O dată pe an, de Ziua Independenței, are loc ceremonia acordării Premiului Israel de către președintele statului, primul ministru și ministrul educației, în prezența celor mai importante personalități din țară. Acest „premiul Nobel israelian” este acordat pentru realizări remarcabile în știință, artă sau acțiuni sociale de valoare deosebită. Premiul este acordat numai unei persoane în viață, care trebuie să-l accepte și să participe la ceremonie. Aproape în fiecare an sunt controverse politice în jurul unor laureați.
În 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani.
Cu mulți ani mai târziu, studenții eminentului profesor de literatură ebraică medievală și de literatură liturgică și religioasă, Ezra Fleischer, s-au mirat că iubitul lor profesor nu primește Premiul Israel cu toate că i se cuvenea mai mult decât altora. Câțiva au apelat la comisie cu propunerea de a i se acorda premiul. Mare le-a fost mirarea când cererea a fost respinsă, pe motivul că Ezra Fleischer avea deja premiul! Abia atunci a ieșit la iveală faptul că misteriosul I. Gole nu era altul decât Ezra Fleischer. Aunci de ce numele lui a fost tăinuit? Răspunsul era simplu: el tocmai fusese eliberat după ani de zile petrecuți într-o temniță comunistă din România. Cum a reușit el oare, în condițiile pe care le cunoaștem, să scrie poemul și apoi să-l scoată din închisoare? Misterul a fost elucidat după venirea lui în Israel, în 1960.
Fleischer era timșorean și în tinerețe lucrase la un fel de consulat al Israelului la Timișoara. În 1952 a fost arestat și pus sub urmărire ca spion israelian. Doi ani mai târziu a fost judecat și condamnat la cinci ani de închisoare împreună cu alți evrei. În afară de haine nu i s-a dat voie să aducă nimic la îngrozitorul penitenciar din Sighet. Marele poem a fost scrisă fără hârtie și fără stilou. L-a compus în minte, când era singur în celulă. A scris zilnic câte un rând pe care l-a memorat și l-a repetat a doua zi. Așa a completat poemul de vreo 30 de pagini. În zilele și nopțile petrecute în închisoare a compus în jur de 500 de poezii, toate în memorie.
În ziua eliberării a început să pună poeziile pe hârtie, dar era foarte primejdios, așa încât s-a hotărât să le ardă. Într-o zi a aflat că un cunoscut a primit autorizația de plecare în Israel și i-a dat poemul. Altă variantă spune că l-ar fi întâlnit pe ambasadorul israelian. Pe loc a scris poemul și i l-a dat ca să-l ducă clandestin în Israel și să-l dea celei mai importante reviste literare a vremii, Moznayim. Revista l-a publicat fără întârziere, sub pseudonimul ales de el, I. Gole. În ebraică Gole înseamnă surghiunit, iar inițiala I. a ales-o de la cuvântul ebraic iehudi, adică evreu și de la varianta idiș iid. Cu alte cuvinte, pseudonimul înseamnă „evreu surghiunit”. În același an, de Ziua Independenței, Ezra Fleischer a primit Premiul Israel.
Iată câteva strofe greu de digerat din poem, pe care le-am tradus din capitolul 6, intitulat „Când ni s-a tăiat mâncarea de la gură”:
Dă-ne o bucată de pâine, Gog, îndură-te și dă-ne pâine! Dă-ne pâine!
Topiți de foame și cu burta lipită de spate ne-am adunat în fața ta astăzi.
Am flămânzit. Vai cât am flămânzit. Ne sfârâie gâtlejul de flămânzi ce suntem.
Ideea de a i se acorda premiul în acest fel a fost foarte îndrăzneață. Cel care a avut încredere că forța poetică a acestei compoziții este demnă de acest mare premiu a fost Uri Țvi Grinberg, unul din cei mai mari poeți al epocii. În scrisoarea atașată, el scrie ministrului educației de atunci, Zalman Aran: „Redactorul revistei Moznayim mi-a trimis ciornele poemului Masa Gog, scris de un poet de dincolo de Cortina de Fier. Propun ca acest poet prizonier și căzut în sărăcie cruntă să fie adăugat anul acesta la laureații Premiului Israel. Va fi o faptă bună, nu cred că juriul se va opune”.
Zece ani mai târziu, într-un interviu dat ziarului Maariv, el a povestit că a auzit la radio vestea primirii premiului. În afară de mândrie l-a cuprins și o mare teamă. Un an mai târziu, în 1960 a fost lăsat să plece în Israel.
***
Ezra Fleischer s-a născut în 1928 la Timișoara. Tatăl său, Judah Loeb Fleischer, a fost un înțelept evreu de limbă maghiară. În 1918, imediat după Unire, el a înființat o școală evreiască la Timișoara, care a funcționat până în 1948, fiind apoi închisă de comuniști. Aici învățau atât băieți cât și fete. Limba de predare era româna, dar erau și lecții de ebraică. În plus el se ocupa de cercetarea scrierilor religioase din Evul Mediu, în special de Avraham Even Ezra (1089-1164), marele comentator al Vechiului Testament și unul din cei mai mari filologi evrei din Spania. În perioada interbelică al a publicat cel puțin trei cărți ale lui Even Ezra: cartea de astrologie medicală Sefer HaMeorot (Cartea luminilor) în 1932 la București, un tratat de alegeri bazate pe astrologie Sefer HaMivharim (Cartea alegerilor) în 1939 la Timișoara și cartea de astrologie Sefer HaOlam (Cartea lumii) în 1937, tot la Timișoara.
Iată cum descrie Paul Leibovici viața lui Ezra Fleischer în România:
„Numele exact, Avraham Ezra, i-a fost dat de tatăl său, Leopold Fleischer, după proeminentul om de cultură, Avraham Even Ezra, gânditor, comentator și poet renumit. Ezra Fleischer a crescut într-o casă unde știința iudaismului sau „înțelepciunea iudaică”, așa cum era numită cândva, era parte integrantă din atmosfera zilnică.
A studiat la Facultatea de științe juridice din București. De-a lungul anilor a scris numeroase versuri într-o frumoasă limbă literară ebraică. Menirea sa era de a ajunge în Israel.
Ezra Fleischer a fost condamnat și închis pentru motivul că avea intenția să ajungă în Israel. Încă din anii copilăriei, în casa părintească de la Timișoara, a cunoscut limba și cultura ebraică, tatăl său fiind profesor de limba ebraică și un cunoscător profund al literaturii ebraice vechi.
Trecând peste toate opresiunile fizice și morale, învingând suferințele, a reușit să scrie versuri – fără hârtie și creion – în închisoare, poezia oprimaților, a necăjiților, a soartei omului a cărei rădăcini se găsesc în casa părintească, în care idea sionismului era deja consolidată și se spera la o mântuire. Aceasta putea fi înfăptuită numai prin venirea în Israel.
În România comunistă a anilor cincizeci, trei cărți au fost concepute și parțial scrise în închisoare. […]
Unul din capitolele cărții le-a dedicat „închisorii”. Sunt versuri cutremurătoare, pline de o trăire intensă și impregnate de o imensă deznădejde:
Lacrimile-s îngropate
Zi și noapte
Ascunse, departe
Lângă mușuroiul împuțit
Și gardul ruginit.
E ziua repulsiei.
Putreziciunea-i ocupă locul
E momentul deviației.
Nimicnicia-i sorocul.”
Ezra Fleischer a făcut studii de științe juridice. Eleva și continuatoarea lui în domeniul cercetării, prof. Shulamit Elițur, povestește că Fleischer a ales dreptul numai pentru că era singura facultate unde nu se dădeau examene de Șabat. După absolvire nu a găsit de lucru. Doar Rabinul Rosen l-a numit secretarul comunității evreilor din România.
Nu mult după eliberarea din închisoare a emigrat în Israel. Înainte de plecare a fost pentru scurt timp redactorul Revistei Cultului Mozaic, care a devenit mai târziu Realitatea evreiască.
Și-a completat studiile la Universitatea Ebraică din Ierusalim, la Literatură Ebraică Medievală. A fost discipolul celui mai mare specialist în literatură ebraică din Spania, Haim Șirman, preluând apoi „ștafeta” de la dascălul său. S-a impus ca cercetător în literatura ebraică din Spania de dinaintea expulzării, literatura liturgică și religioasă, rugăciunile evreiești și poeziile religioase (piyutim), dar mai ales descifrarea și publicarea documentelor din Gniza din Cairo, fiind cel mai mare specialist din lume în aceste domenii. Dacă exista premiu Nobel pentru cercetare științifică în literatură, el l-ar fi primit de mult.
Dacă am compara oamenii de știință de origine română în Israel, din toate domeniile, el va fi primul ca renume și recunoaștere internațională. Este apreciat mult mai mult decât era în România, unde era mai cunoscut ca poet. Iată cuvintele altui mare profesor de origine română, prof. Moșe Idel, rostite în 2011 la Universitatea de Vest din Timișoara, la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa: „Nu a existat până acum nicio conferință despre contribuția evreilor români la științele iudaice. Ezra Fleischer și Moșe Gaster sunt doar două personalități despre care se pot face asemenea manifestări științifice”. Din câte știu eu, aceste manifestări nu au avut loc nici până astăzi, după nouă ani.
Prof. Ezra Fleischer s-a stins din viață în 2006, la Ierusalim. Singura mențiune pe care am găsit-o în România a fost în ziarul local Banatul azi, sub titlul „Timișoreanul ajuns celebru pentru că a prezis căderea comunismului” și nu era decât o copie a unui fragment din Wikipedia. Cred că a fost amintit și în Evenimentul zilei, dar nu am găsit articolul. În schimb presa internațională a scris abundent despre marele om de știință. Multe ziare mari au publicat articole ample despre opera științifică a celebrului profesor. Nu erau știri anoste de două rânduri la pagina 36 a unui ziar de bârfe mondene, ci articole detailate, la loc de cinste. Un exemplu: ziarul New York Times, poate cel mai important cotidian din lume, a publicat la 1 august 2006 un articol lung și precis în secția de Arte. Articolul este semnat de Ari Goldman și conține pe scurt viața și activitatea poetică și profesională a lui Ezra Fleischer.
Bineînțeles că ziarele israeliene au scris din abundență. În 3 august 2006 a apărut pe prima pagină a cotidianului Haareț, ziarul intelectualilor israelieni, un articol intitulat „Cel mai mare cercetător din lumea cântărilor sfinte”. În subtitlu era știrea despre moartea lui.
Închei cu câteva cuvinte personale. Ca student am avut marele noroc să asist la câteva cursuri ale profesorului Ezra Fleischer. Chiar dacă literatura ebraică nu era materia mea principală, totuși lingvistica nu poate fi studiată fără literatură, Vechiul Testament și celelalte scrieri ebraice. Pe vremea aceea încă nu știam că el este român.
Remarcăm din nou, în ciuda unor prejudecăți față de evreii originari din România, că ei au dat Israelului câteva personalități excepționale, între care profesorul Ezra Fleischer ocupă un loc de onoare.
Asher Shafrir
12 Comments
Sotul meu mi-a povestit ca pentru Bar-Mitva lui el a fost pregatit de un om care era Tionist, (care a stiut ebraica (l-a invatat si cateva cuvinte in ebraica fara legatura cu Bar-Mitva). Mi-a povestit ca Domnul acela a fost si la inchisoare. Asta e cam tot ce tine minte.
Sotul meu e nascut in 1944 – adica Bar Mitva a avut in 1957 (care se potriveste) si stat in cartierul Josefin din Timisoara. Pregatirea pentru Bar Mitva s-a desfasurat in grup de copii si erau si fetite acolo.
Cineva stie daca era D-nul Ezra Fleischer ??
Multumiri multe D-lui Shafrir pentru articolul interesant, ilustrativ si bine documentat , care dezvaluie o mare parte din personalitatea si creatia stintifica si literara a Prof. Ezra Fleischer Z”l. Fara indoiala unul dintre contribuitorii de seama la cultura si stiinta societatii israeliene .
Viata lui tumultoasa poate fi la baza unui roman biografic sau un film semnificativ , fiindca impleteste destinul personal cu cel al colectivului evreiesc , si evenimente din Romania cu cele din patria noua , Israel .
Pe buna dreptate a fost onorat si rasplatit pentru activitatile sale :
-a fost membru de frunte al Academiei Israeliene de Stiinte
– ani de zile a fost presedintele Uniunii mondiale de Stiintele iudaice, si in calitatea asta presedintele Congresului Mondial de stiinte iudaice, la care participa sute si chiar mii de savanti si cecetatori ( la ora actuala presedinte este eminentul prof. Moshe Idel !)
– aproape fiecare universitate de prestigiu
in stiintele iudaice I-a acordat titlul onorar de D.H.C,
Pe plan personal : chiar in primul an la Universitatea Ebraica am partipat la un curs al sau , in jurul acestui tezaur istoric si cultural care este Gniza din Cairo. D-l Dr. Fleischer a conferentiat in sala Weiz , in fata a cateva sute de studenti: a conferentiat fara note si cu multa verva si interes, intro limba ebraica aleasa . Descrierea si explicatile pe care le-a dat
( inclusive aportul prof. Solomon Schechter! ) erau impresionante.
In anii urmatori am participat la seminarul
lui Prof. Fleischer dedicat ” Poeziei liturgice in Spania Evului Mediu” .Teza mea de seminar , scrisa sub indrumarea lui a fost ” Poezia liturgica a lui Yehuda Halevy” .A fost foarte cooperativ si mi-a dat indrumari folositoare,
O ultima intalnire in 1994 : La ceremonia de la J.T.S. of America la New York la care mi s-a acordat titlul de doctor in educatie , lui Prof. Fleischer I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
Pe bun merit amintirea lui este binecuvantata .
Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit, și sigur vor mai fi și alții, la completarea acestei personalități deosebite. Când m-am apucat să scriu am știut că așa va fi. Vreau doar să precizez că articolul este scris prin ochii unui israelian, care din întâmplare este român și care nu a avut ocazia să-l cunoască pe Ezra Fleischer de aproape. Doar să participe la puține cursuri din care am descris impresia studenților.
Scopul seriei de articole despre contribuția românilor la statul Israel nu este de a sublinia contribuția lor la relațiile între țări, ci pur și simplu la construcția Israelului . Este vorba despre personaje foarte cunoscute în Israel fără legătură cu originea lor. Mulți israelieni cred că unii dintre ei sunt de origină rusă.
Articol interesant, precum și un omagiu memoriei profesorului Ezra Fleischer. Am avut plăcerea de a-l cunoaște personal. Venea la Biblioteca Națională din Ierusalim, avea un birou la etajul al doilea, unde lucra cu manuscrisele din Geniza de la Cairo. Venea totdeauna la rugăciunea de Minha la Bibliotecă, la „minyan”. Se îmbrăca totdeauna ”european” și toți spuneau că se îmbracă ”ca un român”. Nu este adevărat că nu se considera ”român”. Odată a dat un interviu la postul de radio Kol Israel în limba română; a afirmat legătura lui profundă cu limba ebraică, a spus că limba lui maternă era maghiara, dar a vorbit în limba română, o română literară. Lucru potrivit pentru un licențiat în drept (după câte știu, de la București), fost redactor de română și ebraică (limbi în care scria de asemenea) la ”Revista Cultului Mozaic” (primul redactor al revistei, în perioada 1956-1959), și fost colaborator al publicațiilor de limba română și de limba maghiară atunci când era nou imigrant în Israel. I-a fost recunoscător Șef-Rabinului dr. Moses Rosen toată viața, pentru că îl angajase la ”Revista Cultului Mozaic” atunci când fusese eliberat din închisoare, unde stătuse ca arestat politic sionist și oponent al regimului comunist. La Ierusalim am fost în sală – era la Van Leer – la o conferință pe care a ținut-o împreună cu Șef-Rabinul Rosen, mi se pare în anul 1988 (nu-mi amintesc data exactă) despre Emil Dorian și jurnalul său referitor la perioada Holocaustului în România, publicat în SUA. A vorbit în ebraică, dar pe teme românești și ea clar tuturor că era bun cunoscător al culturii și literaturii române, cu care se identifica de asemenea. A afirmat că această cultură era dintre cele mai antisemite și era greu pentru un evreu să pătrundă în ea, iar Emil Dorian era un intelectual evreu de limba română. A publicat și un articol despre suferința foștilor arestați politici sioniști în unul din volumele din seria YAHADUT ROMANIA BETEQUMAT ISRAEL, editată de Paltiel Segal.
Regretatul Eliezer Ilan (=Lazăr Rosenbaum), de asemenea fost arestat politic sionist, mi-a povestit că era în legătură cu Ezra Fleischer la București și, în ziua în care a aflat de primirea Premiului Israel erau în oraș, în Cișmigiu. Deschiseseră radio pentru a asculta Kol Israel în limba română și Ezra Fleischer a sărit în sus de emoție atunci când a auzit… Apoi i-a spus, dar i-a cerut să păstreze secretul, ceea ce a și făcut. Nu știu ce a fost într-adevăr, doar am redat povestirea lui Eliezer Ilan.
La Ierusalim, la Biblioteca Națională, Ezra Fleischer a fost prieten cu Emanuel Aczel, cu care se cunoștea încă din Timișoara. Erau cam de aceeași vârstă, fuseseră la școală în același timp. Emanuel Aczel era bibliograf, a pregătit și o bibliografie a scriitorilor israelieni de limba română și a presei evreiești din România. Profesorul Ezra Fleischer a încetat din viață exact la un an după încetarea din viață a lui Emanuel Aczel. Fusesem la cimitir la comemorarea unui an de la decesul lui Emanuel Aczel și, când m-am întors la Biblioteca Națională, am văzut faire-part-ul care anunța decesul profesorului Ezra Fleischer…
Alt prieten al său, de asemenea fost arestat politic în România anilor 50 era rabinul Mordechai Burstein.
Adaug încă un fapt. La înmormântarea Șef-Rabinului dr. Moses Rosen, respectiv la adunarea de doliu, la capela funerară de la cimitirul Sanhedria din Ierusalim, de Yom Yerushalayim (Ziua Ierusalimului), în anul 1994, întâmplarea a făcut să mă aflu lângă profesorul Ezra Fleischer, pe care îl cunoșteam de la Biblioteca Națională. S-au ținut multe cuvântări lungi, unele în ebraică, altele în română (era miting de doliu, erau ”hespedim”), Moderator era cineva necunoscut, relativ tânăr, care a cerut vorbitorilor să țină discursuri mai scurte. L-am întrebat pe profesorul Fleischer cine este moderatorul. Nici el nu-l cunoștea. mi-a spus că este de la Hevra Qadișa (Asociația de Înmormântare). S-a întâmplat că în aceeași zi ziarul ebraic YEDIOT AHRONOT a publicat un articol extrem de critic la adresa rabinului Rosen. Mi s-a părut o adevărată profanare a memoriei sale. Am văzut ziarul cu întârziere, a doua zi. L-am căutat pe profesorul Fleischer la Biblioteca Națională și i-am arătat articolul. A fost scârbit, a spus că cel care a scris și cel care a publicat asemenea articol chiar în ziua înmormântării sunt ”nevelot”, că ceea ce au făcut este o porcărie, o mojicie.
Adaug și eu un cuvânt pios în amintirea profesorului Ezra Fleischer, zikrono livrakha, fie-i amintirea binecuvântată. A fost nu numai un specialist, ci și un intelectual adevărat, un Om.
Foarte interesant ! Mulțumim D-lui Lucian Herșcovici pentru aceste informații.
De asemenea D-lui Asher Shafrir pentru acest deosebit articol . Aștept cu nerăbdare următorul !
Aprecieri speciale cuvenite lui Asher Shafrir pentru evocarea personalitatii lui Ezra Fleischer unul din cei peste 300 de “Asirei Zion” care au suferit chinuri nemeritate in puscariile mizere ale Romaniei comuniste. Ezra Fleischer a fost unul din conducatorii miscarii sioniste ale tineretului religios,”Bnei Akiva ” din Timisoara. A fost arestat in anul 1950, nu a fost nici judecat nici condamnat,fiind anchetat in “arest preventiv” timp de 4 ani si folosit ca martor in procesul si condamnarea lui Zoltan Hirsch si a lui Moritz Weiss, amandoi sionisti din Timisoara. Dupa moartea lui Stalin si a protestelor cu greva foamei in Israel, organizate de Itzhak Artzi, in 1954-55 a fost eliberata o mare parte a conducatorilor sionisti. Ezra Fleischer a fost sprijinit de Rabinul Sef Moses Rosen, si a devenit unul din fondatorii Revistei Cultului Mozaic (azi Realitatea Evreiasca), a carei aparitie a inceput in anul 1956. Dupa 4 ani, in 1960 Ezra Fleischer a primit aprobarea pentru “Alia”.
E un articol foarte emoționant. Un singur lucru as dori să subliniez. Nu cred că s-a considerat român. Chiar în articol spuneți că era vorbitor de limba maghiară. Bunica mea și familia ei a trăit în Oradea, apoi la Timișoara. În 1986, la o vârstă nu prea tânără a plecat în Israel. Vorbea perfect franceza, maghiara și româna. Niciodată nu a spus că ar fi româncă.
Pentru multi evrei orginari din aceiasi tzara in care m-am nascut eu nu e (era) placut sa se enuntze ca fiind romani. Ei sunt (erau): transilvaneni, bucovineni, banatzeni, basarabeni, dar nu romani…..
Mai am multe comentarii pe acest subiect, dar ma opresc aici, nu vreau sa-mi creez mai multi dusmani decat am “reusit” pana acum!!!
GBM
De fapt această temă poate fi subiectul a mai multor publicații. Ea este nu numai interesantă, dar și foarte complicată, și își are rădăcinile din dubla identitate a evreilor de pretutindeni. În cazul familiei Fleischer ,tatăl lui Ezra s-a născut încă în Austro–Ungaria, Prof. Ezra Fischer s-a născut în preajma tratatului de la Trianon prin care Banatul a devenit parte a României. Între anii 40-48 la Școala israelită cursurile decurgeau în limba română și ebraică. Dubla identitate a evreilor se continuă și cu primele emigrații ale evreilor din România , când în Israel erau cotați ca români sau evrei români… chiar până în zilele de astăzi. Explică-le că te-ai născut într-un anumit loc în România și că acela a trecut de la o țară la alta….dar tu ai rămas tot evreu….Ceea ce simțea fiecare este potrivit regiunii în care se născuse, limbii și culturii pe care o avea. Desigur se pot scrie multe despre acest fenomen.
Un articol cu multe informaţii interesante şi puţin cunoscute. Apariţia lui în acelaşi număr al revistei în care am publicat şi articolul Havei Oren despre Gniza din Cairo este binevenită, întrucât cititorul poate face o conexiune peste timp.
Soțul meu Grosz Frideric a învățat la școala evreiască primară din Josefin între anii 44-46 și după spusele lui a avut ca profesor pe Doamna Fleischer care era și diriginte . Nu știe dacă avea legătură cu familia ,dar e foarte probabil. Din 46-48 a învățat la liceul israelit, a cărei fotografie e expusă mai sus. După amintirea lui aici la limba ebraică a avut ca profesor din nou un domn pe nume Fleischer ,care putea să fie tatăl lui Ezra Fleischer. Cine a urmat acest liceu israelit poate să contribuie cu o comentare. Eventual să ajute în complectare la aceste date. Articolul este foarte interesant ,mai ales pentru cei care au avut ceva în comun cu aceste persoane.
Multumesc pentru acest articol important!