Probleme din Țara Sfântă

Suntem confruntați zilnic în mass media cu marile noastre probleme. Rezolvarea acestora implică soluții adeseori contradictorii, de regulă ireconciliabile. Folosind un spațiu minimal voi încerca, pe cât posibil, să prezint una din aceste probleme: pacea cu palestinienii, care la prima vedere pare imposibilă. Se întrevăd totuși câteva scenarii posibile.

Privind în mod optimist ideea, ne gândim la relațiile actuale de pace și colaborare între țări și popoare care în trecut au fost în stare de război. Exemple: Germania și Anglia, Germania și Franța, Germania și Rusia, Japonia și Statele Unite, Franța și Anglia, Statele Unite și Anglia, Spania și Mexic, Turcia și România, etc.

Televiziunea transmite zilnic sărutările și îmbrățișările primite de doamnele Angela Merkel și Theresa May, atât între ele cât și de la Emmanuel Macron, Donald Trump sau Vladimir Putin.

***

Am văzut mii de germani vizitând ca turiști Marianske Lazne, din fosta regiune sudetă, fiind satisfăcuți de prețurile mai reduse ale Cehiei față de cele pe care ar fi trebuit să le plătească dacă localitatea ar fi rămas în Germania. În oraș se vorbea germană mai mult ca în centrul München-ului invadat de refugiați musulmani!

Am călătorit cu British Airways de la Londra la Stuttgart, într-un avion plin cu turiști britanici, pe aceeași linie aeriană unde în anii celui de-al Doilea Război Mondial, avioanele Royal Air Force (RAF), încărcate cu bombe se îndreptau spre Germania nazistă…

În Mexico City se poate admira statuia lui Hernán Cortés față în față cu Montezuma, regele aztecilor decimați de conchistadorii spanioli.

***

Cum s-a ajuns situația de pace în cazurile de mai sus? Cu un preț uriaș! Prin moartea tragică a milioane de tineri. Tragi-comedia acordurilor obținute de diplomație nu a ajutat la nimic!

Mă refer numai la al Doilea Război Mondial. Cum s-a ajuns la potolirea fiarei fasciste? Prin acordul de la München, unde Neville Chamberlain și Edouard Daladier i-au oferit lui Hitler Cehoslovacia? Nu. Prin oferirea unui “Koridor” german până la Danzig? Nu. Prin pactul de neagresiune Molotov-Ribbentrop, care a abandonat Marea Britanie sub focul rachetelor propulsate cu petrol sovietic? Nu. Categoric nu! Aceste oferte nu au potolit nazismul.

Au fost necesare luptele de la Stalingrad. Bătălia sângeroasă de la Stalingrad, care a fost și cea mai mare confruntare blindată a tuturor timpurilor. Pierderile Axei (germani, români, italieni și maghiari) se apreciază la 800.000 de morți, răniți, dispăruți sau capturați, plus 900 de aeronave și 1.500 de tancuri distruse! Din partea sovietică se estimează că în campania de apărare a orașului au fost uciși, răniți, dispăruți sau capturați 1.100.000 de soldați ai Armatei Roșii.

În fine amintesc că în timpul bătăliei de la Kursk din iulie 1943, aproximativ 6.000 de tancuri, 2 milioane de oameni și 5.000 de avioane s-au ciocnit într-unul dintre cele mai importante angajamente strategice ale celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1972, la Dresda și la Berlin am văzut personal multe din urmările groaznice ale războiului, urmări care au fost lăsate intacte în mod deliberat.

Statele Unite au închis ochii când Japonia a ocupat Taiwan, Coreea, insulele din Pacific și Manciuria și nu a aplicat “Doctrina Stimson”, care “garanta supraviețuirea Chinei în fața agresiunii japoneze”. Yankeii au plătit prin dezastrul suferit la Pearl Harbor. Statele Unite au rezolvat la rândul lor problema, lansând câte un “Little Boy” la Hiroshima și Nagasaki.

***

Poate Israelul să-și permită asemenea acțiuni? Probabil, dacă va fi necesar. Mass media din diferite țări confirmă existența a 200 bombe atomice “cu chipa și perciuni”.

Pe oceanele lumii navighează submarinele noastre cu rol de intimidare. Submarinel mult hulite de presa noastră ostilă… Aceste submarine vor avea un cuvânt decisiv în viitoarele acțiuni de apărare.

Ciudat este că teribilele submarine, obținute prin cooperarea d-nei Angela Merkel, au fost  construite la Kiel, în Germania post-nazistă!

***

Pentru a se ajunge la puternic mediatizatele săruturi între Angela Merkel și Theresa May cu Emmanuel Macron, Donald Trump sau Vladimir Putin a fost neapărat necesară apariția unor oameni de stat inteligenți, cum au fost germanii Konrad Adenauer și Willi Brandt, precum și a generalului  american George Marshall, autorul planului economic cu același nume. Vor apărea politicieni arabi ca Willi Brand sau Konrad Adenauer? Posibil, deși este greu de crezut, dat fiind că în școlile arabe elevii sunt educați exclusiv în comformitate cu narativul palestinian.

***

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, președintele cehoslovac, democratul Edvard Beneš, a decis că “problema germană” trebuie rezolvată prin transferul de populație.

În 1946, s-a estimat că 1,3 milioane de germani fuseseră deportați din Cehoslovacia în zona de ocupație americană din Germania. Cam 800.000 de germani au fost deportați în zona sovietică de ocupație. Rezolvatea problemei a implicat printre altele și transferul unui milion de polonezi din zona Lwow (cedată Ucrainei) în Polonia, în locul germanilor sudeți, transferați în Germania, dincolo de linia Oder-Neisse.

***

Poate Israelul să-și permită asemenea acțiuni? Dacă se va dovedi necesar….

Scenariul prezentat mai sus este desigur absurd și în mod categoric nu este de dorit. Nu este însă imposibil. Națiunea israeliană nu-și poate permite un nou holocaust. Națiunea israeliană nu-și poate permite ca scelerații care stăpânesc axa Teheran – Hamas – Hezbollah să distrugă “Al treilea templu”, această minune a istoriei moderne, cum este considerat Statul Israel… 

Theodor Toivi

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

16 Comments

  • Ivan G Klein commented on June 2, 2019 Reply

    “ Scenariul prezentat mai sus este desigur absurd și în mod categoric nu este de dorit. Nu este însă imposibil. Națiunea israeliană nu-și poate permite un nou holocaust .”.
    E foarte mult adevăr în paragraful de mai sus . După războiul de 6 zile Israel a fost considerat aggressor atît de dușmani cît și de prietenii care nu l-au înțeles pe Taine : “ Agresorul este acela care face războiul inevitabil .“ ( Hassaneinin Heykal , care probabil nu știa expresia de mai sus , interpreta admirativ acțiunile lui Nasser care vor lăsa Israel cu o unică alternativă , cea a războiului ) . În Iunie 1967 , supraviețuitorii Holocaustului se temeau de un nou Holocaust , iar conducătorii de atunci au înțeles bine situația ; să sperăm că într-o situație similară conducătorii Israel nu vor încerca să fie “politically correct “ .

    • Theodor Toivi commented on June 3, 2019 Reply

      Da, dws. ati inteles subiectul.

  • Veronica Rozenberg commented on June 2, 2019 Reply

    “Poate Israelul să-și permită asemenea acțiuni? Dacă se va dovedi necesar….”

    Tara numita Israel nu este tara evreilor in mod exclusiv. Deci a ridica aceasta problema este o absurditate care imi aminteste de Rehavam Zeevi.

    Cu ce drept emigrantii evrei adusi din atatea tari, sa vorbim doar de cei veniti dupa infintarea statului Israel, au mai multe drepturi asupra acestui pamant decat arabii, care s-au nascut pe pamantul acesta.

    Nu stiu care va fii solutia, dar stiu ca TRANSFERUL, nu este una dintre ele. De altfel in timpul razboiului de independenta au fost nu putine acte de transfer ale populatiei arabe de pe teritoriul Palestinei, ulterior dupa mandat, si razboiul de independenta, Israel.

    Trezirea constiintei nationale s-a produs cu intarziere si la locuitorii palestinieni, manipulatiile politice ale dusmanilor statului Israel contribuie negresit la mentinerea, cine stie inca pentru cata vreme a situatiei de conflict.

    Timpul si educatia, singurul factor pe care il consider capabil de a schmba mentalitattea oamenilor de la o varsta frageda pot fii motoarele schimbarii.

    Si poate nu in cele din urma, o solutie pe care o intrevedea acum ceva timp Shimon Peres, asigurarea unei vieti decente refugiatilor din Gaza.

    Acest deziderat necesita insa o colaborare mondiala care intarzie sa se arate.

    ps. Si apropos de urata politica a ultimelor alegeri, cu ce drept ar avea Liberman, sosit ca tanar din Basarabia sa decida soarta Israelului prin metodele sale nationaliste de dreapta, care vad transferul ca o solutie posibia>

    • Theodor Toivi commented on June 3, 2019 Reply

      D-na Veronica dvs, considerati mai curand narativul palestinian, De acord, unii dintre ei au avut de suferit in razboiul de independenta.Trebuie sa luati insa in consideratie si 1 milion de evrei care au fost obligati sa paraseasca tarile arabe! La Chisinau a fost un progrom si evreii basarabeni nu vor sa mai astepte inca unul! Democratii europenii au transferat 1 milion de polonezi din zona Lwov. si 3 milioane de germani sudeti din Polonia si Cehia..Dar mass media se ocupa mai curand de palestinieni si nu de sloganul lor evreii in mare…

      • Veronica Rozenberg commented on June 4, 2019 Reply

        Dle Toivi,

        Eu consider, narativul uman, sau spus mai banal
        ce tie nu ti place, altuia nu i face
        Nu ne iubesc arabii, si probabil nici alte multe popoare. Asta nu inseamna sa negam o realitate prin dezradacinarea altora, chiar daca exemplele dvs sunt perfecte si lor li se pot adauga tot ceea ce au manipulat europenii asupra populatiilor indigene in America de Sud sau de Nord.
        Cu parere de rau…

  • Theodor Toivi commented on June 1, 2019 Reply

    Andrea: Da, sunt convins că o nouă catastrofă se poate preîntâmpina numai prin alianţe puternice, prin tratate puternice. Nu cu oricine Andrea… Cu fascistii? Cu Hamas sau Hizbala? Au fost necesare Stalingradul, Desda, Hiroshima si alte metode similare…
    Regret dar asta a fost si din pacate este situatia!

    • Andrea Ghiţă commented on June 1, 2019 Reply

      În primul rând cred că diferenţa e imensă. Atunci forţele Răului erau foarte puternice din toate punctele de vedere, stăpâneau practic un continent(Europa) şi SUA a stat de o parte destul de mult. Cred că în prezent alianţele şi forţele internaţionale sunt mult mai solide şi există Israelul, o forţă militară. În plus eu nu cred că Hiroşima şi Nagasaki erau…necesare.

      • Theodor Toivi commented on June 3, 2019 Reply

        Americanii au apreciat ca ar fi 1 milion de victime pentru infrangerea japoniei naziste, Asa ca au preferat 2 bombe atomice ca o solutie mai economica de vieti umane…
        A fost bine sau rau,? eu nu stiu. Dvs, se pare ca stiti!

        • Andrea Ghiţă commented on June 4, 2019 Reply

          Stimate domnule Toivi. Ceea ce ştiu eu că atunci când mor milioane de civili nevinovaţi – orice origine ar avea ei – este rău, foarte rău. Nu pot accepta ca moartea unui milion să fie soluţia pentru moartea altui milion.

  • Theodor Toivi commented on May 31, 2019 Reply

    Nu sunt adeptul transferului. Sunt recunoscator in primul rand personalului medical arab. Am pe artere “stenturi” introduse de un mare cardiolog arab. Am fost tratat excelent de “verisori” prin spitalele unde din nefericire am fost internat. In fine acum cativa ani am dat cheile casei unui mester arab si am plecat la Eilat. La intoarcere am gasit bucataria si balatele montate cu profesionalism comform intelegerii verbale! s.a.m.d. Sper ca am fost clar!

    • Andrea Ghiţă commented on May 31, 2019 Reply

      Vă invit să recitiţi propriul comentariu şi să înlocuiţi cuvântul arab cu “evreu”. Apoi puneţi-l în gura unui neeveru. Nu-i aşa că seamănă cu replicile antismeiţilor care spun ” e medic (meseriaş) bun, chiar dacă e evreu”. sau “e un om de treabă, chiar dacă e evreu”.

  • Theodor Toivi commented on May 31, 2019 Reply

    Este recomandabil sa cititi atent articolul, in care se enumera metodele folosite de aliati pentru infrangerea nazismului. Nu am sustinut in niciun caz transferul., care dealtfel a fost cea mai blanda actiune antifascita, Am enumerat Stalingradul, Dresda,bombele atomice s.a.m.d. Care dintre ele le-ati recomanda daca Israelul ar fi in primejdie de desfiintare? Daca ar fi un nou Holocaust?. Ce tratative ati dus acolo cu Horty, si Silagy, care v-au trimis la Auschwitz?

    • Andrea Ghiţă commented on May 31, 2019 Reply

      Domnule Theodor Toivi, am impresia că nu ştiţi despre ce vorbiţi şi vă mai permiteţi să “ne reproşaţi nouă” că nu am dus tratative cu Hothy şi Szálasi?! Păi Dvs. nu ştiţi care era situaţia evreilor din Ungaria (şi România) după adoptarea legilor rasiale – în parlamentele celor două ţări?! Cine era în situaţia de a trata cu Horthy?! Da, sunt convinsă că o nouă catastrofă se poate preîntâmpina numai prin alianţe puternice, prin tratate puternice. Şi nu prin bombe, prin măsuri coercitive luate împotriva civililor, etc.

  • Andrea Ghiţă commented on May 30, 2019 Reply

    Transferul de populaţie este un act samavolnic, mutilant, prin care un grup de oameni se smulge din locurile natale şi se transplantează într-un mediu străin. Suferinţele unui astfel de act samavolnic, care încalcă drepturile omului, sunt resimţite şi peste generaţii. Sunt total împotriva unei astfel de soluţii şi cred că a fost şi rămâne crudă, dar şi păguboasă.

    • Theodor Toivi commented on June 11, 2019 Reply

      De acord cu transferul evreilor stabiliti in Yehudaq si Shomron ( ceace se numeste si west banc) 400 mii de suflete ?

  • Hava Oren commented on May 30, 2019 Reply

    Propunerea dv. mi se pare „prea frumoasă ca să fie și adevărată”. Dacă soluția este atât de simplă, de ce nu a găsit-o nimeni până acum?
    Dar adevărata problemă este ideea transferului de populație. Tocmai noi, care ca popor am suferit atât de mult din cauza deportărilor, nu avem voie să deportăm pe alții. Eu mă opun categoric!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *