elementare sau mituirea minoră în schimbul unor beneficii majore își demonstrează magia.

Aceasta mi-a amintit de stilul canadian de “mituire”, unde în schimbul unei gogoși și a unei cafele slabe într-un pahar de carton, poți convinge pe clienții unui magazin să cumpere aproape orice, sau și mai grav, poți obține voturi în orice campanie electorală. În această metodă aparent inteligentă de a atrage turiștii sunt și unele aberații explicate doar prin lăcomie, prostie, sau amândouă. În supermarketuri sau chiar în chioșcurile de pe marginea drumurilor, o sticlă de apă de 1.5 l costă 0.50 €. O excepție notabilă este chioșcul din stația de autobuz unde coboară hoarde de turiști care vin să viziteze insula Sveti Stefan (Sfântul Ștefan). Aceasta este o atracție majoră și posibilitățile de vizitare sunt limitate, insula fiind adesea închisă din motive triviale – cununia lui Brad Pitt cu Angelina Jolie, sau petrecerea zilei de naștere a prințului Saudit. unde țițeiul este servit ca aperitiv.Să revenim la sticla cu apă, oferită spre vânzare cu 7€ pentru 0.5 l. Prețul era de 42 de ori mai mare ca cel de la vreo 200 m mai încolo, în josul drumului! Aș spune că “lăcomia” se referă la vânzător, “prostia” la client.

Până la urmă am înțeles acest model de afaceri. “Victimele”, vizitatori veniți pentru prima dată, erau în grupuri organizate, unde apa era inclusă, dar cei rămași fără apă și cărora le era sete, scoteau banii fără să întrebe de preț și îndesau restul în buzunare fără să-l numere. Eu am fost martor la astfel de scene, și cu un gest total necaracteristic, mi-am făcut cruce cu ochii ridicați spre cer.

O altă aberație inexplicabilă erau prețurile de intrare pe cele două plaje simetrice aflate de o parte și cealaltă a aleii care ducea la insula Sfântului Ștefan. La plaja aflată spre sud prețul de intrare era de 50 €, iar intrarea la cea din nord era gratuită și la fel de uimitoare. Fotografia de mai jos e a plajei cu intrarea liberă.

Și aici, mai jos, este plaja cu plată. Nu este nici mai bună, nici mai frumoasă.

19) În Montenegru, dacă plătești bani gheață primești adesea o reducere de 40% față de prețul plătit cu o carte de credit. Este greu de crezut, dar este adevărat.

20) Există și alte lucruri unice în Republica Crna Gora sau Montenegro. Dintr-o mulțime de motive ca apropierea geografică, compatibilitatea religioasă, simțul puternic pentru afaceri și pentru lucruri practice, interesul economic și promiscuitatea, Montenegro a devenit un paradis pentru crima organizată. Spălarea de bani străini, în principal rusești, afaceri dubioase, fraude imobiliare, afaceri frauduloase cu mașini de lux și multe alte activități sunt ținute sub control, sau se fac în complicitate cu autoritățile locale corupte. Un aspect foarte vizibil sunt complexele gigantice, ultramoderne, cu apartamente de lux de pe plajă.  Unele sunt locuite, altele construite pe jumătate și abandonate; multe sunt puse în vânzare. Prețurile sunt adesea șocante, dubios de mici, stabilite pentru vânzare rapidă. Mulți cumpărători se feresc de ofertele suspecte datorită situației legale incerte. Nu se cunoaște identitatea proprietarului, drepturi de retenție nedezvăluite, titlul, securitatea, stabilitatea și siguranța titlului de proprietate. Prea multe povești de spălare de bani, terminarea fondurilor și crime asociate cu schimbarea proprietarului au descurajat oamenii să finiseze “afacerea”. Toată lumea știe că iahturile și a mașinile de lux sunt asociate cu veniturile ilicite.   

Iată și câteva astfel de iahturi și în spatele meu… 

E ciudat, dar multe drumuri care duceau către refugiile de lux de la munte sunt total degradate. E greu de ghicit dacă scopul este de a descuraja pe vizitatori, sau dacă banii spălați s-au terminat prematur. Cu un Volvo vechi dar în condiție excelentă, ne-am aventurat pe acolo, trecând fără probleme prin gropi și hârtoape. Am descoperit cu această ocazie o bijuterie arhitectonică (nu atât de gust bun cât de stil și locație), un complex și un ascunziș pentru oligarhii ruși. Locul, numit Царское Село (Satul Țarului), era marcat cu un semn din fier forjat deasupra porții. Iată două dintre aceste proprietăți:

George Kun